carte recomandata

CSM a comunicat demersul de constatare a conflictului juridic in cazul lui Mircea Diaconu

22 noiembrie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Miercuri, 21 noiembrie, pe site-ul CSM a fost postat un comunicat privind admiterea sesizarii CSM de catre Curtea Constitutionala a Romaniei in vederea solutionarii unui conflict juridic de natura constitutionala constatat in cazul senatorului Mircea Diaconu.

In data de 21 noiembrie 2012, Curtea Constitutionala a Romaniei a admis sesizarea formulata de doamna judecator Alina Nicoleta Ghica, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii in vederea solutionarii conflictului juridic de natura constitutionala, constatat in legatura cu refuzul Senatului Romaniei de a pune in executare hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care s-a confirmat, irevocabil, starea de incompatibilitate a domnului Mircea Diaconu, senator.

In urma deliberarilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constitutionala a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca si autoritatea legislativa.

Conflictul constitutional a fost declansat prin refuzul Senatului Romaniei de a lua act de incetarea de drept a calitatii de senator a domnului Mircea Diaconu, prin ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a acestuia.

La data de 31 octombrie 2012, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecator Alina Nicoleta Ghica, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. e) din Constitutia Romaniei, republicata, ale art. 34 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale art. 24 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata, a sesizat Curtea Constitutionala pentru a analiza si a constata existenta conflictului juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca si puterea legiuitoare, precum si dispunerea masurilor pe care Curtea Constitutionala le va socoti necesare pentru restabilirea ordinii constitutionale care trebuie sa existe intre autoritatile statului.

Sursa: CSM

Divort culpa sotilor

28 septembrie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Dupa administrarea probelor dispuse ca urmare a unei cereri prin care se solicita divortul din culpa, solutiile pe care le poate pronunta instanta de judecata sunt urmatoarele:

divortul din culpa sotului parat atunci cand, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila;
divortul din culpa ambilor soti, chiar atunci cand numai unul dintre ei a facut cerere, daca din dovezile administrate reiese ca amandoi sunt vinovati de destramarea casatoriei;
daca paratul nu a facut cerere reconventionala, iar din dovezile administrate rezulta ca numai reclamantul este culpabil de destramarea casatoriei, cererea acestuia va fi respinsa ca neintemeiata, cu exceptia cazului in care sunt indeplinite conditiile privind pronuntarea divortului din culpa exclusiva a reclamantului pentru separarea in fapt indelungata.

O alta varianta a divortului din culpa este divortul pentru separarea in fapt indelungata. Astfel, cand sotii sunt separati in fapt de cel putin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divortul, asumandu-si responsabilitatea pentru esecul casatoriei.

Consideram ca nu este justificata asumarea responsabilitatii esecului casatoriei de niciuna dintre parti, mai ales dupa o perioada de despartire de 2 ani, care denota intentia partilor de a se separa.

Cu toate ca cererea poate fi formulata de oricare dintre parti, dupa ce instanta va verifica existenta si durata despartirii in fapt, va pronunta divortul din culpa exclusiva a reclamantului. Aceasta solutie este derogatorie de la regula ca daca numai reclamantul este culpabil nu se poate pronunta divortul din culpa acestuia.

Daca insa sotul parat se declara de acord cu divortul, se vor aplica dispozitiile de la desfacerea casatoriei pe baza acordului lor, fara a se face mentiune despre culpa sotilor.

Ce trebuie sa stim despre perioada de proba

23 iulie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Verificarea aptitudinilor profesionale la incadrarea persoanelor cu handicap se realizeaza exclusiv prin modalitatea perioadei de proba de maximum 45 de zile calendaristice.

In cazul muncitorilor necalificati, perioada de proba are caracter exceptional si nu poate depasi 5 zile lucratoare.

Absolventii institutiilor de invatamant se incadreaza, la debutul lor in profesie, pe baza unei perioade de proba de cel mult 6 luni. (O.U.G. nr. 65/2005).

Pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate inceta numai printr-o notificare scrisa, la initiativa oricareia dintre parti. (art. 31 alin. (4¹) Codul muncii).

Pe durata perioadei de proba, salariatul se bucura de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute in legislatia muncii, in contractul colectiv de munca aplicabil, in regulamentul intern, precum si in contractul individual de munca (art. 31 alin. (5) Codul muncii).

Pe durata executarii unui contract individual de munca nu poate fi stabilita decat o singura perioada de proba (art. 32 Codul muncii).

Exceptie: salariatul poate fi supus la o noua perioada de proba in situatia in care acesta debuteaza la acelasi angajator intr-o noua functie sau profesie ori urmeaza sa presteze activitatea intr-un loc de munca cu conditii grele, vatamatoare sau periculoase.

Neinformarea salariatului anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca cu privire la perioada de proba, in termenul prevazut de lege, duce la decaderea angajatorului din dreptul de a verifica aptitudinile salariatului printr-o asemenea modalitate (art. 32 alin. (3) Codul muncii).

Perioada de proba constituie vechime in munca (art. 32 alin. (4) Codul muncii).

Interdictie:

Angajarea succesiva a mai mult de trei persoane pe perioade de proba pentru acelasi post este interzisa (art. 33 Codul muncii).

In contractele pe durata determinata, durata perioadei de proba este prevazuta de art. 83 din Codul muncii astfel:

5 zile lucratoare pentru o durata a contractului individual de munca mai mica de 3 luni
15 zile lucratoare pentru o durata a contractului individual de munca cuprinsa intre 3 si 6 luni
30 de zile lucratoare pentru o durata a contractului individual de munca mai mare de 6 luni
45 de zile lucratoare in cazul salariatilor incadrati in functii de con¬ducere, pentru o durata a contractului individual de munca mai mare de 6 luni

Raspunderea penala a infractorilor minori prezentata de C.A.Coltuc

27 aprilie 202323 iulie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Potrivit art. 100 alin. (1) C.pen., „fata de minorul care raspunde penal se poate lua o masura educativa ori se poate aplica o pedeapsa”.Sistemul sanctionator al infractorilor minori, fata de cel al infractorilor majori, este, asadar, un sistem

sanctionator mixt, compus din pedepse si masuri educative, acestea din urma fiind tot sanctiuni de drept penal, in alegerea sanctiunii ce se va aplica fiind stabilita regula ca „pedeapsa se aplica numai daca se apreciaza ca luarea unor masuri educative nu este suficienta pentru indreptarea minorului” [art. 100 alin. (3) C.pen.].

Desi art. 100 C.pen. nu prevede ca fata de minori se pot lua si masuri de siguranta, raportat la prevederea cu caracter general cuprinsa in art. 112 C.pen., luarea fata de minori a masurilor de siguranta nu este exclusa in masura in care, prin continutul lor, acestea nu sunt incompatibile cu situatia minorului

Impactul Noului Cod Civil asupra contractului de asistenta juridica

29 februarie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

LUCRAREA are ca scop furnizarea unei scurte analize juridice in legatura cu impactul prevederilor Noului Cod Civil (NCC) asupra contractului de asistenta juridica, asa cum este acesta reglementat de Legea nr. 51/1995 si asupra unor

prevederi din Statutul profesiei de avocat. Se analizeaza posibilele consecinte pe care prevederile NCC le au si eventuala nevoie de modificare a modelului contractului de asistenta juridica prevazut in Anexa I a Statutului profesiei de avocat., ori a unor reglementari cuprinse in Statutul profesiei de avocat.

Analiza

Poate fi contractul de asistenta juridica incadrat in categoria contractului de adeziune?

NCC defineste in art. 1175 contractul de adeziune ca fiind cel in care „clauzele sale esentiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale, cealalta parte neavand decat sa le accepte ca atare”. Art. 1175 NCC este inspirat din art. 1379 din Codul Civil Québec, al carui prim alineat il preia in totalitate.

NCC consacra contractului de adeziune unele reguli speciale: stipulatiile din acesta se interpreteaza impotriva celui care le-a propus (art. 1269 alin. (2) NCC) si, de asemenea, partile nu pot modifica durata termenului de prescriptie sau cursul prescriptiei pentru actiuni care deriva din contracte de adeziune (art. 2515 alin. (5) NCC).

Pentru a stabili daca contractul de asistenta juridica este un contract de adeziune trebuie analizate cele doua componente cumulative ale definitiei legale: (i) imposibilitatea negocierii clauzelor esentiale si, respectiv, (ii) faptul ca acestea „sunt impuse ori sunt redactate de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale”.

Imposibilitatea negocierii clauzelor esentiale

Sub primul aspect – imposibilitatea negocierii clauzelor esentiale – jurisprudenta din provincia Québec referitoare la articolul sursa a reglementarii NCC pare sa dea un sens larg notiunii de „clauze esentiale”, intelegand?o ca elementeimportante ale contractului, spre deosebire de aspectele secundare sau accesorii, care nu au un rol determinant.

Astfel, potrivit jurisprudentei mentionate, „clauzele esentiale” includ nu numai elementele esentiale ale contractului (cum ar fi pretul si scopul in contractul de vanzare), ci si alte elemente importante in acceptiunea aderentului (de exemplu garantiile asociate produsului vandut). Dispozitiile de protectie referitoare la contractul de adeziune si?ar putea pierde aplicarea practica in cazul in care „clauzelor esentiale” li s?ar da sensul strict al unor elemente caracteristice contractului la care se refera, astfel ca existenta caracterului esential al clauzelor in discutie trebuie apreciata de la caz la caz.

In cazul contractului de asistenta juridica se poate aprecia ca elementele esentiale sunt, de regula, onorariul si activitatea prestata de avocat. Alte aspecte care pot constitui clauze esentiale pot include, dupa caz, identitatea avocatului/avocatilor care vor presta serviciile, modalitatea de plata, termene pentru predarea de catre avocat a anumitor lucrari, etc. Dupa cum se poate observa din modelul contractului de asistenta juridica prevazut in Anexa I a Statutului profesiei de avocat, niciunul din aceste elemente nu este impus in substanta sa, ci este prevazuta doar obligativitatea mentionarii obiectului prestatiilor avocatiale, a onorariului, etc. in plus, prin existenta art. 5 intitulat „Alte clauze”, partile au practic posibilitatea introducerii tuturor clauzelor adaptate circumstantelor.

Clauzele care sunt impuse in integralitatea lor prin modelul contractului de asistenta juridica sunt doar cele din art. 4, „Clauze speciale”, care privesc in mare parte aspecte de buna administrare a profesiei, reglementate prin lege: caracterul executoriu al contractului, proba existentei contractului intre parti si fata de terti, dar si un pact comisoriu (de ultim grad, potrivit reglementarii anterioare). Abia in masura in care prin aprecierea la caz concret se poate stabili ca vreuna din aceste prevederi constituie clauza esentiala, trebuie stabilit daca aceasta indeplineste si cea de?a doua conditie, analizata in sectiunea de mai jos.

Apoi, in ceea ce priveste negocierea clauzelor respective, trebuie sa fie vorba de o imposibilitate reala de a negocia, iar nu de pasivitatea celeilalte parti. Sub acest aspect doctrina din Québec arata ca in cazul in care pretinsul aderent nu incearca sa negocieze, cealalta parte poate incerca sa dovedeasca faptul ca, de in realitate, exista o posibilitate de negociere si, prin urmare, contractul nu este unul de adeziune.

Impunerea clauzelor esentiale

Sub cel de?al doilea aspect, pentru existenta unui contract de adeziune clauzele esentiale trebuie sa fi fost impuse ori redactate de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale. Sub acest aspect, prezinta interes in special aspectul daca contractele cu continut reglementat, cum este contractul de asistenta juridica, sunt contracte de adeziune, respectiv daca clauzele lor esentiale pot fi considerate ca fiind impuse de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale.

Doctrina din Québec a retinut ca in contractele cu continut reglementat clauzele nu sunt impuse de catre una dintre parti, ci de catre legiuitor sau organul de reglementare. Cu toate ca practica judecatoreasca din Québec este impartita, unele instante considerand aceste contracte ca fiind de adeziune si altele nu, autorii arata ca de fapt contractul cu continut reglementat nu indeplineste cea de?a doua cerinta a definitiei contractului de adeziune, deoarece clauzele esentiale nu au fost impuse ori redactate de catre una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale. In plus, necesitatea de a proteja partea aflata pe o pozitie mai slaba dispare chiar prin faptul ca statul sau organul de reglementare a edictat clauzele contractului pentru a o proteja.

Impartasind acelasi punct de vedere, consideram ca reglementarea modelului contractului de asistenta juridica are rolul de a transpune regulile prevazute de art. 121?132 din Statutul profesiei de avocat, clauzele contractului prevazute in model nefiind impuse ori redactate de avocat, pentru acesta ori ca urmare a instructiunilor sale ci servind tocmai la o buna informare si protejare a intereselor clientului.

