Avocat marci – inregistrare marci

avocat marciStadiul actual de dezvoltare a societăţii aduce în discuţie din ce în ce mai des noţiunea de marcă înregistrată. Tot mai multe companii discută despre mărcile înregistrate deţinute şi de  protecţia de care se bucură la nivel naţional, internaţionl sau comunitar. Dar ce este o marcă, şi mai cu seama una înregistrată ?

Domeniul mărcilor înregistrate este reglementat în România prin Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Ce este o marcă înregistrată ?

Conform art3. din acest act normativ marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane. Pot fi înregistrate ca mărci cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi în special forma produsului sau ambalajului, sau combinaţii de culori.

De câte feluri pot fi mărcile înregistrate ?

Mărcile pot fi clasificate în mai multe categorii, în funcţie de diferite criterii, astfel:

  1. În funcţie de persoana care face cererea de înregistrare  a mărcii, acestea pot fi  individuale, atunci când solicitantul este o persoana fizică sau juridică, colectivă, atunci când solicitantul este o asociaţie, sau de certificare, atunci când solicitantul urmăreşte să certifice o anumită caracteristică a produselor sau serviciilor pentru care este utilizată.
  2. Din punctul de vedere al formei, marca poate fi verbală, când constă numai în cuvinte, combinată , când constă în cuvinte si imagini. şi figurativă, alb-negru sau color, când constă numai în desene; mărcile figurative pot fi şi tridimensionale.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească o marcă pentru a putea fi înregistrată în România ?

O marcă trebuie să indeplinească următoarele condiţii generale pentru a se bucura de protecţie pe teritoriul României: – să nu aducă atingere altor drepturi anterioare,

  • să fie distinctivă în raport cu produsele sau serviciile pentru care urmează a fi inregistrată şi
  • să nu inducă publicul în eroare asupra mai multor aspecte esenţiale ale produsului sau serviciului, cum ar fi calitatea produselor sau serviciilor la care se referă marca, originea geografică, etc.

La ce folosesc mărcile ?

În principal, marca permite consumatorilor şi/sau persoanelor juridice să identifice un produs ( fie el un bun sau un serviciu) al unei anume companii, astfel încăt să-l poată distinge de alte produse identice sau similare furnizate de către companii concurente.

Ce drepturi vă conferă o marcă ?

Marca inregistrată conferă titularului său un drept de folosire exclusivă în legătură cu produsele sau serviciile pentru care a fost inregistrată. Acesta poate solicita instanţei judecătoreşti să interzică oricărei persoane terţe folosirea unui semn identic sau similar cu marca sa pentru produse sau servicii similare sau identice, sau, în cazul mărcilor devenite notorii, chiar pentru produse sau servicii diferite.

Pentru ce perioadă vă conferă marca protectie ?

Protectia iniţial acordată de OSIM pentru o marcă este de 10 ani de la data depunerii cererii, putând fi prelungită succesiv cu câte 10 ani, de un număr nelimitat de ori, la expirarea perioadei de protecţie. Prelungirea se face prin depunerea la OSIM a unei cereri de reînnoire şi achitarea taxelor oficiale aferente. Legea nr.84/1998 nu prevede obligativitatea folosiri mărcii ca şi condiţie pentru înregistrarea acesteia. Cu toate acestea dacă o marcă înregistrată nu este folosită în cursul unei perioade de 5 ani consecutivi după data înregistrării, pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, orice persoană interesată poate solicita instanţei judecătoreşti competente din România decăderea titularului din drepturile de folosire exclusivă a acesteia.

Avocat marci – Inregistrare Marci OSIM

  • Acţiune în contrafacere a mărcii. Comercializarea neautorizată a produselor sau prestarea serviciilor purtând mărci identice ori similare
  • Atacarea deciziilor OSIM: Asistenţă şi reprezentare juridică în căile administrative de atac împotriva

 

  • hotărârilor OSIM, prin promovarea de opoziţii, contestaţii şi a altor căi de atac
  • Conflict marcă înregistrată – nume sau emblemă comercială
  • Cesiune şi licenţiere mărci (francize): contracte, înscriere la OSIM, contestare, anulare
  • Acţiuni pentru decăderea din drepturi a titularului unei mărci naţionale sau înregistrate international
  • Contestaţii impotriva proceselor-verbale ale Autorităţii Naţionale Vamale de blocare a mărfurilor în vamă
  • Atacarea deciziilor OHIM: asistenţă şi reprezentare în faţa OHIM sau în faţa Tribunalului de Primă Instanţă din cadrul Curţii Europene de Justiţie de la Luxemburg (anulare decizii OHIM)
  • faptelor care sunt de natură să creeze o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent
  • afirmaţiilor false care, în exercitarea comerţului, sunt de natură să discrediteze firma, produsele sau activitatea unui concurent
  • dacă sunt susceptibile să inducă publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricaţie, caracteristicile, aptitudinea la întrebuintare sau cantitatea mărfurilor, împotriva indicaţiilor sau afirmaţiilor comercilale ori tehnice
  • reclamelor, afişelor publicitare şi/sau a oricăror altor tipuri de materiale promoţionale, fie că acestea reprezintă opere la comandă sau nu

