Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/4xKTP3wYpjZ

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate

Dispozitii generale privind regimurile de executare a pedepselor privative de libertate Art. 30

(1) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza executarii pedepselor privative de libertate.
(2) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele progresiv si regresiv, persoanele condamnate trecand dintr-un regim in altul, in conditiile prevazute de prezenta lege.
(3) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate asigura respectarea si protejarea vietii, sanatatii si demnitatii persoanelor condamnate, a drepturilor si libertatilor acestora, fara sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana condamnata.

Tipurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate Art. 31
(1) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt, in ordinea descrescatoare a gradului de severitate, urmatoarele:
a) regimul de maxima siguranta;
b) regimul inchis;
c) regimul semideschis;
d) regimul deschis.
(2) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferentiaza in raport cu gradul de limitare a libertatii de miscare a persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor si de desfasurare a activitatilor, precum si cu conditiile de detentie.

Comisia pentru stabilirea, individualizarea si schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate Art. 32

(1) In fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru stabilirea, individualizarea si schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, alcatuita din: directorul penitenciarului, care este si presedintele comisiei, seful serviciului sau biroului pentru aplicarea regimurilor si seful serviciului sau biroului educatie ori seful serviciului sau biroului asistenta psihosociala.
(2) Secretariatul comisiei prevazute la alin. (1) se asigura de catre seful serviciului sau biroului evidenta din penitenciarul respectiv.
(3) Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate isi desfasoara activitatea, de regula, o data pe saptamana.

Aplicarea provizorie a regimului de executare Art. 33

(1) Dupa terminarea perioadei de carantina si observare prevazuta la art.44, persoanei condamnate careia nu i s-a stabilit regimul de executare i se aplica provizoriu regimul de executare corespunzator cuantumului pedepsei pe care o executa, potrivit art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 37 alin. (1) si art. 38 alin. (1).
(2) In cazul persoanelor initial arestate preventiv, regimul provizoriu se aplica de la momentul primirii mandatului de executare a pedepsei, pana la prima intrunire a comisiei prevazute la art. 32.
(3) Aplicarea regimului provizoriu se face in baza deciziei directorului penitenciarului, care este executorie si definitiva.
(4) Regimul de executare stabilit pentru persoanele condamnate si arestate preventiv in alta cauza se suspenda pana la incetarea arestului preventiv. Pe perioada de suspendare se aplica regimul specific arestatilor preventiv.

Regimul de maxima siguranta Art. 34

(1) Regimul de maxima siguranta se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa detentiunii pe viata si persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii mai mare de 13 ani, precum si celor care prezinta risc pentru siguranta penitenciarului.
(2) Criteriile de stabilire si procedura de evaluare a riscului pe care il prezinta persoana condamnata pentru siguranta penitenciarului se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) In mod exceptional, natura si modul de savarsire a infractiunii, precum si persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate in regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate, in conditiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim de maxima siguranta sunt supuse unor masuri stricte de paza, supraveghere si escortare, sunt cazate, de regula, individual, presteaza munca si desfasoara activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, moral-religioase, instruire scolara si formare profesionala, in grupuri mici, in spatii anume stabilite in interiorul penitenciarului, sub supraveghere continua, in conditiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Categorii de persoane carora nu li se aplica regimul de maxima siguranta Art. 35