Concluzie

Avand in vedere cele de mai sus, consideram ca reglementarea modelului de contract de asistenta juridica in Anexa I a Statutului profesiei de avocat nu atrage calificarea acestuia ca fiind un contract de adeziune. Drept urmare, prevederile contractului de asistenta nu se vor interpreta impotriva celui care le?a propus [neaplicarea art. 1269 alin. (2) NCC], iar partile vor putea modifica durata termenului de prescriptie sau cursul prescriptiei pentru actiuni care deriva din contractul de asistenta juridica [neaplicarea art. 2515 alin. (5) NCC], cu respectarea limitelor prevazute de NCC.

Existenta clauzelor neuzuale

NCC defineste clauzele standard drept „stipulatiile stabilite in prealabil de una dintre parti pentru a fi utilizate in mod general si repetat si care sunt incluse in contract fara sa fi fost negociate cu cealalta parte” [art. 1202 alin. (2)]. Anumite clauze standard nu produc efecte decat daca sunt acceptate, in mod expres, in scris, de cealalta parte – anume cele care prevad in folosul celui care le propune limitarea raspunderii, dreptul de a denunta unilateral contractul, de a suspenda executarea obligatiilor sau care prevad in detrimentul celeilalte parti decaderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune exceptii, restrangerea libertatii de a contracta cu alte persoane, reinnoirea tacita a contractului, legea aplicabila, clauze compromisorii sau prin care se deroga de la normele privitoare la competenta instantelor judecatoresti (art. 1203). Aceasta reglementare este preluata din art.1341 alin.(2) Cod Civil Italian.

Dupa cum se poate observa in modelul contractului de asistenta juridica, acesta nu include decat un tip de clauza din enumerarea de mai sus, anume cea referitoare la derogarea de la normele privitoare la competenta instantelor de drept comun. Totusi, este posibil ca fiecare forma de exercitare a profesiei sa isi particularizeze practica in ceea ce priveste incheierea contractelor de asistenta juridica si sa includa si alte tipuri de clauze care sa se inscrie in enumerarea prevazuta la art. 1203 NCC.

In ceea ce priveste existenta clauzelor neuzuale, doctrina italiana referitoare la reglementarea care a servit drept sursa pentru art. 1203 NCC a apreciat ca aprobarea scrisa nu este necesara in urmatoarele situatii:

– in cazul in care clauza neuzuala este prevazuta intr?un act normativ sau reproduce o uzanta normativa (nu una contractuala);
– in cazul in care clauza neuzuala este rezultatul unor negocieri specifice;
– in cazul in care contractul are forma unui act autentic, in acest caz fiind necesar ca notarul sa certifice faptul ca acesta este rezultatul vointei ambelor parti contractante;
– in cazul in care continutul a fost agreat intre asociatii cu pozitii opuse, ca in cazul contractului colectiv de munca;
– in cazul unor dispozitii statutare ale unei asociatii, deoarece scopul comun exclude opozitia intereselor.

Drept urmare, avand in vedere faptul ca modelul contractului de asistenta juridica este prevazut intr?un act cu putere normativa in interiorul profesiei de avocat, rezulta ca orice clauze prevazute in modelul respectiv si care se inscriu in enumerarea art. 1203 NCC, cum este cazul celei privind solutionarea litigiilor, nu necesita aprobare separata. Spre deosebire, orice clauza neuzuala introdusa in contract de forma de exercitare a profesiei de avocat va necesita aprobare expresa in scris din partea clientului.

O diferenta notabila intre reglementarea contractului de adeziune si a clauzelor neuzuale in NCC este aceea ca, in vreme ce prima conditie a contractului de adeziune este lipsa posibilitatii negocierii clauzelor esentiale („cealalta parte neavand decat sa le accepte ca atare”), clauzele standard si implicit cele neuzuale par a fi definite de lipsa efectiva a negocierii acestora („sunt incluse in contract fara sa fi fost negociate cu cealalta parte”), interpretare intarita si de opinia autorului sus?citat. Desi diferenta de tratament nu se justifica, de vreme ce clauzele esentiale de care face vorbire art. 1175 NCC ar trebui sa beneficieze de un tratament mai sever in ce priveste mecanismul de formare a contractului decat posibilele efecte negative produse de clauzele neuzuale reglementate la art. 1203 NCC, este evident ca preluarea unor reglementari din tari diferite a condus la o reglementare necorelata. Ramane insa de vazut in ce masura practica si doctrina romana vor retine diferenta semnalata mai sus.

