Concordatul preventiv – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

Concordatul preventiv – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013-Beneficiarii procedurii. Organele care aplică procedura

 

Beneficiarii procedurii. Organele care aplică procedura

Art. 16. –

Poate recurge la procedura de concordat preventiv orice debitor în dificultate financiară, cu următoarele excepţii:

a) dacă în 3 ani anterior ofertei de concordat preventiv debitorul a mai beneficiat de un concordat preventiv care a eşuat;

b) dacă debitorul şi/sau acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari sau administratorii acestuia au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, cu modificările ulterioare, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, şi infracţiunile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;

c) dacă s-a dispus suportarea unei părţi a pasivului debitorului de către membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere ale debitorului, potrivit prevederilor art. 169 şi următoarele sau prevederilor unor legi speciale, pentru ajungerea acestuia în stare de insolvenţă; prevederile lit. b) rămân aplicabile.

Art. 17. –

Judecătorul-sindic are următoarele atribuţii în procedura concordatului preventiv:

a) să numească administratorul concordatar provizoriu;

b) să constate şi, dacă este cazul, să omologheze, la cererea administratorului concordatar, concordatul preventiv;

c) să constate, la cererea oricărui creditor nesemnatar al concordatului preventiv, îndeplinirea condiţiilor cerute pentru a fi înscris pe lista creditorilor ce au aderat la concordatul preventiv;

d) să dispună prin încheiere, potrivit prevederilor art. 18, suspendarea provizorie a executărilor silite contra debitorului, în baza proiectului de concordat preventiv formulat de debitor şi transmis creditorilor;

e) să judece acţiunile în nulitate a concordatului preventiv;

f) să judece acţiunile în rezoluţiune a concordatului preventiv.

Art. 18. –

(1) Cererile formulate în temeiul prezentului titlu se judecă în camera de consiliu, de urgenţă şi cu precădere, părţile fiind citate în termen de 48 de ore de la primirea cererii.

(2) Părţile cu sediul în străinătate sunt citate prin mijloace rapide de comunicare, la sediul sau, după caz, la domiciliul ori reşedinţa cunoscute ale acestora; în lipsă, citarea se face prin afişare la uşa instanţei.

(3) Hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în aplicarea prezentului titlu sunt executorii.

(4) Hotărârile judecătorului-sindic pot fi atacate de părţi numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenţi, şi de la pronunţare, pentru cei prezenţi.

(5) Apelul nu este suspensiv de executare.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!