Art. 97 Codul Silvic 2014 Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor

Art. 97 Codul Silvic 2014 Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor

CAPITOLUL III
Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor

Art. 97

(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru:

a) asigurarea integrală de la bugetul de stat a costurilor administrării, precum şi a serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha, indiferent dacă aceasta este sau nu este cuprinsă într-o asociaţie; plata se face către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, după caz;

b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă;

c) asigurarea diferenţei dintre sumele necesare pentru finanţarea integrală a lucrărilor prevăzute la art. 33 alin. (3) lit. a)-d) şi sumele calculate la nivelul maxim în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;

d) contravaloarea lucrărilor de combatere a bolilor şi dăunătorilor prevăzute la art. 57 alin. (1), numai pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha, indiferent dacă aceasta este sau nu este cuprinsă într-o asociaţie;

e) refacerea pădurilor şi a căilor forestiere de transport afectate de calamităţi naturale sau de incendii cu autor necunoscut, dacă sumele constituite la nivelul maxim din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor sunt insuficiente;

f) sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării asociaţiilor de proprietari de păduri;

g) punerea la dispoziţia proprietarilor de păduri a materialelor de educaţie forestieră privind ocrotirea şi conservarea pădurilor.

(2) Pentru gestionarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului se alocă administratorului acestuia, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru refacerea căilor forestiere de transport afectate de calamităţi naturale.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!