|
Părţi
|
Şedinţe
|
|
|
|
Termenul de plată a despăgubirilor este mai mic în prezent, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA). Cele mai recente statistici în domeniu ne arată că asigurătorii au plătit în 2016 despăgubirile încadrându-se, cât de cât, în termenele legale. Dacă plătesc despăgubirile depășind termenul legal sau le diminuează în mod nejustificat, asigurătorii sunt obligați la penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.
Cel prejudiciat în urma unui accident de mașină poate trimite cererea de despăgubire, direct sau prin mandatar, la asigurătorul RCA al vinovatului sau la propriul asigurător RCA (dacă a cumpărat serviciul de decontare directă când și-a făcut polița de asigurare), potrivit Legii nr. 132/2017 (noua Lege RCA). Dacă e vorba de situații în care Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) oferă despăgubirile, spre exemplu, atunci când nu se cunoaște vinovatul sau acesta nu a avut asigurare, atunci cererea se face către BAAR.
Cererea de despăgubire se va rezolva numai după depunerea unor documente din care să rezulte: dreptul de proprietate asupra bunului avariat sau orice probe pe baza cărora poate fi dovedit dreptul la despăgubire; răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei; întinderea prejudiciului; legătura dintre întinderea prejudiciului și modul de producere al evenimentului.
Conform legii, în 30 de zile, asigurătorul care a primit cererea trebuie fie să răspundă, formulând o ofertă de despăgubire justificată, fie să notifice în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat (în total/în parte) pretențiile de despăgubire. „Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii„, scrie în lege.
Practic, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi RCA, termenul maxim în care trebuie rezolvat un dosar de despăgubire a scăzut de trei ori – în vechea reglementare (OUG nr. 54/2016) aveam un termen maxim de trei luni.
Dacă asigurătorul a răspuns în acest termen și a oferit o despăgubire, solicitantul poate să o accepte sau nu. „Cuantumul despăgubirii plătite se va reanaliza la solicitarea persoanei prejudiciate pe baza documentelor justificative depuse ulterior plății„, scrie în Norma RCA nr. 20/2017 referitor la situația în care cel prejudiciat pretinde mai mult decât i se oferă. Asigurătorul trebuie să răspundă cererii de reanalizare a despăgubirilor fie efectuând plata diferenței, fie notificând în scris solicitantului motivele pentru care a refuzat. Evident, dacă părțile nu se înțeleg, lucrurile vor ajunge în instanță (sau la un organism de soluționare alternativă a litigiilor).
Despăgubirea trebuie plătită, conform legii, în zece zile de la data acceptării ofertei. Dacă s-a ajuns în instanță, termenul de zece zile se aplică la fel, dar curge de la momentul când asigurătorul primește hotărârea judecătorească definitivă (sau acordul de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire, dacă problema a fost soluționată alternativ).
Dacă nu le plătește la timp sau plătește mai puțin decât trebuie, asigurătorul datorează penalități de 0,2% pe zi de întârziere. Ele se calculează raportat la nivelul sumei de despăgubire cuvenită (pentru întârzieri) sau la diferența de sumă neachitată (pentru cazul când plătește mai puțin decât se cuvine).
„Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) (adică în zece zile – n.red.) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii. În cazurile privind vătămările corporale și daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalitățile și plata acestora sunt stabilite de către instanța judecătorească„, scrie, mai exact, în Legea RCA.
Se va sesiza oare asigurătorul de bunăvoie și nesilit de nimeni cu privire la plata acestor penalități? Greu de imaginat, ceea ce înseamnă că ele trebuie cerute de cel care primește despăgubirea (eventual, chiar în instanță). Cei nemulțumiți de modul cum asigurătorul gestionează problema dosarului de despăgubire pot să facă o reclamație la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Petiția, alături de documentele doveditoare, se poate faceaici.
„Aspectul cel mai des reclamat de către petenți în 2016 a fost neplata/plata parțială a despăgubirilor / valorilor de răscumpărare solicitate de către asigurați/păgubiți, în 7.345 cazuri, acestea reprezentând un procent de 80,22% din total. Printre alte aspecte sesizate s-au numărat și solicitări de recalculare a valorii despăgubirilor, respectiv nerespectarea condițiilor contractuale /Normelor RCA„, arată ASF într-o analiză proprie.
Potrivit unei analize recente a ASF, durata medie de plată a dosarelor în semestrul II din 2016 a fost de 11,62 de zile/dosar. Pentru aproape 70% dintre dosarele achitate, plata a fost făcută în termenul legal. Totuși, trebuie să avem în vedere că atunci erau în vigoare alte prevederi, iar rezolvarea dosarului se putea face în maximum trei luni de zile.
