Abandonul de familie – Abandon

Constitutia, legea fundamentala a statului, arata in articolul 26 ca autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima familiala si privata.

Abandonul de familie este o infractiune grava, prevazuta in art. 305 din Codul Penal. Multi o comit cu usurinta, fie din nestiinta, fie cu vadita rea-intentie. Abandonul de familie, ca infractiune, consta in:

Prima situatie prevazuta de Codul Penal, parasirea implica o actiune de indepartare de la domiciliu a celui obligat la intretinere, iar alungarea presupune, dimpotriva indepartarea de catre faptuitor a celui indreptatit la intretinere, de la domiciliul sau. Lasarea fara ajutor implica din partea celui obligat la intretinere o atitudine de pasivitate; acesta nu pleaca de la domiciliu si nici nu il indeparteaza de la domiciliu pe cel indreptatit la intretinere ci, continuand sa stea impreuna, nu ii furnizeaza mijloacele de trai necesare.

Al doilea caz, prevazut la litera b., se refera la abandonul de familie realizat sub aspectul material, prin neindeplinirea obligatiilor de intretinere prevazute de lege. Este vorba de persoanele care au, potrivit legii, obligatia de intretinere fata de o alta persoana si care nu isi indeplinesc aceasta obligatie, nu acorda ajutor material si moral. Tinand cont ca legea impune obligatia de intretinere in anumite conditii, la determinarea infractiunii de abandon se tine seama de aceste conditii, pe care instanta le verifica. Daca acestea nu sunt indeplinite, se considera ca infractiunea nu a fost savarsita.

In cazul savarsirii infractiunii de neplata, cu rea-credinta a pensiei de intretinere stabilite pe cale judecatoreasca, timp de doua luni consecutiv, conditia indepliniri obligatiilor in cursul judecatii este realizata daca, in recurs, inculpatul face dovada ca a platit pensia de intretinere datorata pana la data pronuntarii sentintei condamnatorii.

Faptele mentionate sunt considerate infractiune doar daca sunt savarsite de o persoana care are obligatia legala de a intretine pe cineva, fata de cel indreptatit la intretinere (de exemplu, sot si sotie).

Conform Codului Familiei, obligatia de intretinere exista intre sot si sotie, parinti si copii, cel care infiaza si infiat, bunici si nepoti, frati si surori si alte persoane prevazute de lege (fostii soti a caror casatorie a fost desfacuta prin divort sau desfiintata, sotulul care a contribuit la intretinerea copilului celuilalt sot etc, in asemenea cazuri fiind prevazute conditiile in care exista o asemenea responsabilitate). De cele mai multe ori, obligatia are un caracter reciproc, adica cel care are obligatia de intretinere, poate deveni, prin schimbarea situatiei concrete, cel indreptatit la intretinere.

Savarsirea faptelor care constituie infractiune de abandon de familie este condamnabila mai ales din punct de vedere moral, indiferent de ceea ce spune legea penala in mod strict, indiferent daca sotia – in general mama copilului – nu face plangere penala; faptul in sine este rusinos si denota lipsa de sentimente umane.

Acesta ar fi doar unul dintre motive pentru care, impotriva celui care nu isi indeplineste obligatiile de familie, trebuie sa existe o opinie publica generala care sa ia, de cate este nevoie o atitudine corespunzatoare.

Părăsirea de domiciliu – una şi aceeaşi cu abandonul de familie?

Chiar dacă mulţi au această percepţie, părăsirea domiciliului conjugal din motive fortuite nu este acelaşi lucru cu abandonul de familie.

Viaţa de familie, relaţiile dintre soţi, copii şi relaţia lor cu părinţii se bucură de o serie de prevederi ale legii civile, însă există şi cazuri care impun şi unele măsuri cu caracter penal. După cum ne-a explicat consilierul juridic Carmen Gigică, una dintre aceste situaţii, încadrată penal în categoria „Infracţiuni contra familiei”, este abandonul de familie.
Tatăl unui copil minor susţine că a fost obligat să-şi părăsească domiciliul conjugal în urma unui scandal în familie, recunoscând că s-a enervat atât de tare încât a luat cu el toţi banii din casă, ignorând că frigiderul era aproape gol, iar fiica sa, în vârstă de aproape doi anişori, nu avea practic ce să mănânce: „Soţia mea a fost nevoită să ceară ajutorul vecinilor ca să-i cumpere fetiţei lapte şi ce mai avea nevoie. M-a forţat să plec, chiar m-a ameninţat că o să-şi cheme părinţii de la ţară, să mă evacueze, ei fiind proprietari. De ruşinea vecinilor, am plecat, cu toate că amândoi avem viză de flotant în casa socrilor. Eu i-am trimis vorbă să mă primească înapoi, dar ea m-a ameninţat că ne vedem la tribunal. Vreau să ştiu dacă legea vede acest lucru ca abandon de familie şi pot să înfund puşcăria din cauză că soţia nu are niciun venit, eu am luat toţi banii din casă şi copilul suferă?”.

Părăsire de domiciliu
Dacă lucrurile stau aşa, situaţii de genul celei relatate mai sus se încadrează la părăsire de domiciliu şi nu la abandon de familie, precizează consilierul juridic, cele două încadrări fiind absolute diferite. Totul, din cauză că soţul şi tatăl unui minor susţine că a plecat fortuit din domiciliul conjugal şi nu pentru că asta i-a fost dorinţa. Totuşi, chiar dacă locuieşte în altă parte, bărbatul este obligat să se ocupe de copil şi familie în continuare, fiindcă statutul de soţ şi părinte îl obligă. Dacă soţia îi va respinge însă dreptul de a se ocupa de copil, soţul o poate da în judecată, urmând ca instanţa să dispună cele mai bune măsuri în favoarea intereselor minorului.

Ce este abandonul de familie
Pentru a nu se face confuzii între părăsirea de domiciliu fortuită şi abandonul de familie, legislaţia penală a stabilit clar dimensiunile abandonului de familie. Aşadar, abadonul de familie înseamnă săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale; b) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege; c) neplata cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, care se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
Răspunderea penală
Acţiunea penală pentru abandonul de familie se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea părţilor înlă-turând răspunderea penală. Dacă părţile nu s-au împăcat, însă în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în cazul când stabileşte vinovăţia, poate pronunţa împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Art. 305 Abandonul de familie – Abandon

Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:

a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;

b) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;

c) neplata cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească,

se pedepseşte, în cazurile prevăzute la lit. a) şi b), cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, iar în cazul prevăzut la lit. c), cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în cazul când stabileşte vinovăţia, pronunţă împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 81.

Revocarea suspendării condiţionate nu are loc decât în cazul când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie.