articole

Legea privind punerea in aplicare a Noului Cod de Procedura Civila incalca trei articole din Constitutia Romaniei

de

Astfel, UNBR sustine ca in art. 15 al propunerii legislative privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, se prevede ca: „In aplicarea dispozitiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, in recurs, cererile si concluziile partii, persoana

juridica, pot fi formulate si sustinute de catre reprezentantul legal al acesteia sau de catre persoana desemnata de acesta, daca este licentiata in drept”. Adoptarea unei astfel de propuneri ar incalca textul art. 13 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, care prevede ca „Partile au dreptul, in tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, dupa caz, asistate in conditiile legii. In recurs, cererile si concluziile partilor nu pot fi formulate si sustinute decat prin avocat sau, dupa caz, consilier juridic, cu exceptia situatiei in care partea sau mandatarul acesteia, sot ori ruda pana la gradul al doilea inclusiv, este licentiata in drept”.

Potrivit UNBR, necesitatea reprezentarii in recurs numai prin avocat ori consilier juridic este explicata in expunerea de motive ce a insotit Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila: „ca element de noutate, se propune ca redactarea cererii de recurs, precum si exercitarea si sustinerea recursului sa se realizeze numai prin avocat sau consilier juridic, urmarindu-se in acest fel, impunerea unei rigori si discipline procesuale si evitarea introducerii unor recursuri in mod abuziv, in scop de sicana, sau informale, care nu se incadreaza riguros in motivele de recurs; este o regula care corespunde, in acelasi timp, si noii viziuni propuse asupra recursului, avand in vedere specificul acestei cai extraordinare de atac, reflectat in conditiile de exercitare, in procedura, precum si in motivele de recurs, limitativ circumscrise respectarii legalitatii”.

Prin urmare, afirma UNBR, la adoptarea Codului de procedura civila, legiuitorul a apreciat ca fiind corecta pozitia Comisiei de elaborare a acestui act normativ, conform careia, fata de noua configuratie a caii de atac a recursului (tehnicitatea deosebita a acestei cai extraordinare de atac) se impune ca reprezentarea sa aiba in mod exclusiv un caracter specializat pentru a se evita recursurile informe sau neincadrabile in motivele limitativ prevazute de lege, dar si pentru a se asigura efectivitatea dreptului de a exercita aceasta cale de atac.

,,S-a apreciat, pe buna-dreptate, ca in lipsa unei reprezentari specializate, calea recursului ar fi in multe cazuri o simpla iluzie si un motiv suplimentar de dezamagire pentru justitiabil, deoarece neindicarea cu precizie si claritate a motivelor de legalitate si neincadrarea lor in limitele restrictive prevazute de lege ar conduce, inevitabil, la respingerea acestuia ca inadmisibil, fara o dezbatere in sedinta publica, asa cum se asteapta partea”, adauga UNBR.

Proiectul de lege incalca trei articole din Constitutia Romaniei

In cererea de reexaminare trimisa Administratiei Prezidentiale, UNBR invoca trei aspecte pentru care proiectul de lege nu ar trebuie sa fie adoptat. Primul aspect se refera la incalcarea a trei articole din Constitutia Romaniei. Potrivit UNBR, sunt incalcate dispozitiile art. 24 alin. (2) din Constitutia Romaniei: „In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”.

Conform UNBR, Constitutia garanteaza dreptul la aparare in forma specializata, adica realizata de un specialist in drept, care a dobandit dreptul de practica prin includerea intr-un corp profesional ale carui reguli de functionare si organizare sunt stabilite prin lege. Prin urmare, asigurarea dreptului la aparare nu poate fi realizata, in limitele constitutionale, apelandu-se la orice persoana licentiata in drept. Licenta in drept nu reprezinta in niciun stat european, deci nici in Romania, o garantie suficienta pentru exercitiul reprezentarii judiciare nici macar in fata instantelor mai mici, cu atat mai putin in cazul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (principala instanta de recurs). Dreptul pe care legea fundamentala il recunoaste cetateanului de a beneficia de aparare specializata, prin avocat, are drept corespondent firesc o obligatie corelativa a statului: aceea de a permite implicarea in actul de reprezentare judiciara numai acelei categorii profesionale pe care Constitutia a identificat-o ca fiind apta sa asigure realizarea efectiva a  „dreptului la aparare”.

