BANCA OTP „incoltita”de ANPC pe clauze abuzive – dobanda care tot creste

În galeria băncilor cu litigii cu clienţii găsim şi OTP Bank România. Banca cu acţionariat maghiar este una dintre instituţiile de credit locale cu un număr ridicat de procese pierdute cu proprii clienţi pe clauze abuzive.

Pune telefonul pe mine!
Pune telefonul pe mine!

OTP este una dintre cele opt bănci cu care Autoritate Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are litigii pe rol, care s-ar putea încheia cu eliminarea mai multor clauze din contractele de credit.

Acţiunile au fost făcute după data de 1 octombrie 2013, după ce legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între consumatori şi profesionişti a fost modificată. Noile prevederi spun că o clauză dintr-un contract preformulat declarată ca fiind abuzivă va fi eliminată din toate contractele profesionistului care a propus aceste contracte, la iniţiativa ANPC sau a unei asociaţii de consumatori.

În cazul OTP, clienţii au reclamat, în special, modul de calcul al dobânzilor variabile. Potrivit prevederilor contractuale, dobânzile ar fi trebuit să varieze atât faţă de politica băncii, cât şi faţă de indicatorii pieţei (Euribor, Libor, Robor, în funcţie de valuta creditului). Însă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor bănci din România, la vederea crizei economice OTP a preferat să crească dobânda curentă clienţilor, deşi indicatorii din piaţă erau în cădere liberă spre minimele istorice, asta în condiţiile în care deprecierea leului îi afecta deja serios pe cei cu credite în franci elveţieni sau euro.

Apariţia OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori a încurcat şi mai mult viaţa clienţilor OTP, care s-au trezit cu marje contractuale semnificativ mai ridicate faţă de dobânda iniţială a creditului – acestea au fost calculate după ce banca le crescuse deja dobânzile.

Cei care au dat OTP în judecată au obţinut în instanţă calcularea dobânzii creditului în funcţie de indicatorii pieţei şi la marje compatibile cu cele de la momentul originării creditului, astfel că au beneficiat de unele dintre cele mai reduse dobânzi din România: 2 – 4% pe an, pentru creditele în franci.

În cazul în care ANPC va câştiga procesul cu OTP Bank, înregistrat secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti – dosarul 5410/3/2014 -, atunci şi clienţii OTP care nu au dat banca în judecată vor beneficia de pe urma deciziei instanţei.

Iată clauzele pentru care OTP a fost chemată în instanţă de către ANPC, aşa cum rezultă din documentele Autorităţii:

S-a procedat la verificarea contractelor de credit de nevoi personale garantate cu ipotecă,ocazie cu care s-a constatat că urmatoarele clauze contractuale sunt posibil abuzive după cum urmează:

În contractul de credit la art 5.2 este prevazut „Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii.Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de catre banca, /uand in considerare valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta (ex EURIBOR (EUR)/ LIBOR(CHF)/ RUBOR (RON), etc)fara a exista consimtamantul Clientului.Noul procent de dobanda se va aplica la soldul creditului ramas de rambursat incepand cu data de aplicare stabilita de banca.Modificarea dobanzii va duce la recalcularea dobanzii datorate” iar La art 5.3 se prevede „Noul procent de dobanda va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont trimis la adresa de corespondenta specificata de acesta sau prin oft.sare la sediile unitatilor bancare. Clientul consimte aceasta metoda de notificare suficienta, nefiind necesara încheierea unui act additional la prezentul contract de credit in acest sens renuntant la orice eventual plangere/opozitie/contestatie ulterioara. ”.

S-a procedat la verificarea contractelor de credit imobiliar, ocazie cu care s-a constatat ca urmatoarele clauze contractuale sunt posibil abuzive dupa cum urmeaza:

Art 6.1 din contract prevede : „Pentru creditul acordat, Clientul datoreaza si va plati bancii o rata de dobanda revizuibila in conformitate cu politica bancii ” iar la art 6.2 este prevazut: „Banca isi rezerva dreptul sa revizuiasca periodic dobanda in functie de evolutia indicatorilor de referinta pentru fiecare valuta (Euribor pentru euro, Libor pentru CHF, Bubor pentru Ron). Modalitatea de comunicare a modificarii ratei de dobanzii se face in conformitate cu prevederile art 6.3 „Noul procent de dobanda va fi comunicat imprumutatului prin intermediul unei scrisori simple la adresa de corespondenta specificata de client. Clientul consimte aceasta metoda de notificare suficienta, in acest sens renuntand la orice eventuala plangere/opozitie/contestatie ulterioara.

Pentru clauzele mentionate antrerior a fost incheiat proces verbal care a fost inaintat instantei de judecata competente în conformitate cu prevederile art 12 din Legea 193 /3000 modificata, urmand ca instanta sa se pronunte asupra caracterului abuziv ale acestor clauze, si în cazul in care acesta considera necesar va dispune modificare clauzei pentru toate contractele similare.

Pentru o mai buna intelegere, reiteram faptul ca aceste contracte inaintate instantelor de judecata sunt contracte a caror acte aditionale au fost denunate in temeiul art II din legea 288/201 O, urmand ca dvs prin structurile teritoriale sa informati consumatorii care depun reclamatii la opertatorii economici financiar bancari mai sus mentionati care au încheiat cu petentii acelasi tip de contracte de credit si ale caror actele aditionale încheiate in temeiul OUG 50/2010 au fost denuntate de catre una dintre parti. In cazul in care din analizarea reclamatilor la acesti operatori financiar bancari identificati si alte clauze care prezinta indici de clauza abuziva, va recomandam sa transmiteti reclamatile catre ANPC-D.C.S.P in vederea analizarii si inaintarii acestora in instanta.