Termen acordat bancii sa isi precizeze apelul.
Cetelem Ifn s.a. clauze abuzive
Felicitari ! Proiect de lege care stabilește că un contract de credit încheiat de o IFN nu mai reprezintă titlu executoriu
Senatul a aprobat, luni, un proiect de lege care stabilește că un contract de credit încheiat de o Instituție Financiară Nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului nu mai constituie titluri executorii, ceea ce va face mai dificilă executarea silită a datornicilor.
Noul proiect de lege a fost aprobat după ce, în septembrie, tot Senatul a abrogat, printr-un alt proiect de lege, reglementările actuale potrivit cărora contractele de credite încheiate cu o bancă reprezintă titluri executorii.
Inițiatoarea ambelor proiecte de legi este senatoarea Cristiana Anghel, care a declarat pentru Profit.ro că a inițiat și acest nou proiect de lege deoarece i s-a reproșat că, în primul proiect privind contractele de credit, nu a avut în vedere și instituțiile financiare nebancare.
Actul adoptat de senatori în luna septembrie abroga articolul 120 din OUG 99/ 2006, potrivit căruia: “Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit, constituie titluri executorii”. Proiectul a primit raport negativ de la Comisia de buget, finanțe și bănci de la Camera Deputaților, care, în aceeași ședință, a avizat pozitiv un alt proiect cu impact asupra sistemului bancar, cel privind darea în plată a imobilelor ipotecate.
ANPC vs VOLKSBANK ROMÂNIA SA.Hotarare castigata Petrosani
Solutia pe scurt: Admite sesizarea din oficiu. Îndreptă erorile materiale strecurate în alineatele 13, 14, 16 şi 18 din dispozitivul sentinţei civile nr. 2109 din data de 3.07.2015 pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosarul nr. 3193/278/2014, după cum urmează: -alineatul 13 din dispozitiv va avea următorul conţinut:,,Admite acţiunea civilă conexată introdusă de reclamanţii Ban Ionel şi Ban Laura împotriva pârâtei S.C. Volksbank România S.A., cu sediul
în Bucureşti, sos. Şoseaua Pipera, nr.42, etajele 3-8 si 10, sectorul 2 , şi în consecinţă:” -alineatul 14 din dispozitiv va avea următorul conţinut:,,Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzută la pct.4.3 din Condiţiile generale ale convenţiei de credit nr. 0093278/28.03.2007 încheiată între pârâtă şi reclamanţii Ban Ionel si Ban Laura, privind suportarea de către împrumutat a diferenţelor de curs valutar.” -alineatul 16 din dispozitiv va avea următorul conţinut:,,Dispune îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-leu pentru efectuarea plăţilor în temeiul convenţiei de credit nr. 0093278/28.03.2007 la valoarea de la data încheierii convenţiei, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elveţian de la data încheierii convenţiei pe întreaga perioadă de valabilitate a convenţiei.” -alineatul 18 din dispozitiv va avea următorul conţinut:,,Obligă pârâta SC Volksbank Romania SA să plătească pârâţilor reclamanţi reconvenţionali Rădoi Marin, Rădoi Ana, Ban Ionel şi Ban Laura suma de 1400,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 1000,00 lei către pârâţii reclamanţi reconvenţionali Rădoi Marin şi Rădoi Ana şi 400,00 lei către reclamanţii-pârâţii reclamanţi reconvenţionali Ban Ionel şi Ban Laura.” Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Petroşani în cazul exercitării acestei căi de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.07.2015.
http://portal.just.ro/278/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=27800000000085063&id_inst=278
Si ERB RETAIL SERVICES IFN S.A. are clauze abuzive in contracte
Ora estimata: 08:30
Complet: Complet 8 Civil – AM
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta STOICA DANIELA contradictoriu cu pârâta S.C. ERB RETAIL SERVICES IFN S.A. Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de pct. 12 din Condiţiile generale pentru emiterea şi utilizarea cardului Euroline, numai cu referire la stabilirea comisionului de plata întârziată şi pct. 28 din Condiţiile generale pentru emiterea şi utilizarea cardului Euroline, numai cu referire la stabilirea comisionului pentru plata întârziată, a comisionului pentru retragere in numerar şi a taxei pentru depăşirea limitei de credit. Constată nulitatea clauzelor contractuale prevăzute de pct. 12 din Condiţiile generale pentru emiterea şi utilizarea cardului Euroline, numai cu referire la stabilirea comisionului de plata întârziată şi pct. 28 din Condiţiile generale pentru emiterea şi utilizarea cardului Euroline, numai cu referire la stabilirea comisionului pentru plata întârziată, a comisionului pentru retragere in numerar şi a taxei pentru depăşirea limitei de credit. Obligă pârâta la eliminarea clauzelor contractuale mai sus menţionate. Obligă pârâta la restituirea sumelor plătite de reclamantă în baza clauzelor lovite de nulitate, sau la compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat. Respinge capătul de cerere privind constatarea debitului ca fiind integral achitat, ca neîntemeiat. Ia act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel, ce se depune la Judecatoria Campina, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14.07.2015
sursa
http://portal.just.ro/204/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=20400000000053655&id_inst=204
Reminder : „Efectele juridice negative ale ofertelor băncilor BCR,TRANSILVANIA,VOLKSBANK,PIRAEUS,BANCPOST,OTP”
Asociația Stop abuzuri bănci organizează în incinta Electromagnetica Business Park pe data de 14.10.2015, orele 11.00 -13.00 Conferința de presă ‘Efectele juridice negative ale ofertelor băncilor BCR,TRANSILVANIA,VOLKSBANK,PIRAEUS,BANCPOST,OTP”
INVITAT SPECIAL AVOCAT COLTUC MARIUS VICENȚIU.
Tematica abordată:
—Analiza fiecărei oferte a băncilor privind clauzele abuzive din contracte
—Executarea silită și insolvența persoanelor fizice
—Clauzele abuzive din contractele persoanelor juridice.
Invitați: televiziuni, massmedia, consumatori, reprezentanți ai firmelor
Puteți participa GRATUIT trimițând un email la adresa : marketing@coltuc.ro
Restanțele populației și firmelor la creditele în lei au crescut
Restanțele populației și firmelor la creditele în lei au crescut, în luna august, cu aproape un procent, până la 9,73 miliarde de lei, în timp ce restanțele la valută au scăzut cu 0,76%, până la 13,4 miliarde echivalent lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
În totalul creditelor acordate în lei, ponderea restanțelor a scăzut la 9,23% în august, de la 9,32% în iulie, din cauza creșterii volumului împrumuturilor de la 103,4 miliarde de lei în iulie la 105,4 miliarde de lei.
La creditele în valută, ponderea restanțelor în total împrumuturi acordate a scăzut în august la 12,11% de la 12,15% în luna anterioară, iar volumul creditelor s-a redus la 110,8 miliarde de lei în august, de la 111,3 miliarde de lei în iulie.
Bucureștiul a urmat tendința la nivel național și a înregistrat o creștere a restanțelor la împrumuturile în monedă națională, cu 0,66% în august față de iulie, de la 2,33 miliarde de lei la 2,35 miliarde de lei. În privința restanțelor la creditele în valută, și în Capitală acestea au scăzut cu 1,35%, de la 6,04 miliarde echivalent lei în iulie la 5,96 miliarde de lei în august.
Noua strategie a băncilor în procesele cu ANPC: Tragerea de timp prin excepții de neconstituționalitate
Două excepții de neconstituționalitate au fost depuse recent, de către Raiffeisen Bank și BCR, în procesele cu ANPC. Ce este și mai important, excepția depusă de banca condusă de Steven van Groningen vizează articolul 13 din legea 193/2000, cu privire la care Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, respingând-o, după o solicitare a Unicredit Țiriac Bank.
Cele două excepții au fost depuse în contextul în care clauza de dobândă inserată de OTP Bank în contractele sale a fost declarată abuzivă de instanță, iar banca va fi obligată să o elimine din toate contractele. În plus, clienții se vor putea adresa instanței, individual, pentru a solicita recuperearea sumelor încasate nedatorat de instituția de credit, ceea ce ar putea provoca pierderi foarte mari băncii.
Trei dintre procesele privind clauzele abuzive din contractele de credit deschise de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) se vor desfășura astăzi la Tribunalul Municipiului București (TMB)
Primul proces, ANPC contra BCR, se desfășoară de la ora 8:30, la completul C4 – CA, dosarul 1513/2/2015, ANPC contra BCR SA.
Al doilea dosar, ANPC vs. Banca Românească, are loc de la ora 10:30, la completul C11 – Fond, în dosarul 13864/3/2015***.
Și, în fine, de la ora 12:30, la completul C26 – CA, se desfășoară procesul ANPC contra Bancpost, îndosarul 286/2/2015
Consumatorii vor putea face reclamatii la ANPC pentru noi situatii in care sunt pacaliti de comercianti
Ordonanta Guvernului nr. 37/2015 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protectiei consumatorilor a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 654 din 28 augustsi va intra in vigoare in data de 7 septembrie.
Modificarile operate de parlamentari in martie la Legea nr. 363/2007 au limitat, intr-o anumita masura, situatiile in care consumatorii pot reclama firmele la ANPC pentru practici comerciale incorecte. Din acest motiv, Guvernul a decis sa intervina si sa clarifice prevederile astfel incat consumatorii sa nu mai fie nevoiti, in anumite cazuri, sa se adresezeinstantelor judecatoresti, ci tot ANPC-ului.
„Urmare a observatiilor primite de la serviciile Comisiei Europene cu privire la transpunerea Directivei 2005/29/CE, a reiesit necesitatea modificarii actului normativ pentru a se asigura deplina conformitate cu prevederile actului normativ european. Ulterior acestor modificari a fost constatat faptul ca (…) a fost afectata eficienta actului normativ (Legea nr. 363/2007 -n.r.), deoarece prin articolul 15 nu se mai prevede aplicarea de sanctiuni contraventionale in toate situatiile in care operatorii economici utilizeaza practici comerciale incorecte. Astfel, in prezent, se pot aplica sanctiuni contraventionale doar in cazul practicilor comerciale incorecte mentionate in anexa nr. 1, fara a se putea aplica sanctiuni contraventionale in cazul practicilor ce se analizeaza de la caz la caz, in baza art. 4, art. 6–9 din lege. Prin urmare, persoanele care considera ca le sunt afectate interesele prin incalcarea art. 4, art. 6–9 din lege se pot adresa instantei judecatoresti competente”, este explicat intr-uncomunicat de presa recent al ANPC.
Concret, modificarile introduse prin Ordonanta Guvernului nr. 37/2015 vor permite din nou consumatorilor sa se adreseze ANPC-ului in toate situatiile in care sunt pacaliti de catre comercianti.
Din data de 7 septembrie, folosirea practicilor comerciale incorecte va fi amendata cu sume cuprinse intre 2.000 si 100.000 de lei. Iar practicile comerciale inselatoare si cele agresive vor fi amendate in continuare cu sume cuprinse intre 5.000 si 100.000 de lei, respectiv intre 2.000 si 100.000 de lei.