(1) Regimul de maxima siguranta nu se aplica urmatoarelor persoane condamnate:
a) care au implinit varsta de 65 de ani;
b) femeilor insarcinate sau care au in ingrijire un copil in varsta de pana la un an;
c) persoanelor incadrate in gradul I de invaliditate, precum si celor cu afectiuni locomotorii grave.
(2) Persoanele condamnate prevazute la alin. (1) lit. a) executa pedeapsa privativa de libertate in regim inchis. Persoanele condamnate prevazute la alin. (1) lit. b) si c) executa pedeapsa privativa de libertate in regim inchis, pe perioada cat dureaza cauza care a impus neaplicarea regimului de maxima siguranta.
(3) La data incetarii cauzei care a determinat neaplicarea regimului de maxima siguranta, situatia persoanei condamnate este analizata in conditiile art.40.
(4) Prevederile alin. (1) nu se aplica persoanelor condamnate care prezinta risc pentru siguranta penitenciarului, stabilit ca atare, potrivit criteriilor si procedurii de evaluare a riscului prevazute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Regimul inchis Art. 36
(1) Regimul inchis se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depaseste 13 ani.
(2) In mod exceptional, natura si modul de savarsire a infractiunii, persoana condamnatului, precum si comportarea acesteia pana la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate in regimul de executare imediat inferior sau superior ca grad de severitate, in conditiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim inchis sunt cazate, de regula, in comun, presteaza munca si desfasoara activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, moral-religioase, instruire scolara si formare profesionala, in grupuri, in interiorul penitenciarului, sub paza si supraveghere, in conditiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim inchis pot presta munca si pot desfasura activitati educative si culturale in afara penitenciarului, sub paza si supraveghere continua, cu aprobarea directorului penitenciarului.
(5) Masurile de siguranta specifice regimului inchis se aplica persoanelor condamnate, altele decat cele din regimul de maxima siguranta, transferate temporar intr-un alt penitenciar, pentru prezentarea in fata organelor judiciare.
(6) Masurile de siguranta specifice regimului inchis se aplica detinutilor internati in penitenciare-spital si in infirmeria penitenciarului.

Regimul semideschis Art. 37

(1) Regimul semideschis se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 3 ani.
(2) In mod exceptional, natura si modul de savarsire a infractiunii, persoana condamnatului, precum si comportarea acesteia pana la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate in regimul de executare imediat inferior sau imediat superior ca grad de severitate, in conditiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim semideschis sunt cazate in comun, se pot deplasa neinsotite in zone prestabilite din interiorul penitenciarului, presteaza munca si desfasoara activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, moral-religioase, instruire scolara si formare profesionala, sub supraveghere, in grupuri, in spatii din interiorul penitenciarului care raman deschise in timpul zilei, in conditiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim semideschis pot presta munca si desfasura activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala moral-religioase, instruire scolara si formare profesionala, in afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronica, in conditiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Regimul deschis Art. 38

(1) Regimul deschis se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii de cel mult un an.
(2) In mod exceptional, natura si modul de savarsire a infractiunii, persoana condamnatului, precum si comportarea acesteia pana la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate in regimul de executare imediat superior ca grad de severitate, in conditiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim deschis sunt cazate in comun, se pot deplasa neinsotite in zone prestabilite din interiorul penitenciarului, pot presta munca si pot desfasura activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, moral-religioase, instruire scolara si formare profesionala, in afara penitenciarului, fara supraveghere, in conditiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate din regimul deschis sunt analizate in comisia prevazuta la art. 32, numai daca se impune schimbarea regimului de executare intr-unul superior ca grad de severitate.

Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate Art. 39

(1) Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabileste de catre comisia prevazuta la art. 32 la prima intrunire a acesteia, dupa terminarea perioadei de carantina si observare sau dupa aplicarea regimului provizoriu.
(2) La stabilirea regimului de executare se au in vedere urmatoarele criterii:
a) durata pedepsei privative de libertate;
b) gradul de risc al persoanei condamnate;
c) antecedentele penale;
d) varsta si starea de sanatate ale persoanei condamnate;
e) conduita persoanei condamnate, pozitiva sau negativa, inclusiv in perioadele de detentie anterioare;
f) nevoile identificate si abilitatile persoanei condamnate, necesare includerii in programe educationale, de asistenta psihologica si asistenta sociala;
g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta munca si de a participa la activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, moral-religioase, instruire scolara si formare profesionala.
(3) Decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se comunica persoanei condamnate impreuna cu mentionarea caii de atac existente si a termenului de exercitare a acesteia. Impotriva modului de stabilire a regimului de executare persoana condamnata poate formula plangere la judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, in termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
(4) Plangerea nu suspenda executarea hotararii comisiei.
(5) Persoana condamnata poate fi ascultata, la locul de detinere, de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate.
(6) Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate solutioneaza plangerea in termen de 10 zile de la data primirii acesteia si pronunta, prin incheiere motivata, una dintre urmatoarele solutii:
a) admite plangerea si dispune modificarea regimului de executare stabilit de comisia prevazuta la art. 32;
b) respinge plangerea, daca aceasta este nefondata, tardiva sau inadmisibila;
c) ia act de retragerea plangerii.
(7) Incheierea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate se comunica persoanei condamnate si administratiei penitenciarului, in termen de 3 zile de la data pronuntarii acesteia.
(8) Incheierea este executorie de la data comunicarii catre administratia penitenciarului.
(9) Competenta de solutionare a plangerii apartine judecatorului de supraveghere a privarii de libertate de la penitenciarul a carui comisie a stabilit regimul de executare.
(10) Impotriva incheierii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, persoana condamnata si administratia penitenciarului pot formula contestatie la judecatoria in a carei circumscriptie se afla penitenciarul, in termen de 3 zile de la comunicarea incheierii.
(11) Contestatiile se depun la judecatorul de supraveghere a privarii de libertate care a pronuntat incheierea.
(12) Contestatiile se inainteaza judecatoriei, impreuna cu dosarul cauzei, in termen de doua zile de la primirea acestora.
(13) Contestatia nu suspenda executarea incheierii.
(14) Contestatia se judeca, in sedinta publica, cu citarea persoanei condamnate si a administratiei penitenciarului.
(15) Persoana condamnata si administratia penitenciarului pot depune memorii si concluzii scrise.
(16) Persoana condamnata este adusa la judecata doar la solicitarea instantei, in acest caz fiind audiata.
(17) Asistenta juridica nu este obligatorie. In cazul in care procurorul si reprezentantul administratiei penitenciarului participa la judecata, acestia pun concluzii.
(18) Instanta se pronunta prin sentinta definitiva, in sedinta publica.
(19) Sentinta se comunica persoanei condamnate si administratiei penitenciarului.

Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate Art. 40

(1) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de comisia prevazuta la art. 32.
(2) Comisia prevazuta la art. 32 are obligatia ca, dupa executarea a 6 ani si 6 luni, in cazul pedepselor cu detentiunea pe viata, si a unei cincimi din durata pedepsei cu inchisoarea, precum si in situatia prevazuta la art. 35 alin. (3), sa analizeze conduita persoanei condamnate si eforturile pentru reintegrare sociala, intocmind un raport care se aduce la cunostinta persoanei condamnate, sub semnatura.
(3) Comisia prevazuta la art. 32 va dispune schimbarea regimului de maxima siguranta in regim inchis in cazul persoanelor condamnate care au implinit varsta de 65 de ani.
(4) In activitatea sa, comisia tine cont si de rezultatele aplicarii instrumentelor-standard de evaluare a activitatilor desfasurate de detinuti, aprobate prin decizie a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.
(5) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate in regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, tinandu-se seama de natura si modul de savarsire a infractiunii, daca persoana condamnata:
a) a avut o buna conduita, stabilita prin raportare la recompensele acordate si sanctiunile aplicate si nu a recurs la actiuni care indica o constanta negativa a comportamentului;
b) a staruit in munca sau s-a implicat activ in activitatile stabilite in Planul individualizat de evaluare si interventie educativa si terapeutica.
(6) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate intr-unul mai sever se poate dispune, in orice moment al executarii pedepsei, daca persoana condamnata a comis o infractiune sau a fost sanctionata disciplinar pentru o abatere disciplinara foarte grava sau pentru mai multe abateri disciplinare grave.
(7) Daca persoana condamnata a fost inclusa in categoria celor cu grad de risc pentru siguranta penitenciarului, in conditiile art. 34 alin. (1) teza finala, se dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate in regimul de maxima siguranta.
(8) Hotararea comisiei prevazute la art. 32, prin care se dispune mentinerea sau schimbarea regimului de executare, cuprinde si termenul de reanalizare care nu poate fi mai mare de un an.
(9) Comisia prevazuta la art. 32 are obligatia de a analiza, periodic, situatia persoanei condamnate, la implinirea termenului stabilit conform prevederilor alin. (8).
(10) In cazul in care unei persoane condamnate i s-a schimbat regimul de executare in conditiile alin. (7), trecerea in regimul imediat inferior ca grad de severitate, potrivit art.31, se poate face numai dupa executarea fractiunilor prevazute la alin. (2) sau, dupa caz, la implinirea termenului stabilit la alin. (8).
(11) Hotararea de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se comunica persoanei condamnate impreuna cu mentionarea caii de atac existente si a termenului de exercitare a acesteia. Impotriva hotararii comisiei, persoana condamnata poate formula plangere la judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, in termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat hotararea.
(12) Persoana condamnata poate fi ascultata, la locul de detinere, de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate.
(13) Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate solutioneaza plangerea in termen de 10 zile de la data primirii acesteia si pronunta, prin incheiere motivata, una dintre urmatoarele solutii:
a) admite plangerea, dispunand asupra modificarii regimului de executare stabilit de comisia prevazuta la art. 32;
b) respinge plangerea, daca aceasta este nefondata, tardiva sau inadmisibila;
c) ia act de retragerea plangerii.
(14) Prin incheiere, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate fixeaza termenul de reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an. Termenul curge de la data emiterii hotararii comisiei prevazute la art. 32.
(15) Incheierea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate se comunica persoanei condamnate si administratiei penitenciarului, in termen de 3 zile de la data pronuntarii acesteia.
(16) Incheierea este executorie de la data comunicarii catre administratia penitenciarului.
(17) Competenta de solutionare a plangerii apartine judecatorului de supraveghere a privarii de libertate de la penitenciarul a carui comisie a dispus mentinerea sau schimbarea regimului de executare.
(18) Impotriva incheierii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate persoana condamnata si administratia penitenciarului pot formula contestatie la judecatoria in a carei circumscriptie se afla penitenciarul, in termen de 3 zile de la comunicarea incheierii.
(19) Contestatiile se depun la judecatorul de supraveghere a privarii de libertate care a pronuntat incheierea.
(20) Contestatiile se inainteaza judecatoriei, impreuna cu dosarul cauzei, in termen de doua zile de la primirea acestora.
(21) Contestatia nu suspenda executarea incheierii.
(22) Dispozitiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplica in mod corespunzator.

Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate Art. 41

(1) Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se stabileste de comisia prevazuta la art. 32, in functie de durata condamnarii, conduita, personalitatea, gradul de risc, varsta, starea de sanatate, nevoile identificate si posibilitatile de reintegrare sociala a persoanei condamnate.
(2) Persoana condamnata este inclusa, tinand seama de criteriile prevazute la alin. (1), in activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, moral-religioase, instruire scolara si formare profesionala.
(3) Activitatile prevazute la alin. (2) sunt realizate de personalul serviciilor de educatie si asistenta psihosociala din cadrul penitenciarelor, cu participarea, dupa caz, a consilierilor de probatiune, a voluntarilor, a asociatiilor si fundatiilor, precum si a altor reprezentanti ai societatii civile.
(4) Pentru fiecare persoana condamnata, specialistii serviciului de educatie si asistenta psihosociala intocmesc un Plan individualizat de evaluare si interventie educativa si terapeutica, in care consemneaza activitatile si programele recomandate, in functie de riscurile si nevoile identificate.

Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate in cazul tinerilor Art. 42

(1) Tinerii condamnati sunt inclusi, pe durata executarii pedepsei, in programe speciale educationale, de asistenta psihologica si asistenta sociala, in functie de varsta si de personalitatea fiecaruia. In sensul prezentei legi, se considera tineri persoanele condamnate care nu au implinit varsta de 21 de ani.
(2) La mutarea intr-un penitenciar de adulti a tinerilor condamnati, sunt reevaluate nevoile de educatie si asistenta psihosociala ale persoanei condamnate.
(3) Programele speciale prevazute la alin. (1) sunt realizate de personalul serviciilor de educatie si asistenta psihosociala din cadrul penitenciarelor, cu participarea consilierilor de probatiune, a voluntarilor, a asociatiilor si fundatiilor, precum si a altor reprezentanti ai societatii civile.
(4) Dispozitiile art. 57 se aplica in mod corespunzator in cazul persoanelor condamnate prevazute la alin. (1).


ART. 84 Noul Cod Penal 2014 Termenul de supraveghere

ART. 84 Noul Cod Penal 2014 Termenul de supraveghere

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/41T3Qju14Wi

ART. 84 Noul Cod Penal 2014 Termenul de supraveghere

(1) Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

    (2) Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.


ART. 92 Noul Cod Penal 2014 Termenul de supraveghere

ART. 92 Noul Cod Penal 2014 Termenul de supraveghere

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/KbYPxQn4MNN

ART. 92 Noul Cod Penal 2014 Termenul de supraveghere

(1) Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.

    (2) Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.

(3) Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.

