Dispozițiile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie interpretate în sensul că:
– pe de o parte, se opun unei reglementări naționale potrivit căreia sarcina probei privind neexecutarea obligațiilor prevăzute la articolele 5 și 8 din Directiva 2008/48 revine consumatorului și,
– pe de altă parte, se opun posibilității ca, din cauza unei clauze standard, instanța să fie obligată să considere că consumatorul a recunoscut deplina și corecta executare a obligațiilor precontractuale care îi incumbă creditorului, această clauză determinând astfel o răsturnare a sarcinii probei privind executarea obligațiilor menționate de natură să compromită efectivitatea drepturilor recunoscute de Directiva 2008/48.
Articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat, pe de o parte, în sensul că nu se opune ca evaluarea bonității consumatorului să fie efectuată doar pe baza informațiilor furnizate de acesta din urmă, cu condiția ca informațiile respective să fie într‑un volum suficient și ca simple declarații ale consumatorului să fie însoțite de înscrisuri justificative, și, pe de altă parte, în sensul că nu impune creditorului să efectueze controale sistematice ale informațiilor furnizate de consumator.
Articolul 5 alineatul (6) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că, deși nu se opune ca creditorul să furnizeze explicații corespunzătoare consumatorului înainte de a fi evaluat situația financiară și nevoile acestuia din urmă, este posibil ca evaluarea bonității consumatorului să impună o adaptare a explicațiilor corespunzătoare furnizate, care trebuie comunicate consumatorului în timp util, anterior semnării contractului de credit, fără să dea însă naștere obligației de a întocmi un document specific; a concluzionat CJUE în hotărârea pronunțată joi, 18 decembrie 2014, în cauza C‑449/13.
___
Articolul 5 din Directiva 2008/48, intitulat „Informații precontractuale”, prevede la alineatul (1) primul paragraf și la alineatul (6):
(1) Cu o perioadă rezonabilă de timp înainte ca un consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă, creditorul și, unde este cazul, intermediarul de credit furnizează consumatorului, pe baza termenilor și a condițiilor de creditare oferite de către creditor, precum și, dacă este cazul, a preferințelor exprimate și a informațiilor furnizate de către consumator, informațiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit. Aceste informații, furnizate pe hârtie sau pe alt suport durabil, sunt furnizate prin intermediul formularului «Informații standard la nivel european privind creditul de consum» care figurează în anexa II. Se consideră că creditorul a respectat cerințele de informare prevăzute la prezentul alineat și la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2002/65/CE în cazul în care a furnizat «informații standard la nivel european privind creditul de consum».
(6) Statele membre se asigură că creditorii și, unde este cazul, intermediarii de credit oferă consumatorului explicații corespunzătoare, pentru a‑i permite să evalueze dacă contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale și la situația sa financiară, unde este cazul, prin explicarea informațiilor precontractuale care trebuie furnizate în conformitate cu alineatul (1), caracteristicile esențiale ale produselor propuse și efectele exacte pe care le pot avea asupra consumatorului, inclusiv consecințele neplății din partea consumatorului. Statele membre pot adapta modul și măsura în care se acordă asistență, precum și identitatea părții care o acordă, la circumstanțele speciale ale situației în care este oferit contractul de credit, la persoana căreia îi este oferit și la tipul de credit oferit.”
Articolul 8 din această directivă, intitulat „Obligația de a evalua bonitatea consumatorului”, prevede la alineatul (1):
„Statele membre se asigură că, înainte de încheierea unui contract de credit, creditorul evaluează, atunci când este cazul, bonitatea consumatorului pe baza unui volum suficient de informații obținute de la consumator și, dacă este necesar, pe baza consultării bazei de date relevante. Statele membre a căror legislație prevede obligația evaluării bonității consumatorilor de către creditori, pe baza consultării bazei de date relevante, pot menține această obligație.”
Bancile sunt obligate sa faca dovada informarii clientului asupra produsului cumparat.
Directiva 2008/48/CE prevede ca banca este obligata sa furnizeze informatii precontractuale unui client care intentioneaza sa contracteze un credit, inainte ca acesta sa semneze contractul, astfel incat clientul sa poata lua o decizie in cunostinta de cauza. De asemenea, banca mai are obligatia de a pune la dispozitia clientului o fisa de informatii standard la nivel european privind creditul de consum si sa verifice bonitatea clientului.
Important! Dispozitiile directivei nu stabilesc norme referitoare la sarcina probei si la mijloacele de proba privind executarea obligatiilor care ii revin bancii.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit printr-o hotarare in cauza C-449/13, ca bancii ii revine sarcina de a dovedi ca si-a executat obligatiile precontractuale de informare a clientului, precum si de verificare a bonitatii acestuia, se mentioneaza intr-un comunicat publicat pe site-ul institutiei.
Decizia CJUE vine in conditiile in care o instanta din Franta a sesizat Curtea cu cateva intrebari preliminare in doua litigii.