Cum recunoastem practicile comerciale incorecte
Practicile comerciale sunt considerate incorecte, potrivit legislatiei, daca sunt indeplinite anumite conditii.
Mai exact, acestea trebuie sa fie contrare cerintelor diligentei profesionale si sa deformeze/poata deforma comportamentul economic al consumatorilor. Practicile comerciale incorecte sunt, in special, cele inselatoare si cele agresive.
Legea nr. 363/2007 dispune ca practicile comerciale inselatoare pot fi actiuni inselatoare (cand sunt prezentate informatii false sau care pot induce in eroare) sau omisiuni inselatoare (cand sunt omise informatii esentiale necesare consumatorului sau cand acestea sunt oferite intr-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu).
Cateva exemple in acest sens sunt afirmarea falsa ca un produs poate vindeca boli, disfunctii sau malformatii, descrierea unui produs ca fiind gratuit atunci cand consumatorul trebuie sa suporte alte costuri si prezentarea drepturilor consumatorilor stabilite prin lege ca o caracteristica distincta a ofertei comerciantului.
Referitor la practicile comerciale agresive, actul normativ stabileste ca acestea sunt cele care limiteaza/pot limita semnificativ libertatea de alegere/comportamentul consumatorului prin hartuire sau prin constrangere.
Practici comerciale agresive pot fi, de exemplu, crearea impresiei consumatorului ca nu poate pleca din magazin pana nu semneaza un contract, ignorarea solicitarii de a nu mai face vizite personale acasa la consumator si includerea intr-o reclama a unui indemn direct adresat copiilor sa-si convinga parintii sa cumpere produsele promovate.
Câteva considerații cu privire la sentința Tribunalului București în procesul dintre Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și OTP Bank.
În cele 100 de pagini, magistratul de la Tribunalul București, secția a II a, în urma unui raționament juridic elaborat și bine argumentat, dispune eliminarea clauzei prin care dobânda băncii variază în funcție de „politica băncii” existentă în anumite contracte la clauza 5.2, sau 6.1,6.2, și a clauzei de la art. 5.3, 6.3 din anumite contracte de credit utilizate de OTP în relația cu clienții
Dacă această hotărâre rămâne definitivă la Curtea de Apel București, banca este obligată sa le înlăture din contracte. Dacă banca nu va propune clienților un mod de calcul transparent al dobânzii care să respecte marja inițială obținută prin scăderea din dobânda menționată în contract a indicelui de referință specific pentru fiecare monedă, dobânda nu rămâne fixă!
Banca este împiedicată să o varieze în funcție de criterii netransparente și astfel, în procese separate, recomand individuale, fiecare client poate să solicite obligarea băncii la respectarea marjei inițiale existentă în dobânda menționata inițial în contract și restituirea banilor reținuti în plus, pentru că s-a constatat în acest proces că variația dobânzii a fost abuzivă
Cum comentati:Faliții, în funcție de numărul creditorilor, erau uciși și tăiați în atâtea bucăți câți creditori aveau
„Nu știu câți dintre dumneavoastră cunoașteți cum erau tratați faliții în Roma Antică. Faliții, în funcție de numărul creditorilor, erau uciși și tăiați în atâtea bucăți câți creditori aveau. În Evul Mediu se folosea stâlpul infamiei și mai era obiceiul legării de un catarg în piața publică sau purtarea datornicului pe străzi. Exista și închisoarea datornicilor, unde capul familiei era încarcerat. Și noi, în Codul Civil de la 1864, aveam închisoarea datornicilor. Dar, în decursul anilor s-a ajuns de la uciderea debitorului până la acordarea unei a doua șanse, în 2014″, a adăugat vicepreședinta CEC Bank.
Judecătorul polonez se întreabă cu privire la protecția consumatorului de credit. (C-119/15)
Situația de fapt:
1. utilizarea unor clauze în Condițiile comerciale generale, cu un conținut identic cu cel al clauzelor declarate nelegale printr-o hotărâre judecătorească definitivă și înscrise în Registrul clauzelor interzise, de către un întreprinzător care nu a participat la procedura finalizată cu înscrierea în Registrul clauzelor interzise;
2. calificarea unei astfel de utilizări ca fiind o acțiune ilicită care, în raport cu dreptul național, reprezintă o practică ce încalcă interesele colective ale consumatorilor și pentru acest motiv justifică aplicarea unei amenzi în cadrul unei proceduri administrative la nivel național;
3. posibilitatea ca o instanță de apel a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, astfel cum prevede Codul polonez de procedură civilă, să fie considerată ca fiind o instanță ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul național;
4. obligația instanței naționale de a trimite întrebări preliminare Curții de Justiție;
5. pârâtă este Autoritatea poloneză de protecție a consumatorilor.
Dispoziții incidente:
1.articolele 6 alineatul (1) și 7 din Directiva 93/13/CEE coroborate cu articolele 1 și 2 din Directiva 2009/22/CE privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor
2. al treilea paragraf al articolului 267 TFUE.
Ministerul Finanțelor Pubice (MFP) va adăuga noi criterii prin care să fie separate activitățile independente de cele considerate dependente
„Dorim să adăugăm și alte criterii care să ajute la clarificarea separării activităților independente de dependente. Noi vom veni săptămâna viitoare cu exemple din practica altor state, pentru ca această distincție între activitatea dependentă/independentă nu este specifică doar României, ci fiecare țară are criterii proprii de separare. Am introdus deja un set de cinci criterii din care trebuie indeplinite minim trei pentru a declara o activitate independentă, iar acum vă propunem să discutam și alte criterii inspirate din ceea ce alte state au dezvoltat în această direcție”, a spus Manolescu.
Cele cinci criterii sunt:
– persoana fizică dispune de libertatea de alegere a desfăşurării activităţii, a locului de desfăşurare a acesteia și a programului de lucru;
– activitatea poate fi desfăşurată pentru unul sau mai mulţi clienţi;
– riscul inerent activității desfășurate este asumat de contribuabil;
– activitatea se poate desfășura prin utilizarea cu preponderență a patrimoniului afacerii, prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice, în funcție de specificul activității;
– desfăşurarea activității se realizează direct sau cu personalul angajat în condiţiile legii.
Banca poate fi chemată în judecată chiar dacă consumatorul a semnat contractul ce conţine clauze abuzive
Multe persoane nu stiu ca atunci cand au semnat un contract de credit, de fapt, au semnat un angajament variabil in detrimentul acestora si in favoarea bancii, cum ar fi modificarea dobanzii de referinta, aplicarea unor comisioane, cum ar fi cel de risc, de gestiune sau administrare ce, in fapt, duceau la o dobanda ascunsa crescuta, astfel datoria debitorului crescand de la luna la luna.
Toate aceste clauze abuzive, cum sunt ele determinate de legea 193/2000 modificata in 2013, duc intr-un final, daca actiunea este facuta corespunzator, la o anulare cel putin partiala a actelor de executare silita, iar daca actele de executare sunt lovite de nulitate absoluta, pot duce chiar la o redobandire a unui imobil pierdut in cadrul procedurii executionale.
Un element extrem de important pe care trebuie sa il aiba in vedere cei executati se refera la cercetarea amanuntita a incuviintarii executarii silite, care poate fi dispusa, sub sanctiunea nulitatii absolute, doar de catre instanta de executare.
In noul cod de procedura civila, instanta de executare se refera la cea din circumscriptia locului unde isi are sediul executorul judecatoresc, raportat la prima instanta in grad, judecatoria. Daca aceasta incuviintare este luata de la o alta judecatorie, atunci executarea silita este nula absolut si toate actele sunt anulate de instanta de judecata investita cu solutionarea contestatiei la executare.
De observat ar fi incheierea de incuviintare a executarii prin prisma incuviintarii la executare atat a debitului ce emana din titlul executoriu, cat si a cheltuielilor de executare. Daca cheltuielile de executare nu sunt cuprinse in mod specific in cadrul incheierii judecatoresti, atunci prin actiunea contestatiei la executare, procesele verbale de stabilire a cheltuielilor pot fi anulate integral.
Trebuie sa avem in vedere faptul ca, prin raportare la dispozitiile codului de procedura, atunci cand titlul executoriu nu emana de la o instanta de judecata, pot fi facute aparari si critici ale titlului executoriu in sensul contestarii exigiblitatii si certitudinii creantei.
Un contract de credit la care avem calculate dobanzile si penalitatile de catre un functionar bancar poate sa aiba erori de calcul, astfel suma intr-un final executata reiese ca fiind in excedent, iar singura instanta competenta sa se pronunte pe o asemenea recalculare este instanta de executare investita cu o contestatie la executare.
Nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca singurii interesati de o stabilire in concret a sumei executate sunt debitorii, ori pentru acestia exista, asa cum am aratat si mai sus, contestatia la executare, menita sa elimine orice suspiciune asupra posibilelor erori de executare.
Contestatie la executare silita banca:Clauze abuzive, judecate într-un proces de contestație la executare
O instanță a Judecătoriei Sectorului 6 a hotărât să analizeze, în baza legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, comisionul de acordare, cel de administrare și dobânda unui credit, într-un proces de contestație la executare.
Potrivit sentinței, instanța a respins, ca neîntemeiate, excepţiile privind inadmisibilitatea capetelor de cerere prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale și din cererea introductivă privind sumele plătite nedatorat cu titlul de comision de acordare şi de administrare.
De asemenea, instanța a decis respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei lipsei de obiect a tuturor capetelor de cerere introductivă referitoare la modificarea contractelor de credit, precum și excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea clauzelor.
Nu semnati acte aditionale cu bancile pe care nu le intelegeti.Problema chf
Luati un exemplar al actului aditional si mergeti cu el la un specialist.Deci nu semnati nimic pana nu intelegeti exact ce semnati.In luna aprilie,chiar si mai 2015 veti primi niste oferte din partea bancilor si anume :oferte de conversie si acte aditionale.
Daca semnati ceva in neregula in 2015 nu veti mai avea nicio sansa sa indreptati in instanta.
Eu as merge si mai departe cu rationamentul si as spune ca bancile intotdeauna vor dori sa faca profit si de aceea aceste oferte sunt mereu in favoarea lor.Deci, atentie ca ofertele bancilor sa fie macar de concesie,si nu de profit pentru ele.
Procesele dintre ANPC şi băncile comerciale pe clauze abuzive, cu efecte asupra tuturor contractelor de credit încheiate înainte de 2010, au intrat în line dreaptă.FMI ingrijorat
Deciziile favorabile consumatorilor din litigiile încheiate până acum au pus în gardă Fondul Monetar Internaţional, care avertizează că există riscuri pentru stabilitatea financiară dacă băncile vor pierde şi cu ANPC.
