Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești efectuează cercetări penale față de inculpata AVRAM MARILENA ANCUȚA, asistent medical la Biroul de Medicina Muncii Pitești în perioada săvârșirii faptelor, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență în formă continuată.
Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada 2010 – 2011, inculpata Avram Marilena Ancuța, asistent medical la Biroul de Medicina Muncii Pitești, a pretins și primit de la mai multe persoane denunțătoare suma totală de 22.000 lei lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor medici pe care îi poate determina să pensioneze pe motive medicale persoanele denunțătoare sau membri ai familiilor acestora.
De asemenea, inculpata Avram Marilena Ancuța a pretins și primit de la alte persoane denunțătoare sumele totale de 5.000 euro și 4.300 lei pentru a interveni pe lângă funcționari publici și alte peroane cu funcții de decizie pentru ca denunțătorii sau persoane apropiate acestora să fie angajați în cadrul unor instituții publice (I.P.J. Argeș sau Serviciul de Ambulanță Argeș) sau private (o societate comercială sau unitate bancară).
La instrumentare acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri din cadrul DIPI Argeș.
Inculpatei i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 22 ianuarie 2013, procurorii au dispus reținerea inculpatei pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentată Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de