Un responsabil al Departamentului de Stat american a afirmat ieri că atacul de la 11 septembrie împotriva consulatului american de la Benghazi este „fără precedent” în Libia și chiar în „istoria recentă a diplomației”.
„Nu a mai fost un atac ca acesta în Libia, la Tripoli, la Benghazi sau oriunde altundeva de când suntem noi acolo. Este fără precedent. De fapt, ar fi foarte, foarte dificil să găsim un precedent pentru un atac de acest gen în istoria recentă a diplomaţiei”, a declarat acest diplomat în cadrul unei conferinţe de presă telefonice, potrivit mediafax.ro.
Acesta a oferit informații pe larg despre desfăşurarea atacului armat în care au fost uciși ambasadorul american în Libia, Christopher Stevens, şi alţi trei americani.
Oficialul american a subliniat că SUA nu dispuneau de „nicio informaţie utilizabilă” care să indice că „un atac planificat şi iminent” va avea loc împotriva reprezentanţei consulare americane de la Benghazi.