ART. 370 Noul cod de procedura penala 2014 Felul hotărârilor – Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală

ART. 370 Noul cod de procedura penala 2014 Felul hotărârilor – Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală

(1) Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă. Instanţa se pronunţă prin sentinţă şi în alte situaţii prevăzute de lege.

(2) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului în casaţie şi recursului în interesul legii se numeşte decizie. Instanţa se pronunţă prin decizie şi în alte situaţii prevăzute de lege.

(3) Toate celelalte hotărâri pronunţate de instanţe în cursul judecăţii se numesc încheieri.

(4) Desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată se consemnează într-o încheiere care cuprinde:

a) ziua, luna, anul şi denumirea instanţei;

b) menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică;

c) numele şi prenumele judecătorilor, procurorului şi grefierului;

d) numele şi prenumele părţilor, avocaţilor şi ale celorlalte persoane care participă în proces şi care au fost prezente la judecată, precum şi ale celor care au lipsit, cu arătarea calităţii lor procesuale şi cu menţiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;

e) fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi textele de lege în care a fost încadrată fapta;

    f) mijloacele de probă care au fost supuse dezbaterii contradictorii;

    g) cererile de orice natură formulate de procuror, de persoana vătămată, de părţi şi de ceilalţi participanţi la proces;

    h) concluziile procurorului, ale persoanei vătămate şi ale părţilor;

    i) măsurile luate în cursul şedinţei.

    (5) Încheierea se întocmeşte de grefier în termen de cel mult 72 de ore de la terminarea şedinţei şi se semnează de preşedintele completului de judecată şi de grefier.

    (6) Când hotărârea se pronunţă în ziua în care a avut loc judecata, nu se întocmeşte încheierea.