Cea mai mare depășire a termenului legal de plată a fost înregistrată la Asirom – 183 de zile. Alături de City Insurance, cele două societăți de asigurare sunt ultimele în clasament la capitolul plăților la timp. La polul opus, Omniasig, urmată de Allianz și Generali conduc clasamentul.
„Analiza comparativă a datelor rezultate din situația plăților în termenul legal al dosarelor de daună RCA avizate pentru pagube materiale în semestrul II. 2016 față de semestrul I. 2016 arată că societățile de asigurare și-au îmbunătățit activitatea de instrumentare și plată a dosarelor de daună, procentul dosarelor plătite în termen legal crescând cu 27,54 puncte procentuale”, arată ASF în analiza sa, iar concluzia nu poate decât să ne bucure.
|
|
|
Veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare de către dezvoltatorii imobiliari persoane fizice au trebuit declarate corect până duminică, potrivit Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). De azi începând, contribuabilii vizați pot fi supuși unor inspecții fiscale, controale în urma cărora aceștia vor putea fi obligați să achite impozite mult mai mari decât au făcut-o până acum (16% în loc de maximum 3%), ca urmare a reîncadrării veniturilor obținute din vânzarea apartamentelor sau caselor în categoria veniturilor din activități independente.
ANAF a transmis la mijlocul lunii iunie, prin intermediul unui comunicat de presă, cădezvoltatorii imobiliari persoane fizice au fost obligați să declare, până cel târziu duminică, veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerilor, asta în condițiile în care, până acum, cei mai mulți dintre aceștia au declarat impozit pe venit din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, fiind avantajați din punct de vedere fiscal.
„Având în vedere acest fapt, contribuabilii persoane fizice sunt invitati să-și clarifice situația fiscală referitoare la declararea și plata impozitului pe veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerii până la data de 30.07.2017. După această dată, acești contribuabili persoane fizice vor fi supuși inspecției fiscale, în baza analizei de risc efectuate”, scrie în anunțul ANAF.
De la 1 februarie 2017, odată cu modificările aduse prin intermediul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2017, Codul fiscal stabilește că persoanele care vând case și terenuri suntscutite de impozit dacă se încadrează într-un plafon de 450.000 de lei, peste această sumă aplicându-se o cotă unică de impozitare de 3% – detalii, aici.
Impozitul pe tranzacțiile imobiliare trebuie calculat și încasat de către notarii publici, prin intermediul formularului 208. De altfel, pentru a reflecta modificările prezentate anterior, ANAFa actualizat la începutul lunii iulie, atât formularul 208, cât și declarația 209, cea care vizează persoanele fizice care realizează venituri supuse impozitului pe venit din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, în situaţia în care transferul dreptului de proprietate asupra construcţiilor sau terenurilor se face prin altă procedură decât cea notarială.
Încadrarea veniturilor obținute de dezvoltatorii imobiliari persoane fizice în categoria veniturilor din activități independente, pentru faptul că aceste activități se repetă, nefiind doar ocazionale, va însemna impozite mai mari pentru contribuabilii în cauză.
Concret, dacă Fiscul va trata din punct de vedere fiscal astfel de venituri ca venituri din patrimoniul afacerilor (activități independente), în detrimentul veniturilor din transferul proprietății imobiliare din patrimoniu personal, vor trebui achitate impozite considerabil mai mari, în cotă de 16%, la care se vor adăuga contribuțiile sociale aferente.
Cu alte cuvinte, asta înseamnă că, dacă în urma inspecțiilor fiscale pe care Fiscul le demarează începând de azi activitatea dezvoltatorului imobiliar va fi reîncadrată ca activitate independentă, persoana în cauză va plăti atât atât impozitul pe venit datorat pentru activităţi independente, de 16%, cât și contribuțiile sociale aferente, respectiv contribuţia de asigurări sociale (CAS, în cotă de 10,5%) și contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS, de 5,5%) – mai multe detalii despre sistemul de impozitare aplicabil în 2017 persoanelor care obțin venituri din activități independente sunt aici.