,,Daca statul, fara o justificare rezonabila, permite ca reprezentarea judiciara sa fie realizata de catre orice persoana licentiata in drept, inseamna ca permite ca principiile constitutionale sa fie nesocotite, deoarece statul trebuie, in virtutea acestora, sa se asigure nu numai de existenta dreptului la aparare in abstracto, ci si de exercitarea acestuia intr-o forma care sa asigure efectivitatea acestui drept, adica de catre avocati, deoarece acestia reprezinta categoria profesionala identificata de Constitutie ca fiind factorul calificat pentru a conferi eficienta dreptului la aparare”, mentioneaza UNBR.

De asemenea, in viziunea UNBR sunt incalcate dispozitiile art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei: ,,Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept”, coroborate cu dispozitiile art. 129 din Constitutie: ,,Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii”.

UNBR afirma ca este acceptat faptul ca accesul la justitie (art. 21) presupune si accesul la exercitiul cailor de atac (art. 129). Accesul la justitie, in forma exercitiului cailor de atac este un drept fundamental. Potrivit jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, statele trebuie sa se preocupe ca drepturile fundamentale recunoscute sa fie efective. Aceasta presupune ca statele sa adopte acele masuri care se impun pentru ca dreptul recunoscut sa poata fi exercitat intr-o maniera care sa dea posibilitatea realizarii efective a acestuia, iar nu intr-o forma care sa il faca iluzoriu.

,,Potrivit noii structuri a caii de atac a recursului, impusa de noul Cod de procedura civila, care implica o cunoastere profunda si temeinica a legii jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie, jurisprudentei instantelor europene si a doctrinei, reprezentarea prin persoane care nu se bucura de o garantie a standardelor profesionale realizate in mod unitar, la nivel national, se transforma intr-un simplu exercitiu formal, ineficient pentru justitiabil. De altfel, aceasta a fost si explicatia oferita in expunerea de motive la noul Cod de procedura civila”, sustine UNBR.

UNBR mentioneaza ca sunt incalcate si dispozitiile art. 75 alin. (1) din Constitutia Romaniei. Dispozitiile art. 73 alin. (3) lit. k) si lit. l) din Constitutia Romaniei prevad obligativitatea reglementarii prin lege organica a unor domenii speciale, cum este contenciosul administrativ si, respectiv, organizarea si functionarea instantelor judecatoresti iar, in acest caz, prima Camera sesizata trebuia sa fie Camera Deputatilor, situatie in care Senatul ar fi fost Camera decizionala. Propunerea legislativa a celor sapte senatori si deputati a fost respinsa de catre Senat la 15 octombrie 2012, dar adoptata, de catre Camera Deputatilor, in calitate de camera decizionala, la 23 octombrie 2012.

,,Exista deci o grava problema de constitutionalitate deoarece, fiind o propunere legislativa care viza si contenciosul administrativ, prima camera sesizata ar fi trebuit sa fie Camera Deputatilor, astfel cum prevede art. 75 alin. (1) din Constitutie, si nu Senatul, asa cum s-a procedat. Pe de alta parte, deoarece Senatul a respins propunerea, legea trebuia sa se intoarca, potrivit art. 75 alin. (4) si (5), de la Camera Deputatilor la Senat”, sustine UNBR.

Adoptarea proiectului de lege este contrara mentiunilor din ultimul raport al Comisiei MCV

Al doilea aspect invocat de UNBR se refera la tehnica legislativa. Potrivit acestuia, proiectul de lege cuprinde grave necorelari ce ar putea conduce la practici judiciare diferite, contrar mentiunilor din ultimul raport al Comisiei MCV. UNBR precizeaza ca desi art. 15 prevede ca „In aplicarea dispozitiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, in recurs, cererile si concluziile partii, persoana juridica, pot fi formulate si sustinute de catre reprezentantul legal al acesteia sau de catre persoana desemnata de acesta, daca este licentiata in drept”, dispozitiile art. 21 alin. (3) teza II ale aceluiasi act normativ prevad ca „Intampinarea trebuie redactata si semnata de avocatul sau consilierul juridic al intimatului, iar raspunsul la intampinare de avocatul sau consilierul juridic al recurentului”.

,,Cele doua dispozitii intra in contradictie si nu pot fi conciliate printr-o interpretare care sa corespunda exigentelor de logica juridica. Ar trebui sa se accepte ca, in cazul persoanelor juridice, intampinarea poate fi semnata numai de avocat sau consilier juridic, in timp ce cererea de recurs (act procesual mai dificil decat intampinarea, sub aspectul tehnicii de redactare) sa poata fi redactata si de catre simpli licentiati in drept, fara drept de practica profesionala. Aceasta concluzie, desi corespunzatoare textelor legale, nu corespunde spiritului reglementarii si logicii”, mentioneaza UNBR.

Totodata, UNBR considera ca textul art. 15, care permite reprezentarea judiciara a persoanei juridice in recurs de catre orice licentiat in drept, intra in contradictie vadita cu alte acte normative existente si acceptate ca valori incontestabile ale unui sistem judiciar modern.

,,Aceasta prevedere nu este circumstantiata de faptul ca este vorba de reprezentantul persoanei juridice, care este si licentiat in drept sau macar salariat al acesteia. Absenta oricarei circumstantieri a raporturilor dintre persoana juridica si cel licentiat in drept, desemnat sa o reprezinte, deschide larg portile practicarii mascate a actelor specifice profesiei de avocat de catre persoane care, desi licentiate in drept, nu au calitatea de avocati. Textul art. 15, practic, goleste de continut, in privinta persoanelor juridice, atributiile care legal revin in mod exclusiv profesiei de avocat (si, circumstantiat de existenta unui contract de munca, consilierului juridic): asistenta si reprezentarea juridica in fata instantelor judecatoresti”, arata UNBR.

Potrivit Uniunii, propunerea legislativa intra in evident conflict cu prevederile art. 26 din Legea nr. 51/1995, potrivit carora exercitarea oricarei activitati de asistenta juridica specifica profesiei de avocat si prevazuta la art. 3 de catre o persoana fizica sau juridica ce nu are calitatea de avocat inscris intr-un barou si pe tabloul avocatilor acelui barou constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.

,,Cum mai poate fi acuzata o persoana care practica acte specifice profesiei de avocat (asistenta si reprezentare juridica in fata instantelor de recurs), daca se accepta textul art. 15 din propunerea legislativa, conform caruia, in recurs, cererile si concluziile partii, persoana juridica, pot fi formulate si sustinute de persoana desemnata de reprezentantul legal, daca este licentiata in drept? Nu cumva se merge pana la a se permite exercitiul actelor specifice profesiei de avocat oricarei persoane licentiate in drept, golindu-se astfel de continut atributiile exclusive pe care legea le recunoaste avocatilor in domeniul asistentei si reprezentarii judiciare?”, sunt doua intrebari formulate de UNBR.

Al treilea aspect invocat de UNBR se refera la oportunitate. ,,Nu in ultimul rand, trecand peste interesele legitime de aparare a profesiei noastre, va rugam sa observati ca starea sistemului de invatamant universitar in domeniul juridic din tara noastra nu ne da dreptul sa consideram ca simpla licenta in drept, indiferent unde, in ce conditii si cu ce note ar fi obtinuta, este de natura a garanta aptitudini profesionale demne de o reprezentare in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Dispozitia art. 15 din proiectul de lege este de natura a cobori reprezentarea judiciara in fata instantei de recurs la un nivel atat de scazut, incat il putem numi fara precedent, tocmai acum cand, in contextul intrarii in vigoare a noilor coduri, nevoia unei reprezentari calificate este mai mare ca oricand”, precizeaza UNBR.

Reguli speciale de procedura

de

Art. 285. – Cauzele prevazute la art. 281 sunt scutite de taxa judiciara de timbru si de timbrul judiciar.

Art. 286. – (1) Cererile referitoare la solutionarea conflictelor de munca se judeca in regim de urgenta.

(2) Termenele de judecata nu pot fi mai mari de 15 zile.

(3) Procedura de citare a partilor se considera legal indeplinita daca se realizeaza cu cel putin 24 de ore inainte de termenul de judecata.

Art. 287. – Sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare.

Art. 288. – Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenta, instanta fiind in drept sa decada din beneficiul probei admise partea care intarzie in mod nejustificat administrarea acesteia.

Art. 289. – Hotararile pronuntate in fond sunt definitive si executorii de drept.

Art. 290. – Procedura de solutionare a conflictelor de munca se reglementeaza prin lege speciala.

Art. 291. – Dispozitiile prezentului titlu se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila.

Tariful vamal şi clasificarea tarifară a mărfurilor

de

Art. 45. – (1) Drepturile legal datorate când ia naştere o datorie vamală se determină pe baza Tarifului vamal al României.

