Notă: Instanţa a avut în vedere prevederile art .44 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, în forma republicată în M.Of. nr. 251 din 22/03/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. 188/1999 a fost republicată în M.Of. nr. 365 din 29/05/2007, articolele căpătând o nouă numerotare.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la 07.09.2006, reclamantul BD a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Ordinului nr. 581/2006 prin care a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pentru o perioadă de o lună.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că îndeplineşte funcţia de director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş şi că în mod nereal s-a reţinut în sarcina sa că nu a valorificat actele de control fiscal la SC CM SRL Piteşti prin nesemnarea deciziei de impunere pentru debitele suplimentare, returnând totodată aceste acte, cât şi sesizarea penală la Serviciul Control Fiscal 2, fără rezoluţie şi fără a rezulta data returnării.
Astfel, arată reclamantul, SC CM SRL Piteşti a fost avizată în vederea efectuării unei inspecţii fiscale generale şi întrucât administratorul acesteia a prezentat certificate medicale până la data de 30.11.2005, inspectorii desemnaţi au întocmit un raport de inspecţie fiscală, cu stabilirea sumelor prin estimare, precum şi o sesizare penală privind refuzul nejustificat al administratorului de a prezenta documentele legale la cele 3 somaţii.
Reclamantul a mai precizat că a restituit documentaţia nesemnată, purtând discuţii cu inspectorii fiscali în vederea întocmirii actului de control cu respectarea dispoziţiilor legale, însă aceştia nu s-au conformat, iar că prevederile art. 44 şi art. 47 din Legea nr. 188/1999 sau dispoziţiile OMFP nr. 1304/2004 nu pot fi avute în vedere, nefiind incidente în cauză.
Prin Sentinţa nr. 110/F-C din 4 decembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea Ordinului nr.581/2006, emis de către pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că din probele administrate rezultă că reclamantul nu putea să avizeze nişte acte cu care nu era de acord, iar faptul că nu şi-a manifestat dezacordul în formă scrisă, nu poate fi reţinut în sarcina sa atâta vreme cât nu există reglementări care să stabilească vinovăţia, prin dispoziţii legale, regulamente interioare sau fişa postului.
Instanţa a apreciat că nu se poate reţine nici tergiversarea recuperării sumei de bani de la societate sau chiar prejudicierea bugetului de stat, întrucât raportul de inspecţie fiscală a fost întocmit la data de 30.11.2005, rost înregistrat la data de 02.12.2005, dispunându-se refacerea controlului la începutul lunii ianuarie a anului următor.
Totodată, a constatat instanţa, semnarea de către directorul executiv a programării de refacere a actului control în luna ianuarie 2006, denotă achiesarea sa la punctul de vedere al reclamantului, cu privire la calitatea actului de control.
Împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel a formulat recurs în termenul legal Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin care s-a solicitat, în temeiul motivului de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 din Codul de procedură civilă, admiterea căii de atac şi modificarea, în parte, a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului BD ca neîntemeiată.
S-a învederat, prin cererea de recurs, că instanţa în mod greşit a admis acţiunea reclamantului, considerând că acesta nu se face vinovat de faptele reţinute în sarcina sa prin actul administrativ contestat, în condiţiile în care probele administrate în cauză nu au fost analizate cu foarte marte atenţie. S-a arătat, sub acest aspect, că potrivit fişei postului aprobată de preşedintele ANAF, directorul executiv adjunct avea atribuţii de coordonarea, îndrumare şi control a activităţii serviciilor repartizate şi de dispunere a măsurilor care să asigure elaborarea la termen şi de calitate a tuturor lucrărilor şi că simpla afirmaţie a reclamantului, făcută prin acţiune şi însuşită de instanţa de fond, conform căreia a purtat discuţii cu inspectorii privind modul nesatisfăcător în care au întocmit actul de control şi a restituit documentaţia nesemnată, dispunând totodată, completarea acestor acte în conformitate cu dispoziţiile legale incidente în cauză, nu a fost susţinută, nu a fost dovedită şi nici suplinită prin vreun act scris şi nici prin declaraţii de martori.
Pe de altă parte, s-a precizat de către recurentă că depoziţia martorului BA, luată în instanţă, este contradictorie în raport de cea dată cu prilejul audierii în faţa comisiei de disciplină, şi care face dovada abaterii disciplinare a reclamantului, astfel că la aplicarea sancţiunii disciplinare s-au luat în considerare afirmaţiile martorului din faţa comisiei de disciplină.