În prezent, activitatea independentă este orice activitate desfăşurată de către o persoană fizică în scopul obţinerii de venituri, care îndeplineşte cel puţin patru dintre următoarele şapte criterii:
|
|
|
Aplicarea unei sancțiuni salariatului trebuie să fie rezultatul efectuării unei cercetări disciplinare, potrivit regulilor din legislația muncii. La finalul cercetării, se emite o decizie de sancționare, care poate să se refere inclusiv la măsura concedierii disciplinare, decizie care va trebui predată personal salariatului sau prin scrisoare recomandată. Pentru a evita ca decizia să fie anulată apoi de o instanță, e obligatoriu ca ea să includă anumite mențiuni. De asemenea, trebuie știut că, în cazul concedierii disciplinare, preavizul nu este obligatoriu prin lege.
Cu excepția avertismentului scris, orice altă sancțiune ce se aplică salariatului trebuie să vinăca urmare a unei cercetări disciplinare, potrivit Codului muncii. Desigur, mai există și o altă excepție – cea în care salariatul refuză nejustificat să vină la cercetare, caz în care se poate da direct decizia de sancționare. Dar pentru asta e nevoie ca angajatorul să fi demarat cercetarea și să i se fi trimis salariatului convocarea la cercetare.
„Sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară sunt: a) avertismentul scris; b) retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile; c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%; d) reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%; e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă”, scrie în Codul muncii.
„Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”, se precizează în Cod ca regulă absolută. Așadar, decizia trebuie să fie scrisă și dată în cel mult șase luni de la data săvârșirii faptei. Ce înseamnă asta? Că nici nu are rost să pornim o cercetare cu privire la o faptă mai veche de șase luni, pentru că nu vom mai putea emite o decizie care să fie legală. Dată peste acest termen, decizia va fi anulată garantat de instanța de judecată.
În mod obligatoriu (sub sancțiunea nulității absolute), decizia va trebui să cuprindă următoarele lucruri:
Așa cum sublinia specialistul, lipsa fie și numai a unuia dintre lucrurile enumerate mai sus poate atrage anularea deciziei de către instanță.
„Decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării. Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta”, scrie în Cod. Aici nu vorbim de același regim pe care îl are, potrivit Codului, decizia de concediere.
De ce e importantă precizarea? Pentru că, în Cod, la prevederea referitoare la decizia de concediere (articolul 76, mai exact), nu scrie decât că trebuie făcută în scris și comunicată salariatului, dar nu scrie și cum trebuie să fie comunicată. În acest context, la începutul anului,Curtea Supremă a stabilit că nu e absolut nicio problemă în a trimite o decizie de concediere prin e-mail, în anumite condiții. Totuși, în cazul deciziei de sancționare, Codul prevede clar cum trebuie să fie comunicată, ceea ce înseamnă că transmiterea ei prin e-mail ar putea fi o problemă, din perspectiva legii.
Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării”, scrie în Codul muncii. În urma contestării, instanța ar putea dispune fie anularea în totalitate a deciziei de sancționare, fie înlocuirea sancțiunii aplicate cu una mai puțin drastică. Totuși, salariatul ar putea cere diverse lucruri prin cererea sa de chemare în judecată: de pildă, spunea Dana Ionescu, ar putea cere plata tuturor drepturilor salariale (majorate și indexate) la care ar fi avut dreptul de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, dar și concediul de odihnă neefectuat sau acordarea zilelor libere la care ar fi avut dreptul în acea perioadă.
|
|
|
DOSARELE LE PUTETI VEDEA AICI
|
||||
|
Avocat Coltuc la Realitatea tv
A sosit hotararea!
|
|
|
|
|
|
|
||||
|
1. Împărțirea riscului valutar, în mod egal (50%-50%), doar pentru viitor, adică pentru perioada cuprinsă între momentul introducerii cererii de chemare în judecată și perioadă ajungerii la maturitate a contractului de credit.
2. Împărțirea riscului valutar, în mod egal (50%-50%), pe toată perioada contractuală, adică cu începere de la momentul semnării contractului de credit și până la momentul ajungerii la maturitate a contractului de credit.
3. Înghețarea cursului leu-chf la valoarea de la momentul acordării împrumutului + 10%, pe toată perioada contractuală.
La toate aceste 3 variante, prin încălcarea de către bănci a obligației de a-și informa clienții (deci nu în temeiul impreviziunii) cu privire la riscurile particulare ale împrumutului în CHF, instanțele au dat cel puțin 200 de decizii definitive de înghețare a cursului leu-chf la valoarea de la momentul acordării împrumutului.