Modificarea Codului de procedură civilă în octombrie 2013 şi a Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte au pus pe jar sistemul bancar din România. După ce au pierdut mii de procese cu clienţii pe clauzele referitoare la dobânzi şi comisioane, bancherii ar putea fi obligaţi să opereze modificări în toate contractele încheiate înainte de 2010 care conţin prevederi neconforme cu legea şi să restituie consumatorilor sume importante de bani. ANPC a chemat în judecată nouă bănci în mai multe procese deschise începând cu octombrie 2013. După derularea procedurilor prealabile, dosarele înscrise la Tribunalul Bucureşti s-au găsit în postura de a nu fi acceptate de către judecători. Astfel, acestea au fost pasate, pe rând, de la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal la secţiile de drept Civil şi înapoi. Astfel, s-a ajuns într-un conflict negativ de competenţă, ce a fost tranşat de Curtea de Apel Bucureşti. Cele mai multe s-au întors la secţiile de Contencios, de unde au plecat, şi au început să primească termene de judecată.
Doar în luna aprilie sunt şase dosare care vor avea primul termen. Având în vedere că noul Cod de procedură prevede derularea procedurii de regularizare înainte de primul termen – parte care consumă mult timp – o decizie pe fond ar putea veni în două-trei termene, adică în mai puţin de două luni.
Termene în instanță
Pe 7 aprilie este termen şi în procesul dintre ANPC şi Piraeus Bank. Pe 8 aprilie e termen în procesul cu OTP Bank, în care ANPC contestă modul de calcul al dobânzii variabile, care a fost stabilit de bancă fără raportarea la un mecanism obiectiv, astfel că dobânzile clienţilor au crescut cu câteva puncte procentuale, când trebuiau să scadă. În cazul în care pierde, OTP Bank va trebui să reducă dobânzile clienţilor la niveluri foarte reduse şi să restituie banii încasaţi în plus până acum.
Pe 23 aprilie şi avocaţii AlphaBank trebuie să se prezinte la Tribunal, iar pe 24 aprilie este rândul celor de la Banca Comercială Română. În cazul BCR, ANPC contestă modul de calcul al dobânzilor variabile în funcţie de referinţe interne, care nu sunt detaliate în contracte, precum şi comisioanele de administrare şi urmărire riscuri. BCR riscă să vadă zeci de mii de contracte rămase fără dobândă, ori cu dobânda stabilită la momentul acordării, mult mai mică decât cea plătită ulterior de clienţi. Mai mult, dacă pierde, banca cu capital austriac va trebui să restituie şi banii încasaţi în plus către consumatori, iar sumele totale ar putea fi colosale.
Urmează pe 29 aprilie cei de la Volksbank România, care până la acea dată ar putea deja ajunge sub controlul Băncii Transilvania, care a semnat contractul de achiziţie anul trecut. Clienţii Volksbank ar putea plăti rate cu până la o treime mai mici şi banca ar putea fi obligată să le restituie o treime din cuantumul ratelor lunare plătite de-a lungul anilor, dacă instanţa decide că este abuziv comisionul de risc. O decizie recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene arată că acest deznodământ este foarte probabil şi întăreşte jurisprudenţa instanţelor din România, care s-au pronunţat covârştitor în favoarea clienţilor care au dat în judecată banca până acum.
Banca Românească este chemată şi ea la Tribunal pe 23 aprilie să justifice existenţa comisionului de monitorizare a creditelor, care era perceput peste cel de administrare. Pe 7 mai, cei de la Bancpost au de răspuns pe tema clauzei de dobândă. Banca îşi aroga calcularea ratelor în funcţie de un indice de referinţă intern, netransparent, care a crescut ratele plătite de clienţi. În fine, pe 21 mai este rândul Credit Europe Bank IFN să se prezinte la primul termen pe tema comisionului de restructurare perceput clienţilor cu probleme la plata ratelor.
FMI vede risc pentru stabilitatea financiară
În ultimul raport realizat de FMI pe România, Fondul îşi exprimă îngrijorarea cu privire la aceste litigii, însă se pare că nu înţelege prea bine ce se întâmplă în România. „Riscurile legale rămân o îngirjorare cheie pentru sistemul bancar. Un val de procese recente, bazate pe Codul Civil intrat în vigoare în 2013, privind clauzele abuzive din contracte a dus la decizii ale instanţelor inferioare, care sunt apelate pe motiv că sunt împotriva practicilor de piaţă. Dacă acele verdicte devin baza pentru procesele colective – class action lawsuits -, ar putea reprezenta o ameninţare la adresa stabilităţii sistemului. Ca răspuns, autorităţile au anunţat un plan de înfiinţare a unei instanţe specializate care să se ocupe de astfel de cazuri. Însă, înfiinţarea acestei instanţe a fost amânată în mod repetat din motive administrative”, se arată în raportul FMI.
În realitate, procesele dintre clienţi, pe cale individuală sau în grupuri, au început încă din 2010. Sunt mii de decizii definitive favorabile clienţilor pronunţate de instanţele de toate gradele, inclusiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru toate băncile date în judecată. Ce s-a întâmplat după 2013 este faptul că o decizie favorabilă obţinută de ANPC sau de o asociaţie de consumatori are efecte la nivelul întregului portofoliu de credite pre-2010 al băncii atacate.
FMI a încercat şi a reuşit să întârzie cu câteva luni intrarea în vigoare a schimbărilor legislative, la presiunile lobby-ului bancar, via BNR. Înfiinţarea instanţei specializate, făcută din două secţii civile de la Tribunalul Bucureşti, nu înseamnă automat că băncile vor şi câştiga procesele, din moment ce aceiaşi magistraţi au dat, în mare parte, dreptate consumatorilor.
Tribunalul Bucureşti a primit până pe 31 martie oferte pentru închirirea unui spaţiu pentru noua instanţă specializat, iar acum urmează runda de negocieri cu ofertanţii. În oricare situaţie, litigiile vor ajunge în apel la Curtea de Apel Bucureşti, care va da decizia definitivă
Vezi – Răspunsul BNR la cesionarea creditelor de către bănci în străinătate
La solicitarea avocat COLTUC MARIUS VICENTIU, BNR a remis un răspuns privind problema cesionării creditelor de către băncile din România în străinătate, către vehicule financiare aparţinând în general aceluiaşi grup bancar.
Un caz concret este exportul creditelor de către OTP către filiala din Olanda via Ungaria.
BNR precizează că prevederile din Legea nr.93/2009 sunt cele care reglementează acest tip de activitate, în principiu acest lucru fiind legal.
Legat de eventualele probleme ce pot deriva din acest tip de practică pentru clientul bancar, BNR spune că ANPC este instituţia care se ocupă cu drepturile consumatorilor.
În primul paragaraf al răspunsului, BNR ne spune care este legea după care se ghidează:
Legea nr.93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează condițiile minime de acces la activitatea de creditare și desfășurarea acesteia pe teritoriul României, reprezentând și norma generală în materia cesionării creditelor.
Referitor la legalitate:
Concret, instituţiile de credit şi alte tipuri de entităţi din străinătate pot desfășura activitate de creditare cu titlu profesional pe teritoriul României dacă se încadrează în una din categoriile de entități identificate la art.2 alin. (1).
Subliniem că restricțiile privind achiziția de credite prevăzute de Legea nr.93/2009 sunt aplicabile în context transfrontalier numai în situația în care respectiva achiziție conduce la desfășurarea de către cesionar, persoană juridică străină, a unei activități de creditare cu titlu profesional pe teritoriul României.
Statutul creditelor neperformante:
Prin excepție de la regula menționată, același articol (art.2 alin.(3) din Legea nr.93/2009) permite ca în situația în care creditele cesionate sunt clasificate în categoria pierdere, achiziționarea acestora de către entități altele decât cele care desfășoară activitate de creditare cu titlu profesional (ex. societăţi de tip „recuperatori de creanţe”), fără a fi impuse cerințe specifice prin legea menționată.
La creditele ipotecare se face apel la Legea 190/1999 la care BNR nu are competenţe de aplicare
În cazul în care creanțele supuse cesiunii rezultă din contracte de credit ipotecar, prevalează dispozițiile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, care are caracter de normă specială în materia creditelor ipotecare. În acest sens, este de interes art.24 alin.(1) din actul normativ menționat, potrivit căruia creanțele ipotecare pot fi cesionate doar către entități de același tip sau autorizate și reglementate în acest sens prin legi speciale, indiferent dacă sunt sau nu încadrate în categoria pierdere. Dorim să precizăm că Banca Naţională a României nu are competenţe cu privire la supravegherea aplicării şi interpretarea Legii nr. 190/1999.
În legătură cu obligaţiile ce revin din contract, BNR indică ANPC drept autoritatea competentă.
În legătură cu obligațiile ce revin cedentului și cesionarului în legătură cu debitorii cedați, menţionăm că Banca Națională a României nu are competențe de reglementare a aspectelor de această natură. Pentru detalii privind aplicarea prevederilor contractuale, a legislației generale în materie și a legislației în domeniul protecției consumatorului în contextul cesionării la entități din străinătate a creditelor acordate persoanelor fizice, este necesară consultarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.
O problema larg discutata:cu ce ma ajuta sa suspend ratele la credit daca dupa proces platesc dublu
Conceptia este total gresita.
Daca obtin pe calea ordonantei presedintiale suspendarea platii ratelor cat ma judec(1,5 ani) atunci dupa acest termen nu voi fi obligat sa platesc dublu la rata.
De ce?
Pentru ca dispozitiile din Codul Civil obliga banca sa incaseze rata normal dupa terminarea procesului sau sa faca compensatia.
Dispozitiile legale incidente
Art. 1619 Codul Civil
Termenul de graţie
Termenul de graţie acordat pentru plata uneia dintre datorii nu împiedică realizarea compensaţiei.
Si
Art. 1101 alin. 1 din Codul civil din 1864 ce reglementa termenul de graţie nu a mai fost preluat în Noul Cod civil (deşi alin. 1 al art. 1101 privind plata parţială a fost preluat în art. 1.490 N.C.civ.).
Deci este ideal de a obtine suspendarea platii ratelor cat va judecati pe fondul cauzei pe clauze abuzive.
Nu veti fi obligat la rate mai mari dupa,ci dimpotriva banca va fi obligata sa faca conpensatia conventionala.
Cum se obtine hotararea pe ordonanta presedintiala?
Ordonanta presedintiala este o procedura speciala in temeiul careia, instanta de judecata poate dispune masuri vremelnice, in cazuri urgente, pentru:
– pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere;
– prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara;
– inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Ce conditii trebuie sa indeplineasca o asemenea cerere?
Conditiile de admisibilitate a cererii de ordonanta presedintială sunt urmatoarele:
– Urgenta masurii solicitate;
Aceasta va fi apreciata de catre instanta in raport cu situatia existenta in momentul judecarii cererii de ordonanta presedintiala.
– Nesoluţtonarea (neprejudecarea) fondului cauzei.