În ceea ce priveşte temeiul emiterii ordinului a cărui anulare s-a solicitat, s-a arătat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală că sancţiunea a fost aplicată în baza dispoziţiilor art.65 alin.(1), alin. (2) lit.j), alin. (3) lit.b) şi alin. (4) coroborate cu cele ale art.67 alin. (1) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Referitor la celelalte aspecte reţinute de instanţă şi invocate de reclamant, respectiv excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii şi cea a nulităţii actului de control, s-a solicitat de către recurentă menţinerea dispoziţiilor cu privire la acestea, luate prin hotărâre atacată.
Recursul este nefondat.
Reclamantul BD, director executiv adjunct în cadrul Activităţii de Control Fiscal din Direcţia generală a finanţelor publice a judeţului Argeş, a fost sancţionat disciplinar, prin Ordinul nr.581 din 24 iulie 2006 emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în temeiul prevederilor art.65 alin. (1), art.65 alin.(2) lit.j), art.65 alin.(3) lit.b), 65 alin.(4) şi art.67 alin.(1) din Legea nr.188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de o lună, reţinându-se că persoana sancţionată nu a respectat prevederile art.44 alin. (1) şi (2) şi art.47 alin. (1) din Legea nr.188/1999, în sensul că nu a valorificat actele de control îndeplinite la SC CM SRL Piteşti, prin nesemnarea deciziei de impunere pentru debitele suplimentare şi returarea Serviciului Control Fiscal 2, fără rezoluţie, a actelor de control şi a sesizării penale, fără a rezulta data acestei returări.
În cauză, în mod corect prin hotărârea atacată, pe baza probatoriului administrat, a fost admisă acţiunea şi pe cale de consecinţă s-a dispus anularea actului administrativ atacat, în condiţiile în care s-a probat că reclamantul nu a încălcat, cu vinovăţie, prevederile legale referitoare la îndatoririle sale de serviciu.
Raportul de inspecţie fiscală întocmit de inspectorii desemnaţi să efectueze inspecţia fiscală generală, corespunzător perioadei 1 ianuarie 2001 – 31 noiembrie 2005 pentru impozitul pe profit şi perioadei 1 ianuarie 2001-31 octombrie 2005 pentru celelalte impozite şi taxe, precum şi decizia de impunere fiscală prezentată, nu au fost aprobate de reclamant, în mod verbal, cu o motivare obiectivă, constând în caracterul incomplet al inspecţiei (numai pentru taxa pe valoarea adăugată şi cu stabilirea obligaţiilor fiscale prin estimare) şi în împrejurarea că decizia de impunere fiscală a fost emisă cu nerespectarea prevederilor legale (nu cuprindea semnătura şefului de serviciu care coordona Serviciul control Fiscal 2), astfel că măsura restituirii documentaţiei către inspectorii fiscali în vederea completării actelor de control şi impunere fiscală a fost luată cu temei legal.
Dispoziţiile date funcţionarilor publici de către superiorii ierarhici pot fi formulate nu numai în scris ci în egală măsură în formă verbală, o asemenea concluzie rezultând în mod evident din dispoziţiile art.44 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art.44 alin. (2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici, iar potrivit dispoziţiilor art.44 alin. (3) teza 1 din acelaşi act normativ, funcţionarul public are dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale.
Mai mult, conform prevederilor art.44 alin. (3) teza 2 din Legea nr.188/1999, funcţionarul public este obligat să execute o dispoziţie a superiorului ierarhic dacă aceasta este formulată în scris, cu excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală.
Funcţionarul public are îndatorirea să aducă la cunoştinţa superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia, astfel, de situaţii.
În aceste condiţii, reclamantul nu avea obligaţia, potrivit prevederilor legale citate mai sus dar nici potrivit reglementărilor cuprinse în fişa postului nr.55/2004 aprobată de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, invocată de recurentă, întocmirii în scris a dispoziţiei de restituire a documentaţiei către inspectorii fiscali în vederea completării actelor de control, ea fiind valabilă chiar luată în forma verbală atâta timp cât a fost temeinic motivată.
Aşa fiind, reţinând că în mod just instanţa de fond a anulat actul administrativ de sancţionare disciplinară a acestuia ca nelegal şi că motivele de recurs sunt neîntemeiate, recursul a fost respins ca nefondat.