Termenul de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu 2018

 

obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu.Începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi amenajări noi, de modificare a celor existente şi/sau schimbarea destinaţiei acestora, precum şi punerea lor în funcţiune se fac numai după obţinerea avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu.

Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor prevede condiţiile pentru acordarea autorizaţiei de securitate la incendiu.

Potrivit art. 30 alin. 4 din Legea nr. 307/2006 categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Articol de lege care a constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prorogarea succesivă a termenului de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu, în condiţiile existenţei unor plângeri contravenţionale pe rolul instanţelor judecătoreşti, este considerată în practica acestora ca fiind o lege contravenţională mai favorabilă, contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Se apreciază că prorogarea temporară a termenului de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu pentru categoriile de construcţii şi amenajări puse în funcţiune fără obţinerea acestei autorizaţii nu afectează validitatea, temeinicia şi legalitatea proceselor – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiate cu privire la fapte contravenţionale constatate anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor legale de prorogare.

Curtea Constituţională a reţinut că art. 30 alin. (1) din lege prevede că începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi amenajări noi, de modificare a celor existente şi/sau schimbarea destinaţiei acestora, precum şi punerea lor în funcţiune se fac numai după obţinerea avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu, după caz. Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu se aprobă prin hotărâre a Guvernului [art. 30 alin. (4)]. Neîndeplinirea acestei obligaţii reprezintă contravenţie, potrivit art. 44 pct. V lit. b) din lege, iar constatarea şi sancţionarea acestei contravenţii se realizează de către personalul autorităţilor cu competenţe în domeniu, conform art. 46 alin. (1) şi art. 28 alin. (2) din lege.

Ulterior normativizării acestei obligaţii, la data de 25 martie 2016, prin excepţie de la obligaţia obţinerii avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu înainte de începerea lucrărilor de execuţie pentru construcţiile şi amenajările din categoriile prevăzute în hotărârea de Guvern antemenţionată, care au fost puse în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, persoanele fizice ori juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente ori, după caz, beneficiarii investiţiei au obligaţia obţinerii respectivului act administrativ până la data de 30 septembrie 2017

Legea care a determinat evacuarea forțată a firmelor care ocupă spații la parterul blocurilor cu risc seismic a fost modificată

Legea care a scos forțat sute de firme de la parterul blocurilor cu risc seismic a fost relaxată. Noi condiții pentru magazine, restaurante și cinematografe

 

 

Firmele vor beneficia de fonduri publice pentru consolidarea spațiilor sau imobilelor aflate în proprietatea lor, reprezintă una din cele mai importante modificări aduse legislației actuale. Conform legislației actuale, blocurile de locuințe încadrate în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public sunt incluse în programe anuale de consolidare, care asigură proprietarilor finanțare din transferuri sau credite de la bugetul de stat sau bugete locale. În cazul firmelor private care dețin locuințe sau spații cu altă destinație în imobilele incluse în programele anuale de consolidare, obligația asigurării finanțării, proporțional cu cota-parte din proprietatea comună, aparține însă integral firmelor respective.  Legea permite în prezent primăriilor să aloce fonduri din bugetele proprii pentru pentru a finanța consolidarea spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință din blocurile incluse în programele anuale. Condiția este ca astfel de spații să fie deținute doar de persoane fizice. Deputații au modificat însă această prevedere, astfel încât de finanțarea lucrărilor să poată beneficia inclusiv persoanele juridice care dețin astfel de spații, precum, de pildă, cele comerciale situate la parterul blocurilor.

De asemenea, proprietarii acestor spații din construcţiile incluse în programele anuale vor beneficia de finanţare din transferuri de la bugetul de stat şi bugetul local pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie. Sumele alocate în cazul persoanelor juridice va trebui însă să fie restituite în rate lunare egale, cu o dobândă fixă de 5% pe an, cu o durată de rambursare de până la 5 ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor de intervenţie. În cazul întârzierii la plată a ratelor cu mai mult de 30 de zile se calculează majorări de întârziere la ratele scadente în cuantum de 1% pe lună sau fracţiune de lună.   Înstrăinarea, în decurs de 5 ani de la recepţia lucrărilor de consolidare, a spaţiilor cu altă destinaţie decât de locuință, finanţate prin transferuri de la buget, este însă condiţionată de rambursarea integrală a ratelor neachitate. După adoptarea de către Camera Deputaților, noile prevederi mai trebuie promulgate și de președintele Iohannis pentru a intra în vigoare.