Inregistrare marci – Protectia inregistrarii marcilor intr-un alt stat

Conventia de la Paris asigura unui titular roman aceleasi drepturi ca cele acordate titularilor nationali din tara respectiva.
Aranjamentul de la Madrid permite inregistrarea internationala a unei marci, intr-o tara sau mai multe tari membre ale acestui aranjament, printr-o cerere unica, depusa la Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (OMPI), cu conditia ca

aceasta marca sa fie inscrisa in registrul marcilor inregistrate din Romania (sa aiba certificat de inregistrare). Durata protectiei obtinute in baza Aranjamentului de la Madrid este de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire.

Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid permite inregistrarea internationala a unei marci in una sau mai multe tari membre la acest Protocol, printr-o cerere unica, depusa la OMPI. Protocolul permite inregistrarea internationala nu numai pe baza unei marci inregistrate national, ci si pe baza depozitului national reglementar al unei cereri de marca.

Inregistrarea unei marci si costul acesteia in Romania

Marca inregistrata are ca drept scop individualizarea bunurilor sau serviciilor unui comerciant, in vederea pastrarii clientelei si implicit a cuceririi unor noi clienti. Aceasta poate fi un un nume, termen, simbol sau desen respectiv o combinaţie a acestora menita sa diferentieze serviciile unui comerciant de cele ale concurentei.

Pentru a inregistra o marca trebuie sa detineti un certificat de inregistrare eliberat de OSIM, OHIM sau WIPO, cu valabilitate pe teritoriul Romaniei.

In baza acestui certificat legea 84/1998 completată şi modificată cu legea 66/2010 vă acordă exclusivitate pentru utilizarea denumirii inregistrate, iar marca devine proprietatea privată a celui care a inregistrat-o.
Oricând constataţi că o altă firmă sau personă foloseşte această marcă in scop comercial puteţi folosi toate pârghiile legislative şi coercitive necesare pentru a interzice terţilor să o utilizeze fara acordul dumneavoastră.
In momentul in care marca nu este inregistrata nu aveti nicio dovada ca dvs. sunteti detinatorul acesteia.
In cazul in care ati inregistrat o marca cu un nume asemanator cu marca altei firme veti primi o notificare care o sa va oblige ca in conformitate cu Legea Mărcilor 84/1998 si legea 11/1991 a Concurenţei Neloiale să renunţaţi imediat să vă mai folosiţi denumirea pentru a elimina confuzia care se poate crea in rândul clienţilor, furnizorilor, instituţiilor financiare, autorităţilor, etc. In plus vă pot fi cerute si daune in raport direct cu prejudiciul creat.
Marca pe care o firma o foloseste va genera veniturile singura, indiferent de compania care o utilizeaza. De multe ori valoarea mărcii se negociază separat de restul activelor deoarece ea generează in mod independent venituri.
Conform Hotararii de Guvern nr. 573/07.09.1998 Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci isi desfasoară activitatea ca organ de specialitate al administratiei publice centrale si are autoritate unica pe tertoriul Romaniei in asigurarea protectiei proprietatii industriale, in conformitate cu legislatia natională in domeniu si cu prevederile conventiilor si tratatelor internaţionale la care Romania este parte.

Costul inregistrarii unei marci

Preturile inregistrarii unei marci includ taxe legale, postale, onorarii pentru înregistrarea şi publicarea cererii de înregistrare în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Pentru fiecare domeniu in plus se va adauga o taxa de 55 euro. In aceste preturi este inclusa si monitorizarea marcii dvs timp de 6 luni dupa publicarea marcii dumneavoastra in Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Odata cu depunerea cererii este recomandat sa se faca o cercetare prealabila care o sa va permita sa stiti inca de la inceput ce sanse de inregistrare va avea marca si daca vor exista motive legale de opozitie din partea tertilor si cum puteti actiona in consecinta depunerea unei altei cereri sau modificarea celei existente.

Cost marca comunitară

Pentru inregistrarea unei mărci la nivelul Comunitaţii Europene vă putem indica un cost aproximativ de 1.650 euro cu care veţi avea marca protejată in toate cele 27 state membre. Este foarte utilă celor care au relaţii comerciale cu aceste state doarece inregistrarea naţională in doar unul dintre acestea costă aproximativ 700 euro.

Cost marca internaţională:

Suntem acreditaţi de Oficiul Internaţional al Proprietăţii Intelectuale WIPO să vă reprezentăm oriunde in lume pentru inregistrarea mărcii.In cazul in care aveţi relatii comerciale cu ţări nemembre ale EU costul estimativ al mărcilor in alte ţări este intre 500-3.500 euro in funcţie de taxele stabilite de oficiile naţionale.