Legea nr. 270/2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice

Articol unic

Legea nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 157 din 6 martie 2007, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 30 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 30. – (1) Autoritatea tutelara sau, dupa caz, consilierii juridici angajati ai consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica au obligatia de a acorda, la solicitarea acesteia, consiliere gratuita in vederea incheierii actelor juridice de vanzare-cumparare, donatie sau imprumuturi cu garantii imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei varstnice respective.
(2) Persoana varstnica, astfel cum este definita la art. 1 alin. (4), va fi asistata, la cererea acesteia sau din oficiu, dupa caz, in vederea incheierii unui act juridic de instrainare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce ii apartin, in scopul intretinerii si ingrijirii sale, de un reprezentant al autoritatii tutelare a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica respectiva.”
2. Articolul 34 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 34. – (1) In termen de 24 de ore de la inregistrarea sesizarii, autoritatea tutelara va solicita serviciului public de asistenta sociala sau, dupa caz, compartimentului de specialitate constituit conform legii in subordinea consiliului local in a carui raza teritoriala isi are domiciliul persoana varstnica sa efectueze o ancheta sociala in maximum 10 zile de la solicitare.
(2) Autoritatea tutelara a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica, sesizata in conditiile art. 33 si in baza anchetei sociale, va propune masurile necesare de executare legala a dispozitiilor inscrise in actul juridic incheiat si va putea solicita in instanta judecatoreasca rezilierea contractului de intretinere in nume propriu si in interesul persoanei intretinute.”

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

Ordin nr. 1537/2008 pentru aprobarea Deciziei Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008

Agentia Nationala de Administrare Fiscala

In temeiul art. 3 coroborat cu art. 12 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,

presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala emite urmatorul ordin:

Art. 1
Se aproba Decizia Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008, prevazuta in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. 2
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ANEXA – DECIZIA COMISIEI DE PROCEDURI FISCALE Nr. 1/2008

1. In sensul art. 1221 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, al art. 45 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile ulterioare:
– incepand cu data intrarii in vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, in cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura reorganizarii judiciare si a insolventei, dupa caz, nu se mai datoreaza si nu se mai calculeaza obligatii fiscale accesorii pentru creantele inscrise la masa credala si pentru cele rezultate din activitatea curenta, indiferent de data deschiderii acestei proceduri.
2. In sensul art. 111 alin. (7) si (8) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare:
– in cazul contribuabililor prevazuti la art. 1071 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, declararea si plata impozitelor si a contributiilor aferente veniturilor din salarii se fac lunar, incepand cu luna urmatoare trimestrului in care au devenit platitori de impozit pe profit.

Act administrativ. Nulitate. Acţiune. Condiţie prealabilă sesizării instanţei. Termen. Inadmisibilitatea sau după caz, tardivitatea acţiunii

M.R.C. a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Comerţului şi Societatea comercială „Perla Harghitei”SA solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor MO3 nr.3840 din 18 decembrie 1997, eliberat de primul pârât  în favoarea pârâtei secunde.

De asemenea, a cerut repunerea părţilor   în situaţia  anterioară, în sensul radierii din cartea funciară a înscrierii făcute în baza actului administrativ supus controlului jurisdicţional.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.49 din 17 ianuarie 2002, a respins acţiunea ca tadiv formulată, reţinând că reclamantul a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ la data de 10 noiembrie 1998, din dosarul Judecătoriei Ploieşti soluţionat prin sentinţa civilă nr.11594 din 13 noiembrie  1998. Că deci, înregistrarea acţiunii în contencios  administrativ abia la 21 ianuarie 2000 s-a făcut cu depăşirea termenului de un an prevăzut  de art.5  alin. ultim din Legea nr.29/1990.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă, că eronat instanţa a respins acţiunea pe baza excepţiei de tardivitate, deoarece în cazul nulităţii actelor juridice nu sunt aplicabile termenele stabilite de art.5 din Legea nr. 29/1990 şi că nulitatea absolută poate fi invocată oricând.

Recursul este nefondat.

Sub raportul termenului de introducere a acţiunii  în contencios administrativ, când se invocă o cauză de nulitate a acestuia, nu există  în dreptul administrativ nici o deosebire între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Dispoziţiile art.1 şi 11 alin.1 ale Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ se referă la anularea actului, fără a face distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Obligaţia persoanei lezate de a folosi, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, procedura administrativă prealabilă are drept scop de a da posibilitatea autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare să reanalizeze aspectele invocate şi eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces.

