Prin sentinta comerciala nr. 717 din 13.04.2011 pronuntata in dosarul nr. 6987/108/2010 Tribunalul Arad a respins cererea formulata de reclamantul C.G. in contradictoriu cu paratii B.R. si SC T. SRL Arad avand ca obiect excludere asociat.
Impotriva sentintei de mai sus a declarat apel reclamantul C.G., fara sa arate in concret ce anume solicita din partea instantei de control judiciar.
Prin decizia civila nr. 269 din 6.12.2011 Curtea de Apel Timisoara a respins apelul reclamantului, mentinand hotararea tribunalului.
in considerente s-a aratat ca hotararea primei instante este temeinica si legala, conforma cu dispozitiile incidente in cauza, ea nefiind rezultatul unei gresite aplicari a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate in dosar, cum in mod nejustificat sustine apelantul, in considerente aratandu-se pe larg motivele, atat cele in fapt, cat si cele in drept, pentru care tribunalul a considerat ca cererea de chemare in judecata se impune a fi respinsa.
intr-adevar, potrivit art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, care cuprinde in sfera de aplicabilitate societatile cu raspundere limitata, poate fi exclus din societate asociatul administrator care comite frauda in dauna societatii. Conditiile de aplicabilitate ale acestui text sunt, in consecinta, urmatoarele: a) sa fie vorba de o societate de persoane sau de o societate cu raspundere limitata; b) sa fie vorba de un asociat care indeplineste si functia de administrator, pe perioada in care a savarsit frauda in dauna societatii; c) paratul sa fi savarsit o frauda in dauna societatii.
Notiunea de „frauda in dauna societatii” presupune prejudicierea constienta, intentionata de catre administrator a intereselor societatii prin acte juridice de natura a micsora substantial patrimoniul acesteia. Sintagma „folosirea capitalului social” are in vedere activele societatii, care includ si firma, emblema sau marcile societatii. Erorile in activitatea de gestiune, ineficienta activitatii societatii etc. tin de raspunderea administratorului aferenta raporturilor juridice de mandat in care acesta se afla fata de societate, insa nu pot constitui temei suficient de excludere. Cele doua calitati ale persoanei in cauza (asociat si administrator) trebuie separate, altfel se confunda raspunderea aferenta functiei de administrator cu cea aferenta calitatii de asociat. Raspunderea, inclusiv cea sub forma de revocare, are in vedere functia de administrator, in timp ce excluderea are in vedere calitatea de asociat, fiind vorba de incalcarea obligatiei de affectio societatis, ceea ce nu exclude, de plano, cumularea raspunderii pentru cele doua tipuri de obligatii, situatie in care putem avea de a face atat cu o raspundere civila (una pecuniara, una sub forma revocarii din functie si una sub forma de excludere din societate), cat si cu o raspundere penala sau contraventionala.
in esenta, apelantul invoca in sprijinul cererii sale de excludere a asociatului parat faptul ca, fara ca el sa aiba cunostinta, intimatul a comis o frauda in dauna societatii prin aceea ca a semnat un contract si un act aditional la acesta, precum si facturile emise de o alta societate – SC Y. SRL, pentru prestarea de catre dl. Q.M. in favoarea SC T. SRL Arad a unor servicii de consultanta, desi aceasta persoana era remunerata pentru respectivele servicii de catre societatea mama – SC C. Italia Spa., prin aceasta cauzand o paguba patrimoniului social si comitand o frauda in dauna societatii comerciale, ceea ce se incadreaza in sfera de actiune a prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicata.
Affectio societatis, caracter special al consimtamantului cerut pentru incheierea unui contract de societate, trebuie pastrat pe intreg parcursul existentei societatii, ca intentie de a colabora la derularea obiectivelor societare, iar respectarea rigorilor interesului societar trebuie observata pe toata durata societatii Deturnarea exercitiului drepturilor asociatilor de la scopul lor social se poate materializa intr-o frauda in dauna societatii sau in folosirea semnaturii sau a capitalului social in interes personal de catre asociatul administrator. Asociatul vinovat de frauda incalca obligatia de affectio societatis, adica obligatia de fidelitate fata de societate si fata de ceilalti asociati, facand raportul sau juridic obligational cu ceilalti asociati si cu societatea rezolubil.
Prin frauda in dauna societatii se intelege, in principiu, orice actiune sau omisiune intentionata (in ciuda formularii legale – „comitere” – ce pare a trimite doar la actiunea frauduloasa) savarsita de asociatul administrator, indiferent daca acesta are sau nu atributii de reprezentare si indiferent daca prejudiciul conditionat de lege se introduce in sfera gestiunii interne sau in sfera relatiilor cu tertii, precum si indiferent daca fraudarea are ca suport exercitarea atributiilor in calitate de administrator sau exercitarea drepturilor si obligatiilor societare in simpla calitate de asociat, iar aceasta mai ales in conditiile trimiterii la art. 80 din legea-cadru.
