colectiv

#colectiv , 3 ani

de
Colectiv_3ani

Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui clubsituat în Sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity,[4] cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”.[5][6]

Conform datelor existente (cercetările se află în curs), focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului, artificii care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic (ușor inflamabil) folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii. Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul provocând leziuni – în unele situații cauzatoare de moarte, prin combustie, asfixie, intoxicații cu monoxid de carbon și alte gaze, unui număr semnificativ dintre participanții la concert.[7][8] Amploarea evenimentului a determinat Ministerul de Interne să instituie Planul roșu de intervenție, iar Guvernul României a decretat trei zile de doliu național. Ca urmare a protestelor masive care au urmat incendiului, au demisionat pe 4 noiembrie 2015 Victor Ponta, împreună cu guvernul său, și primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.[9][10]

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat un număr de 64 de persoane.[11] În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate.[12][13] În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.[14]

A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte[15] și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese accidentul aviatic de la Balotești din 1995 în care au murit 60 de persoane.[16][17]

 

 

Ce s-a schimbat,dupa 3 ani?

Dreptul la repaus săptămânal. Recuperarea zilelor libere acordate ca măsură pentru desfăşurarea în bune condiţii a unui eveniment internaţional.

de

Prin acţiunea înregistrată la data de 25.01.2007, reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României – reprezentat prin Primul Ministru, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea art.l alin. (3) din H.G. din 15.09.2006, privind stabilirea unor măsuri pentru desfăşurare în bune condiţii a celei de a 11 – a Reuniuni la nivelul şefilor de stat şi guvern a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

In motivarea acţiunii s-a arătat ca art.l alin. (3) din H.G. 1221/15.09.2006, interzice expres salarizarea suplimentară sau acordarea de timp liber corespunzător pentru activitatea prestată în plus, contravenind prevederilor art. 132 şi art. 137 alin. (2) din Codul muncii, art. 40 alin. (3) lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2005 – 2006, ale art.20 alin. (3) şi art.36 alin. (l) lit. i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura Învăţământ şi ale art. 19 alin. (3) şi art.35 alin. (l) lit. h) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Reclamantul a susţinut ca toate aceste texte reglementează expres acordarea de timp liber corespunzător şi a unui spor de salariu pentru activitatea prestata în zilele nelucrătoare, în categoria zilelor nelucrătoare fiind incluse ăi zilele de repaus săptămânal (sâmbăta şi duminica).

A mai arătat reclamantul, ca membrii de sindicat sunt prejudicial în dreptul lor de a beneficia de o zi libera plătită şi de un spor de 100% din salariul de baza, pentru activitatea desfăşurată în zilele de 07,14 şi 21 octombrie 2006, dar şi de dreptul de a beneficia de un repaus săptămânal de 2 zile consecutive, în săptămânile 2-8 octombrie şi 16-22 octombrie 2006, salariaţii beneficiind de o singură zi liberă.

Totodată, s-a mai susţinut ca art. l alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 încalcă şi prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţia României, potrivit cărora dreptul negocierii colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a apreciat cererea reclamantului ca fiind nefondată, acesta făcând o interpretare eronată a dispoziţiilor legale invocate, deoarece în speţă, a fost o situaţie specială şi anume, reuniunea la nivelul şefilor de stat şi guvern a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei motiv pentru care, în vederea desfăşurării în bune condiţiuni a evenimentului menţionat s-au acordat trei zile libere, necontestate de reclamant, zile libere care au reprezentat diminuarea timpului de muncă din săptămâna 25 – 29 sept.2006 şi care, în mod normal, urmau sa fie recuperate cum s-a stabilit prin hotărâre.

În consecinţa, a constatat instanţa că nu se poate invoca încălcarea dispoziţiilor arătate de reclamant privind acordarea de timp liber corespunzător şi a unui spor la salariu pentru activitatea prestată în zilele nelucrătoare de sâmbătă 7, 14 si 21 octombrie 2006, care reprezintă zile de repaus săptămânal.

S-a mai reţinut ca invocarea de către reclamant a art.132 din Codul muncii nu este aplicabil în speţă, deoarece acesta se referă la timpul de muncă care depăşeşte atât durata normală, cât şi numărul de zile lucrătoare, or în cauză se pune problema recuperam zilelor libere acordate în timpul săptămânii lucrătoare şi nu o compensare a muncii prestate suplimentar.

A concluzionat Curtea de Apel Bucureşti că dispoziţiile H.G. nr. 1221/2006 nu încalcă prevederile art.41 alin. (5) din Constituţia României privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, deoarece potrivit art.243 alin. (l) din Codul muncii şi art.7 alin. (2) din Legea 130/1996, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, astfel încât cererea reclamantului nu este rezonabilă.

