bun

Taxă vamală. Scutire prevăzută de art.12 din Legea nr.35/1991 privind regimul investitorilor străini

de

Reclamanta SC ”P.P.” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor, Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană şi Vama Oradea solicitând anularea deciziei 1166/30.07.2001 emisă de Direcţia  Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor precum şi a procesului verbal de control 1341/28.06.2001 încheiat de Brigada de Supraveghere şi Control Vamal Oradea.

In motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că a importat în regim de scutire de taxe vamale 11 utilaje de prelucrare a lemnului şi un autoturism Peugeot 406, reprezentând aport în natură la capitalul social adus de asociatul investitor străin şi pentru care acesta a primit 10619 părţi sociale. Ulterior el a cesionat aceste părţi – operaţiune care în mod greşit a fost considerată de către organele de control drept o înstrăinare a bunurilor aduse ca aport în natură.

Prin sentinţa civilă nr.254/8 octombrie 2001, Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea reţinând că prin cedarea părţilor sociale  investitorul străin s-a retras din societate şi ca atare acesta nu mai îndeplinea condiţiile pentru care a beneficiat de facilităţile prevăzute de art.12 Legea nr.35/1991.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.12 Legea nr.57/1993 pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1991 privind regimul investitorilor străini „maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport şi orice alt bun din import necesar  investiţiei constituite ca aport în natură al investiţiei străine, la capitalul social, ori la majorarea acestuia, sunt exceptate de la plata taxelor vamale”.

In concordanţă cu aceste prevederi, în 1996, reclamanta a importat în regim de scutire taxe vamale 11 maşini de prelucrare a lemnului şi un autoturism, constituite ca aport în natură la capitalul social şi pentru care asociatul investitor străin a primit 10619 părţi sociale.

In 1999, prin act adiţional s-a consemnat cesionarea de către asociatul investitor străin  a părţilor sale sociale.

In urma controlului inteprins de Brigada de Supraveghere şi Control Vamal Oradea, prin procesul verbal 1341/28.06.2000, s-a reţinut că prin această operaţiune, investitorul străin  a înstrăinat aportul în natură– situaţie în care datorează taxele vamale,TVA-ul, comisionul de care a fost scutit, precum şi majorările de întârziere aferente-în conformitate cu dispoziţiile art.144 lit.b Legea nr.141/1997.

Măsura astfel dispusă este nelegală şi reprezintă în fapt consecinţa greşitei interpretări a dispoziţiilor legale.

Astfel, art.144 alin.1 Legea nr.141/1997, se referea la datoria vamală  ce se naşte din „neîndeplinirea uneia din condiţiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate bunurile”.

Este evident că se au în vedere condiţiile ce trebuiesc îndeplinite la momentul importului.

Or, în 1996 documentele vamale întocmite cu prilejul importului celor 11 maşini pentru prelucrarea lemnului atestă – constituirea acestora ca aport în natură la capitalul social al reclamantei – situaţie în care legal şi temeinic li s-a acordat scutirea de taxe vamale.

Bunurile importate au devenit proprietatea societăţii comerciale, persoană juridică, – distinctă de persoana fizică a investitorului asociat, –  intrând în patrimoniul acesteia şi servind scopului pentru care au fost aduse.

Părţile sociale constituite în favoarea asociatului nu îi conferă acestuia un drept de proprietate asupra bunurilor respective şi ca atare nici cesionarea lor nu poate fi interpretată ca o transmitere a proprietăţii acestor bunuri.

Fără a sesiza diferenţierea existentă între regimul părţilor sociale şi cel al aportului în natură la capitalul socialdevenit proprietatea societăţii şi în condiiile în care legiuitorul nu a înţeles să sancţioneze expres cu  retragerea exceptării de la plata taxelor vamale cesionarea ulterioară a părţilor sociale, atât organele de control vamal cât şi instanţa de fond, au dispus şi respectiv menţinut ‚în mod greşit măsura obligării reclamantei la  plata taxelor vamale, comision accize, TVA, şi majorări de întârziere pentru importul efectuat în 1996 de utilaje, constituite ca aport în natură la capitalul social.

Pentru aceste motive, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a cast sentinţa atacată şi pe fond s-a admis acţiunea.

Student la ASE, trimis in judecata pentru fraude pe Internet

de

Politistii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Ploiesti au anihilat o retea infractionala care se ocupa cu fraude pe Internet, gruparea fiind condusa de un student al Academiei de Studii Economice din Bucuresti, sectia Cibernetica.

Politistii de la Crima Organizata, impreuna cu procurori din cadrul DIICOT, au investigat, timp de trei ani, intre 2004 si 2007, activitatea gruparii infractionale conduse de George Preda, student la ASE, specializarea Cibernetica.