Pactul comisoriu

Modelul de contract de asistenta juridica include, in art. 4.6, un pact comisoriu care, potrivit reglementarii anterioare, era de ultim grad. Nu mai putin insa, acesta nu mai corespunde reglementarii pactului comisoriu reglementat de NCC si nu acomodeaza existenta rezilierii unilaterale.

Astfel, potrivit art. 1552 NCC, rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisa a debitorului in trei situatii:
atunci cand partile au convenit astfel, cand debitorul se afla
de drept in intarziere ori cand acesta nu a executat obligatia
in termenul fixat prin punerea in intarziere.
? Spre deosebire de rezilierea unilaterala, pactul comisoriu (art.
1553 NCC) produce efecte doar daca prevede, in mod expres,
obligatiile a caror neexecutare atrage rezolutiunea sau
rezilierea de drept a contractului. Rezilierea in temeiul unui
pact comisoriu este subordonata unei singure formalitati:
punerea in intarziere a debitorului care, daca nu s?a convenit
ca opereaza prin simplul fapt al neexecutarii, nu produce
efecte decat daca indica in mod expres conditiile in care
pactul comisoriu opereaza.
? Deosebirea fundamentala intre rezilierea unilaterala si pactul
comisoriu in reglementarea NCC este aceea ca numai
rezilierea unilaterala mai presupune notificare din partea
creditorului in sensul operarii rezilierii, in vreme ce pactul
comisoriu produce efecte automat (de drept), acesta fiind si
motivul pentru care se impune enumerarea clara a obligatiilor
care ii sunt subsumate.
? Avand in vedere cele de mai sus, consideram ca se impune
modificarea art. 4.6 din modelul contractului de asistenta
juridica, facandu?se referire la rezilierea unilaterala in loc de
pactul comisoriu, sau oferindu?se optiunea intre cele doua.
Aceasta pentru ca este preferabil ca forma de exercitare a
profesiei sa aiba posibilitatea de a alege daca intelege sa
rezilieze contractul sau nu (in special in conditiile financiare
din ultimii ani in care intarzierea platilor a fost si este des
intalnita), circumstanta incompatibila cu reglementarea
modului de operare a pactului comisoriu in NCC.
? Folosirea contractului de asisten?a juridica pentru efecuarea
de opera?iuni fiduciare.
? in situatia in care avocatul ar avea calitatea de fiduciar
potrivit art. 776 alin. (3) NCC, contractul de fiducie incheiat de
avocat cu clientul nu se poate mula pe modelul de contract
de asistenta juridica reglementat in Statutul profesiei atat din
considerente ce tin de prevederile obligatorii ale contractului
de fiducie (art. 779 NCC) – care depasesc considerabil
activitatile fiduciare reglementate in legislatia profesiei de
avocat –, cat si datorita cerintei formei autentice (art. 774
NCC). in acest caz fie partile vor incheia atat un contract de
asistenta cat si un contract autentic de fiducie, fie va fi
necesara reglementarea unui model nou de contract de
asistenta juridica avand ca obiect specific operatiunile
fiduciare.Alte chestiuni
? Reglementarea termenului de prescriptie
? Potrivit art. 2520 alin. (1) pct. 6, dreptul la actiune al
avocatilor impotriva clientilor, pentru plata onorariilor si
cheltuielilor, se prescrie in termen de un an, calculat din ziua
ramanerii definitive a hotararii sau din aceea a impacarii
partilor ori a revocarii mandatului; in cazul afacerilor
neterminate, termenul de prescriptie este de 3 ani de la data
ultimei prestatii efectuate. Pe langa faptul ca introduce un
termen de prescriptie nefiresc de scurt pentru onorariile
avocatiale, comparativ cu termenul general de prescriptie de
3 ani, prevederea citata este nesincronizata cu restul
dispozitiilor legale in materie, dar si extrem de confuza din
perspectiva stabilirii momentului de la care curge termenul
de prescriptie.
? in primul rand, contractul de asistenta juridica este titlu
executoriu (art.31 alin.(3) din Legea nr.51/1995 privind
organizarea si functionarea profesiei de avocat, in forma
actuala). Prin urmare, prescriptia platii sumelor datorate in
virtutea contractului de asistenta juridica trebuie considerata
