Clauza abuzivă reprezintă acel tip de clauză contractuală întalnită în mod preponderent în contractele-tip, prin care comerciantul unor servicii (de telefonie, bancare etc.) impune consumatorului asumarea unor obligaţii vădit prejudiciabile faţă de interesul său.
Clauza abuzivă este rar negociabilă şi poate privi unul din următoarele aspecte:
– penalităţi de întarziere la plată mai mari decât cele existente pe piaţă;
– comisioane şi dobânzi ascunse în formulări ample şi neclare;
– condiţii dezavantajoase în cazul încercării de a media vreun conflict legat de derularea contractului etc.
S-a mai afirmat că, de regulă, clauzele abuzive ar fi mijloace de apărare împotriva rău platnicilor şi modalităţi de control a comportamentului contractual al celui vizat.
O primă categorie de astfel de clauze se referă la posibilitatea băncii de a modifica, în mod unilateral, rata dobânzii. Dacă reglementările actuale impun băncilor obligaţia de a stabili în contractul de credit rata dobânzii datorată de împrumutat, în privinţa posibilităţii băncii de a modifica această dobandă, a procentului maxim până la care aceasta poate fi majorată, precum şi a evenimentelor care pot determina creşterea ratei acesteia, nu există niciun fel de prevederi. Din acest punct de vedere, ne aflăm în plin câmp de acţiune a libertăţii contractuale, astfel încât băncile „se văd obligate“ să-şi protejeze interesele, chiar dacă aceasta înseamnă încălcarea principiului „bunei-credinţe“, care trebuie să guverneze raporturile juridice dintre cele două părţi.
Prin urmare, băncile inserează în contracte clauze de genul: „În cazul în care intervine orice eveniment care face ca rata dobânzii de referinţă să nu mai fie disponibilă sau folosită de Banca (…), rata dobânzii va fi înlocuită cu o rată stabilită de bancă la unica sa discreţie“ sau „Banca are dreptul de a modifica rata dobânzii în funcţie de costurile resurselor de finanţare proprii“.
De asemenea, modalitatea de aducere la cunoştinţă împrumutatului a modificării unui element esential al contractului, cum este rata dobânzii, nu îmbracă, în cele mai multe dintre cazuri, forma prevăzută în contract. Astfel, deşi orice modificare a prevederilor contractuale trebuie să îmbrace forma scrisă (act adiţional la contract, semnat de ambele părţi), împrumutatul „acceptă“ ca modificarea ratei dobânzii să-i fie adusă la cunoştinţă „prin publicare pe site-ul băncii ori prin afişare la sediul sucursalelor băncii“, iar daca nu acceptă noua rata se „obligă“ să restituie băncii, în termen de cinci zile, toate sumele datorate în temeiul contractului, respectiv capitalul, dobânzile şi comisioanele neîncasate de bancă.
Dobânzi penalizatoare la limita legii
O alta clauză „consimţită“ de debitori se referă la plata unei dobânzi penalizatoare, datorată în situaţia în care debitorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile de plată. Unele bănci practică o dobândă penalizatoare în cuantum foarte ridicat (care poate merge până la 20%), pentru dobânda neachitată la termen. Acest procedeu, denumit în doctrina juridică anatocism (adică dobândă la dobândă), a fost interzis prin Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte şi abia ulterior aparent permis, prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligaţii băneşti, fără însă ca ultimul act normativ să stabilească un cuantum maxim al acestei dobânzi. Profitând de cadrul legislativ permisiv, dar şi de „libertatea contractuală“, băncile stabilesc o rată a dobânzii penalizatoare care depăşeşte, de regulă, rata dobânzii stabilite pentru rambursarea capitalului.
Asigurări de viaţă fără legatură cu riscurile contractului
O problemă delicată o ridică şi obligaţia asumată sau, mai corect, impusă împrumutatului de a încheia o poliţă de asigurare de viaţă, valabilă pe durata de derulare a contractului de credit, la o valoare egală cu valoarea creditului şi care este cesionată în favoarea băncii. Aceasta clauză, omniprezentă în contractele de credit întâlnite în practică, este „delicată“, deoarece ea nu este de natură să acopere niciun risc determinat sau determinabil, din prisma dreptului civil român actual, iar pentru cazul morţii debitorului, banca are la îndemână suficiente garanţii contractuale pentru a recupera sumele datorate de acesta în temeiul contractului de credit.
Av. Marius Coltuc