Aceasta inseamna ca masura luata sa nu prejudece fondul dreptului. In solutionarea unei cereri de ordonanta presedintială, instanta nu analizeaza fondul dreptului discutat de parţi.
In literatura de specialitate, aceasta conditie mai este exprimata si prin ideea de “pipaire a fondului”, judecatorul verificand de partea cui este aparenta dreptului.
– Vremelnicia măsurii.
Dupa cum s-a aratat mai sus, prin intermediul acestei proceduri nu pot fi luate masuri definitive care sa rezolve in fond litigiul dintre parti. Partea nemultumita de măsura luata prin ordonanta are posibilitatea de a se adresa instantei, pe calea dreptului comun.
De regula, masurile dispuse pe calea ordonantei presedintiale sunt limitate in timp, pana la solutionarea pe fond a cauzei, dar exista posibilitatea ca acestea sa ramana definitive si irevocabile, daca partile nu mai urmeaza calea dreptului comun.
In ce situatii se poate folosi ordonanta presedintiala?
In practica judiciara, in mod frecvent se recurge la procedura speciala a ordonantei presedintiale:
– in materia raporturilor de familie;
– in materia raporturilor de vecinatate si de proprietate;
– in materia raporturilor locative;
– in materia executarii silite,problema ratelor la banci
Avocat COLTUC MARIUS VICENTIU
Nu văd cum pot fi obligate băncile să accepte conversia și discountul PRIN NEGOCIERI COLECTIVE sau Electorata 2
Se vorbeste de conversie in lei (sau in alta valuta, la optiunea consumatorului), de un „discount” de 15% din soldul creditului la momentul conversiei si de o garantie de stat de 50% din valoarea ramasa (jumatate din 85%, adica 42,5% la final), ceea ce, mai mult ca sigur, va duce la o reducere a costurilor creditului, intrucit banca va imparti pe jumatate riscurile cu statul.
Numai ca :
(i) nici conversia, nici discountul nu sunt obligatorii; nu vad mecanismul legal prin care banca va fi obligata sa acorde beneficiul conversiei si al discountului, de unde un nou potential de litigii;
(ii) masura priveste doar creditele imobiliare (nu si creditele de consum, indiferent daca acestea sunt sau nu cu ipoteca); or, din statisticile care circula pe net rezulta ca doar 35% din creditele in chf sunt credite imobiliare „ca la carte”, celelalte 65% fiind botezate cu diverse denumiri, in asa fel incit creditul sa nu fie calificat drept imobiliar, in ideea inlaturarii de la aplicare a Legii nr.190/1999 privind creditele imobiliare; aceste doua treimi din totalul creditelor in chf vor fi lasate pe seama hazardului instantelor;
(iii) masura priveste doar persoanele care au venituri pe familie de maxim 3000 lei; restul vor ramine, de asemenea, la latitudinea bancilor si la „mina” hazardului instantelor;
(iv) masura priveste doar primii 10 mii de debitori care vor reusi sa treaca peste barierele birocratice, intrucit fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, cel care va acorda garantia de 50%, nu are alocati bani pentru mai multi debitori; restul debitorilor aflati in aceeasi situatie vor trebui sa astepte alte alocari bugetare, probabil la Sfintu’ Asteapta;
(v) masura nu este pe placul bancilor recalcitrante; desi BNR a pregatit terenul pentru aceasta conversie cu discount (prin emiterea unui regulament 2/2015, intrat in vigoare in 9 martie), nu e deloc sigur ca establishmentul bancar e de acord cu masura; or, asa cum va este tuturor clar, Guvernul Romaniei este BNR, si nu guvernul.
Ai clauze abuzive in contractul de credit? Ce trebui sa faci!
Cum pot clientii sa denunte clauzele abuzive din contractele de credit?
Clientul care considera ca are clauze abuzive in contractul de credit pe care l-a incheiat cu o banca poate denunta aceste clauze, insa trebuie sa parcurga cateva etape.
Referitor la durata intregului proces, aceasta a depins si va depinde si de gradul de incarcare al instantelor judecatoresti, aspect care va trebui luat in calcul de fiecare data.
Art. 238 din Noul Cod de procedura civila prevede ca, la primul termen de judecata, judecatorul investit cu solutionarea cauzei va estima durata necesara pentru cercetarea procesului, tinand cont de imprejurarile cauzei, astfel, reclamantul consumator va avea o apreciere provizorie a duratei procesului.
Clauzele abuzive utilizate frecvent de banci
Clauzele abuzive utilizate frecvent de banci sunt cele care dau dreptul acestora de a interveni in mod unilateral si discretionar in modificarea clauzelor contractuale, in special in modificarea costurilor unui credit acordat, independent de un element obiectiv cum ar fi variatia unui indice de referinta verificabil, ne-a declarat Daniela Gavrila.
Desi prevederile legale care interzic aceasta clauza ca fiind abuziva nu sunt de data recenta, bancile au continuat sa practice astfel de clauze contractuale, a continuat sursa citata.
In acelasi timp, aceste clauze au un impact semnificativ si prin natura contractului de credit bancar care este un contract de adeziune, clientul neavand posibilitatea negocierii clauzelor contractuale, a subliniat sursa citata.
Potrivit Legii nr. 193/2000, orice contract incheiat intre profesionisti si consumatori va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate, fiind interzisa in mod expres stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Actul normativ prevede ca o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Mai mult, o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Cata demagogie:Guvernul dupa ce 3 ani a emis sute de ordonante de urgenta in problema bancilor vrea Electorata 2 adoptata prin lege organica
Ia uitati ce frumos suna
„Solutia Guvernului pentru convertirea creditelor din franci in lei. Cine ar putea beneficia de reducerea ratei la banca”
si restul demagogiei
Proiectul de lege a fost discutat miercuri, in prima lectura, si va fi aprobat cel mai probabil, saptamana viitoare. Se califica cei care isi platesc acum ratele la un curs cu cel putin 50% mai mare, decat cel de la data acordarii creditului. Nu insa toti indatoratii vor beneficia de aceste facilitati. Iar pentru unele familii aceasta gura de oxigen vine prea tarziu, deoarece se afla deja in executare silita.
O doamna se pregateste sa isi paraseasca locuinta. S-a imprumutat in franci in 2008, iar acum banca o executa silit. Dupa ce a luat creditul, copilul i s-a imbolnavit grav si a avut nevoie de tratamente lungi si scumpe in strainatate. Iar salariul sotului ei a fost taiat pentru ca este bugetar. Restantele s-au acumulat..
Mirela Ene: Banca ne-a spus ca de 7 ani de zile nu am achitat nimic…
Reporter: Nimic?
Mirela Ene: Nu… 2000 de franci.
Spune ca de la banca n-a obtinut decat permisiunea sa isi caute singura un cumparator pentru apartament. Valoarea casei nu acopera nici jumatate din datorie, asa ca va ramane fara locuinta, dar cu restante la banca.
„Ce vina am eu ca sotului i s-a redus salariul la jumatate, ce vina am eu ca francul a crescut si s-a facut dublu, unde e vina mea – nu reusesc sa o gasesc?… Nu stiu si nu mi se pare normal ca ei ca banca si statul sa nu isi asume nimic„, a spus femeia.
Pentru ca astfel de situatii sa nu se generalizeze, Guvernul a pregatit un proiect de conversie a creditelor din valuta.
Sa luam exemplul unui client care mai are de dat bancii 60.000 de franci. Transformata in moneda nationala, suma se ridica la 250.000 de lei. Daca banca sterge 15% din datorie, raman de rambursat 212.000. La o dobanda de 5% in franci, rata este de 1600 lei. Rata ar putea scadea la 1300 de lei dupa transformarea in lei si aplicarea discountului.
Se califica NUMAI clientii cu venituri nete mai mici de 3000 de lei, care au luat imprumuturile pentru a-si cumpara locuinta in care traiesc, nu pentru alta destinatie. In plus, clientii nu trebuie sa aiba restante mai mari de 60 de zile.
Mai este o conditie. In prezent, cursul la care platesc rata sa fie cu cel putin 50% mai mare decat cel de la data acordarii.
De exemplu, luand ca punct de referinta cursul actual, pentru creditele in franci se incadreaza cei care s-au imprumutat in perioada 2005 – decembrie 2009. Iar in cazul celor cu datorii in dolari, clientii care s-au imprumutat intre 2005 si octombrie 2008.
Niciun client cu datorii in euro nu se califca in momentul de fata deoarece fluctuatiile au fost mai mici de 50%. Cursul minim istoric a fost de 3,1 lei pentru un euro si ar trebui sa ajunga la 4,65 lei pentru a te califica la conversia garantata de stat.
Conversia se va face la solicitarea clientului, dar NUMAI cu acceptul bancii. Facilitatile trebuiau sa ia forma unei ordonante de urgenta, adica ar fi intrat in vigoare imediat dupa aprobarea guvernului. Pana la urma executivul a decis sa le trimita in Parlament sub forma unui proiect de lege. Adica noi dezbateri si aprobari.
Tot miercuri, un grup de 5800 de clienti cu credite in franci a lansat catre banci propunerea de negociere colectiva a contractelor. „Principala lor doleanta este aceea de a beneficia de o rata de plata mai redusa in mod semnificativ, cu conditia sa nu se lungeasca perioada de creditare„, a spus Alin Iacon.
Primele negocieri sunt programate pentru 2 aprilie.
Date oficiale:in 2015 bancile au 2498 de dosare pe rol.Urmeaza marea”dna-eala”si pentru banci
Aceste dosare vizeaza fie clauzele abuzive ,fie denominarea
Cele mai multe peste 90% se vor incheia in prima instanta(pozitiv sublinierea noastra) la sfarsitul lunii martie ,inceputul lunii aprilie 2015.
Deci este o perioada de foc pentru banci si consumatori.
Vezi aici datele oficiale si sursa
Pentru trei ani de comisionare abuzivă, un client a luat de la Yakup Cil şi Credit Europe 19.000 de lei
Comisionul de administrare este unul dintre instrumentele de mărire a costurilor de credit strecurate de bancheri în contracte.
În hăţişul de formulări interpretabile folosite cu succes şi fără a negocia cu clientul de către bănci, comisioanele de administrare au trecut neobservate, ca şi multe alte clauze abuzive.
Instanţele au sesizat caracterul abuziv al acestor comisioane şi deciziile împotriva băncilor nu au întîrziat să apară.
Astfel, tribunalul Timiş a declarat abuziv comisionul de administrare în cazul clientului B.A care a încheiat un contract de credit cu Credit Europe Bank.
Astfel, decizia instanţei obligă Credit Europe la plata sumei de 19.013 lei pentru comisionul de administrare încasat în perioada 11.04.2011-11.03.2014 clientului B.A.
mediafax
După sarabanda declinărilor de compentenţă, unul dintre procesele dintre Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi bănci a primit termen la Tribunalul Bucureşti.
Secţia a II-a de Contncios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti va judeca, în 29 aprilie, procesul dintre ANPC şi Volksbank România, în dosarul 417/2/2015.
