Acte de acceptare tacită a mostenirii sunt oricare dintre acele activităţi întreprinse de moştenitor, din a căror îndeplinire rezultă neîndoielnic intenţia sa de a accepta succesiunea lui de cujus.

Legea nu stabileşte concret care anume acte realizate de succesibil constituie manifestarea intenţiei de a accepta moştenirea. Instanţa de judecată va trebui să aprecieze, în concret, de la caz la caz, dacă actul săvârşit de succesibil, în această calitate, reprezintă sau nu o acceptare tacită a moştenirii. Totuşi, art. 690 cod civil prevede că nu sunt acte de acceptare tacită actele de conservare, îngrijire şi administrare provizorie, cu condiţia ca moştenitorul să nu fi dobândit deja titlul sau calitatea de erede prin acceptare expresă.

Actele de conservare

Exemple de acte de conservare: cererile de punere şi ridicare a sigiliilor de facere a inventarului, întreruperea unei prescripţii, luarea unei inscripţii ipotecare sau cerere de reînnoire a unei ipoteci înscrise, cheltuielile de înmormântare. Aceste acte nu sunt susceptibile de a fie apreciate drept acte de acceptare, conform temeiului legal indicat mai sus.

Actele de administrare

După cum se arată în textul de lege mai sus menţionat, nici actele de administrare care au un caracter provizoriu şi urgent nu pot fi asimilate actelor de acceptare. Asemenea acte, săvârşite pentru păstrarea în bune condiţii a patrimoniului succesoral, determinate de necesităţi urgente şi folositoare tuturor comoştenitorilor şi care nu angajează viitorul bunurilor din moştenire, nu pot fi apreciate ca acte de acceptare tacită.

În schimb, actele de administrare definitive, fără caracter urgent şi care angajează viitorul sunt socotite acte de acceptare pentru că moştenitorul s-a comportat ca un proprietar şi a realizat aceste acte pentru ca a voit să accepte moştenirea.

Exemple: actele de posesiune si folosinţă a bunurilor succesorale; faptul mutării definitive a succesibilului în casa moştenită; demolarea unei construcţii; încasarea unor creanţe de la debitorii succesiunii; încheierea unei convenţii între moştenitori cu privire la administrarea bunurilor succesorale; locaţiunea bunurilor succesorale pe o perioadă mai îndelungată; cererea de evaluare sau inventariere a bunurilor; cererea de deschidere a procedurii succesorale; plata impozitelor datorate statului cu privire la bunurile din masa succesorală; plata taxelor succesorale; cererea de a fi trecut ca moştenitor în inventarul întocmit la deschiderea succesiunii; introducerea unei acţiuni succesorale etc.)

Actele de dispoziţie

Actele de dispoziţie pot sta la baza acceptării tacite, conform art. 691 cod civil. Prin urmare, atunci când moştenitorul încheie un act de dispoziţie ce are ca obiect un bun aflat în masa succesorală, indiferent de valoarea şi natura lui, este prezumată intenţia lui neechivocă să accepte moştenirea pur şi simplu, chiar dacă actul de dispoziţie nu ar putea produce efecte.

În privinţa acestor acte se poate distinge între:

a) Actele de dispoziţie având ca obiect bunurile succesorale singulare (ex: renunţarea la un drept, valorificarea dreptului de autor privitor la o operă literară etc.) constituie acte de acceptare tacită, cu următoarele excepţii:
– vânzarea de către succesibil a unor obiecte ale moştenirii supuse stricăciunii sau a căror conservare ar fi prea oneroasă;
– înstrăinarea unui bun din masa succesorală, dacă succesibilul a acţionat cu credinţa greşită că este proprietatea sa.

b) Actele de dispoziţie având ca obiect moştenirea privită ca universalitate, implică în mod neîndoielnic intenţia succesibilului de a accepta succesiunea.
De asemenea renunţarea cu titlu oneros la moştenire, constituie întotdeauna acceptare pură şi simplă, iar renunţarea cu titlu gratuit numai dacă se face în favoarea unui moştenitor determinaţi, nominalizaţi.

Acţiuni în justiţie şi alte acte procedurale

Constituie acte de acceptare tacită a moştenirii promovarea de către succesibil a unor acţiuni în justiţie ce presupun indirect, dar neîndoielnic, însuşirea calităţii de moştenitor, cum ar fi: cererea de împărţeală a bunurilor succesorale, de raport a donaţiilor ori de reducţiune a liberalităţilor excesive, cererea de anulare a testamentului etc.

Intentarea unei acţiuni succesorale valorează acceptare oricare va fi soarta acţiunii. De asemenea poate valora acceptare şi participarea succesibilului la proces în calitate de pârât, dacă din atitudinea adoptată de el, rezultă însuşirea calităţii de moştenitor. În toate cazurile instanţa trebuie să aprecieze dacă participarea la proces a succesibilului poate fi interpretată drept acceptare a moştenirii.

Când moştenitorul realizează un act care este interpretat fără echivoc drept unul de acceptare tacită, el nu poate renunţa la acceptarea constatată astfel declarând în mod expres că nu a înţeles să-şi însuşească calitatea de moştenitor, pentru că, în principiu, afirmaţia nu are valoare faţă de actele făcute.