Caut Avocat Bucuresti – Cabinet de avocatura

Caut Avocat Bucuresti – Cabinet de avocatura

Art 1. (1)Academia de Ştiinţe Medicale este instituţia publică de interes naţional în domeniul cercetării ştiinţifice medicale şi farmaceutice, de consacrare academică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii.

(2)Sediul Academiei de Ştiinţe Medicale se află în municipiul Bucureşti, şos. Ştefan cel Mare nr. 19–21, sectorul 2.

Academia de Ştiinţe Medicale este continuatoarea Academiei de Ştiinţe Medicale, înfiinţată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 590/1969 pentru înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Medicale.

Art. 3 Academia de Ştiinţe Medicale are ca obiect de activitate:

a)dezvoltarea ştiinţelor medicale şi farmaceutice în scopul îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei;

b)promovarea pe plan naţional a cercetărilor ştiinţifice din domeniile biomedicinei, medicinei clinice, medicinei fundamentale, medicinei preventive, sănătăţii publice şi ştiinţelor farmaceutice;

c)coordonarea activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniile de vârf ale biomedicinei fundamentale şi aplicative, desfăşurate în unităţile aflate în coordonarea sau subordonarea Ministerului Sănătăţii sau în alte unităţi de profil.