Magazin fizic sau online? Avantaje și dezavantaje pentru antreprenori (Coltuc si Asociatii)

Magazin fizic sau online? Avantaje și dezavantaje pentru antreprenori

Magazin fizic sau online? Avantaje și dezavantaje pentru antreprenori

Află de la Coltuc si Asociatii care sunt avantajele si dezavantajele pentru un magazin fizic sau online.

Succesul unei afaceri debutante depinde de mulți factori, însă felul în care este asigurată interacțiunea cu potențialii clienți are un rol hotărâtor. În timp ce magazinele fizice au în continuare o prezență foarte ridicată, mediul online devine din ce în ce mai atractiv pentru antreprenori. Ca urmare a investițiilor inițiale mai mici. Cu toate acestea, ambele tipuri de afaceri au avantaje și dezavantaje. Iar în cele ce urmează le vom analiza pe cele mai importante dintre acestea.

 iar acesta este unul dintre principalele motive invocate de către antreprenorii care optează pentru acest mediu de comercializare. Totuși, în funcție de specificul afacerii, mediul online poate necesita investiții serioase, cu mult peste ceea ce a fost estimat inițial.

În timp ce magazinul fizic permite potențialilor clienți să interacționeze cu personalul firmei, să observe sau să probeze produsele expuse spre comercializare. Un magazin online este disponibil întotdeauna, indiferent de oră, zi sau loc geografic. Cu toate acestea, mediul online nu este recomandat tuturor tipurilor de afaceri.

Pentru a decide ce fel de magazin se potrivește afacerii tale, vom prezenta succint principalele avantaje pe care comerțul online le oferă:

  • programul de lucru: după cum aminteam anterior, un magazin online este deschis în permanență, ceea ce permite clienților să își aleagă produsele. Metoda de livrare și plată, beneficiind totodată de posibilitatea returnării lor;
  • costurile operaționale sunt mult diminuate, din moment ce pentru un magazin online nu se plătește chiria aferentă unui spațiu, iar personalul este mult mai redus;
  • un magazin online permite (cu investiții minime) comercializarea gamelor de produse la nivel internațional. Pentru ca acest lucru să fie posibil, magazinele online beneficiază de pagini în limbi de circulație internațională sau în limba țării în care se vor comercializa produsele. Totodată, antreprenorul trebuie să asigure metodele livrare internațională a produselor;
  • promovare gratuită prin rețelele de socializare. Acest tip de reclamă nu înlocuiește în niciun caz campaniile plătite de promovare. Însă mediul online permite afacerilor gestionate de echipe creative de specialiști în marketing să se promoveze ieftin și chiar gratuit în rândul publicului țintă.

Cu toate acestea, magazinele fizice au în continuare o serie de avantaje, motiv pentru care multe afaceri nu vor trece în online foarte curând:

  • atunci când magazinul beneficiază de un vad comercial bun, fluxul de potențiali clienți poate asigura afacerii vânzări importante zilnic. Fără investiți în marketing;
  • în cele mai multe situații, un magazin fizic este scutit de cheltuielile de ambalare și livrare a produselor. Chiar și atunci când acestea intervin, ele sunt mult mai reduse decât cele pe care le plătește un magazin fizic;
  • un magazin fizic nu se confruntă cu refuzul de a plăti produsele deja livrate și nici măcar cu același număr de comenzi returnate. Posibilitatea clienților de a testa sau proba produsele înainte de achiziție este principalul avantaj pe care comerțul clasic încă îl are în detrimentul comerțului online.

Mulți antreprenori eșuează în afaceri pentru că aleg să comercializeze produsele pe care ei le plac, nu cele pe care piața le agreează. Iar acest lucru este valabil și în cazul magazinelor cu vânzare online.

