Bucure

Restrictii de trafic in centrul Bucurestiului, in decembrie

de

Traficul in Bucuresti va fi restrictionat, incepand cu 1 decembrie, in mai multe zone centrale ale orasului, din cauza organizarii unei serii de evenimente dedicate sarbatorilor de iarna si Revelionului 2009 de catre Centrul de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare al Municipiului Bucuresti si ArCuB, din Primaria Capitalei.

Astfel, municipalitatea anunta ca va fi interzisa circulatia pe 1 decembrie, de la ora 15,00, pana pe 5 ianuarie 2009, la ora 7,00, pe strada Edgar Quinet, iar din 2 decembrie pana pe 6 decembrie, in zona bulevardului Unirii, intre piata Regina Maria si piata Constitutiei.

In timpul acestei zile, va fi inchisa parcarea iar in timpul noptii sunt inchise parcarea si banda I.

In perioada 6 decembrie, ora 16,00 – 4 ianuarie, ora 16,00, traficul va fi de asemenea restrictionat in zona Unirii, intre b-dul I. C. Bratianu si b-dul Libertatii, iar intre 31 decembrie, ora 21,00 – 1 ianuarie, ora 10,00, in zona b-dului Libertatii, intre calea 13 Septembrie si b-dul Natiunile Unite.

Judecători. Acordarea de stimulente financiare. Includerea unei condiţii privind vechimea. Discriminare.

de

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la 27 aprilie 2007, Ministerul Justiţiei a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 3673/14 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti solicitând modificarea hotărârii atacate.

În motivarea recursului, recurentul susţine că litigiul s-a născut în urma hotărârilor Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care a apreciat că „acordarea stimulentelor salariale pentru judecători potrivit criteriului de vechime ( 0-3 ani) reprezintă o discriminare indirectă potrivit art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare”.

Recurenta a mai menţionat că Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a apreciat că „vechimea în muncă este un criteriu aparent neutru care dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, ce îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de stimulente salariale”.

Ministerul Justiţiei, a susţinut că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea formulată de Ministerul Justiţiei cu motivarea că alegerea criteriului de vechime pentru repartizarea stimulentelor având ca sursă fondul constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997 dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani care au înregistrat performanţe profesionale şi îndeplinesc criteriile de repartizare individuală.

În susţinerea recursului Ministerul Justiţiei precizează că stimulentele financiare în discuţie au fost acordate cu respectarea prevederilor normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin.2 din Legea nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2404/C/2004.

S-a mai menţionat că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege şi că nu poate fi în cauză vorba de practici discriminatorii câtă vreme, ulterior măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare şi personalul din sistemul autorităţii judecătoreşti, care nu s-a încadrat în Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/C/15 decembrie 2005.

Analizând cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Instanţa de fond a hotărât că acordarea de Ministerul Justiţiei prin Ordinul nr. 1921/C/2005 de stimulente  financiare judecătorilor, din cadrul judecătoriilor care au o vechime cuprinsă între 0 şi 3 ani, în sumă  de 1.700 RON aşa cum a constatat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării  constituie o discriminare, împărţindu-se categoria socio-profesională a judecătorilor în două categorii: cea a judecătorilor cu o vechime în muncă între 0-3 ani şi cea a judecătorilor cu o vechime de 3 ani.

Instanţa de fond a reţinut că acordarea acestor stimulente s-a făcut în baza art. 4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004. Aceste sume nu prevăd în art. 4 „criteriul vechimii în magistratură”, criteriile prevăzute fiind în sensul evaluării activităţii şi performanţei judecătorului.

Totodată, instanţa de fond a apreciat că în mod corect intimatul –pârât în cauză a reţinut incidenţa art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor firmelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare, criteriul vechimii de 0 -3 ani reprezentând un criteriu aparent neutru, însă care dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, care au înregistrat performanţe profesionale şi îndeplinesc criteriile de repartizare individuală prevăzute de art. 4 din Norme pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale.

Mai mult s-a precizat de instanţă că impunerea unei limite de vechime de 3 ani înseamnă inaplicarea criteriilor de repartizare individuală la judecătorii care au depăşit această limită de vechime, deci excluderea acestora deşi, fondul constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 este destinat stimulării personalului din sistemul justiţiei, fără  distincţie, cu excepţia stimulentelor nominale care se acordă în anumite condiţii expres stabilite.

S-a mai considerat de instanţa de fond că eliminarea unor categorii de judecători de la acordarea stimulentelor din Fondul constituit potrivit art. 25 alin (2) din Legea nr. 146/1997, pe considerente  abstracte de grup sau categorie profesională, în funcţie de vechime, în condiţiile în care vechimea în magistratură reprezintă unul din elementele în baza căruia se stabileşte indemnizaţia prevăzută de art. 3 şi 4 din O.G. nr. 27/2006 şi în raport de care se face promovarea potrivit Legii nr. 303/2004, aşa cum s-a făcut prin actul administrativ în discuţie – Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/C/2005 este o discriminare în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Recursul este nefondat.

În mod corect instanţa de fond a apreciat că hotărârea nr.15/23 ianuarie 2006 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este corectă.

Prin Ordinul nr. 1921/C/2005, Ministerul Justiţiei prin ignorarea prevederilor art. 4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004 şi instituind un singur criteriu neprevăzut de aceste norme a acordat stimulente financiare judecătorilor de la judecătorii cu o vechime de 0 – 3 ani.

Susţinerea Ministrului Justiţiei că aceste stimulente s-au încadrat în condiţiile generale de repartizare ignorându-se discriminarea voită instituită privind vechimea în muncă a judecătorilor 0 -3 ani, cu încălcarea art. 4 din normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004, a art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) şi (2), art. 6 lit.c şi art. 8 din O.G. nr. 137/2000 este neîntemeiată. În acest sens este şi art. 4 alin.2 art. 4 alin. (2) din Constituţie, extins la art. 20 din Constituţie ce permite corelarea dispoziţiilor constituţionale cu tratatele şi pactele internaţionale la care România este parte, art. 7 din Declaraţia universală a drepturilor omului, art. 26 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 2 alin.2 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice sociale şi culturale.

Împrejurarea că „ulterior” măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare şi personalul din cadrul autorităţii judecătoreşti ce nu s-a încadrat în Ordinul Ministerului Justiţiei nr.1921/C/15 decembrie 2005, susţinută de recurent pe lângă faptul că nu a fost dovedită ca atare nu a fost dovedită şi în raport de măsura discriminatorie analizată în cauză, sintagma „personalul din sistemul autorităţii judecătoreşti neîncadrat în Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/15 decembrie 2005 nefiind detaliată.

Pe de altă parte ceea ce este cert în cauză este faptul că actul administrativ constituit în Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/15 decembrie 2005 instituie o măsură discriminatorie.

Stimulentele sunt drepturi conferite de lege şi a căror acordare se face în condiţiile art. 4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit conform art. 25 din Legea nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004 iar Ministerul Justiţiei le-a acordat pe baza unui singur criteriu vârsta între 0 – 3 ani vechime în funcţia de judecător.

Recursul declarat fiind neîntemeiat a fost respins .

Suspendarea cauzei pentru motive ce ţin de culpa părţii

de

Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Bucureşti la data de 13 iunie 2005, S I, deţinut în Penitenciarul Bucureşti – Jilava a chemat în judecată Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând să se constate refuzul nejustificat al acestei pârâte de a-i soluţiona, în termenul legal, petiţia înregistrată sub nr. 2560 din 5 mai 2005.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin nesoluţionarea acelei cererii i s-au nesocotit mai multe drepturi constituţionale şi anume, dreptul la petiţionare, cel referitor la liberul acces la justiţie, inclusiv dreptul la asistenţă şi tratament medical.

Prin aceeaşi acţiune, el a cerut obligarea pârâtei să-i răspundă la petiţie, la recunoaşterea drepturilor pretinse precum şi la plata unor daune morale.

În termenul din 25 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal , investită cu soluţionarea cauzei ca urmare a sentinţei civile nr. 1181 din 7 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal , a pronunţat încheierea de suspendare a judecăţii conform art. 1551 din Codul de procedură civilă.

Din considerentele acestei încheieri rezultă că măsura suspendării a fost determinată de omisiunea reclamantului de a depune în dosar copia petiţiei nr. 2560 din 5 mai 2005 şi a înregistrării sale la autoritatea publică pârâtă.

Împotriva încheierii de suspendare reclamantul a declarat recurs, susţinând că în mod greşit prima instanţă a dispus suspendarea judecăţii cauzei, ignorând atât situaţia în care el se află, anume aceea de deţinut, cât şi împrejurarea că petiţia la care nu a primit răspuns se află în posesia părţii adverse şi putea fi solicitată acesteia, în copie.

Motivul de recurs este întemeiat.

Potrivit art. 1551 din Codul de procedură civilă, atunci când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.

În speţă, cerinţele textului legal mai sus enunţat nu sunt îndeplinite, deoarece nu poate fi vorba de vina reclamantului SI de a fi împiedicat derularea firească a unui litigiu de contencios administrativ, în condiţiile în care el se află în executarea unei pedepse privative de libertate şi a precizat în cuprinsul acţiunii introductive ca petiţia rămasă nesoluţionată se află în posesia autorităţii publice pârâte.

Deşi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 554/2004 stabilesc obligaţia reclamantului de a anexa la acţiune o copie după cererea la care nu a primit răspuns, instanţa sesizată, ţinând seama de situaţia specială în care acesta se găseşte, putea şi trebuia să solicite copia respectivă de la autoritatea publică pârâtă, ce deţine actul original, mai ales că la 25 octombrie 2006, era primul termen de judecată cu procedura completă.

Neprocedând în modul arătat şi suspendând cursul judecăţii în lipsa ambelor părţi, curtea de apel a pronunţat o încheiere nelegală, de natură a-l prejudicia pe recurentul-reclamant.

Faţă de considerentele expuse recursul a fost admis şi încheierea atacată casată  cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă de fond.