Preda a pus la punct o retea infractionala care actiona in Bucuresti, Ploiesti si Campina si se ocupa cu fraude pe internet, prin sistemul licitatiilor online, gruparea prejudiciind cu 10.000 de euro mai multi cetateni straini din Statele Unite ale Americii, Olanda si Australia.

Conform surselor citate, Preda posta spre vanzare, pe site-ul www.amazon.com , specializat in vanzari online, iPod-uri pe care nu le detinea, cerand pentru acestea un pret mult mai mic decat pretul de piata al unor astfel de obiecte. Preda facea rost de conturi si parole ale utilizatorilor legali ai site-ului si posta anunturile de vanzare in numele acestora.

Victimele erau selectate de catre Preda din randul persoanelor care licitasera pentru astfel de bunuri si pierdusera respectivele licitatii, se arata in comunicatul BCCO Ploiesti. Pentru a nu trezi suspiciuni in randul cumparatorilor, Preda posta pe site numai usere care aveau un bun istoric, in sensul ca vanzatorii erau cunoscuti ca avand mai multe tranzactii incheiate prin intermediul site-ului, fara a exista plangeri la adresa lor.

Dupa ce lansa oferta, Preda incepea pe e-mail corespondenta cu cei interesati sa cumpere i-pod-urile, convingandu-i sa trimita o parte din valoarea bunului scos la vanzare pe numele altor trei persoane care faceau parte din gruparea infractionala. El explica pagubitilor ca se afla in Romania, la un prieten si ca este mai usor sa primeasca banii pe numele acestuia.

Banii erau trimisi prin Western Union pe numele unora dintre cele trei persoane racolate de doi membri ai gruparii, care primeau 10 la suta din suma. La randul lor, destinatarii primeau si ei alte zece procente din sumele trimise, restul revenind lui George Preda.

Prin acest sistem, Preda a inselat 37 de cetateni straini, valoarea totala a prejudiciului fiind de aproximativ 10.000 USD. George Preda, impreuna cu cei doi care-l ajutau sa racoleze persoanele pe numele carora erau trimise sumele de bani, au fost trimisi in judecata pentru inselaciune si pentru acces ilegal la un sistem informatic, si prejudicierea patrimoniala a unei persoane.

Sursa principala

Operatiunea de ridicare/preluare a bunului proprietate a firmei de leasing

de

Plecand de la premisa clientului utilizator rau platnic, o firma de leasing este pusa in situatia in care pentru recuperarea prejudiciului nu are foarte multe variante.

Astfel, iata principalele cai de urmat:

– rezolvarea pe cale amiabila a iminentului litigiu – sens in care, ca regula, contractele de leasing  prevad in mod obligatoriu clauza incercarii de rezolvare pe cale amiabila a diferendului. In acest sens si legiuitorul prin introducerea art. 720.1 in codul de procedura civila  instituie o regula – regula concilierii prealabile a unui litigiu.

– rezolvarea pe calea justitiei – prin cerere de chemare in judecata pentru recuperarea bunului obiect al contractului de leasing, respectiv pentru recuperarea sumelor (ratelor de leasing) scadente si neachitate.

Cel mai des, oricare dintre aceste cai este sortita esecului, pentru cateva considerente de actualitate, si ne gandim aici la situatia in care debitorul se sustrage unei rezolvari pe cale amiabila a iminentului litigiu iar calea justitiei, de notorietate in ultimii ani, este anevoioasa prin prisma aparatului stufos si a legislatiei permisive in a putea ataca cu apel, recurs, contestatie la executare, etc. orice hotarare care in prima faza ar da dreptate reclamantului (societate de leasing).

Pentru rezolvarea cat mai repede a propriei situatii, firmele de leasing apeleaza la o clauza contractuala ce ii da dreptul ca prin mijloace proprii sa isi ridice bunurile proprietatea sa.

Din pacate unii actori ai pietei aprecieaza ca aceasta operatiune ar fi identica cu operatiunea de furt.

Este adevarat ca un proprietar neposesor poate comite infractiunea de furt de la un posesor neproprietar, dar oare posesia neproprietarului este oare o posesie de buna credinta?

De asemenea, atata vreme cat a intervenit rezilierea contractului de leasing, cu ce titlu mai detine utilizatorul bunul, proprietatea firmei de leasing?

Noi apreciem ca in masura in care a intervenit rezilierea contractului de leasing, situatie comunicata utilizatorului, firma de leasing prin recuperarea prin mijloace proprii a bunurilor proprietatea sa, nu realizeaza infractiunea de furt.

De altfel, o persoana juridica nu poate realiza infractiunea de furt.

Din pacate apelarea la aceste operatiuni, este cauzata de cele mai multe ori de neseriozitatea utilizatorilor, care „uita” sa isi achite ratele de leasing.

Sursa principala