Primaria Bucuresti a demolat ilegal o cladire de patrimoniu anunta C.A.Coltuc

Decizia CAB este definitiva si irevocabila, potrivit unui comunicat al Asociatiei Salvati Bucurestiul, ong-ul care a cerut in instanta anularea actului administrativ. In baza autorizatiei de demolare emise de primarul general, casa a fost demolata in septembrie 2010.

,,Prin decizia irevocabila pronuntata pe 8 octombrie 2012 in dosarul 22378/3/2011, Curtea de Apel Bucuresti a declarat ilegala autorizatia de desfiintare emisa pe Primarul Municipiului Bucuresti in 22 septembrie 2010 pentru imobilul din Sos. Kiseleff nr. 39. Autorizatia de desfiintare fusese eliberata in baza unui aviz de desfiintare ilegal al Directiei pentru Cultura Bucuresti”, se arata in comunicatul asociatiei.

Salvati Bucucurestiul a cerut primarului general Sorin Oprescu sa nu emita autorizatia de demolare deoarece avizul emis de directia de Cultura Bucuresti era ilegal, insa edilul nu i-a luat in seama.

,,Asociatia Salvati Bucurestiul a cerut suspendarea avizului prin dosarul nr. 44206/3/2010 deschis la Tribunalul Bucuresti. In paralel, a solicitat Primarului Municipiului Bucuresti sa nu elibereze autorizatia de desfiintare inainte de judecarea procesului, 29 septembrie 2010. Primarul General s-a grabit insa sa elibereze autorizatia de desfiintare pe 22 septembrie 2010, cu o saptamana inainte de termenul din dosarul 44206/3/2010, iar proprietara imobilului, Dumitrescu Tanti-Virginica, s-a grabit sa demoleze imobilul inainte de acest termen. In acest fel dosarul 44206/3/2010 a ramas fara obiect”, sustine ONG-ul.

Se desfiinţează învăţământul la distanţă integral din toate centrele Universităţii Spiru Haret

„S-a emis o ordonanţă săptămâna trecută, azi se publică în Monitorul Oficial. În acea ordonanţă intrau reglementări care să regleze intrarea în legalitate a Universităţii Spiru Haret. În speţă, se desfiinţează învăţământul la distanţă

 

integral din toate centrele universităţii, centrele teritoriale, precum şi mai multe lucruri”, a declarat Ecaterina Andronescu înainte de vizita la invitaţia premierului Emil Boc.

„Ieri am adăugat la fosta Hotărâre de Guvern acele specializări de la învăţământul de zi şi frecvenţă redusă care au fost acreditate. Eu cred că şi cu decizia de ieri şi mai ales cu ordonanţa de săptămâna trecută am creat cadrul legal pentru  funcţionarea în limitele normalului şi mai ales în limitele legalităţii a Universităţii Spiru Haret”, a mai precizat Andronescu.

Studenţii au voie să dea examen la facultăţile unde au acreditare sau sunt autorizate. Pe de altă parte, „au fost scoase complet din circuit cele care au funcţionat atâţia ani de zile în afara legii”, a conchis Ministrul Educaţiei.

Guvernul a decis să introducă instituţia de învăţământ privat în lista celor acreditate, modificând hotărârea de guvern în care nu se regăsea. Astfel, din toamnă, universitatea poate organiza examen de admitere, însă doar la specializările acreditate sau autorizate.

Executivul a modificat HG 749/2009 pentru aprobarea nomenclatorului domeniilor, a structurilor de învăţământ superior şi a specializărilor şi programelor de studii universitare de licenţă acreditate sau

 

realitatea

A ajuns să ceară autorizaţie pentru a cerşi!Cum comentati?

coltuc17Aş vrea măcar o autorizaţie ca să pot cerşi legal, că nu mă mai descurc. Uitaţi, vă las reţetele, că mie nu-mi folosesc la nimic… Oricum nu am bani să le

 

cumpăr. Ştiţi ce ar trebui să facă cu noi, ăştia care avem pensii mici ? Să ne eutanasieze, ca pe animale. Sunt disperată”, s-a plâns femeia primarului Decebal Bacinschi.

Bătrâna are o pensie de 416 lei, care nu-i ajunge nici să cumpere zahăr pentru a-şi îndulci ceaiul, după cum a spus ea. Edilul i-a transmis femeii că nu poate decât să o scutească de taxele şi impozitele pe care le plăteşte Primăriei, dar că nu îi poate acorda o astfel de autorizaţie

libertatea