Neîndeplinirea procedurii administrative prealabile sau efectuarea acesteia cu depăşirea termenelor legale se sancţionează cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, sau ca tardivă, după caz.

In speţă, Curtea de apel a stabilit corect că reclamantul a exercitat dreptul la acţiune după expirarea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin ultim al Legii nr.29/1990, calculat de la data la care el a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ.

Termenul respectiv este un termen de decădere, ceea ce face imposibilă suspendarea sau întreruperea lui.

Acţiunea fiind tardivă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce a fost menţinută prin respingerea recursului.

Impozitul pe venit

Contribuabili

Art. 39. – Urmatoarele persoane datoreaza plata impozitului conform prezentului titlu si sunt numite in continuare contribuabili:

a) persoanele fizice rezidente;

b) persoanele fizice nerezidente care desfasoara o activitate independenta prin intermediul unui sediu permanent in Romania;

c) persoanele fizice nerezidente care desfasoara activitati dependente in Romania;

d) persoanele fizice nerezidente care obtin venituri prevazute la art. 89.

Sfera de cuprindere a impozitului

Art. 40. – (1) Impozitul prevazut in prezentul titlu, denumit in continuare impozit pe venit, se aplica urmatoarelor venituri:

a) in cazul persoanelor fizice rezidente romane, cu domiciliul in Romania, veniturilor obtinute din orice sursa, atat din Romania, cat si din afara Romaniei;

b) in cazul persoanelor fizice rezidente, altele decat cele prevazute la lit. a), numai veniturilor obtinute din Romania, care sunt impuse la nivelul fiecarei surse din categoriile de venituri prevazute la art. 41;

c) in cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfasoara activitate independenta prin intermediul unui sediu permanent in Romania, venitului net atribuibil sediului permanent;

d) in cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfasoara activitate dependenta in Romania, venitului salarial net din aceasta activitate dependenta;

e) in cazul persoanelor fizice nerezidente, care obtin veniturile prevazute la art. 39 lit. d), venitului determinat conform regulilor prevazute in prezentul titlu, ce corespund categoriei respective de venit.

(2) Persoanele fizice care indeplinesc conditiile de rezidenta prevazute la art. 7 alin. (1) pct. 23 lit. b) sau c) timp de 3 ani consecutiv vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obtinute din orice sursa, atat din Romania, cat si din afara Romaniei, incepand cu al patrulea an fiscal.

Categorii de venituri supuse impozitului pe venit

Art. 41. – Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt urmatoarele:

a) venituri din activitati independente, definite conform art. 46;

b) venituri din salarii, definite conform art. 55;

c) venituri din cedarea folosintei bunurilor, definite conform art. 61;

d) venituri din investitii, definite conform art. 65;

e) venituri din pensii, definite conform art. 68;

f) venituri din activitati agricole, definite conform art. 71;

g) venituri din premii si din jocuri de noroc, definite conform art. 75;

h) venituri din transferul proprietatilor imobiliare, definite conform art. 771;

i) venituri din alte surse, definite conform art. 78.

Venituri neimpozabile

Art. 42. – In intelesul impozitului pe venit, urmatoarele venituri nu sunt impozabile:

a) ajutoarele, indemnizatiile si alte forme de sprijin cu destinatie speciala, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale si din alte fonduri publice, precum si cele de aceeasi natura primite de la alte persoane, cu exceptia indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca. Nu sunt venituri impozabile indemnizatiile pentru: risc maternal, maternitate, cresterea copilului si ingrijirea copilului bolnav, potrivit legii;

b) sumele incasate din asigurari de orice fel reprezentand despagubiri, sume asigurate, precum si orice alte drepturi, cu exceptia castigurilor primite de la societatile de asigurari ca urmare a contractului de asigurare incheiat intre parti, cu ocazia tragerilor de amortizare. Nu sunt venituri impozabile despagubirile in bani sau in natura primite de catre o persoana fizica ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despagubirile reprezentand daunele morale;

c) sumele primite drept despagubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamitatilor naturale, precum si pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;