Sanctiunea excluderii poate fi aplicata asociatului administrator atunci cand revocarea este considerata insuficienta nu strict pentru abuzul de putere si incalcarea limitelor mandatului, ci pentru orice actiune sau inactiune frauduloasa in dauna societatii, asadar nu pentru frauda ce este in pozitie sa o savarseasca, anume datorita ocuparii functiei de administrator, ci pentru orice delict intentionat savarsit in dauna societatii, iar aceasta tocmai datorita calitatii sale de administrator si a increderi de care trebuie sa se bucure titularul acestei functii si pe care administratorul impricinat a tradat-o. Simplul asociat poate fi sanctionat cu excluderea doar pentru o gama mai restransa de fapte, iar nu pentru o categorie generala, precum a fraudelor in dauna societatii. Se observa, totusi, elemente comune intre cele doua ipoteze: pe de o parte, un administrator desemnat ce comite frauda in dauna societatii, abuzand de prerogativele sale in exercitarea drepturilor izvorate din raportul de mandat managerial sau din simpla calitate de asociat, pe de alta parte un asociat neabilitat de organul statutar sau cu incalcarea limitelor abilitarii acordate de acest organ, ce foloseste sau trafica creditul, atributele ori activul societatii in folosul sau sau in acela al unei alte persoane.
Elementul subiectiv reiese din formularea textului si din natura faptelor sanctionate, si anume intentia, autorul faptei delictuale urmarind sau acceptand un profit din activitatea sa frauduloasa sau acceptand ca un tert sa profite de pe urma acestei activitati. Asadar, sunt justificate apararile intimatului in sensul ca nu pot fi considerate frauda in dauna societatii neglijenta, inabilitatea, dezinteresul in afaceri, atata timp cat acestor fapte le lipseste elementul volitional care sa permita calificarea lor ca fiind un act de inselaciune. Un element-premisa al laturii subiective va fi acceptarea deturnarii exercitiului dreptului societar de la scopul sau social.
De aceea, in conditiile in care din cuprinsul procesului-verbal al sedintei adunarii generale a asociatilor SC T. SRL Arad, la care au participat toti cei trei asociati, inclusiv reclamantul, rezulta fara putinta de tagada ca apelantul a avut cunostinta de datoria catre SC Y. SRL, evidentele contabile ale societatii intimate atestand existenta debitului rezultat din facturarea serviciilor prestate in baza contractului de consultanta tehnica incheiat de cele doua societati comerciale, asociatii aproband situatiile financiare prezentate de administratorul social, Curtea constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru a caracteriza activitatea paratului intimat ca fiind una frauduloasa in dauna societatii si, prin urmare, nu este incident cazul de excludere prevazut de lit. d) a alin. (1) al art. 222 din Legea nr. 31 /1990, republicata, imprejurarea ca dl. Q.M era trimis si platit in mod direct de catre societatea mama – SC C. Italia Spa., beneficiind de o dubla remunerare pentru acelasi serviciu, neavand relevanta sub acest aspect.
Criticile apelantului cu privire la nerespectarea dispozitiilor Codului fiscal si a Normelor sale metodologice de punere in aplicare nu pot determina o alta concluzie, intrucat in speta nu se pune problema deductibilitatii fiscale a cheltuielilor de consultanta tehnica, neaflandu-ne in prezenta unui litigiu de drept fiscal, ci a unuia de drept comercial, avand ca obiect excluderea unui asociat dintr-o societate comerciala.
in fine, afirmatiile apelantului cu privire la incalcarea de catre tribunal a principiului rolului activ al instantei, mai exact a dispozitiilor art. 129 alin. (4) si (5) C.proc.civ., potrivit carora judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale, iar daca probele propuse nu sunt indestulatoare pentru lamurirea in intregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probele, nu pot fi primite.
Invocarea de catre asociatul reclamant a dispozitiilor art. 129 C.proc.civ. nu poate duce la concluzia, cum gresit acesta sugereaza in motivele de apel, ca in virtutea rolului activ instanta de judecata s-ar putea substitui partilor si, prin urmare, ar fi fost obligata sa dispuna si sa administreze probe in locul acestora, pentru ca altfel s-ar crea un dezechilibru nejustificat in situatia participantilor la procesul civil, in sensul de a putea folosi in masura egala drepturile procesuale. intr-adevar, conform articolului mentionat, partile sunt acelea care au indatorirea, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile, „rolul activ al instantei” presupunand doar aflarea adevarului judiciar, textul neputand constitui temeiul substituirii instantei in pozitia procesuala a uneia din parti si in apararea intereselor acesteia, mai ales daca partea a beneficiat de asistenta juridica calificata, cum este si cazul apelantului. Pe de alta parte, norma citata se refera la ipoteza in care judecatorul nu este lamurit, ceea ce nu a fost cazul in speta, prima instanta considerand ca probele sunt indestulatoare. Nu in ultimul rand, apelantul nici macar nu a indicat ce proba anume ar fi trebuit, in opinia sa, judecatorul fondului sa mai administreze, multumindu-se doar sa formuleze o critica generala in acest sens.
