Aplicarea dobanzii legale BNR
https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/YvQ1byWMwbD
Legislaţia curentă tratează această materie cu diferenţierile necesare, după cum este vorba despre raporturile contractuale dintre profesionişti – prin Legea nr. 72/2013, publicată în Monitorul oficial nr. 182/02.04.2013, şi raporturile contractuale dintre profesionişti şi consumatori – prin Legea nr. 193/2000, republicată (r3) în Monitorul Oficial nr. 543/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
În ce priveşte prima categorie, în raporturile dintre profesionişti, este considerată abuzivă practica sau clauza contractuală prin care se stabileşte în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor-interese suplimentare.
În cazul în care se ajunge la litigii ce urmează a fi soluţionate pe cale judecătorească, în determinarea caracterului abuziv al unei clauze sau practici, instanţa ţine cont de toate circumstanţele cauzei, şi în special de:
• abaterile grave de la practicile statornicite între părţi sau de la uzanţele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri;
• nerespectarea principiului bunei-credinţe şi a principiilor de diligenţă în executarea obligaţiilor;
• natura bunurilor sau serviciilor;
• neprevederea motivelor obiective de derogare de la termenele de plată sau de la rata dobânzii, potrivit prezentei legi;
• poziţia dominantă a cocontractantului în raport cu o întreprindere mică sau mijlocie.
Există, însă criterii prin care unele clauze contractuale sunt calificate ca fiind abuzive, fără a mai fi necesară verificarea existenţei circumstanţelor de mai sus sau a altor circumstanţe specifice cauzei.
Situaţiile în care se consideră, prin lege, că se poate vorbi despre clauze abuzive se referă la clauzele contractuale care:
• exclud posibilitatea aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare.
• fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor;
• prevăd un termen mai mare de la care creanţa produce dobânzi decât cel prevăzut la art. 3 alin. (3) sau, după caz, la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 72/2013;
• fixează, în contractele dintre profesionişti şi autorităţi contractante, un termen de plată mai mare decât cel prevăzut la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 72/2013;
• elimină posibilitatea plăţii de daune-interese suplimentare;
• stabilesc un termen pentru emiterea/primirea facturii.