d) pensiile pentru invalizii de razboi, orfanii, vaduvele/vaduvii de razboi, sumele fixe pentru ingrijirea pensionarilor care au fost incadrati in gradul I de invaliditate, precum si pensiile, altele decat pensiile platite din fonduri constituite prin contributii obligatorii la un sistem de asigurari sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative si cele finantate de la bugetul de stat;

e) contravaloarea cupoanelor ce reprezinta bonuri de valoare care se acorda cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispozitiilor legale in vigoare;

f) sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizare sau mecenat;

g) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile si mobile din patrimoniul personal, altele decat castigurile din transferul titlurilor de valoare, precum si altele decat cele definite la cap. VIII1;

h) drepturile in bani si in natura primite de militarii in termen, militarii cu termen redus, studentii si elevii unitatilor de invatamant din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala si persoanele civile, precum si cele ale gradatilor si soldatilor concentrati sau mobilizati;

i) bursele primite de persoanele care urmeaza orice forma de scolarizare sau perfectionare in cadru institutionalizat;

j) sumele sau bunurile primite cu titlu de mostenire ori donatie. Pentru proprietatile imobiliare, in cazul mostenirilor si donatiilor se aplica reglementarile prevazute la art. 771 alin. (2) si (3);

k) veniturile din agricultura si silvicultura, cu exceptia celor prevazute la art. 71;

l) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice si ai posturilor consulare pentru activitatile desfasurate in Romania in calitatea lor oficiala, in conditii de reciprocitate, in virtutea regulilor generale ale dreptului international sau a prevederilor unor acorduri speciale la care Romania este parte;

m) veniturile nete in valuta primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si institutelor culturale ale Romaniei amplasate in strainatate, in conformitate cu legislatia in vigoare;

n) veniturile primite de oficialii organismelor si organizatiilor internationale din activitatile desfasurate in Romania in calitatea lor oficiala, cu conditia ca pozitia acestora, de oficial, sa fie confirmata de Ministerul Afacerilor Externe;

o) veniturile primite de cetateni straini pentru activitatea de consultanta desfasurata in Romania, in conformitate cu acordurile de finantare nerambursabila incheiate de Romania cu alte state, cu organisme internationale si organizatii neguvernamentale;

p) veniturile primite de cetateni straini pentru activitati desfasurate in Romania, in calitate de corespondenti de presa, cu conditia reciprocitatii acordate cetatenilor romani pentru venituri din astfel de activitati si cu conditia ca pozitia acestor persoane sa fie confirmata de Ministerul Afacerilor Externe;

q) sumele reprezentand diferenta de dobanda subventionata pentru creditele primite in conformitate cu legislatia in vigoare;

r) subventiile primite pentru achizitionarea de bunuri, daca subventiile sunt acordate in conformitate cu legislatia in vigoare;

s) veniturile reprezentand avantaje in bani si/sau in natura primite de persoanele cu handicap, veteranii de razboi, invalizii si vaduvele de razboi, accidentatii de razboi in afara serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, cele deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, urmasii eroilor-martiri, ranitilor, luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, precum si persoanele persecutate din motive etnice de regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945;

t) premiile obtinute de sportivii medaliati la campionatele mondiale, europene si la jocurile olimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele si indemnizatiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti, prevazuti in legislatia in materie, in vederea realizarii obiectivelor de inalta performanta: clasarea pe podiumul de premiere la campionatele europene, campionatele mondiale si jocurile olimpice, precum si calificarea si participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale si europene, prima grupa valorica, precum si la jocurile olimpice, in cazul jocurilor sportive. Nu sunt venituri impozabile primele si indemnizatiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti, prevazuti de legislatia in materie, in vederea pregatirii si participarii la competitiile internationale oficiale ale loturilor reprezentative ale Romaniei;

u) premiile si alte drepturi sub forma de cazare, masa, transport si altele asemenea, obtinute de elevi si studenti in cadrul competitiilor interne si internationale, inclusiv elevi si studenti nerezidenti in cadrul competitiilor desfasurate in Romania;

v) prima de stat acordata in conformitate cu prevederile Legii nr. 541/2002 privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificarile si completarile ulterioare;

x) alte venituri care nu sunt impozabile, asa cum sunt precizate la fiecare categorie de venit.

Cotele de impozitare

Art. 43. – (1) Cota de impozit este de 16% si se aplica asupra venitului impozabil corespunzator fiecarei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:

a) activitati independente;

b) salarii;

c) cedarea folosintei bunurilor;

d) investitii;

e) pensii;

f) activitati agricole;

g) premii;

h) alte surse.

