Departamentul de Control al Guvernului (DCG) a sesizat DNA în cazul clipurilor publicitare contractate de fosta Autoritate Naţională pentru Turism cu scopul de a promova imaginea României în mass-media.
În urma verificărilor făcute, în perioada 13-26 iunie, comisarii guvernamentali au constatat deficienţe legate de derularea contractului şi recepţia materialelor produse. Echipa de control a verificat modul în care a fost respectată procedura de achiziţie privind înţelegerea cu firma Smart Advertising pentru achiziţionarea a cinci spoturi tv, a contractului pentru cele cinci machete banner, în valoare de 5.356.700 lei, inclusiv TVA, dar şi pentru serviciile de difuzare media interne, în valoare de 3.092.334 lei, inclusiv TVA. Potrivit şefului Departamentului de Control al Guvernului, secretarul de stat Emanoil Neguţ, instituţia de control a constatat deficienţe privind modul în care au fost derulate aceste contracte, în special în privinţa alocării bugetului, în acest sens fiind identificate două note de fundamentare cu acelaşi conţinut, dar cu sume modificate: 1.037.037 euro cu TVA la 1.851.852 euro cu TVA. Referitor la campania de publicitate în media interne, inspectorii au descoperit că nu au fost respectate nici caietul de sarcini şi nici prevederile contractuale. Astfel, concluzia anchetei a fost aceea că 97% din buget a fost plătit pentru promovarea clipurilor prin posturi tv aflate pe locurile 7-15 din punct de vedere al audienţei medii zilnice, deşi documentaţia prevedea obligaţia difuzării pe cele mai importante cinci posturi tv. Scandalul clipurilor publicitare a fost scos la iveală de secretarul de stat în Ministerul Comerţului şi Turismului, Lucia Morariu, care a făcut public faptul că Departamentul de Promovare al fostei Autorităţi pentru Turism a contractat şi plătit cinci clipuri publicitare tv pentru promovare internaţională, în valoare de 1,3 milioane de euro, care nu aveau sonor, drept care nu au putut fi niciodată folosite. Mai mult, Morariu a apreciat la declanşarea scandalului faptul că preţul plătit de stat a fost de cel puţin cinci ori mai mare decât suma pe care ar fi plătit-o o firmă privată.
814.000 euro reprezintă suplimentarea de buget de care au avut nevoie diriguitorii turismului pentru promovarea ratată a ţării în mass-media.