Autoritate de nominare în dreptul convenţional

autoritate de nominare în dreptul convenţional, instituţie care, potrivit reglementărilor statuate prin convenţii internaţionale multilaterale, poate suplini voinţa părţilor, în caz de neînţelegere a acestora, cu privire la constituirea tribunalului arbitrai. 1) în sistemul Convenţiei europene de arbitraj comercial de la Geneva (1961) sunt consacrate următoarele soluţii în acest sens: a) litigiile pot fi supuse unei instituţii permanente de arbitraj, caz în care arbitrajul se va desfăşura în conformitate cu regulamentul instituţiei desemnate, sau unei proceduri arbitrale ad-hoc, caz în care părţile vor avea în special facultatea: de a desemna arbitrii sau modalităţile de numire; de a determina locul arbitrajului şi de a fixa regulile de procedură pe care le vor urma arbitrii; b) în situaţia în care părţile au convenit să supună reglementarea litigiilor lor unei instituţii permanente de arbitraj, fără a desemna această instituţie, dacă există neînţelegeri între părţi în privinţa desemnării, a.n., la cererea reclamantului, va desemna ea această instituţie; c) în cazul în care convenţia de arbitraj nu conţine nicio indicaţie asupra modului de arbitraj (arbitraj ad-hoc sau prin instituţie permanentă) căruia părţile s-au înţeles să-i supună litigiul lor şi dacă părţile nu cad de acord asupra acestei chestiuni, reclamantul va putea cere a.n. să determine felul arbitrajului. în această situaţie, a.n. poate fie să îndrepte părţile la o instituţie permanentă de arbitraj, fie să le invite să-şi desemneze arbitrii şi să convină asupra măsurilor necesare funcţionării arbitrajului (adică să le invite să urmeze un arbitraj ad-hoc). în acest din urmă caz, a.n. poate, de asemenea, să procedeze la desemnarea arbitrilor, înlocuirea acestora, determinarea locului arbitrajului şi a regulilor de procedură; d) persoana (fizică sau juridică) având rolul de a.n. poate fi determinată de părţi fie prin convenţia arbitrală, fie prin înţelegere separată; e) dacă nu există înţelegere contrară, rolul de a.n. va fi îndeplinit fie de preşedintele Camerei de Comerţ a ţării în care pârâtul îşi are sediul sau reşedinţa, fie de preşedintele Camerei de Comerţ a ţării în care se află locul arbitrajului ales de părţi, fie de Comitetul Special ale cărui compunere şi modalitate de funcţionare sunt determinate prin anexa la Convenţie. A.n. îndeplineşte aceste atribuţii cu titlu subsidiar, numai în măsura în care părţile nu au convenit altfel şi dacă acestea sau arbitrii deja desemnaţi de părţi nu se înţeleg. A.n., la cererea părţii interesate sau, după caz, a arbitrilor deja desemnaţi, mai poate decide şi cu privire la: desemnarea arbitrului unic, a arbitrului preşedinte, a supraarbitrului etc.; înlocuirea unuia sau a mai multor arbitri desemnaţi de părţi sau de a.n.; determinarea locului arbitrajului. 2) în sistemul Regulamentului de arbitraj al UNCITRAL (CNUDCI) sunt consacrate următoarele soluţii în acest sens: Regulamentul UNCITRAL (CNUDCI) stabileşte doar mecanismul de desemnare a atribuţiilor a.n., iar pentru blocaje eventual apărute, a reglementat modul de intervenţie a a.n. Dreptul de a decide privitor la organizarea unei a.n. aparţine părţilor în litigiu. Rolul de a.n. poate fi încredinţat prin convenţia arbitrală sau printr-o înţelegere ulterioară unei persoane fizice sau unei persoane juridice. Dacă părţile nu au căzut de acord asupra alegerii a.n. sau dacă a.n. aleasă de părţi refuză să acţioneze sau nu desemnează arbitrul în decurs de 60 de zile de la primirea cererii unei părţi, oricare din părţi poate cere la Secretariatul general al Curţii permanente de la Haga să desemneze o a.n. Secretariatul general nu îndeplineşte oficiul de autoritate chemată să desemneze vreun arbitru, ci se mărgineşte să suplinească opţiunea pe care părţile litigante ar fi trebuit să o exercite pentru a organiza funcţionarea normală a arbitrajului. A.n., la cererea uneia dintre părţi, va proceda la numirea arbitrului în conformitate cu regulile consacrate de Regulament.

A.n. are atribuţii atât cu privire la numirea arbitrilor, cât şi cu privire la soluţionarea cererilor de abţinere, înlocuire ori recuzare. Dintre centrele de arbitraj care funcţionează în sistemul Regulamentului UNCITRAL fac parte: American Arbitration Asso-ciation (AAA), London Court of International Arbitration (LCIA) etc. Unele centre permanente de arbitraj, precum cele din Hong Kong, Columbia britanică, Curtea spaniolă de arbitraj comercial, Institutul de arbitraj al Camerei de Comerţ din Stockholm etc., aplică în mod direct şi complet acest regulament. Şi în România, Regulile de procedură aplicabile în arbitrajul comercial ad-hoc ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR recomandă părţilor în litigiu, cu titlu subsidiar, să opteze pentru Regulamentul UNCITRAL. în acest caz, a.n. a arbitrilor este preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României. De altfel, noile Reguli de procedură pentru arbitrajele internaţionale prevăd că părţile sunt libere să opteze pentru Regulile Curţii sau pentru Regulamentul de arbitraj UNCITRAL, în ambele cazuri a.n. fiind preşedintele Curţii. 3) în sistemul Legii-model UNCITRAL (CNUDCI), se recomandă ca fiecare stat să desemneze un tribunal special pentru a proceda la rezolvarea dificultăţilor în constituirea tribunalului arbitrai, cu menţiunea că aceste tribunale nu pot interveni decât în cazurile determinate prin lege. De asemenea, Legea-model sugerează că autoritate cu funcţii de asistenţă poate fi desemnată şi o altă instituţie decât tribunalul, chiar şi un terţ.