(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) cotele de impozit prevazute expres pentru categoriile de venituri cuprinse in titlul III.

Perioada impozabila

Art. 44. – (1) Perioada impozabila este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), perioada impozabila este inferioara anului calendaristic, in situatia in care decesul contribuabilului survine in cursul anului.

Stabilirea deducerilor personale si a sumelor fixe

Art. 45. – (1) Deducerea personala, precum si celelalte sume fixe, exprimate in lei, se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publice.

(2) Sumele sunt calculate prin rotunjire la suta de mii de lei, in sensul ca fractiunile sub 100.000 lei se majoreaza la 100.000 lei.


Aplicarea prevederilor legislatiei fiscale

ARTICOLUL 13
Interpretarea legii

Interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte vointa legiuitorului asa cum este exprimata in lege.

ARTICOLUL 14
Criteriile economice

Veniturile, alte beneficii si valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent daca sunt obtinute din activitati ce indeplinesc sau nu cerintele altor dispozitii legale.

ARTICOLUL 15
Eludarea legislatiei fiscale

(1) In cazul in care, eludandu-se scopul legii fiscale, obligatia fiscala nu a fost stabilita ori nu a fost raportata la baza de impunere reala, obligatia datorata si, respectiv, creanta fiscala corelativa sunt cele legal determinate.
(2) Pentru situatiile prevazute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 23.

SFEI: Cereri electronice de inmatriculare a societatilor comerciale

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2008 pentru completarea art. 3 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar a creat cadrul legal pentru transmiterea electronica a cererilor de inmatriculare sau de inregistrare a mentiunilor in registrul comertului prin Sistemul de Formulare Electronice Inteligente (SFEI) al ONRC.

Astfel, in cazul cererilor electronice, operatiunea de aplicare a timbrului judiciar a fost inlocuita cu incasarea contravalorii acestuia de catre Oficiile Registrului Comertului.

Inregistrarea in SFEI se face pe baza unei semnaturi electronice calificate care se poate obtine de la unul din furnizorii de servicii de certificare din Romania.

In prezent, pot fi depuse prin SFEI, urmatoarele formulare :
– Cerere verificare disponibilitate si rezervare denumire firma PJ;
– Cerere verificare disponibilitate si rezervare denumire firma PF;
– Cerere inregistrare persoane juridice;
– Cerere inregistrare si autorizare PFA/II/IF;
– Cerere-comanda eliberare acte;
– Cerere de depunere situatii financiare;
– Cerere-comanda eliberare informatii;
– Cerere completare dosar/observatii;
– Cerere actualizare obiect de activitate conform CAEN Rev.2.

SFEI poate fi accesat la adresa http://e-forms.onrc.ro

SFEI permite editarea on-line, printarea sau trimiterea catre serverul ONRC a formularelor. In plus, SFEI ofera costuri estimative ale tarifelor practicate de ORC, in functie de cerere.

Un milion de şomeri în 2009

Falimente în masă, întoarcerea stranierilor, restrângerea creditării şi a consumului.

După o lungă perioadă în care angajatorii români se plângeau de lipsa angajaţilor calificaţi, dar şi a muncitorilor necalificaţi, tentaculele crizei financiare mondiale au început deja să schimbe acest tablou.

Potrivit estimărilor EVZ, bazate pe informaţiile provenite din diferite sectoare economice, şomajul va atinge cote alarmante anul viitor, ajungând la un nivel dublu faţă de anul acesta, adică de circa 10%, depăşind, în total, un milion de persoane. Potrivit Institutului de Statistică (INS), în al doilea trimestru din acest an, rata şomajului a fost de 5,6%.

În prezent, un şomer primeşte o indemnizaţie de cel puţin 405 lei, suma crescând în funcţie de perioada cât a contribuit la fondul de şomaj.

Stoparea creditării şi scăderea nivelului de trai îi vor face pe români să cheltuiască din ce în ce mai puţin. Reducerea bugetului alocat cumpărăturilor înseamnă că firmele vor trebui să producă mai puţin, vor înceta să se mai extindă şi vor fi nevoite să dea oameni afară ca să minimizeze costurile. Mai mult, o parte din companii riscă să intre în faliment din cauza scumpirii creditelor şi a scăderii sau chiar anulării comenzilor.