Dosarul, în care ANPC cere eliminarea comisionului de risc din toate contractele Volksbank, a fost trimis la această secţie de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia Civilă. Acesta a fost înscris, iniţial, tot la Secţia Contencios, de la Tribunal, în noiembrie 2013, de unde, după două declinări de competenţă, a ajuns la Curte la începutul acestui an.
Clauzele abuzive din contractele de credit: multă propagandă, puţin pragmatism si o singura solutie:instanta de judecata
Atunci cand ne împrumutăm cu dobândă variabilă, există un risc ca dobânda să crească. Atunci când ne împrumutăm într-o valută străină, există un risc ca moneda naţională să se deprecieze şi să plătim mai mult. Niciodată nu o să ştim să estimăm corect evoluţia viitoare a acestor variabile – şi nu numai. Este greu pe termen scurt şi imposibil pe termen lung. De exemplu, economistul Isărescu spunea, în septembrie 2008, următoarele lucruri despre cum vedea economia în 2008 şi 2009: „Consider că şi în anii care vin vom avea creştere economică în România. Desigur, o creştere economică mai aproape de potenţialul pe care experţii Băncii Naţionale l-au evaluat la circa 6% pe an. Este adevărat că, în condiţiile slăbirii activităţii economice mondiale, mai ales în Uniunea Europeană, care este principala noastră piaţă de desfacere, creşterea economiei româneşti ar putea să fie ceva mai scăzută decât 6%. Dar, fără îndoială că o serie întreagă de alţi factori vor acţiona asupra creşterii economice de anul viitor, situând-o peste sau sub 6%: evoluţia preţului petrolului, calitatea anului agricol, amplificarea eforturilor pentru dezvoltarea infrastructurii, dar şi a celor pentru a crea condiţii de creştere mai rapidă a productivităţii muncii, volumul investiţiilor străine etc. Oricum, o creştere economică de 6%, în condiţiile actuale, constituie o performanţă remarcabilă. Ceea ce nu înseamnă că nu-i vom auzi pe unii analişti spunând, dacă sporul PIB se va diminua de la 9% la 6%, că rata de creştere «s-a prăbuşit» cu 33%….“.
Acum ştim că 2009 a fost cel mai greu an de criză. Astfel, dacă economistul Isărescu, din poziţia de Guvernator, a greşit cu 12% puncte procentuale când s-a referit la creşterea economică peste 12 luni, ce pretenţii să avem de la estimările unor oameni pentru evoluţia dobânzilor sau a cursului de schimb pe o perioadă de 30 de ani? Mai mult, tot economistul Isărescu spunea recent că şi băncile greşesc câteodată când fac investiţii şi acestea nu au randamentul aşteptat. Numai că, pentru bănci, după cum am mai spus, există atât o lege a falimentului care le protejează de creditori, cât şi bani de la buget. Până acum, BNR nu a avut grijă să ofere aceleaşi condiţii şi clienţilor băncilor. Până în acest moment, BNR s-a opus unei legi a falimentului personal.
Tratament discriminatoriu
Dar băncile ştiu foarte bine că este imposibil să faci estimări corect pentru o periaodă de 30 de ani. Băncile lucrează cu scenarii. De aceea, pentru companii şi pentru state, oferă, alaturi de credite, şi produse de acoperire a riscurilor valutare, de dobânda, de piaţă etc. În acest fel, mişcările adverse de dobânda sau de curs nu pun în dificultate statele sau companiile care cumpăra aceste produse. Nu toate cumpăra şi ştim asta pentru că multe companii de pe piaţa autohthonă au pierdut sume foarte mari de bani când dobânzile au crescut surprinzător, în octombrie 2008. Dar toate aveau opţiunea de a-şi cumpăra o asigurare, din pacate unele nu şi-au exercitat-o.
Pentru persoane fizice, nu există însă nici instrumente de eliminare a riscurilor, nici legea falimentului personal. Aici intervine rolul reglementatorului. Era normal, cel puţin, să întrebe de ce băncile nu oferă aceste produse. Era normal să le ceară băncilor scenariile de risc, sa vadă dacă sistemul bancar poate să supravieţuiască în cazul în care se materializează riscurile de dobândă şi de valută, iar clienţii nu au niciun fel de acoperire. Dar nimeni nu a vrut să ştie nimic, pentru că toata lumea gândea pe termen scurt şi, dupa cum am văzut toţi, inclusiv economistul Isărescu, aveau doar scenariul pozitiv în minte.
Pentru mine, cel mai surprinzător este modul în care reglementatorul pieţei bancare a reacţionat atât în cazul clauzelor abuzive, cât şi în cel al riscului valutar. Mai ales că acum ştim cu toţii că aceste clauze au făcut parte din contracte. În plus, avem exemplele clare din Spania şi din Ungaria. Mă aşteptam ca reglementatorul să ceară mai multă transparenţă – de exmplu, să le spunem oamenilor, în momentul în care semnează un credit, că în 30 de ani există şanse foarte mari să-şi piardă locul de muncă de cel puţin patru ori. Să ceară ca băncile să găsească soluţii, contra cost
bineînţeles, pentru a acoperi aceste riscuri pe viitor (de ce nu credite la dobânzi fixe?). Să încerce să echilibreze situaţia dintre creditor şi debitor în societate, prin promovarea unei legi a falimentului personal. Iar cel mai important lucru care trebuia făcut era eliminarea barierelor de intrare şi de ieşire pe piaţa bancară, pentru a oferi consumatorilor mai multe opţiuni şi a forţa scăderea costurilor de operare. În schimb, reglementatorul, BNR, se poziţionează public de partea celor pe care îi reglementează. Este ciudat, pentru că beneficiarii reglementării şi cei care au oferit mandat BNR sunt consumatorii. Daca BNR vrea să aleagă o parte ar trebui să fie cea a consumatorilor. Ce face acum se numeste crony capitalism sau, pe româneşte, capitalism de cumetrie.
CJUE infrange apararile bancilor privind notiunea de pret
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a respins motivaţiile absurde ale avocaţilor Volksbank în celebrul deja caz Matei vs Volksbank.
Dosarul Matei vs. Volksbank durează din 2012 continuându-se cu o sesizare a CJUE din partea avocaţilor Volksbank prin care s-a dispus şi suspendarea solutionarii dosarului intern.
Pe scurt, avocaţii Volksbank au încercat să demonstreze judecătorilor europeni că nu ar trebui analizate ca fiind abuzive nici comisionul de risc( clauza 3d) si nici dobinda revizuibila(5a).
Dobânda băncii şi comisionul de risc, desființate de o decizie CJUE
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat, joi, într-o cauză foarte importantă pentru procesele dintre clienţi şi bănci pe clauzele abuzive din contractele de credit. Decizia CJUE înclină balanţa în favoarea consumatorilor care au fost afectaţi de formulările ambigue ale băncilor privind calculul dobânzilor, iar comisionul de risc este, practic, desfiinţat.
După doi ani de la înregistrare, CJUE a dat joi soluţia în cauza C-143/13, răpsunzând astfel întrebărilor preliminare trimise de Tribunalul Specializat Cluj într-un litigiu dintre Volksbank România şi doi clienţi ai băncii, familia Matei.
Procesul
Aceştia au luat două credite de la Volksbank în martie 2008, unul de nevoi personale de 8.000 de euro, cu o dobândă fixă de 9%, comision de risc de 0,74% și o DAE de 20,4% – probabil pentru avans – rambursabil în cinci ani, şi unul ipotecar, pentru achiziţia unei locuinţe, de 103.710 franci elveţieni, cu o dobândă anuală de 3,99% şi un comision de risc lunar de 0,22%, la o DAE de 6,94% plătibil în 25 de ani.
Potrivit clauzei 3 litera (d) din condițiile speciale ale celor două contracte, referitoare la caracterul variabil al ratei dobânzii, „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutaților noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării“.
Clauza 3.5 din condițiile generale aplicabile contractelor de credit în discuție în litigiul principal, intitulată „comisionul de risc“, prevede că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutații datorează băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului. Valoarea acestor comisioane este stipulată în Clauza 5.
Clienţii au dat în judecată banca, în temeiul prevederilor legii 193/2000, care implementează Directiva 93/13 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori şi au cerut ca cele două clauze să fie eliminate din contract în decembrie 2011, Judecătoria Cluj-Napoca le admite în parte acţiunea şi dispune eliminarea clauzei de dobândă, considerând că este prea vagă şi permite băncii să modifice discreţionar rata dobânzii. Judecătorul respinge, însă, capătul de cerere privind comisionul de risc – devenit comision de administrare din 2010, după implementarea celebrei OUG nr. 50/2010, transpunerea Directivei 2008/48 – considerând că „nu îi revenea acesteia sarcina să aprecieze riscul concret asumat de bancă și nici eficacitatea garanțiilor contractuale“. Decizia este atacată cu apel şi ajunge la Tribunal, care suspendă cauza şi trimite o întrebare către CJUE: se poate pronunţa instanţa naţională asupra clauzelor care definesc elemente de preţ ale contractului, cum sunt cele de dobândă şi comisioane, în condiţiile în care Directiva 93/13 spune că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu se poate raporta nici la definirea obiectului contractului, nici la caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil, iar Directiva 2008/48 vorbeşte de costul total al contractului – DAE -, deşi nu se aplică creditelor ipotecare?
Decizia CJUE
Curtea spune că sunt foarte limitate cazurile în care instanţele nu pot aprecia caracterul abuziv al unor clauze contractuale legate de costul contractului, citând aici din Cauza Kásler (C-2014/282). Explicit, doar atunci când este vorba de cuantumul acestor costuri, nu atunci când e vorba de modul în care sunt definite în contract – adică, o instanţă nu poate să spună că o dobândă de 20% este abuzivă doar pentru că este de 20%, dar poate să se pronunţe în privinţa mecanismelor contractuale care au făcut ca dobânda să ajungă la 20%, dacă acestea au fost transparente sau nu, dacă banca a crescut cu de la sine putere dobânda etc. Judecătorii CJUE spun că instanţele se pot pronunţa pe acele clauze care dau dreptul creditorilor să modifice unilateral rata dobânzii, acestea fiind incluse şi pe „lista gri“ din Directivă şi pe „lista neagră“ din legea 193/2000. „(…) aceste clauze par să rămână și în afara domeniului de aplicare al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, din moment ce, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, din dosarul pus la dispoziția Curții pare să reiasă următoarele: caracterul lor abuziv nu este invocat din cauza unei pretinse inadecvări între nivelul modificat al ratei și o oarecare contraprestație furnizată în schimbul acestei modificări, ci din cauza condițiilor și a criteriilor care permit creditorului să efectueze această modificare, în special pentru motivul întemeiat pe „intervenirea unor schimbări semnificative pe piața monetară“, se arată în motivare.
Formularea laxă folosită de Volksbank nu este caracteristică doar acestei bănci. Cele mai multe dintre instituţiile locale de credit au folosit astfel de expresii în contracte pentru a-şi aronda dreptul de a modifica rata dobânzii în orice moment, menţinând astfel controlul costurilor. În unele cazuri, băncile au folosit trimiteri la indicatori de piaţă precum Euribor/Libor/Robor, dar clauzele erau în aşa fel formulate încât nu se obligau să şi ia în calcul aceste variaţii sau nu ofereau un orizont de timp în care le vor lua. Adesea, clienţii „au beneficiat“ de dublări ale ratelor de dobândă, în timp ce referinţele de piaţă scădeau dramatic. Variaţiuni pe aceeaşi temă pot fi întâlnite şi în contractele OTP Bank, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Româneacă, Alpha Bank şi nu numai, bănci care au acum procese cu Protecţia Consumatorului la Tribunalul Bucureşti pentru eliminarea acestor prevederi din toate contractele încheiate. Constatarea CJUE privind dobânzile le va fi de folos consumatorilor, în condiţiile în care unele acţiuni în instanţă iniţiate de aceştia au fost respinse de judecătorii naţionali tocmai din pricina faptului că aceştia fie au considerat că nu au voie să se pronunţe pe aceste clauze, fie nu au găsit ceva neînregulă cu formularea din contracte.
Comisionul de risc
În privinţa comisionului de risc, motivarea CJUE pare a indica o tranşare definitivă a problemei în favoarea consumatorilor, deşi Curtea se opreşte de la a da o soluţie în locul instanţei naţionale – cum, de altfel, nici nu-şi permite să facă. Curtea spune instituția în care acest comision este o parte importantă din nivelul DAE şi din veniturile băncii, aprecierea caracterului său abuziv nu este oprită de lege. Mai mult, spune CJUE, existenţa unei ipoteci indică faptul că acest comision este abuziv, în condiţiile în care nu există contraprestaţie. Acest lucru este întărit şi de redenumirea acestuia în comision de administrare, după intrarea în vigoare a OUG 50.
Paragrafele de mai jos sunt deosebit de importante pentru clienţii VB, viitor debitori ai Băncii Transilvania, dar şi pentru clienţii altor bănci care au plătit astfel de comisioane.
„(…) sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, unele dintre elementele menționate par să indice că obiectul litigiului principal nu privește caracterul adecvat al cuantumului acestui comision față de o oarecare prestație furnizată de creditor, întrucât se susține că creditorul nu furnizează nicio prestație efectivă care să poată constitui contrapartida acestui comision, așa încât nu se poate pune problema caracterului adecvat al comisionului respectiv. În schimb, elementele dosarului de care dispune Curtea par să indice că litigiul principal se axează pe problema motivelor care justifică clauzele vizate și în special pe problema dacă, întrucât impun consumatorului plata unui comision cu un cuantum semnificativ care urmărește să asigure rambursarea împrumutului, în condițiile în care se susține că acest risc este deja garantat printr-o ipotecă și că, în schimbul acestui comision, banca nu furnizează un serviciu real consumatorului în interesul exclusiv al acestuia, aceste clauze trebuie considerate ca fiind abuzive, în sensul articolului 3 din Directiva 93/13“, se arată în motivarea CJUE.
De remarcat că Volksbak a închis litigiul cu clienţii din instanţă, dar Tribunalul a insistat ca CJUE să ofere o soluţie în acest caz, considerând că este de interes pentru ordinea publică. VB a mai închis şi alte litigii pe aceeaşi temă aflate pe rolul CJUE, pentru a evita o soluţie.
Teoria clauzelor abuzive-Intre mit si realitate in 2015
Domeniul de aplicare al teoriei clauzelor abuzive.
Chestiunea clauzelor abuzive şi-a făcut loc în dreptul pozitiv, în mod preferenţial, în categoria contractelor de consum. In acest domeniu – al raporturilor contractuale dintre un profesionist şi un consumator, se aplică norme speciale de determinare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale. Legiuitorul român, prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, a transpus Directiva 93/13 privind clauzele abuzive. Din complexa mulţime de norme specifice sectorului dreptului consumului, tematica clauzelor abuzive reprezintă un domeniu preferenţial şi de imediată actualitate, constituind, deja în mod tradiţional, un segment legislativ prioritar.
-
Teoria clauzelor abuzive-Intre mit si realitate in 2015
La nivel european, Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Europei privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (mai departe, „Directiva din 1993” sau „Directiva”) reprezintă cea mai importantă măsură de uniformizare şi armonizare a dreptului contractelor în Europa3, întrucât atinge esenţa contractului4. Un compromis european plin de claritate şi relativ uşor de transpus în legislaţiile ţărilor membre. Până în prezent, Directiva a fost adoptată de legislaţia tuturor statelor membre6, chiar dacă procesul nu a dus întotdeauna la o reglementare fară cusur din perspectiva dreptului consumului, astfel cum atestă, între altele, şi unele hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie1 care subliniază deficienţe în absorbirea directivei clauzelor abuzive, dar şi ambiguităţi ale acţiunilor unor instituţii europene în raporturile cu unele ţări2. Prevederi privind clauzele abuzive se regăsesc şi în alte Directive, dedicate altor domenii ale dreptului consumului3 (este vorba ori de trimiteri efective la dreptul comun – adică la Directiva din 19934, ori de calificări proprii ale unor clauze ca fiind abuzive cu detalii tehnice de calificare. Răspândirea prevederilor referitoare la clauzele abuzive în numeroase acte specializate, face destul de dificilă o cunoaştere unitară a domeniului. O Directivă unitară6 în materie de drept al consumului care va avea, se presupune, valoarea unui adevărat Cod european al consumului, în cadrul căruia clauzele abuzive ocupă un segment vast şi detaliat reglementat a fost, în cele din urmă, adoptată.
în legislaţia naţională, Legea nr. 193/2000 trebuie completată cu Codul consumului8 (care în art. 78-81 reia pur şi simplu, prevederi din Legea nr. 193/2000 legate de definiţia clauzelor abuzive, de semnificaţia negocierii, de transparenţa contractuală9), respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Pe lângă reglementările de bază, putem identifica (după modelul european oferit deja) o multitudine de prevederi legale incidente în acte normative destinate altor sectoare. Este vorba şi de această dată de trimiteri la Legea nr. 193/2000 sau de definiţii proprii ale clauzelor abuzive. Inventarul este fastidios pentru că e vorba de peste 30 de acte normative care utilizează această tehnică şi fac tot mai dificilă aplicarea dreptului. Câteva exemple de interes ar fi: Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană; Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori; Ordonanţa Guvernului nr. 107/1999 privind pachetele de servicii turistice; Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind contractele la distanţă; Legea nr. 449/2003 privind vânzările de consum şi garanţiile asociate acestora etc.
Criteriile determinării caracterului abuziv al unei clauze contractuale.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”. Pornind de la această definiţie, în doctrină se consideră că, elementele principale ale definirii şi totodată ale identificării unei clauze ca abuzive sunt: A. lipsa de negociere; B. dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului’, C. încălcarea exigenţei de bună-credinţă. Mai există însă două criterii necuprinse în definiţia legală pe care le considerăm ataşate: D. utilizarea listei clauzelor abuzive (anexele 1 şi 2 ale Legii); E. criteriul celorlalte circumstanţe relevante (art. 4.5 din lege). Le vom analiza pe rând.
A. Lipsa de negociere. Contractele de adeziune. Clauzele standardizate. Clauzele abuzive sunt de regulă asociate noţiunii de contract-tip, contract-standard sau de contract de adeziune. Nu insistăm asupra noţiunii’, dar reţinem că, un contract de adeziune (aceleaşi observaţii se pot face şi cu privire la clauzele standardizate) se caracterizează prin câteva trăsături specifice: a) este redactat unilateral de către partea care îl propune; b) nu permite negocierea prevederilor sale, chiar dacă permite înţelegerea acestora de către aderent; c) de regulă, conferă o poziţie dominantă comerciantului care l-a propus în raporturile sale cu consumatorul sau dacă nu, măcar una mai comodă. în esenţă, consumatorul nu are posibilitatea influenţării conţinutului unui asemenea contract, ci doar pe aceea de a adera sau nu la oferta preexistentă a comerciantului. Legea cuprinde (după modelul Directivei din 1993) criterii directe şi indirecte de determinare a acestui cadru contractual. Reţinem în această privinţă, două asemenea criterii: a) imposibilitatea consumatorului de a influenţa conţinutul clauzei;
b) încălcarea de către comerciant a obligaţiei de transparenţă contractuală. Să le analizăm din perspectivă practică.
a) Imposibilitatea consumatorului de a influenţa conţinutul clauzei contractuale este prevăzută ca şi criteriu al identificării abuzului contractual de art. 4 alin. (2) din Lege, conform căruia „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fară a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei (…)”. Proba negocierii este oricum anevoioasă pentru profesionist1. Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, „faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.” Pe de altă parte, art. 4 alin. (6) din Lege (transpunând stângaci art. 4.2 din Directivă) prevede că „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”, patru consecinţe se deduc din textele citate:
i. sarcina probei caracterului negociat aparţine comerciantului profesionist;
ii. clauzele negociate nu vor face obiectul controlului caracterului lor abuziv prevăzut de Lege, chiar dacă acestea se dovedesc în cele din urmă ca fiind abuzive*; iii. dacă unele clauze au făcut obiectul negocierii3, controlul clauzelor abuzive se extinde asupra celorlalţi termeni contractuali nenegociaţi; iv. clauzele care definesc obiectul principal al contractului sunt excluse de la controlul clauzei abuzive. De unde se deduce că esenţialul afacerii/contractului/tranzacţiei şi beneficiile sau pierderile pe care aceasta le aduce sau le generează prin ea însăşi părţilor trebuie excluse din sfera de control a clauzelor abuzive4.
b) Obligaţia de transparenţă contractuală. Este conexă exigenţelor de publicitate şi informare specifice dreptului consumului’ şi presupune garantarea dreptului consumatorului de a înţelege prevederile contractului pe care îl încheie6. Această obligaţie are conotaţii specifice. Principala este aceea că nu trebuie să reţinem cumva că o clauză care încalcă exigenţa transparenţei contractuale trebuie considerată abuzivă, întrucât Legea nu pune semnul egalităţii între ele. Termenii clauzelor propuse de profesionist consumatorului trebuie să fie redactaţi într-o maniera dara şi comprehensibilă „pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate” [art. 1 alin. (1) din Lege]2. încălcarea exigenţei de transparenţă contractuală se consideră că are trei efecte principale: i. va genera o interpretare contra proferentem3 – adică va fi interpretată împotriva profesionistului care a propus-o consumatorului. Astfel, conform art. 5 din Directivă [art. 6 alin (2) din Lege], în caz de dubiu privind sensul unei clauze standardizate, ea va fi interpretată în sensul ce! mai favorabil pentru consumator. În consecinţă, lipsa de transparenţă contractuală nu va avea ca efect automat considerarea clauzei netransparente ca fiind abuzivă. Practic, încălcarea regulii nu are decât efect probator, Legea fiind rezervată în a califica automat o clauză netransparentă drept abuzivă5; ii. Lipsa de transparenţă va constitui un factor important în declararea unei clauze ca fiind abuzivă. Aşadar, deşi lipsa transparenţei nu atrage automat calificarea unei anume clauze ca fiind abuzivă, este de reţinut că ea reprezintă o circumstanţă importantă în evaluarea globală a caracterului abuziv al unei clauze; iii. Lipsa de transparenţă cu privire la clauzele care definesc obiectul principal al contractului, respectiv cu privire la raportul calitate/preţ, va avea drept consecinţă înlăturarea „imunităţii” acestor termeni de la controlul caracterului abuziv al unei clauze1.
B. Dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului. între altele, şi teoria clauzelor abuzive a marcat sfârşitul autonomiei de voinţă ca doctrină dominantă în materie contractuală. În această teorie, un loc central îl ocupă problema echilibrului contractual raportat la interesele părţilor implicate în contract. Astfel cum am arătat, al doilea indiciu al caracterului abuziv al unei clauze îl constituie „dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor (…), în detrimentul consumatorului” (din art. 4.1 din Lege). Care este criteriul după care putem determina un asemenea dezechilibru? Propunerile prezente sunt destul de variate şi adesea contestabile. Iată câteva posibile criterii, cu un conţinut practic ridicat. S-a vorbit astfel de un simplu raport matematic apt să ne lămurească dar de regulă, dată fiind excluderea termenilor principali din sfera controlului clauzelor abuzive3, de criteriul dezechilibmlui economic1 şi în cele din urmă de criteriul dezechilibrului juridic, care credem că este adevăratul criteriu legal de determinare a clauzei abuzive. Tocmai de aceea, legiuitsrul vorbeşte de un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor şi nu de un dezechilibru economic [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000]. Aşadar, inegalitatea poziţiilor juridice ale celor două părţi, în sensul afirmării abuzive a intereselor comerciantului, în defavoarea celor ale consumatorului, este determinantă pentru acest element al definiţiei clauzelor abuzive. Astfel, într-o soluţie mai veche a sa pentru a identifica dezechilibrul juridic5, Curtea Supremă Germană (BGB) a reţinut că un indiciu al caracterului abuziv al unei clauze standardizate constă în abilitatea acesteia de a îndepărta conţinutul contractului în favoarea celui care a impus clauza, faţă de ius dispositivum adică faţă de dreptul comun al contractului6. Acest drept comun trebuie considerat, la rândul său, ca fiind varianta cea mai corectă de distribuţie a riscului contractual şi în consecinţă, de repartiţie a drepturilor şi obligaţiilor părţilor, adică varianta cea mai echitabilă de contract.
C. încălcarea exigenţei de bună-credinţă. în dezbaterile care au stat la baza adoptării Directivei din anul 1993, a câştigat soluţia de principiu oferită de dreptul german, considerându-se că referinţa la buna-credinţă este datorată Legii privind condiţiile generale de afaceri din 9 decembrie 19761. Buna-credinţă în materie de clauze abuzive reprezintă un concept european (a se vedea chiar „comunitar”) autonom. Tocmai de aceea, în comentariile pe marginea conceptului de bună-credinţă, astfel cum este acesta însuşit de art. 3.1 din Directivă s-a cristalizat ideea interpretării „autonome” a conceptului de bună-credinţă2. Interpretarea autonomă presupune că noţiunea de bună credinţă va fi identificată şi aplicată în concordanţă cu spiritul Directivei şi nu în concordanţă cu perspectiva pe care sistemele naţionale de drept i-o atribuie. Buna-credinţă în contextul Directivei reprezintă un instrument de evaluare globală a caracterului abuziv al unei clauze alături de celelalte criterii oferite de art. 3.1 (art. 4.1 din Lege). Ideea se desprinde din prima parte a considerentului nr. 16 al Directivei, conform căruia „aprecierea caracterului abuziv al unei clauze, după criteriile generale fixate, în special în activităţile comerciale cu caracter public care presupun furnizarea de servicii colective, ţinând seama de solidaritatea dintre utilizatorii acestor servicii, trebuie să fie completată de un mijloc de evaluare globală a diferitelor interese implicate”, în această ultimă privinţă: i. caracterul global al bunei-credinţe are rolul de a complini criteriul dezechilibrului semnificativ şi de a preîntâmpina o posibilă evaluare mecanică a dezechilibrului între drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi de a ii. impune ca la evaluarea caracterului abuziv al unei clauze să se aibă în vedere toate circumstanţele relevante ale încheierii contractului3.
D. Al patrulea criteriu: lista neagră a clauzelor abuzive. Controlul caracterului abuziv al unei clauze porneşte în principiu de la definiţia propusă de art. 3.1 din Directivă (art. 4.1 din Lege). Pe lângă cele trei criterii cuprinse în definiţia clauzelor abuzive putem identifica un al patrulea criteriu – o listă de stipulaţii contractuale (anexele I şi II) despre care art. 3.3 din Directivă [art. 4 alin. (4) din Lege într-o versiune mai puţin clară, din păcate] ne spune că include o enumerare neexhaustivă de clauze contractuale care „pot fi declarate abuzive” (în varianta românească se prevede „considerate ca fiind abuzive”). întrebarea care se pune faţă de acest criteriu este dacă, odată inclusă în lista clauzelor abuzive, o clauză trebuie automat declarată ca fiind abuzivă sau nu? Astfel cum s-a subliniat în doctrină şi parţial în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie4 avem de a face doar cu o listă gri a clauzelor abuzive, nu cu una neagră’, încadrarea unei stipulaţii contractuale nu are ca efect automat declararea ca abuzivă a clauzei – aceasta este şi interpretarea literală a Directivei. Art. 3.3 prevede că „pot fi declarate abuzive” şi nu că „vor fi declarate abuzive”’.
Lista clauzelor abuzive din Directivă cuprinde o clasificare destul de cuprinzătoare a clauzelor potenţial abuzive: clauze de excludere sau limitare a răspunderii comerciantului profesionist [lit. a), b) şi n) – ultima cu referire la mandatarii comerciantului], clauze penale excesive [lit. e), d)], clauze potestative în favoarea comerciantului [lit. c) – condiţie potestativă doar în favoarea comerciantului; lit. d), f),
g) – clauze de denunţare unilaterală în favoarea comerciantului], clauze de prelungire automată a perioadei contractuale [lit. h)], clauze de integralitate [lit. i)], clauze de modificare unilaterală a contractului în favoarea comerciantului [lit. j), k), 1)], clauze discreţionare pentru comerciant [lit. m) – care îi permit de exemplu să determine unilateral dacă a fost sau nu executat contractul în ce îl priveşte sau să interpreteze unilateral contractul], clauze de cesiune a contractului doar în favoarea comerciantului [lit. p)], clauze de executare unilaterală [lit. o)], clauze de jurisdicţie care limitează dreptul consumatorului la instanţele de judecată sal îl fac mai anevoios sal mai costisitor [lit. q)].
E. Al cincilea criteriu: toate celelalte circumstanţe relevante. Conform art. 4.1 din Directivă3 [art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000], la determinarea caracterului abuziv al unei clauze trebuie să se ţină seama şi de: a) natura bunurilor sau a serviciilor ce fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) de toate circumstanţele care au determinat încheierea contractului (mai cu seamă trebuie să se ţină seama în această privinţă de factori cum ar fi: gradul de nevoie al consumatorului pentru achiziţionarea produsului/serviciului, dacă încheierea contractului a avut loc la presiunea comerciantului şi dacă acestuia nu i s-a acordat posibilitatea să conştientizeze natura reală a tranzacţiei sau dacă îi este sau nu necesară4); c) de alte clauze ale contractului sau de alt contract de care contractul în discuţie depinde.
Câteva observaţii legate de efectul clauzelor abuzive.
Art. 6.1 din Directivă se rezumă să prevadă că statele membre vor adopta măsurile legislative necesare pentru ca o clauză abuzivă să nu îl lege pe consumator, în timp ce restul contractului, dacă acesta poate subzista după eliminarea clauzei abuzive, să rămână obligatoriu pentru părţi. Nici textul transpunerii noastre – cuprins în art. 6, 7 din Legea nr. 193/2000 nu este cu mult mai lămuritor în privinţa desemnării concrete a sancţiunii aplicabile. Esenţial este însă că, din formulare se înţelege limpede că asemenea clauze nu produc niciun efect asupra consumatorului . în doctrina românească s-a susţinut atât teza nulităţii absolute a clauzelor abuzive2, cât şi aceea a considerării clauzei ca nescrise3. Astăzi, ca urmare a unei jurisprudenţe destul de consistente în materie de clauze abuzive a Curţii Europene de Justiţie, poziţia nulităţii absolute se potriveşte cel mai bine cu tradiţia sistemului nostru de drept, dar şi cu spiritul Directivei4.
Eventual, ar mai trebui subliniat că, dacă în urma înlăturării din contract a clauzei abuzive, contractul nu îşi mai poate produce efectele, atunci nulitatea se extinde de fapt la întregul contract (principiul este nulitatea parţială – astfel cum se deduce din art. 7 din Lege).
Clauzele abuzive în alte raporturi decât cele de consuni.
Mai sus am prezentat posibilitatea eliminării clauzelor abuzive din contractele de consum. Orice utilizare a legislaţiei speciale în afara raporturilor de consum (mai ales în condiţiile în care avem de a face cu norme imperative în materie) nu este permisă. Efectul principal este o restrângere drastică a utilizării tehnicii de eliminare a clauzelor abuzive la sfera persoanelor fizice care au calitatea de consumatori6 şi imposibilitatea aplicării normelor speciale prezentate mai sus, la raporturile care ar putea exista între doi profesionişti, indiferent de constatarea existenţei unui dezechilibru major al raporturilor contractuale dintre aceştia.
Cu toate că legislaţia specială din sfera dreptului protecţiei consumatorului nu poate fi în nicio manieră extinsă la aceste raporturi, se poate considera posibilă identificarea în instrumentele dreptului comun a mai multor tehnici de eliminare a clauzelor abuzive. Unele dintre acestea existau şi sub imperiul vechiului Cod civil, altele sunt prevăzute abia în contextul noului Cod civil. Ele au fost recunoscute şi acceptate de jurisprudenţa şi doctrina în materie. Avem în vedere:
a) Utilizarea teoriei viciilor de consimţământ pentru înlăturarea clauzelor abuzive, în principal, noua reglementare a leziunii în sfera viciilor de consimţământ, cu efecte extrem de extinse, va da posibilitatea invocării caracterului abuziv al unei clauze contractuale sau a întregii operaţiuni contractuale1; dolul şi eroarea pot fi invocate în condiţii speciale pentru înlăturarea unor clauze contractuale cu conţinut abuziv, mai ales în situaţia în care avem de a face cu profesionişti din branşe diferite de comerţ, unde obligaţia de informare precontractuală şi exigenţele transparenţei contractuale se apreciază diferit faţă de situaţia în care profesioniştii aparţin aceleiaşi profesii;
b) utilizarea noţiunii de cauză pentru înlăturarea unei clauze abuzive. Jurisprudenţa ultimelor două decenii a fost proba unor interesante aplicaţii ale noţiunilor de lipsă a cauzei şi cauză ilicită în raporturile dintre profesionişti. Aplicarea noţiunii de cauză poate să ducă la eliminarea unei clauze contractuale care, în condiţiile în care ar fi aplicată, ar lipsi de cauză voinţa de a se obliga a celeilalte părţi;
c) utilizarea teoriei formării acordului de voinţe – de această dată avem de a face cu o tehnică inedită în peisajul juridic românesc, preluată la nivel legislativ de noul cod civil din prevederile similare ale codificărilor modeme. Anumite reglementări din sfera formării contractului, pot fi utilizate pentru excluderea din contract a unor clauze abuzive, chiar în raporturile dintre profesionişti, cu condiţia, de regulă, să avem de a face cu un contract de adeziune. Avem astfel în vedere, mai ales prevederile legale referitoare la clauzele standardizate (art. 1202 noul Cod Civil), la clauzele surprinzătoare sau neuzuale (art. 1203 noul Cod Civil);
d) utilizarea noţiunii de bună credinţă – ţine într-o anumită măsură tot de teoria formării contractului, în cadrul căreia este reglementată exigenţa de bună-credinţă contractuală (art. 1183 noul Cod Civil). Obligaţia de bună-credinţă poate fi utilizată de judecător pentru a sancţiona comportamentul abuziv al profesionistului şi pentru a lipsi de efecte o clauză susceptibilă de exercitare abuzivă din partea profesionistului. In acest sens, utilizarea tehnicii trebuie considerată conexă celei a abuzului de drept (reglementat expres de art. 15 noul Cod Civil);
e) utilizarea regulilor transparenţei contractuale – dacă o clauză contractuală dintr-un contract de adeziune (teren tipic al clauzelor abuzive), este lipsită de transparenţă contractuală, adică are o redactare confuză şi nu se poate face dovada conţinutului său real prin apelul la regulile comune de interpretare a contractului, se va utiliza regula contra proferentem, prevăzută de art. 1269 alin. (2) noul Cod Civil („Stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus”), respectiv regula in dubio pro reo, prevăzută de art. 1269 alin. (1) noul Cod Civil („Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă”). Utilizarea acestor două reguli de interpretare poate să ducă, în realitate, la înlăturarea efectelor abuzive pe care o anumită clauză – lipsită de transparenţă contractuală – le-ar putea avea în sensul producerii unui dezechilibru grav între prestaţiile reciproce ale părţilor. Utilizarea regulilor de interpretare nu va duce însă la desfiinţarea formală a clauzei, ci la lipsirea ei de anumite efecte.
Detalii: http://legeaz.net/dictionar-juridic/teoria-clauzelor-abuzive
De stiut:Din 2015, bancile vor fi obligate sa afiseze comisioanele la tranzactiile cu cardul pe ecranul bancomatelor
Bancile vor avea obligatia de anul viitor sa afiseze, pe ecranul bancomatelor, comisioanele pe care le percep clientilor pentru tranzactiile pe care acestia le efectueaza cu cardul de debit si credit la ATM-uri, se mentioneaza intr-un ordin al ANPC, publicat ieri in Monitorul Oficial. Costurile operatiunilor vor fi afisate in procent pentru fiecare operatiune si nu in suma exacta, asa cum prevedea documentul in forma lansata in dezbatere publica. Acest lucru vine in contextul in care bancherii au avertizat ca bancile nu vor putea sa afiseze comisioanele pe ecranul bancomatelor, in valoare absoluta, din cauza limitarilor tehnice.
Ordinul ANPC nr. 505/2014 privind unele masuri de informare a consumatorilor de catre prestatorii de servicii de plata care desfasoara operatiuni de plata prin intermediul ATM-urilor, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 800 din 3 noiembrie 2014, reglementeaza informatiile pe care bancile le vor afisa prin intermediul bancomatelor. Noile dispozitii vor intra in vigoare pe 3 martie 2015.
Astfel, actul normativ stabileste ca bancile vor fi obligate sa informeze consumatorii asupra tuturor comisioanelor, tarifelor, spezelor si oricaror altor tipuri de costuripe care trebuie sa le suporte clientul care efectueaza la ATM-uri operatiuni cu cardul de debit si credit.
Concret, din 3 martie 2015, bancile vor trebui sa afiseze pe ecranul bancomatelor toate informatiile legate de costurile fiecarei operatiuni efectuate, adica eliberare de numerar, transfer intre conturi, plata facturi sau oricare alt serviciu solicitat in mod expres de client prin intermediul ATM, inainte de momentul efectuarii acestuia.
In plus, clientul bancii va avea posibilitatea, daca tranzactia nu ii este oferita in mod gratuit, sa renunte la efectuarea acesteia, prin apasarea unui buton de anulare a respectivei operatiuni.
In ceea ce priveste modul de prezentare a informatiilor, acestea vor trebui indicate in mod vizibil si intr-o forma neechivoca, usor de citit.
De asemenea, noile reglementari care se vor aplica de anul viitor stabilesc ca pentru cardurile de debit sau de credit emise de prestatorii de servicii care le accepta la plata la ATM proprii, costurile operatiunilor se vor afisa in procent pentru fiecare operatiune de plata si, dupa caz, se va afisa si suma minima de plata.
Mai mult decat atat, pentru cardurile de debit sau de credit emise de alti prestatori de servicii de plata decat cei carora le apartin ATM-urile, se va afisa urmatoarea avertizare:”Atentie! — Tranzactia dumneavoastra va fi comisionata conform conditiilor din contractul incheiat cu emitentul cardului”.
In forma lansata in dezbatere publica pe site-ul ANPC, documentul interzicea specificarea valorii costurilor tranzactiei in procente si prevedea ca acestea sa fie exprimate in suma exacta. Aceasta prevedere nu mai este insa cuprinsa in actul normativ publicat ieri in Monitorul Oficial.
Bancherii au avertizat, in perioada in care ordinul ANPC se afla in dezbatere publica, ca bancile nu vor putea sa afiseze comisioanele pe ecranele bancomatelor, in valoare absoluta, din cauza limitarilor tehnice, fiind necesare schimbari inclusiv in sistemele companiilor emitente de carduri, se arata intr-un comunicat al Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), remis recent redactiei.
La acea data, reprezentantii CPBR au mentionat ca proiectul de ordin nu va putea fi implementat in forma sa actuala atat din considerente legale, cat si din ratiuni ce tin de limitarile tehnice si practice ale arhitecturii sistemului de ATM-uri atat la nivel national, cat si international.
„Concret, CPBR a enumerat printre multe alte obstacole si faptul ca afisarea comisioanelor in valoare absoluta la ATM-uri altele decat cele ale bancii emitente ar necesita schimbari inclusiv la nivelul sistemelor MasterCard si Visa si ar presupune ca orice banca din sistem cu retea ATM sa poata vedea in timp real comisioanele tuturor celorlalte. In cazul cardurilor in valuta, situatia ar fi si mai complicata, deoarece exista diferente de curs valutar intre data tranzactiei si data decontarii efective, iar in cazul cardurilor de credit ar fi din nou imposibil de a comunica clientului care ar fi costul cu dobanda aferenta respectivei tranzactii”, se precizeaza in documentul citat.
Mai mult, chiar daca taxele si comisioanele standard ale bancilor sunt afisate in banci si disponibile pe site-urile bancilor, exista categorii de clienti care beneficiaza de conditii specifice, care ar fi supuse in egala masura eventualului schimb de informatii intre banci, ridicand probleme de natura practicilor anticoncurentiale, cat si de respectare a confidentialitatii secretului bancar si comercial, se arata in acelasi document.
Bancile membre CPBR au anticipat ca va fi nevoie de un termen de cel putin 12 luni de la publicarea ordinului si de costuri considerabile pentru a implementa chiar si numai acest sistem, insa documentul va intra in vigoare la 120 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, adica pe 3 martie 2015.
Ordinul ANPC nr. nr. 505/2014 mai stabileste ca in cazul in care cardul se blocheaza sau este retinut in bancomat, bancile vor fi obligate sa informeze clientii, prin semnal video de avertizare pe ecranul terminalului, cu privire la urmatoarele aspecte:
- modalitatea in care consumatorul poate reintra in posesia cardului blocat/retinut, precum si pasii pe care trebuie sa ii urmeze;
- indicarea numarului de telefon pe care consumatorul trebuie sa il apeleze in cazul in care cardul a fost blocat/retinut, precum si intervalul orar in care consumatorul poate efectua acest apel.
In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta
Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.
Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.
Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:
– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;
– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;
– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;
– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;
– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:
- in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
- in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
- in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.
Scurt adagio:Mugur Isarescu este nemultumit de relatia client-banca.Si solutiile?
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu s-a arata nemultumit de ritmul in care bancile acorda imprumuturi, inclusiv pentru maniera in care abordeaza clientii. „Creditarea in lei a crescut rapid, dar scade puternic creditarea in valuta si pentru ca se externalizeaza. Nu cred ca BNR a pierdut pariul. Exista fenomene pozitive. Noi ne tinem de cuvant si reducem RMO la lei. Dar raportul credite/depozite a
devenit subunitar. Bancile nu acorda credite nici cel putin cate depozite sunt. Cand va creste creditarea? Nu intr-o singura zi. Treptat-treptat. Este vorba si de schimbare de comportamente, de incredere reciproca si de comunicare mai corecta. Cred ca bancile ar trebui sa departajeze clientii buni de cei rai si sa ajute clientii buni, sa stea mai aproape de ei. Este in interesul lor.“
Dupa ce a punctat clar ca este nemultumit de relatia client-banca, guvernatorul a tinut sa dea un semnal pozitiv in piata, chiar daca a spus ca este nemultumit de creditare, per ansamblu: “Creditul in lei creste cu cifre apreciabile”.
Mugur Isarescu a sugerat ca viitorul consiliu de administratie al BNR va continua reducerea treptata a rezervelor minime obligatorii la lei si valuta.
Cetelem Ifn s.a. clauze abuzive.Dosar:pretenţii constatare clauze abuzive
Admite recursul. Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că: Admite în parte cererea de chermare în judecată. Constată caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art.2.9. din Condiţiile Speciale ale contractului de credit de consum auto nr. 25800272 din 15.09.2009. Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumelor achitate în temeiul clauzei prevăzute în art.2.9. din Condiţiile Speciale ale contractului nr. 25800272 din 15.09.2009. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate. Irevocabilă. Pronunţată în ședinţă publică, azi 30.06.2014
- DOSAR NR. 55545/299/2012