De ce BNR „sufla in iaurt” si ajuta bancile in ultimul timp.Vezi adevaratul motiv

Scăderea rezervelor minime obligatorii (RMO) în valută, de la 10% la 8%, a luat prin surprindere piaţa, în condiţiile în care profitabilitatea sectorului bancar e foarte bună, iar creditarea s-a cantonat aproape exclusiv în lei.

 

 

Reducerea RMO-urilor cu două puncte procentuale dă startul într-o nouă cursă a repatrierii de valută de către bănci, alte câteva sute de milioane de euro urmând să părăsească România mulţumită BNR ce a decis în şedinţa de vineri să egalizeze nivelul rezervelor la lei şi valută.
După celebrul acord de la Viena, băncile-mamă, proaspăt alimentate cu tăieri spectaculoase ale RMO-urilor în timpul crizei în contraparte cu împrumutul-gigant luat de Guvern de la FMI, promiseseră să nu reducă liniile de finanţare pentru România. Să nu uităm că se pornise de la RMO-uri de 40% la valută înainte de criză, nivel care nu descurajase însă băncile să ne sufoce cu împrumuturi şi pe fondul îmblânzirii normelor de creditare în 2007. O promisiune de menţinere a liniilor de finanţare repede uitată astfel încât, din 2012, repatrierea de valută a demarat în trombă şi peste 11 miliarde de euro au părăsit România de atunci. Sunt motive care să determine acum BNR să ofere alte sute de milioane de euro băncilor autohtone, bani tocmai buni de întors băncilor-mamă?
Profitabilitatea băncilor locale bate nivelurile de dinaintea crizei cu cele 1,2 miliarde lei profit în primul trimestru, aşa că nu se poate presupune că decizia BNR ar urmări să ofere o nouă gură de oxigen sectorului bancar. Pe fondul reducerii provizioanelor şi finalizării externalizărilor de credite neperformante, băncile se înghesuie să raporteze profituri excepţionale (BRD este ultimul exemplu, cu profit de patru ori mai mare în primul trimestru faţă de perioada similară din 2016).
Creditarea s-a cantonat în lei, BNR oferă periodic băncilor resursele dorite, aşa că reducerea rezervelor la valută nu pare a avea sens nici din perspectiva încurajării cererii în economie. Similar, statul se împrumută la rândul său în moneda naţională, aşa că băncile n-au nevoie de resurse suplimentare în valută pentru a cumpăra titluri de stat, BNR oferind oricum resurse la discreţie în lei. Cum nici să aderăm curând la zona euro nu ne pregătim, caz în care nivelul RMO-urilor ar trebui aduse pentru uniformitate în zona lui 2%, decizia BNR nu pare a avea nicio noimă fiind un gest de curtoa¬zie absolut gratuit la adresa unui sector bancar care dă toate semnele că a uitat de criză şi prosperă bine mersi.
Să ne reamintim motivaţia care determinase la un moment dat BNR să urce RMO-urile: Banca Centrală pretindea că în felul acesta luptă împotriva supraîncălziii creditării în valută (împrumuturile în lei nu erau foarte dorite din cauza dobânzilor mai mari). Or, creditarea a duduit şi cu RMO-urile la 40% şi asta dintr-un motiv simplu-băncile ştiau că România va intra mai devreme sau mai târziu în zona euro şi va fi obligată să reducă RMO-urile la nivelul comunitar, adică la genunchiul broaştei (în jur de 2%). Băncilor urmau oricum să le revină banii de la BNR mai devreme sau mai târziu şi cum marjele din Ro¬mânia erau spectaculoase şi condiţiile de creditare avantajoase (mă rog, pentru bănci, clauzele abuzive erau doar pentru clienţi), de ce să nu dai credite cu nemiluita, fie şi cu buletinul? Un singur lucru ar fi putut să tempereze avântul nesustenabil al creditului dar, ce să vezi, BNR nu s-a gândit la asta. Dimpotrivă, a luat decizia contrară, alegând să relaxeze nomele de creditare pe vârful bulei din 2007 astfel încât s-au putut acorda împrumuturi cu raport rată/venituri şi de peste 70% din acel moment.

 

Vezi si bursa.ro