Prin urmare, iată câteva sfaturi pentru alegerea modalității de comercializare:

  • fă o listă de cheltuieli pe care afacerea ta le va genera: stocuri, salarii, costuri de livrare, etc. De asemenea, trebuie să iei în calcul și eventualele pierderi . Pe care un magazin online le suportă frecvent: refuzul clienților de a plăti comenzile deja livrate;
  • apelează la ajutor de specialitate atunci când afacerea se plafonează. Chiar și atunci când afacerea crește spectaculos într-un termen scurt de timp. Succesul nu poate fi gestionat cu un număr redus de personal;
  • investiția într-un magazin online este continuă, în ciuda părerii că o dată lansat, magazinul online va continua să vândă la același nivel. Prin urmare, sunt necesare investiții în reclamă și marketing, dar și în întreținerea platformei și actualizarea ei permanentă .(încărcarea de noi produse, noi descrieri și caracteristici, actualizarea prețurilor, etc).

Prin urmare, alegerea modalității de comercializare (fizic sau online) ține de bugetul disponibil, specificul produselor vândute. Dar și de felul în care antreprenorul își dimensionează afacerea pentru perioada următoare. Cu toate că s-a dezvoltat puternic în ultimii ani în România, comerțul online încă înregistrează un volum de vânzări mic . În comparație cu comerțul tradițional, unele nișe comerciale fiind neacoperite sau înregistrează un număr redus de competitori.

Sistemul TVA la incasare: avantaje si, mai ales, dezavantaje

Incepand din 2013 intra in vigoare un nou sistem privind plata TVA, sistem care va avea efecte in principal asupra companiilor mici, cu cifra de afaceri anuala sub 2.250.000 lei (aprox. 500.000 EUR), dar totusi va avea efecte si asupra companiilor care depasesc acest plafon in privinta modului de deducere si calcul al TVA.

Pe scurt, in general TVA nu se va mai colecta la emiterea facturii ci la incasarea ei (prin incasare se intelege orice modalitate prin care furnizorul/prestatorul obtine contrapartida de la beneficiar sau de la un tert precum plata in bani, plata in natura, compensarea, cesiunea de creante, utilizarea unor instrumente de plata), si nu se va deduce la primirea facturii, ci la plata ei. Pentru companiile mentionate, aplicarea sistemului este obligatorie, nu optionala!

Avantaje – argumente pro sistem TVA la incasare:

1. Relaxare pe termen scurt a cash-flow-ului companiilor in situatia in care incaseaza cu intarziere de la clienti. Totusi chiar si acest avantaj este doar unul relativ, tinand cont ca, de regula, neincasarea sumelor de la clienti atrage si intarzieri in plata facturilor catre furnizori, astfel compania nici nu va putea sa deduca acest TVA aferent facturilor primite, si tot va iesi cu o suma de plata la buget, doar ca va fi mai mica decat in cazul sistemului actual, diferenta urmand sa fie amanata la plata, dupa cum vom arata, cu maxim 90 de zile fata de conditiile actuale. Mentionez ca o mare parte a opiniilor pro sistem sustin ca va avantaja companiile care au probleme mari la incasarea creantelor, in special in sectoarele economice in care platile se fac cu mari intarzieri, de mai multe luni sau uneori chiar ani, sau atunci cand nu mai recupereaza creantele din cauza insolventei/ falimentului beneficiarilor. Ori atata timp cat sistemul amana plata TVA cu maxim 90 zile, atunci inseamna ca, de fapt, tocmai acele companii care au mai mare nevoie nu vor avea cum sa beneficieze de amanarea TVA la plata.

2. Avantajate vor fi, din punct de vedere fiscal, in principal companiile prestatoare de servicii si cele care lucreaza cu clienti institutii publice; avantajul va consta, dupa cum voi arata in studiile de caz, in amanarea la plata a TVA cu maxim 90 de zile si se va traduce in practica in mod diferit nu doar dupa obiectul de activitate (comert cu ridicata/ distributie, retail, productie, servicii), ci si in in raport cu sectorul economic in care activeaza compania si particularitatile privind livrarile si achizitiile, termenele de incasare/ plata ale clientilor/ furnizorilor, mod de finantare, posibilitatea de a accesa credite bancare, etc

3. Combaterea evaziunii fiscale in anumite domenii si cazuri particulare, evident limitate ca pondere in total (avantaj: bugetul de stat)

Dezavantaje – argumente contra sistem TVA la incasare:

