Băncile Sunt Obligate Să Afişeze Comisioanele Tranzacţiilor Cu Cardul La Bancomate

Actul normativ stabileşte că această regulă intră în vigoare începând cu data de 3 martie 2015, moment în care orice bancă din România va fi obligată să afişeze pe ecranele terminalelor ATM toate comisioanele, tarifele, spezele şi alte costuri ce trebuie suportate de către consumatorul care utilizează bancomatul.

Cum vor fi afişate comisioanele?

Potrivit Ordinului ANPC nr.  505/2014, pe ecranul video al bancomatelor trebuie să apară toate informaţiile legate de costurile fiecărei operaţiuni efectuate:

  • eliberarea de numerar
  • transferul între conturi
  • plata facturilor
  • oricare alt serviciu solicitat în mod expres prin intermediul ATM.

ATENŢIE! Aceste informaţii trebuie să apară înainte de momentul efectuării operaţiunii, într-un mod vizibil şi o formă uşor de citit! Înălţimea literelor şi a cifrelor pentru afişarea informaţiilor specifice privind costurile operaţiunii trebuie să fie egală cu a celorlalte caractere, aflate pe ecran.

În cazul în care tranzacţia nu este gratuită, noile reglementări stabilesc că avem posibilitatea să renunţăm la efectuarea acesteia, prin apăsarea unui buton de anulare a respectivei operaţiuni.

Comisioanele vor fi afişate procentual, nu valoare exactă

Un aspect important îl constituie şi faptul că aceste costuri vor fi afişate procentual (x% pentru fiecare operaţiune de plată) şi, în anumite cazuri, se va afişa şi suma minimă de plată.

În cazul în care veţi utiliza cardul dumneavoastră la bancomatul unei altei bănci decât celei emitente, nu va fi afişată valoarea procentuală a comisionului, ci veţi primi următoare informare video pe ecranul terminalului ATM: „Atenţie! – Tranzacţia dumneavoastră va fi comisionată conform condiţiilor din contractul încheiat cu emitentul cardului”.

Blocarea cardului în bancomat

O ultimă prevedere din recentul ordin stabileşte că, în cazul în care cardul este blocat/reţinut de către bancomat, băncile au obligaţia să afişeze prin semnal video de avertizare pe ecranul terminalului:

  • modalitatea în care puteţi  reintra în posesia cardului blocat/reţinut şi paşii pe care trebuie să îi urmaţi;
  • numărul de telefon pe care trebuie să îl apelaţi şi intervalul orar în care puteţi efectua acest apel.