(2) Dispoziţiile prevăzute în alte acte normative care reglementează domenii specifice schimbului de mărfuri se aplică, după caz, potrivit clasificării tarifare a acelor mărfuri.
Art. 46. – Tariful vamal al României cuprinde:
a) Nomenclatura combinată a mărfurilor;
b) orice altă nomenclatură care se bazează parţial sau integral pe Nomenclatura combinată a mărfurilor sau care adaugă la aceasta orice subdiviziuni şi care este stabilită prin dispoziţii legale naţionale care reglementează domenii specifice în vederea aplicării măsurilor tarifare legate de schimbul de mărfuri;
c) taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale aplicabile mărfurilor cuprinse în Nomenclatura combinată a mărfurilor, precum şi cele instituite în cadrul politicii agricole sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri care rezultă din transformarea produselor agricole, dacă este cazul;
d) măsurile tarifare preferenţiale cuprinse în acordurile încheiate de România cu anumite ţări sau grupuri de ţări şi care stipulează acordarea tratamentului tarifar preferenţial;
e) măsurile tarifare preferenţiale care pot fi acordate unilateral de România pentru anumite ţări sau grupuri de ţări;
f) măsurile tarifare care prevăd o reducere sau o exonerare a drepturilor de import aferente unor anumite mărfuri;
g) alte măsuri tarifare prevăzute în legislaţia României.
Art. 47. – Când aplicarea măsurilor menţionate la art. 46 lit. d), e) şi f) este limitată la un anumit volum de import, aplicarea lor încetează, în cazul contingentelor tarifare, imediat ce este atins plafonul stabilit.
Art. 48. – (1) Clasificarea tarifară reprezintă stabilirea, pentru mărfurile respective, potrivit reglementărilor în vigoare:
a) codului tarifar din Nomenclatura combinată a mărfurilor sau a codului tarifar din orice altă nomenclatură menţionată la art. 46 lit. b);
b) codului tarifar din orice altă nomenclatură care se bazează în întregime sau în parte pe Nomenclatura combinată a mărfurilor ori care adaugă la aceasta orice subdiviziune şi care este stabilită de dispoziţiile legale care reglementează domenii specifice cu privire la aplicarea altor măsuri decât cele tarifare legate de schimbul de mărfuri.
(2) La clasificarea tarifară a mărfurilor se utilizează regulile generale pentru interpretarea Sistemului armonizat din Convenţia internaţională privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, inclusiv anexa acestuia, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, ratificată prin Legea nr. 98/1996.
Art. 49. – (1) Tratamentul tarifar favorabil de care pot beneficia anumite mărfuri, în funcţie de natura sau de destinaţia lor finală, inclusiv autorizarea efectuării operaţiunilor ce au ca obiect aceste mărfuri, este stabilit în regulamentul vamal.
(2) Prin tratament tarifar favorabil se înţelege o reducere sau o exonerare a drepturilor de import. Reducerea sau exonerarea poate fi aplicată inclusiv în cadrul unui contingent tarifar.

Regulamentul (CE) 561/2006 privind reglementarea a domeniului transporturilor in spatiul comunitar a intrat in vigoare de miercuri, 11 aprilie 2007

de

Regulamentul (CE) 561/2006 privind reglementarea a domeniului transporturilor in spatiul comunitar a intrat in vigoare de miercuri, 11 aprilie 2007 Regulamentul va armoniza prevederile legale din statele membre si va contribui la imbunatatirea sigurantei traficului, se precizeaza in comunicatul CE.