Frământări în companii

„Nu există sector care să fie ferit de efectele crizei financiare“, ne-a spus Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Domeniile în care turbulenţele financiare au început deja să facă ravagii sunt intermedierile financiare, imobiliarele, construcţiile şi industria auto.

O parte dintre societăţile care oferă servicii financiare au început deja să-şi închidă filialele locale, după dezastrul suferit de Bursă, iar agenţiile imobiliare îşi restrâng activitatea din cauza absenţei tranzacţiilor. Scumpirea creditării îi va face pe brokerii de credite şi pe o parte din angajaţii băncilor să-şi caute alte joburi. Producţia de textile va scădea cu circa 17% anul acesta faţă de anul trecut, şi „sigur se va ajunge la disponibilizări“, spune Maria Grapini, şefa patronatului FEPAIUS. Serviciile vor suferi mai târziu decât celelalte domenii. Din cauza scăderii consumului, magazinele şi supermarketurile vor vinde mai puţin şi nu se vor mai extinde.

Stranierii vin acasă

Estimările premierului Tăriceanu indică un plus de 300.000 de şomeri anul viitor proveniţi numai de la companii. La aceştia se vor adăuga însă şi o parte din românii care lucrează în străinătate. Angajaţii rămaşi fără un loc de muncă în urma încetinirii ritmului de construcţie vor încerca să se reprofileze, iar cei care nu vor reuşi să se descurce vor fi nevoiţi să se întoarcă în ţară.

Specialiştii estimează că, în prima fază, vor veni acasă în jur de 10% dintre stranieri. Substanţial vor scădea însă sumele pe care aceştia le trimiteau în ţară. „Nu avem statistici clare, dar ne putem orienta după ce s-a întâmplat cu mexicanii care lucrau în Statele Unite. Cifrele arată că suma pe care aceştia au livrat-o familiilor din Mexic a scăzut cu 80% în perioada crizei.

Putem estima astfel că, în cazul românilor, remitenţele se vor reduce cu până la 50%“, e de părere Dragoş Cabat, preşedintele Chartered Financial Analyst (CFA) România. Potrivit acestuia, primele semne vor fi vizibile încă de lunile viitoare.

Criza anunţă nori negri şi pe piaţa de recrutare. Mai puţini angajaţi noi şi salarii mai mici – firmele de profil au deja cu 15% mai puţine oferte de muncă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi este abia începutul.

Reprezentanţii acestora estimează că din ce în ce mai multe companii vor reduce numărul personalului permanent şi vor opta mai mult pentru recrutările cu caracter temporar sau pe proiect. Nu vor mai fi creşteri salariale atât de mari şi se va pune mai mult accent pe calitatea angajaţilor.

Posturi retrase şi candidaţi reticenţi

Sunt companii care au decis chiar să retragă solicitările de angajări pe care le adresaseră iniţial. „Este vorba despre firmele de consultanţă care aveau nevoie de oameni pe anumite proiecte. În condiţiile în care partenerii lor au decis să amâne realizarea acestor proiecte, locurile de muncă au fost anulate“, explică Vivien Untaru, general manager al Von Consulting. Reprezentanţii companiilor de recrutare sunt de pă- rere că acesta este doar începutul. „Cred că va exista în continuare o scădere a solicitărilor pe partea de recrutare“, e de părere Cristina Săvuică, managing partner Lugera.

În perioada următoare, angajatorii vor încerca să economisească banii alocaţi în fondul pentru salarii. „Accentul va cădea tot mai mult pe partea variabilă a pachetului salarial, calculată în funcţie de performanţa individuală, reducându- se ponderea salariului fix. Mai exact, vor câştiga mai mult acei angajaţi care vor fi mai eficienţi şi mai productivi“, e de părere Elizei Nechifor, coordinator marketing şi comunicare la Manpower.

Ultimele evoluţii ale pieţei internaţionale i-au pus în gardă şi pe viitorii angajaţi. Aceştia sunt din ce în ce mai precauţi în a decide să-şi schimbe jobul, spre a pleca la o alta companie, mai ales dacă aceasta are sediul central în Statele Unite.

Reprezentanţii firmelor de recrutare spun că noii candidaţi sunt mai interesaţi de amănunte precum cifra de afaceri sau portofoliul de clienţi, întrebări mai puţin uzuale cu câteva luni în urmă.

Sursa principala