 2. Incalca chiar prevederile codului fiscal:

ART. 3  Principiile fiscalitatii

    Impozitele si taxele reglementate de prezentul cod se bazeaza pe urmatoarele principii:

a) neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurand conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain;

b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

In cele ce urmeaza voi arata in mod clar cum noul sistem creeaza cateva inechitati fiscale care contravin principiului neutralitatii enuntat la punctul a), si respectiv, unele dificultati de ordin tehnic care in final au ca rezultat imposibilitatea companiilor (platitorilor de taxe) de a urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, contrar principiului enuntat la punctul b)

2. Probleme – inechitati fiscale

2.1. Nu se aplica pentru toate companiile, ci doar pentru acelea care au cifra de afaceri sub 2.250.000 lei. Totusi va avea efecte (negative) si asupra companiilor care depasesc acest plafon in privinta modului de deducere a TVA.

2.2. Chiar in cazul in care factura nu este incasata integral in primele 90 de zile de la emitere, atunci vanzatorul (furnizor sau prestator) care este in sistem tot este obligat sa colecteze TVA in a 90-a zi de la emitere. Dar, pe de alta parte, cumparatorul (client, beneficiar) nu poate deduce decat la data platii, indiferent daca este sau nu in sistem. Astfel se incalca un echilibru care era stabilit pana in prezent si care permitea ca taxa pe valoare adaugata sa fie neutra: in relatiile intre partenerii comerciali, clientul deducea taxa la data la care furnizorul o colecta si o datora la buget, si taxa ajungea sa fie platita in fond de consumabtorul final, doar ca valoarea ei se distribuia uneori intre doua sau mai multe “verigi” intr-un asa-zis “lant” comercial pe relatia producator (sau  importator) – comercianti – consumatori. De acum inainte, taxa nu va mai fi neutra ci cumparatorul va pierde pentru o anumita perioada, adica pana plateste contravaloarea facturilor primite de el de la furnizorii sai, iar bugetul castiga!

http://antreprenor.eu/

Conventiile civile – avantaje si riscuri

Definitia notiunii de conventie civila produce in continuare nelamuriri cu privire la situatiile in care poate fi aplicata, la avantajele, dezavantajele sau riscurile pe care le-ar putea intampina cei care accepta sau aplica aceasta forma de remunerare.

 

 

Aceasta forma de angajare este destul de folosita de antreprenorii din Romania, deoarece angajatul nu beneficiaza de niciun drept din urmatoarea categorie: asigurari sociale, asigurari de sanatate, somaj, concediu medical, concediu de odihna, precum si alte drepturi incluse prin lege in contractele colective de munca la nivel de ramura sau la nivel de unitate. Aceasta optiune este insa de inteles atunci cand vine vorba de beneficiarul de servicii care se bucura de o economie a costurilor muncii de aproximativ 30%.

Pentru a se putea utiliza conventia civila, trebuie respectate urmatoarele conditii:

• prestatia este delimitata in timp pentru o lucrare sau un proiect;
• prestatia nu are un caracter continuu sau permanent;
• serviciul prestat nu face parte din domeniul de activitate principal al firmei.

In ceea ce priveste sistemul de taxare, conventia civila este supusa unui impozit de 16%, cu retinere la sursa.

Dezavantajul conventiei civile este ca, in orice moment, aceasta poate fi reconsiderata ca si contract de munca, incluzand astfel plata taxelor salariale, a dobanzilor si penalitatilor aferente. In plus, antreprenorul risca sa inregistreze pierderi la buget atunci cand realizeaza cheltuieli cu prestatorul deoarece acestea nu sunt deductibile fiscal.

Sursa: Curierul National

Schengen: avantaje si dezavantaje

Desfiintarea de facto a frontierelor cu Ungaria si Bulgaria va ajuta industria turismului si a transporturilor de marfa, insa ar putea aduce si o crestere a criminalitatii si a imigratiei ilegale.

 

Industria transporturilor avantajata

Transportatorii de marfa ar putea castiga pana la opt ore la un drum Romania-vestul Europei daca tara noastra va fi acceptata in spatiul Schengen. „La granita cu Ungaria sunt zile in care se trece rapid, in cateva minute, dar si unele in care se formeaza cozi la care se asteapta doua, trei, patru, chiar opt ore in unele situatii mai speciale“, explica Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania. Insa el este convins ca, cel putin in primul an, monitorizarea din partea autoritatilor maghiare va fi in continuare stricta si ca o buna parte din camioane va fi controlata aproximativ la fel ca inainte.

