Cererea & Plangerea anonima CEDO.În conformitate cu articolul 34 al Convenţiei, Curtea nu reţine nici o cerere individuală, dacă ea este anonimă. Cererea anonimă este inadmisibilă. Însă reclamantul poate solicita ca identitatea sa să nu fie dezvăluită. Formularul de cerere conţine opţiunea care dă posibilitate reclamantului să poată solicita să nu-i fie dezvăluită identitatea sa.
Potrivit dispoziţiilor articolului 33 al Regulamentului Curţii toate documentele privitoare la o anumită cauză, depuse grefei de părţi sau de terţii intervenienţi, cu excepţia celor prezentate în cadrul negocierilor purtate în vederea obţinerii unei reglementări amiabile, sunt accesibile publicului potrivit modalităţilor practice emise de Grefier, cu excepţia cazului când Preşedintele Camerei decide altfel, în scopol protejării interesului moral, al ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor o impun, sau atunci când, în circumstanţe speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
Orice cerere de păstrare a confidenţialităţii trebuie să conţină motivele şi să precizeze dacă ea se referă la toate documentele sau numai la o parte din ele. Astfel, reclamantul trebuie să justifice solicitarea anonimatului. Anonimatul se va asigura faţă de publicul larg, dar nu şi faţă de stat.