Care este semnificația expresiei lege penală?PROBLEME DIFICILE DE DREPT PENAL IN CONCEPTIA NOULUI COD PENAL 2014 SI CODUL DE PROCEDURA PENALA 2014

ART. 172
Dispozitii generale
Ori de cate ori legea penala foloseste un termen sau o expresie dintre cele aratate in prezentul titlu, intelesul acesteia este cel prevazut in articolele urmatoare, afara de cazul cand legea penala dispune altfel.

ART. 173
Legea penala
Prin lege penala se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice, ordonante de urgenta sau alte acte normative care la data adoptarii lor aveau putere de lege.
ART. 174
Savarsirea unei infractiuni
Prin savarsirea unei infractiuni sau comiterea unei infractiuni se intelege savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora in calitate de coautor, instigator sau complice.
ART. 175
Functionar public
(1) Functionar public, in sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fara o remuneratie:
a) exercita atributii si responsabilitati, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor puterii legislative, executive sau judecatoresti;
b) exercita o functie de demnitate publica sau o functie publica de orice natura;
c) exercita, singura sau impreuna cu alte persoane, in cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atributii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
––––
Lit. c) a alin. (1) al art. 175 a fost modificata de pct. 19 al <LLNK 12012   187 10 202 245 48>art. 245 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

(2) De asemenea, este considerata functionar public, in sensul legii penale, persoana care exercita un serviciu de interes public pentru care a fost investita de autoritatile publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestora cu privire la indeplinirea respectivului serviciu public.
ART. 176
Public
Prin termenul public se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice sau alte persoane juridice care administreaza sau exploateaza bunurile proprietate publica.
ART. 177
Membru de familie
(1) Prin membru de familie se intelege:
a) ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude;
b) sotul;
c) persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc.
(2) Dispozitiile din legea penala privitoare la membru de familie, in limitele prevazute in alin. (1) lit. a), se aplica, in caz de adoptie, si persoanei adoptate ori descendentilor acesteia in raport cu rudele firesti.
ART. 178
Informatii secrete de stat si inscrisuri oficiale
(1) Informatii secrete de stat sunt informatiile clasificate astfel, potrivit legii.
(2) Inscris oficial este orice inscris care emana de la o persoana juridica dintre cele la care se refera art. 176 ori de la persoana prevazuta in art. 175 alin. (2) sau care apartine unor asemenea persoane.
ART. 179
Arme
(1) Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispozitii legale.
(2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca arme si care au fost intrebuintate pentru atac.
ART. 180
Instrument de plata electronica
Prin instrument de plata electronica se intelege un instrument care permite titularului sa efectueze retrageri de numerar, incarcarea si descarcarea unui instrument de moneda electronica, precum si transferuri de fonduri, altele decat cele ordonate si executate de catre institutii financiare.
ART. 181
Sistem informatic si date informatice
(1) Prin sistem informatic se intelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate in relatie functionala, dintre care unul sau mai multe asigura prelucrarea automata a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
(2) Prin date informatice se intelege orice reprezentare a unor fapte, informatii sau concepte intr-o forma care poate fi prelucrata printr-un sistem informatic.
ART. 182
Exploatarea unei persoane
Prin exploatarea unei persoane se intelege:
a) supunerea la executarea unei munci sau indeplinirea de servicii, in mod fortat;
b) tinerea in stare de sclavie sau alte procedee asemanatoare de lipsire de libertate ori de aservire;
c) obligarea la practicarea prostitutiei, la manifestari pornografice in vederea producerii si difuzarii de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuala;
d) obligarea la practicarea cersetoriei;
e) prelevarea de organe, tesuturi sau celule de origine umana, in mod ilegal.
––––
Lit. e) a art. 182 a fost modificata de pct. 20 al <LLNK 12012   187 10 202 245 48>art. 245 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

ART. 183
Consecinte deosebit de grave
Prin consecinte deosebit de grave se intelege o paguba materiala mai mare de 2.000.000 lei.
ART. 184
Fapta savarsita in public
Fapta se considera savarsita in public atunci cand a fost comisa:
a) intr-un loc care prin natura sau destinatia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar daca nu este prezenta nicio persoana;
b) in orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de fata doua sau mai multe persoane;
c) intr-un loc neaccesibil publicului, insa cu intentia ca fapta sa fie auzita sau vazuta si daca acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane;
d) intr-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot fi considerate ca au caracter de familie, datorita naturii relatiilor dintre persoanele participante.
ART. 185
Timp de razboi
Prin timp de razboi se intelege durata starii de mobilizare a fortelor armate sau durata starii de razboi.
ART. 186
Calculul timpului
(1) La calcularea timpului ziua se socoteste de 24 de ore, saptamana de 7 zile, iar anul de 12 luni. Luna si anul se socotesc implinite cu o zi inainte de ziua corespunzatoare datei de la care au inceput sa curga.
(2) Daca limita de pedeapsa este exprimata intr-un termen pe luni care nu este divizibil cu fractia de majorare sau reducere ce ar urma sa se aplice, fractia se va aplica asupra termenului transformat in zile, dupa care durata obtinuta se transforma in luni. In acest caz, luna se socoteste de 30 de zile si se iau in calcul doar zilele intregi rezultate din aplicarea fractiei.
(3) In cazul limitelor de pedeapsa exprimate in ani se aplica in mod corespunzator dispozitiile alin. (2), transformarea facandu-se intre ani si luni.

ART. 187
Pedeapsa prevazuta de lege
Prin pedeapsa prevazuta de lege se intelege pedeapsa prevazuta in textul de lege care incrimineaza fapta savarsita in forma consumata, fara luarea in considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.