O imbunatatire se va simti si in cazul transporturilor de pasageri. „In prezent, autocarele noastre stationeaza la granita intre 15 si 30 de minute. Aderarea la Schengen va duce la scaderea acestor perioade din timpul de parcurs.

Porti deschise pentru infractori

Sperantele transportatorilor se leaga, insa, mai degraba de reducerea concurentei neloiale din partea unor firme extracomunitare. „In momentul in care se vor inaspri controalele la frontierele externe, asteptam sa fie depistate mai multe nereguli in ceea ce-i priveste pe acesti operatori“, spune Augustin Hagiu, presedintele Federatiei Operatorilor Romani de Transport. „Controalele sunt deja mai serioase la granitele cu Moldova, Ucraina sau Serbia, se scaneaza cu raze X fiecare transport, dar complexitatea procedurilor face ca, de multe ori, intrarea in Romania a unui camion din afara UE sa dureze si pana la trei zile“, spune Radu Dinescu. Iar asta este doar una dintre fatetele mai putin placute ale includerii in Schengen.

Daca exportul de criminalitate locala spre tarile UE devenise foarte facil dupa 2007, din martie 2011, am putea asista la acutizarea unui fenomen deja destul de raspandit – traficul de carne vie. Dupa desfiintarea controalelor la frontierele cu Ungaria si Bulgaria, va fi mult mai simplu pentru traficanti sa-si transporte victimele, chiar si minore, spre bordelurile sau taberele de munca din strainatate.

Sursa: Capital

Avantajele şi dezavantajele pentru buzunarul românilor prin incheierea unui acord cu FMI

Avantaje

  • stabilitatea leului, un avantaj pentru cei care plătesc rate la bănci în lei şi în euro
  • condiţii mai bune pentru cei care vor să ia credite de acum încolo

 

 

  • atragerea investitorilor străini care ar putea însemna noi locuri de muncă, salarii mai mari, investiţii în companiile existente

Dezavantaje

  • funcţionarii publici şi-ar putea vedea salariile îngheţate
  • pensiile ar putea creşte foarte puţin sau chiar ar putea să scadă
  • impozitele şi taxele ar putea să crească foarte mult

Specialiştii au şi ei păreri împărţite, când vine vorba de împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional

„Un acord cu FMI ar reprezenta nu neapărat un scop în sine, cât un mijloc de a dobândi o mai mare credibilitate pe plan internaţional pentru a obţine în condiţii mai bune împrumuturi de la alte organizaţii internaţionale”, a explicat fostul premier Adrian Năstase care este cel mai mare avantaj al unui împrumut de la FMI.

Reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, Mihai Tănăsescu, a explicat că accesarea unui împrumut de la FMI va creşte încrederea investitorilor, va stabiliza moneda naţională şi implicit ratele vor scădea. Astfel, avantajaţi vor fi românii care doresc un credit, dar mai ales cei care au deja credite.

Tănăsescu a adăugat că băncile şi-ar putea relua creditarea. În acest caz, banii care vor veni de la FMI ar putea fi un adevărat ajutor pentru  companii, care vor avea fonduri la care să apeleze pentru a-şi achita datoriile. 

Pe de altă parte, mulţi specialişti sunt de părere că fondurile FMI ar putea fi mai mult o durere de cap decât o binecuvântare pentru salvarea economiei. 

Guvernul ar putea fi nevoit să îngheţe salariile din sectorul bugetar pe întreg anul 2009 în cazul unui acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), care ar putea solicita acest lucru României pentru a acorda împrumutul, a explicat recent Eugen Rădulescu, director în cadrul băncii centrale.

„Probabil una din condiţii va fi îngheţarea salariilor în cazul unui acord, dacă ne gândim că la letoni au cerut micşorarea cu 15% a salariilor din sectorul bugetar”, a spus Rădulescu. Liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a explicat că salariile bugetarilor nu vor fi pur şi simplu îngheţate, ci vor scădea.

