Reclamantul este cetatean turc de origine kurda, cu domiciliul in Bucuresti inainte de a fi expulzat. La 15 noiembrie 1993, acesta a fost inregistrat de Serviciul pentru Straini al Municipiului Bucuresti care i-a prelungit dreptul de sedere de la 20 ianuarie 1994 pana la 19 iulie 1994.
La 7 mai 1998, reclamantul a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu executare de Judecatoria Focsani pentru nerespectarea normelor privind operatiunile de import si export, fals, fals privind identitatea si trecerea ilegala a frontierei. Astfel cum reiese din copia hotararii definitive de condamnare, depusa la dosar de Guvern, pedeapsa pronuntata impotriva reclamantului a facut obiectul gratierii, in ziua in care a fost pronuntata.
La 27 noiembrie 1998, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, reclamantul a obtinut statutul de refugiat politic in Romania. Acest statut i-a fost acordat pentru o durata nelimitata, prin ordinul ministrului de interne din 15 octombrie 2001.
Reclamantul pretinde ca masura de expulzare al carei obiect l-a facut, precum si interdictia de sedere pe o perioada de 10 ani, pronuntata impotriva sa, aduc atingere dreptului sau la respectarea vietii private si de familie, garantat de art. 8 din Conventie,
Cu privire la admisibilitate
Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 paragraful 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.
Motivarea Curtii
a) Cu privire la existenta unei ingerinte in dreptul reclamantului la respectarea vietii sale private si de familie
Curtea reaminteste ca, potrivit unui principiu de drept international consacrat, statele au dreptul, fara a aduce atingere angajamentelor care decurg pentru acestea din tratate, de a controla intrarea neresortisantilor pe teritoriul lor (a se vedea, printre multe altele, Abdulaziz, Cabales si Balkandali impotriva Regatului Unit, 28 mai 1985, pct. 67, seria A nr. 94, si Boujlifa impotriva Frantei, 21 octombrie 1997, pct. 42, Culegere’1997-VI).
In speta, Curtea subliniaza ca reclamantul a fost condamnat in 1998, si anume cu mai mult de 7 ani inainte de expulzarea sa, pentru infractiuni de fals si uz de fals, fals privind identitatea si nerespectarea normelor privind operatiuni de export si import, si ca aceasta condamnare a fost urmata de o gratiere.
De asemenea, aceasta subliniaza ca reclamantul avusese drept legal de sedere pe teritoriul romanesc din 1998, in baza statutului sau de refugiat, ca era actionar la doua societati comerciale si ca se casatorise cu o cetateana romanca impreuna cu care avea un copil.
Tinand seama de aceste circumstante specifice, Curtea concluzioneaza ca masurile in litigiu au adus atingere atat „vietii private” a reclamantului, cat si „vietii de familie” a acestuia.
O astfel de ingerinta incalca art. 8 din Conventie, cu exceptia cazului in care aceasta se poate justifica din perspectiva paragrafului 2 al acestui articol, si anume daca este„prevazuta de lege”, urmareste un scop legitim sau scopuri legitime enumerate in aceasta dispozitie si este „necesara intr-o societate democratica” pentru atingerea acestora.
Cu privire la justificarea ingerintei
Curtea reaminteste ca, potrivit jurisprudentei sale constante, formularea „prevazuta de lege” urmareste mai intai ca masura incriminata sa aiba un temei in dreptul intern, insa are legatura si cu calitatea legii in cauza: acesti termeni impun accesibilitatea acesteia pentru persoanele in cauza si o formulare destul de precisa pentru a le permite, recurgand, la nevoie, la o buna consiliere, sa prevada, la un nivel rezonabil in circumstantele cauzei, consecintele ce ar putea decurge dintr-o anumita actiune [a se vedea Maestri impotriva Italiei (GC), nr. 39748/98, pct. 30, CEDO 2004-I]. in cauzele Lupsa si Kaya, citate anterior, Curtea a hotarat ca art. 83 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 — text legal care a reprezentat temeiul expulzarii si al interdictiei de sedere a reclamantului — raspundea criteriului accesibilitatii, dar ridica probleme in ceea ce priveste previzibilitatea. inainte de a constata incalcarea art. 8 din Conventie, Curtea a hotarat ca, in speta, curtea de apel se limitase la o examinare pur formala a ordonantei parchetului, fara sa treaca de afirmatiile acestuia pentru a verifica daca reclamantul prezenta intr-adevar un pericol pentru siguranta nationala sau pentru ordinea publica.
In cele doua cauze citate anterior, Curtea a constatat ca ingerinta in viata privata a reclamantilor nu era prevazuta de „o lege” care sa raspunda cerintelor Conventiei, intrucat reclamantul nu a beneficiat, nici in fata autoritatilor administrative, nici in fata curtii de apel, de nivelul minim de protectie impotriva caracterului arbitrar al autoritatilor.
In speta, ca in cauzele citate anterior, printr-o ordonanta a parchetului, reclamantul a fost declarat indezirabil pe teritoriul Romaniei, i s-a interzis sederea pentru o perioada determinata si a fost expulzat pe motiv ca Serviciul Roman de Informatii avea „informatii suficiente si grave conform carora desfasura activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala”.
In urma contestatiei reclamantului, ordonanta parchetului a fost confirmata prin hotararea Curtii de Apel Bucuresti. in ceea ce priveste afirmatia Guvernului potrivit careia motivul principal al expulzarii reclamantului era savarsirea mai multor infractiuni pe teritoriul Romaniei, Curtea constata ca, astfel cum reiese din ordonanta din 21 februarie 2005, singurul motiv invocat de procurorul de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti pentru a justifica expulzarea si interdictia de acces pe teritoriul romanesc al reclamantului era pericolul pe care acesta din urma il reprezenta pentru siguranta nationala. in acest context, Curtea concluzioneaza, in mod contrar afirmatiilor Guvernului parat, ca argumentul potrivit caruia condamnarea reclamantului reprezenta motivul expulzarii acestuia nu poate fi retinut.
Desigur, este adevarat ca notiunea de „siguranta nationala” nu poate face obiectul unei definitii exhaustive, putand avea un sens larg, cu o mare marja de apreciere lasata ia dispozitia executivului.