de lege lata ca fiind o institutie procedural civila, supusa
art.405 si urm. C.proc.civ., respectiv 696 si urm. din Codul de
procedura civila adoptat prin Legea nr.134/2010 („C.proc.civ.
2010” ? neintrat inca in vigoare). Mentionam ca art.700 din
C.proc.civ.2010 trimite, in completare, la dispozitiile NCC din
materia prescriptiei extinctive.
? Pe de alta parte, momentul inceperii curgerii termenului de
prescriptie este stabilit in mod arbitrar, prin raportarea la
elemente care nu au neaparat cu legatura cu scadenta
propriu?zisa a obligatiilor de plata catre avocat. Alteori,
reglementarea este si incompleta: se face referire, de
exemplu, la „revocarea mandatului”, cu ignorarea motivelor
de incetare a contractului de mandat, altele decat revocarea,
care sunt prevazute de art.2030 NCC. Mai mult, in cazul in
care vorbim despre activitati de consultanta juridica,
momentul de inceput al termenului de prescriptie nici macar
nu poate fi stabilit cu precizie.
? Avand in vedere faptul ca (a) NCC recunoaste partilor
posibilitatea de a deroga de la termenele legale de
prescriptie, (b) prevederile din Codul de procedura civila 2010
care vor intra in vigoare in curand se completeaza cu cele din
NCC si (c) contractul de asistenta juridica nu poate fi calificat
ca un contract de adeziune, se va putea avea in vedere, odata
cu intrarea in vigoare a Codului de procedura civila 2010,
posibilitatea includerii unor clauze in contractul de asistenta
juridica care sa reglementeze in mod mai precis si echitabil
problema prescriptiei – prin aplicarea eventuala a termenului
general de prescriptie si prin stabilirea unui moment mai bine
determinat pentru inceputul curgerii termenului.
? Denuntarea contractului de asistenta juridica
? Fata de dispozitiile art.1276 – 1277 NCC, care reglementeaza
denuntarea unilaterala a contractului, se impune modificarea
terminologica a art.152 din Statutul profesiei de avocat, care refera la „renuntarea unilaterala” la contractul de asistenta
juridica.
? Patrimoniul de afectatiune
? Desi nu este legata in mod direct de contractul de asistenta
juridica, se cuvine semnalata si noua reglementare din
materia patrimoniului de afectatiune, chestiune anterior
antamata numai la nivel de legislatie secundara – a se vedea
art.171 si urm. din Statutul profesiei de avocat. Textele din
NCC care intereseaza din acest punct de vedere sunt art.31?
33 si 2324 alin.(3) si (4).
? Patrimoniul profesional al avocatului se constituie prin actul
incheiat de titular, iar bunurile care fac obiectul acestei
diviziuni a patrimoniului vor putea fi urmarite numai de
creditorii ale caror creante s?au nascut in legatura cu profesia
respectiva (incluzand aici statul si organele fiscale). Acesti
creditori nu vor putea urmari celelalte bunuri ale debitorului.
Totusi, aceste dispozitii se vor aplica numai in cazul in care
avocatul isi opereaza diviziunea patrimoniului dupa intrarea
in vigoare a NCC – art.151 alin.(1) din Legea nr.71/2011
privind punerea in aplicare a NCC. in consecinta, avocatii care
au operat deja diviziunea patrimoniala inaintea datei de 1
octombrie 2011, ar putea ajunge, in situatia unei interpretari
per a contrario a dispozitiilor tranzitorii citate mai sus, sa aiba
o situatie juridica mai putin favorabila decat avocatii care
efectueaza diviziunea patrimoniului dupa aceasta data.
? Datorita interesului practic deosebit al acestor noi
reglementari – in special cele ale art.2324 alin.(4) care privesc
drepturile creditorilor ?, consideram ca este nimerit ca
reglementarile secundare din domeniul profesiei de avocat sa
clarifice aspectele legate de implementarea lor practica,
respectiv crearea unui cadru specific prin care avocatii,
indiferent de data intrarii in profesiei sau a schimbarii formei
de exercitare a acesteia, sa poata emite in mod eficient din
punct de vedere juridic acte de constituire a unui patrimoniu
profesional in conditiile prevazute de reglementarile din NCC
si legea de punere in aplicare a acestuia.
av. dr. Gheorghe Florea
Presedinte U.N.B.R.