Cum fac divortul la notar

 

Orice casatorie, conform Noului Cod civil, poate fi desfacuta prin notariat, indiferent de timpul trecut de la data incheierii casatoriei si chiar daca exista copii (minori). Procedura este una simpla, si se bazeaza pe acordul sotilor: acestia se vor prezenta impreuna in fata notarului ales si vor depune cererea si actele necesare.

 

Ce avantaje exista?

 

1. Este permisa si reprezentarea prin procura.

 

2. Procedura prezinta avantajul rapiditatii. Pe loc, notarul public va fixa UN SINGUR TERMEN, la care se va finaliza procedura si se va elibera certificatul de divort. De la data depunerii cererii de divort si pana la solutionare va trece un termen de doar treizeci de zile calendaristice (la cererea sotilor, sau daca exista minori, se poate acorda un termen mai lung), iar sotii se vor prezenta la notar doar de doua ori – la depunerea cererii si la eliberarea certificatului de divort.

 

3. Divortul la notar prezinta avantaje si din perspectiva costurilor. Onorariul notarial minimal este de 500 lei + TVA, pe langa care se vor mai retine aproxinativ 100 de lei pentru formalitatile adiacente – inscriere in registre, comunicari prin posta catre starea civila. In toate cazurile, notarul va comunica sotilor toate costurile pe care le implica procedura inainte de depunerea cererii de divort. In plus, divortul pe cale notariala nu impune necesitatea angajarii unui avocat.

 

Conditii pentru divortul prin acordul sotilor pe cale administrativa sau prin procedura notariala

 

  1. Daca sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, nascuti din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati, ofiterul de stare civila ori notarul public de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor poate constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor, eliberandu-le un certificat de divort, potrivit legii.
  2. Divortul prin acordul sotilor poate fi constatat de notarul public si in cazul in care exista copii minori nascuti din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati, daca sotii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care sa il poarte dupa divort, exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, stabilirea locuintei copiilor dupa divort, modalitatea de pastrare a legaturilor personale dintre parintele separat si fiecare dintre copii, precum si stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.

 

Cum fac divortul la notar?

                      

Procedura

 

  1. Cererea de divort se depune de soti impreuna. Ofiterul de stare civila sau notarul public inregistreaza cererea si le acorda un termen de reflectie de 30 de zile.
  2. Prin exceptie, cererea de divort se poate depune la notarul public si prin mandatar cu procura autentica.
  3. La expirarea acestui termen, sotii se prezinta personal, iar ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public verifica daca sotii staruie sa divorteze si daca, in acest sens, consimtamantul lor este liber si neviciat.
  4. Daca sotii staruie in divort, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public elibereaza certificatul de divort fara sa faca vreo mentiune cu privire la culpa sotilor.
  5. Daca sotii nu se inteleg asupra numelui de familie pe care sa il poarte dupa divort ori, sau asupra exercitarii in comun a drepturilor parintesti, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public emite o dispozitie de respingere a cererii de divort si indruma sotii sa se adreseze instantei de judecata.
  6. Solutionarea cererilor privind alte efecte ale divortului asupra carora sotii nu se inteleg este de competenta instantei judecatoresti.