ART. 23 Noul cod de procedura penala 2014 – Tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile – Acţiunea civilă

 ART. 23 Noul cod de procedura penala 2014 – Tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile – Acţiunea civilă

(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.

    (2) Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile.

    (3) În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.