El a susţinut că bugetarii vor pierde 20% la salariu din deprecierea monedei naţionale, iar alte 20% din venituri vor fi pierdute după anularea acordării de prime şi sporuri.

România a mai primit zece împrumuturi de la FMI în trecut şi de fiecare dată, ţara noastră a strâns mult „cureaua” pentru a face faţă condiţiilor impuse de instituţie.

 

Sursa: Realitatea.net

Elemente esentiale pentru un contract avantajos

Elemente esentiale pentru un contract avantajos

Cand doriti sa incheiati un contract care sa fie in avantajul dumneavoastra este intotdeauna bine sa il aveti alaturi si pe juristul firmei. Cu toate acestea reactia dumneavoastra de a raspunde prompt si de a lua decizii rapide care sa va avantajeze este un lucru esential atat pentru jurist dar si pentru patron. Va retinem atentia astazi asupra catorva aspecte esentiale pentru a fi mai aproape de un contract avantajos si sigur.
– Pretul, plata pretului
Desigur, preferi situatia in care clientul vine, negociaza si plateste pe loc. Dar riscul de a sta cu marfa in soare te face sa accepti si plata la un termen ulterior. Atunci vei cere un acreditiv, o scrisoare de garantie bancara sau constituirea unei ipoteci si vei prevedea in contract, sau chiar intr-o conventie scrisa ad-hoc, penalitati de intarziere in plata pretului. Cat priveste plata „la termen“, adica la o saptamana, la o luna sau la trei luni de la livrare, sau dupa vanzare, aceasta se practica in toata lumea si este normal sa se practice si la noi. Multi comercianti afirma: „Nu se poate, daca vreau banii pe loc, in nouazeci la suta din cazuri sunt refuzat sau, pur si simplu, respectivul nu poate plati. Si-atunci, am prevazut in contract un termen clar, nu e de ajuns?”
Din pacate, in Romania nu este de ajuns decat daca iti iei minimele masuri de asigurare a platii, mai sus expuse.
– Forta majora, menita sa exonereze de  raspundere pe cel ce nu si-a putut indeplini o obligatie contractuala, nu este definita intr-o lege. Literatura juridica, in buna intelegere cu practica judecatoreasca, a ajuns la concluzia ca: „Evenimentul de forta majora este o imprejurare de fapt, imprevizibila si de neinlaturat, care impiedica in mod efectiv si fara nicio culpa din partea debitorului, executarea obligatiei contractuale a acestuia.“

Atentie! Unii parteneri vor incerca sa-ti strecoare in contract drept cauza de forta majora: greva, lipsa apei, a curentului electric sau chiar a materiei prime. La acestea poti sa te opui cu succes. Adevaratele cauze de forta majora nu pot fi decat calamitatile naturale: cutremurul, inundatia, seceta etc. Dar totul este negociabil, iar rezultatul negocierii, transpus in contract, este lege intre parti, „lege“ care adesea infrange multe alte prevederi legale. Deci, daca nu ai incotro, iar talentul tau de negociator nu te ajuta la infinit, poti accepta si clauze mai largi. Dar macar nu uita un lucru: cazul de forta majora trebuie riguros dovedit in instanta sau inainte de a se ajunge la proces.

– Penalitatile de intarziere (clauza penala)
Pentru ca intarzierea la plata, ca si intarzierea in general, este o regula la noi, este indispensabil sa prevezi in contract penalitati de intarziere in plata pretului. Cuantumul penalitatilor nu este prevazut in vreo  lege si nici nu ar fi normal sa fie, pentru ca o lege nu poate interveni intr-un contract care este legea partilor, cum am mai spus. Ca reper si sugestie, pot spune ca o penalitate de 0,4% pe zi, de exemplu, conduce la dublarea sumei in 250 de zile.
Ca sa fim mai siguri, iti propun sa sugerezi partenerului 1% pe zi de intarziere. El, care se pretinde un comerciant serios, nu va putea obiecta daca ii spui ca asta este o simpla formalitate, pentru ca ai deplina incredere in cinstea si bunele lui intentii. Dar atentie mare cand esti in situatia inversa, aceea de a te obliga tu la penalitati.