Art. 60 Codul aerian 2014 Protecţia mediului
Protecţia mediului
Art. 60
Prevederile art. 56 nu se aplică următoarelor categorii de aeronave civile:
a) aeronavele de stat româneşti;
b) aeronavele româneşti care execută misiuni oficiale, prezidenţiale sau guvernamentale, iar în cazul celor străine, pe bază de reciprocitate;
c) aeronavele ce operează în folosul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Crucii Roşii şi Semilunii Roşii;
d) aeronavele civile care efectuează misiuni de căutare şi de salvare ori care transportă personal sau materiale în cadrul acestor misiuni;
e) aeronavele care efectuează misiuni umanitare şi de ajutorare urgentă;
f) aeronavele care sunt nevoite să aterizeze din cauze tehnice, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a unor situaţii de forţă majoră;
g) aeronavele care aterizează din dispoziţia Ministerului Transporturilor şi/sau a Ministerului Apărării Naţionale.