ARTICOLUL 106 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Obligaţia de colaborare a contribuabilului Realizarea inspecţiei fiscale

ARTICOLUL 106 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Obligaţia de colaborare a contribuabilului Realizarea inspecţiei fiscale

CAPITOLUL II
Realizarea inspecţiei fiscale

ARTICOLUL 106

Obligaţia de colaborare a contribuabilului

(1) Contribuabilul are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat să dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

(2) La începerea inspecţiei fiscale, contribuabilul va fi informat că poate numi persoane care să dea informaţii. Dacă informaţiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de informaţii.

(3) Pe toată durata exercitării inspecţiei fiscale contribuabilii supuşi acesteia au dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică.