- Clauza de neconcurenta
Prin aceasta salariatul este obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.
Pentru a nu fi lovită de nulitate în practică, Codul Muncii (art. 21) stabileşte în ce condiţii clauza de neconcurenţă îşi poate produce efectele. Astfel, în contractul individual de muncă se vor menţiona în mod concret următoarele aspecte:
– activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului;
– cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare;
– perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă;
– terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii;
– aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.
Dacă este doar precizarea că între părţi a intervenit o clauză de neconcurenţă, fără detaliile mai sus menţionate, aceasta este lovită de nulitate şi angajatorul nu poate pretinde ulterior daune conform cărora i-a fost prejudiciată imaginea, activitatea în sine, know-how-ul transmis fostului angajat etc.
Pentru că mai sus făceam referire la cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunară, Codul Muncii aduce completări, menţionând că indemnizaţia de neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază şi este de cel puţin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele şase luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de şase luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului. În acelaşi timp, indemnizaţia de neconcurenţă reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil şi se impozitează la persoana fizică beneficiară, potrivit legii.
Codul Fiscal este cel din urmă act care stabileşte concret care sunt contribuţiile reţinute pentru indemnizaţia de neconcurenţă.
Astfel, în cazul indemnizaţiei de neconcurenţă:
– nu se plăteşte contribuţia la asigurări sociale (CAS) – conform art. 296, indice 16, lit.a);
– nu se plăteşte contribuţia pentru şomaj – conform art. 296, indice 16, lit. c1);
– nu se plăteşte contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale – conform art. 296, indice 16, lit. d1);
– nu se plăteşte contribuţia la Fondul de Garantare – baza de calcul a acestei contribuţii este dată de suma câştigurilor brute realizată de salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă, ori aici contractul este deja încetat;
– se plăteşte contribuţia la asigurări sociale de sănătate atât pentru beneficiar (fostul salariat), cât şi pentru plătitor (fostul angajator);
– se plăteşte impozitul pe venit – conform art. 55, alin. 2) lit. j^2.
În acest context, obligaţia de reţinere, plată şi declarare îi revine plătitorului de venit, pentru toată perioada de comun agreată în contractul individual de muncă (maximum doi ani de la dată încetării contractului individual de muncă). Obligaţia de reţinere şi declarare se face prin intermediul declaraţiei 112.