Art. 81 Codul Silvic 2014 Dezvoltarea conştiinţei forestiere

Art. 81 Codul Silvic 2014 Dezvoltarea conştiinţei forestiere

CAPITOLUL XI
Dezvoltarea conştiinţei forestiere

Art. 81

(1) În perioada 15 martie-15 aprilie a fiecărui an, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură organizează Luna plantării arborilor.

(2) Luna plantării arborilor se organizează cu participarea consiliilor judeţene, a prefecturilor, a primăriilor, a inspectoratelor şcolare teritoriale, a instituţiilor confesionale, a unităţilor militare, precum şi a altor instituţii cu caracter public.

(3) Cu prilejul organizării manifestărilor prevăzute la alin. (1), autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin unităţile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acesteia, va pune la dispoziţia celor interesaţi materialul săditor şi logistica necesară.

(4) În perioada prevăzută la alin. (1), autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, administratorii pădurilor proprietate publică a statului şi ocoalele silvice private sunt obligaţi să desfăşoare acţiuni publice de popularizare şi educare privind rolul şi importanţa pădurii şi activităţi practice de realizare de plantaţii forestiere, întreţinerea şi conducerea arboretelor.