Desemnarea judecatorului de supraveghere

Desemnarea judecatorului de supraveghere

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/eCG8MgpXH7h

Desemnarea judecatorului de supraveghere

Desemnarea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate si a grefierului Art. 8
(1) Presedintele curtii de apel in a carei raza teritoriala functioneaza un penitenciar, un centru de retinere si arestare preventiva, un centru de arestare preventiva, un centru educativ ori un centru de detentie desemneaza, anual, unul sau mai multi judecatori de supraveghere a privarii de libertate, de la instantele din raza curtii de apel.
(2) Presedintele curtii de apel desemneaza, in aceleasi conditii, unul sau mai multi judecatori supleanti, care isi vor exercita atributiile de supraveghere a executarii pedepselor si a masurilor privative de libertate pe durata imposibilitatii exercitarii acestora de catre judecatorul titular.

(3) Desemnarea judecatorilor de supraveghere a privarii de libertate si a supleantilor se face in baza acordului prealabil scris al acestora, cu precadere dintre judecatorii care, anterior, au avut aceeasi calitate ori au exercitat atributii in cadrul compartimentului de executari penale al instantei.
(4) Presedintele curtii de apel desemneaza, anual, grefieri si grefieri supleanti, pentru asigurarea desfasurarii activitatii la biroul judecatorului de supraveghere a privarii de libertate.

Activitatea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate Art. 9

(1) Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate supravegheaza si controleaza asigurarea legalitatii in executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate, prin exercitarea atributiilor stabilite prin prezenta lege. Pe durata exercitarii atributiilor privind supravegherea executarii pedepselor si a masurilor privative de libertate, judecatorii nu pot desfasura alte activitati la instanta din cadrul careia au fost desemnati.

(2) Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate exercita urmatoarele atributii administrative si administrativ-jurisdictionale:
a) solutioneaza plangerile detinutilor privind exercitarea drepturilor prevazute de prezenta lege;
b) solutioneaza plangerile privind stabilirea si schimbarea regimurilor de executare a pedepselor si a masurilor educative privative de libertate;
c) solutioneaza plangerile detinutilor privind aplicarea sanctiunilor disciplinare;
d) participa la procedura refuzului de hrana;
e) participa, in calitate de presedinte, la sedintele comisiei pentru liberare conditionata;
f) exercita orice alte atributii prevazute de prezenta lege.
(3) Atributiile administrativ-jurisdictionale se exercita in cadrul procedurilor speciale prevazute in prezenta lege si se finalizeaza printr-un act administrativ-jurisdictional, denumit incheiere.
(4) In exercitarea atributiilor sale, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate poate audia orice persoana, poate solicita informatii ori inscrisuri de la administratia locului de detinere, poate face verificari la fata locului si are acces la dosarul individual al detinutilor, la evidente si orice alte inscrisuri sau inregistrari necesare pentru exercitarea atributiilor prevazute de lege.

(5) Incheierile judecatorului de supraveghere a privarii de libertate devenite executorii, precum si dispozitiile scrise date administratiei locului de detinere in procedura refuzului de hrana, potrivit legii, sunt obligatorii.
(6) Administratia penitenciarului sau, dupa caz, a centrului de retinere si arestare preventiva, centrului de arestare preventiva, centrului educativ si centrului de detentie pune la dispozitia judecatorului un spatiu amenajat. Ministerul Justitiei asigura dotarea spatiului cu mijloacele materiale necesare desfasurarii in bune conditii a activitatii acestuia.


Calcularea termenului de reabilitare judecatoreasca – Pedepse

Calcularea termenului de reabilitare judecatoreasca – Pedepse

Calcularea termenului de reabilitare judecatoreasca - Pedepse
Laura Codruta Kovesi, Procurorul General al Romaniei, a promovat recurs in interesul legii in vederea stabilirii pedepsei ce determina calculul termenului de reabilitare judecatoreasca in ipoteza pedepselor rezultante prin cumul aritmetic ca urmare a revocarii suspendarii conditionate sau prin cumul juridic in cazul concursului de infractiuni .

Orientarile jurisprudentei:

1. Unele instante au retinut ca termenul de reabilitare judecatoreasca se socoteste in raport de pedeapsa cea mai grea ce intra in compunerea pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic

2. Alte instante au considerat ca pedeapsa finala stabilita prin cumul juridic sau aritmetic va determina calculul termenului de reabilitare judecatoreasca.

Opinia Procurorului General este in sensul primei orientari.