Art. 57 Codul vamal 2014 Valoarea în vamă a mărfurilor
CAPITOLUL III
Valoarea în vamă a mărfurilor
Art. 57
(1) Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994, cu modificările ulterioare.
(2) La valoarea în vamă, conform prevederilor art. 1 din acordul prevăzut la alin. (1), în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preţ, se includ:
a) cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română;
b) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern;
c) costul asigurării pe parcurs extern.
(3) Cu condiţia de a fi evidenţiată separat de preţul efectiv plătit sau de plătit, nu se include în valoarea în vamă valoarea dobânzilor stabilită în conformitate cu acordurile de finanţare încheiate de cumpărător cu privire la mărfurile importate, indiferent dacă finanţarea este acordată de vânzător sau de altă persoană, cu condiţia ca acordurile de finanţare să fi fost încheiate în scris şi ca, dacă i se solicită, cumpărătorul să poată demonstra că:
a) astfel de mărfuri sunt vândute efectiv la preţul declarat ca preţ efectiv plătit sau de plătit;
b) rata dobânzii pretinsă nu depăşeşte nivelul uzual pentru astfel de tranzacţii în ţara şi la momentul în care s-a acordat finanţarea.