Celelalte articole,aduc urmãtoarele noutãþi: • Modificarea exceptãrilor pe categorii de vehicule de la aplicarea reglementãrilor privind echiparea cu tahografe ºi utilizarea acestora. • Modificarea timpilor de conducere, odihnã ºi pauze, dupã cum urmeazã: – timpul de odihnã zilnicã se poate fracþiona în cel mult douã perioade, prima de cel puþin 3 ore neîntrerupte, iar a doua de cel puþin 9 ore neîntrerupte; – perioada de odihnã sãptãmânalã de 45 ore neîntreruptã, poate fi redusã (indiferent de locaþie) la cel puþin 24 ore consecutive, cu compensare printr-o perioadã echivalentã de odihnã luatã în întregime înainte de sfârºitul celei de-a treia sãptãmâni urmãtoare; – perioada de odihnã zilnicã de 11 ore neîntrerupte poate fi redusã la cel puþin 9 ore neîntrerupte de cel mult trei ori între oricare douã perioade de odihnã sãptãmânalã, fãrã a mai fi necesarã compensare; – pauza de cel puþin 45 minute se poate înlocui cu o pauzã de cel puþin 15 minute urmatã de o pauzã de cel puþin 30 minute (ultima pauzã este obligatoriu de minim 30 minute); – în situaþia vehiculelor conduse de echipaje, timpul de odihnã zilnicã va fi de cel puþin nouã ore în fiecare interval de timp de cel mult 30 ore; – în cazul transportului internaþional de cãlãtori, nu se mai admite amânarea odihnei sãptãmânale dupã a 12-a zi. În cazul utilizãrii noilor vehicule, echipate cu tahograf digital, deoarece în România încã nu au fost autorizate ateliere pentru calibrarea acestor tahografe ºi nici nu sunt încã disponibile cardurile pentru acestea, întreprinderile de transport care utilizeazã astfel de autovehicule au urmãtoarele obligaþii : Calibrarea tahografului la un atelier autorizat dintr-un stat membru în CE, dacã acesta nu este calibrat din fabricaþia vehiculului. Instruirea ºoferilor ca pânã la obþinerea cardurilor sã procedeze conform lit. a ºi b ale alin. (4) al art. 26 din Regulamentul CE 561/2006 referitor la situaþia inexistenþei cardului: a) la începutul zilei de lucru ºoferul va imprima un raport al activitãþii vehiculului, pe care îºi va înscrie numele în clar, numãrul permisului de conducere, semnãtura, precum ºi perioadele de lucru, timp la dispoziþie ºi de odihnã desfãºurate anterior în ziua respectivã; b) la sfârºitul zilei de lucru, se va imprima un raport care va conþine perioadele de timp înregistrate de echipament, raport pe care ºoferul îºi va înscrie numele în clar, numãrul permisului de conducere ºi semnãtura. În cazul vehiculelor conduse de doi sau mai mulþi ºoferi, rapoartele sus menþionate vor fi imprimate la fiecare schimbare a ºoferilor la postul de conducere. Conform legislaþiei în vigoare (Legea nr. 466/2003, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare), la controlul în trafic, ºoferii au obligaþia prezentãrii acestor înregistrãri pentru sãptãmâna în curs ºi ultima zi lucratã anterior (inclusiv raportul imprimat la momentul controlului), iar operatorii de transport au obligaþia de a arhiva înregistrãrile timp de doi ani ºi de a le prezenta la control la cererea autoritãþilor. Av.COLTUC MARIUS VICENTIU

Circulatia autovehiculelor in traficul international

de

Art. 82.
(1) Autovehiculele si remorcile Inmatriculate In Romania pot trece frontiera de stat pe drumurile publice, daca Indeplinesc conditiile cerute pentru a fi admise In circulatia internationala, iar conducatorii lor poseda permis de conducere valabil, conform prevederilor Conventiei asupra circulatiei rutiere, Incheiata la Viena la 8 noiembrie 1968 si ratificata de Romania prin Decretul nr. 318/1980.

(2) Autovehiculele si remorcile Inmatriculate In alte state pot trece frontiera de stat si pot circula pe drumurile publice din Romania, daca Indeplinesc conditiile tehnice prevazute In conventia mentionata la alin. (1), dar numai In perioada cat sunt asigurate pentru cazurile de raspundere civila ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulatie.

(3) Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul Romaniei, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere eliberat Intr-un stat care nu este membru al Conventiei asupra circulatiei rutiere, prevazute la alin. (1), trebuie sa posede si permis de conducere international.
(4) Autovehiculele si remorcile Inmatriculate In alte state, detinute de persoane care au sediul sau domiciliul In Romania, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioada de maximum 90 de zile de la introducerea acestora In tara, daca sunt asigurate pentru cazurile de raspundere civila ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulatie.
(5) Persoanele care si-au stabilit resedinta In Romania pot sa Isi Inmatriculeze autovehiculele sau remorcile la autoritatea competenta din zona de resedinta.
(6) Autovehiculele Inmatriculate In statele care nu sunt semnatare ale Conventiei asupra circulatiei rutiere prevazute la alin. (1) sunt obligate sa poarte In partea din spate semnul distinctiv al statului care a efectuat Inmatricularea.

Art. 83.
(1) Persoanele care domiciliaza In alte state, aflate temporar In Romania, pot conduce autovehicule pe drumurile publice daca poseda permis de conducere valabil, conform modelelor stabilite In Conventia asupra circulatiei rutiere, prevazuta la art. 82 alin. (1), sau a carui valabilitate este recunoscuta pe baza de reciprocitate.
(2) Persoanele cu domiciliul In Romania care poseda permise de conducere nationale eliberate de autoritatile statelor membre ale Conventiei asupra circulatiei rutiere au dreptul sa conduca autovehicule pe drumurile publice cel mult 90 de zile de la intrarea lor In tara.
(3) Persoanele care si-au stabilit resedinta In Romania pot sa Isi preschimbe permisul de conducere obtinut In alt stat semnatar al Conventiei asupra circulatiei rutiere Intr-unul romanesc, la autoritatea competenta din zona de resedinta.
(4) Preschimbarea permiselor de conducere nationale emise de autoritatile straine cu documente similare romanesti se efectueaza In conditiile stabilite prin ordin al ministrului administratiei si internelor, care se publica In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!