La toate aceste variante se adaugă, de astăzi, o nouă soluție. În cadrul procedurii de dare în plată (în temeiul Legii 77/2016), instanța a respins contestația băncii la notificarea de dare în plată și, la solicitarea debitorului, în conformitate cu Decizia 623/2016 a Curții Constituționale, instanța de judecată a dispus adaptarea/reechilibrarea contractului de credit, pentru viitor, stabilizând cursul de schimb leu-chf la valoarea inițială + 20%. În plus, instanța de judecată a intervenit și asupra cuantumului dobânzii, aceasta urmând să se calculeze după formula 3%+LIBOR CHF la 3 luni.
Hotărârea nu este definitivă și a fost pronunțată de către Judecătoria Sector 3 București împotriva Banca Românească.
Sursa portal.just.ro
Ce-ar fi sa vorbim CONCRET?
1. bancile sa scoata instant toate clauzele abuzive care inca sunt omniprezente in contractele de credit, mai ales in contractele de credit in franci elvetieni. Sumele incasate abuziv vor fi restituite integral impreuna cu dobanda legala.
2. bancile sa efectueze instant conversia tuturor creditelor in franci elvetieni la cursul de la data acordarii.
3. bancile vor plati despagubiri morale tuturor clientilor a caror viata si sanatate au fost grav afectate de lacomia lor, tuturor celor care au avut clauze abuzive si/sau contracte de credit in CHF. Ce greseli? Aici vorbim de premeditare si inselatorie.
4. bancile se vor ingriji ca familiile celor care s-au sinucis din cauza lacomiei si lipsei lor de scrupule sa nu duca lipsa de nimic pana la sfaristul vietii ultimului urmas. Toate datoriile vor fi sterse instantaneu.
5. bancile isi vor reduce drastic numarul si vor redeveni romanesti.
6. bancile isi vor micsora dobanzile si le vor alinia la cele ale statelor din vestul Europei ca aici s-au invatat cu jaful.
7. bancile ramase vor invata sa faca afaceri corecte si nu sa traiasca spoliind clientii, furandu-i, imprumutand statul si in acelasi timp profitand la maximum de acesta prin programul Prima Casa.
PRIMA INGHETARE LA BANCPOST PITESTI PE FOND
Nr. unic (nr. format vechi) : 404/828/2016
Data inregistrarii 11.03.2016
Data ultimei modificari: 22.06.2017
Sectie: Judecatorie
Materie: Civil
Obiect: acţiune în constatare
Stadiu procesual: Fond
Părţi
Nume Calitate parte
Reclamant
S.C. BANCPOST S.A. Pârât
S.C ERB (FOSTA EFG) NEW EUROPE FUNDING II B.V Pârât
Şedinţe
22.06.2017
Ora estimata: 09:00
Complet: C2 – marţi amânare pronunţare civil
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea. Constată caracterul abuziv al clauzelor contractului de credit de consum nr.CL205831/22.06.2007 prevăzute la art.4.1 (dobânda variabilă a creditului, plata comisionului de acordare credit şi a comisionului de administrare lunară a creditului), art.4.2 (plata de dobânzi majorate), art.4.3 (modificarea dobânzilor, comisioanelor şi taxelor bancare) şi art.4.6 (dobânda anuală efectivă). Constată caracterul abuziv al clauzelor actului adiţional din data de 28.01.2011 la contractul de credit nr.132CSF2071730002 din data de 22.06.2007 prevăzute la art.I pct.2 (rata anuală a dobânzii), pct.3 (revizuirea ratei anuale a dobânzii – majorarea sau reducerea acesteia), pct.5 (dobânda anuală efectivă), pct.6 (dobânda penalizatoare). Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în Anexa II pct.1 (rata anuală a dobânzii), pct.2 (marja fixă), pct.3 (dobânda anuală efectivă), pct.4 (dobânda penalizatoare), pct.5.2 (comisionul de administrare lunară a creditului) a actului adiţional din data de 28.01.2011 la contractul de credit nr.132CSF2071730002 din data de 22.06.2007. Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind riscul valutar inserate în contractul de credit de consum nr.CL205831/22.06.2007 modificat prin actul adiţional din data de 28.01.2011, privind efectuarea plăţilor în moneda creditului şi suportarea de către reclamant a diferenţelor de curs valutar. Dispune îngheţarea (stabilizarea) cursului de schimb valutar CHF-LEU şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit de consum nr.CL205831/22.06.2007 modificat prin actul adiţional din data de 28.01.2011 la valoarea de la data încheierii contractului, calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului. Constată nulitatea absolută a clauzelor susmenţionate şi le elimină din conţinutul contractului. Respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere. Obligă pârâtele în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 2040 lei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Topolovenii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.06.2017.
Document: Hotarâre 22.06.2017
|
|
|