Act al Uniunii Avocaţilor din România. Primirea în profesia de avocat fără examen. Admisibilitatea acţiunii în anulare la instanţa de contencios administrativ

Reclamantul A.A. în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România, a solicitat recunoaşterea dreptului de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen şi obligarea pârâtei la despăgubiri materiale şi morale.

În motivarea acţiunii a arătat că s-a adresat Baroului Covasna pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, îndeplinind condiţia de vechime, de peste 10 ani în specialitate juridică, avizul negativ fiind exprimat de Barou doar la 8.03.2002, iar prin decizia atacată, Comisia Permanentă a Uniunii Avocaţilor din România i-a respins cererea fără a  motiva refuzul.

Curtea de Apel Braşov, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis cererea de intervenţie în interes propriu a Baroului de Avocaţi Covasna şi a respins acţiunea formulată de reclamant.

Instanţa de fond a reţinut că: Uniunea Avocaţilor din România este o uniune între fiecare avocat pe de o parte, şi barou sau uniune pe altă parte, între care nu există raporturi de subordonare. Puterile conferite ale acestor structuri se obţin prin delegarea reprezentanţilor, rezultat al eligibilităţii acestora prin votul majoritar al tuturor avocaţilor. În cazul autorităţilor administrative  puterile derivă din lege.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât Uniunea Avocaţilor din România având caracter profesional, deciziile acesteia nu se impun prin atributele specifice puterii administrative.

Reclamantul a formulat recurs, susţinând că decizia atacată îndeplineşte toate condiţiile necesare unui act administrativ pentru a fi contestat pe calea contenciosului administrativ. În plus, Uniunea Avocaţilor din România a fost înfiinţată prin lege, şi este o autoritate publică administrativă – un serviciu public administrativ, care realizează sarcinile puterii executive de satisfacere a intereselor generale ale societăţii. Deciziile au atribute specifice puterii administrative al cărui element principal este noţiunea de autoritate publică şi nu de organ administrativ.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Pentru persoana aflată într-una din situaţiile prevăzute de art.14 alin.2 lit.a,b,c, din Legea nr.51/1995, se prevede posibilitatea de a fi primită în profesie fără examinare, urmând ca organele de conducere ale Uniunii Avocaţilor din România să decidă pentru fiecare caz în parte, dacă acordă sau nu solicitantului scutirea de examen, însă această apreciere trebuie să fie obiectivă.

Este indiscutabil faptul că decizia contestată are caracterul unui act administrativ de autoritate emanat de o autoritate publică.

Prin respingerea cererii de primire în avocatură cu scutire de examen, recurentului i s-a vătămat un drept recunoscut de lege în sensul art.1 din Legea nr.29/1990.

Respingerea ca inadmisibilă a acţiunii s-a făcut prin nerespectarea competenţei legale a instanţei de contencios administrativ.

Faţă de cele de mai sus, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa şi  s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Taxă judiciară de timbru. Scutire

Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr.187/2001 a  Curţii de Apel Iaşi, susţinând că instanţa  greşit a anulat decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 a Ministerului Finanţelor, Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor, prin care s-a stabilit că C.V. datorează taxă judiciară de timbru pentru acţiunea prin care a cerut actualizarea unor daune de la inculpatul C.P.

Recursul nu este fondat.

C.V. este partea civilă din dosarul penal nr.14562/1997 al Judecătoriei Iaşi şi căruia i s-a admis în parte acţiunea civilă, cu obligarea inculpatului C.P., la o prestaţie periodică de 162.876 lei lunar începând cu 12 iulie 1994 şi până la încetarea stării de  nevoie şi 54.700.000 lei daune morale.

Inculpatul C.P. a fost condamnat la 3 ani închisoare (cu aplicarea art.81 Cod penal) întrucât în ziua de 12 iulie 1994 i-a aplicat mai multe  lovituri părţii vătămate C.V., precum şi o lovitură  cu o furcă de fier în zona capului, având drept consecinţă pierderea  totală a vederii la ochiul stâng.

Ulterior partea civilă C.V. a formulat o acţiune civilă separată, şi, în această cauză, Ministerul Finanţelor, prin decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 (atacată în cauză), i-a impus plata unei taxe de timbru considerându-se cererea formulată o acţiune în pretenţii.

În mod corect, instanţa de fond a stabilit că: „potrivit dispoziţiilor art.24 lit.c din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.760/C/1999 pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de  timbru – sunt scutite de taxele judiciare de timbru, potrivit legii, acţiunile şi cererile  inclusiv  cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale şi morale decurgând din acestea, formulate cu prilejul soluţionării dosarului penal sau prin acţiuni civile separate introduse la instanţa civilă.

Cum intimatul C.V. a cerut actualizarea prestaţiei periodice la care a fost obligat cel ce l-a vătămat, prestaţie  neachitată de C.P., precum şi daune materiale reprezentând venituri nerealizate, acesta beneficiază de scutirea de taxă de timbru prevăzută de lege.

Toate pretenţiile intimatului în acţiunea  promovată şi pentru care i s-a cerut să plătească taxă de timbru prin actul administrativ contestat îşi au izvorul în dosarul penal în care inculpatul C.P. a fost judecat şi condamnat.

Deci, recursul declarat de Ministerul Finanţelor este  neîntemeiat şi întrucât actul administrativ atacat a fost în mod corect anulat de instanţa de fond, hotărârea acesteia fiind legală şi temeinică, recursul a fost respins.