Împotriva sentinţei civile nr. 987 din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a –VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs în termen legal reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ – Bucureşti, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Recurentul a apreciat că prin aplicarea art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006, membrii săi de sindicat sunt prejudiciaţi în dreptul lor de a beneficia de o zi liberă şi de un spor de 100% din salariul de baza pentru activitatea desfăşurată în zilele de 7, 14 şi 21 octombrie 2006 – drept consacrat de art. 36 alin. (1) lit. (i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura Învăţământ şi art. 35 alin. (1) lit. h) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti – dar şi de dreptul de a beneficia de un repaus săptămânal de doua zile consecutive – în săptămânile 2-8 octombrie, 9-15 octombrie şi 16-22 octombrie 2006 salariaţii beneficiind de o singura zi liberă, în contradicţie totală cu prevederile art.132 din Codul muncii.

Sub acest aspect, recurentul a arătat că în mod total eronat instanţa de fond a apreciat ca art. 132 din Codul muncii nu este aplicabil în speţă, deoarece textul art. 132 alin. (1)-(3) vizează în exclusivitate zilele de repaus săptămânal, care, potrivit legii, trebuie să se acorde obligatoriu în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. În condiţiile în care Codul muncii reglementează obligativitatea a doua zile consecutive de repaus săptămânal – care nu s-au acordat în săptămânile 2-8 octombrie, 9-15 octombrie şi 16-22 octombrie 2006 – era imperios necesar că, în situaţia în care acest lucru nu era posibil, să se acorde compensările stabilite de convenţiile colective, fapt interzis expres prin art.1 alin. (3) din actul administrativ normativ atacat.

Totodată, a menţionat recurentul, din cuprinsul sentinţei recurate nu rezulta motivele pentru care instanţa de fond a respins argumentul întemeiat pe dispoziţiile art. 137 alin. (2) din Codul muncii, astfel că hotărârea atacată nu cuprinde nici motivele pe care se întemeiază.

În acelaşi timp, reclamantul a relevat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 41  alin. (5)  din Constituţia României privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, fiind evident ca dispoziţiile art.1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 interzic expres salarizarea suplimentară sau acordarea de timp liber corespunzător pentru activitatea prestată sâmbăta, aceste drepturi fiind garantate prin contractele colective de muncă aplicabile. Mai mult, s-a arătat, că a fost încălcat şi principiul general consacrat de art.1 alin. (5) din Constituţia României, în condiţiile în care printr-o hotărâre de guvern (emisă în aplicarea legii) se încalcă, de fapt dispoziţiile unei legi, respectiv a Codului muncii.

A mai învederat recurenta că, în opinia sa, Guvernul României şi-a exercitat abuziv dreptul de apreciere prin inserarea în cuprinsul art.1 al HG nr. 1221/2006 a alin. (3) potrivit căruia „ Prestarea muncii în zilele de sâmbăta, potrivit alin. (2), nu conferă dreptul de salarizare suplimentară sau acordarea de timp liber corespunzător”. Prin acest text, executivul încalcă voinţa părţilor contractelor colective de muncă, ceea ce denotă caracterul abuziv al acestei decizii, şi încalcă prevederile art.7 alin. (2) ale Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă potrivit căruia „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor” precum şi ale art.30 alin. (1) din acelaşi act normativ, conform căruia „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi”.

La nivel de ramură învăţământ, s-a încheiat contract colectiv de muncă unic, acesta fiind înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi publicat în Monitorul Oficial al României. Conform art. 36 alin. (1) lit. i) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Învăţământ „personalul din învăţământ care prestează activitate într-o zi de repaus săptămânal, zi liberă sau de sărbătoare legală ori religioasă beneficiază de o zi libera plătită şi de un spor de 100% din salariul de bază”.

In temeiul contractului la nivel de ramuă, a fost încheiat Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, care la art. 35 alin. (1) lit. h) reiterează dispoziţiile contractului de nivel superior, stipulând la litera h) ca „ pentru activitatea prestată într-o zi de repaus săptămânal, zi liber sau de sărbătoare legală ori religioasă, salariatului i se acorda o zi liberă plătită şi un spor de 100% din salariul de bază.

Prin întâmpinarea formulată în cauză Cancelaria Primului – Ministru a solicitat respingerea recursului declarat de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ – Bucureşti ca nefondat.

În speţă, a învederat intimatul, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.132 din Codul muncii, întrucât în cazul prevăzut de H.G. nr. 1221/2006 munca prestată în zilele de repaus săptămânal reprezintă o măsură de recuperare a zilelor libere acordate în cadrul săptămânii lucrătoare 25-29 septembrie 2006, când timpul de muncă a fost considerabil mai mic decât durata normală, reglementată de art. 109 alin. (1) din Codul muncii. În concret, în săptămâna 25-29 septembrie 2006, salariaţii din sectorul public au avut 5 zile de repaus săptămânal în loc de 2 zile, cum prevede art. 110 alin. (1) din Codul muncii.

De asemenea, intimatul a susţinut ca nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 137 alin. (2) din Codul muncii, care se referă la munca prestată în zilele de sărbătoare legală, în condiţiile în care recuperarea zilelor libere acordate în cadrul săptămânii lucrătoare 25-29 septembrie 2006 nu s-a făcut în zile de sărbătoare legală.

In fine, în ceea ce priveşte prevederile contractelor colective de muncă, invocate de recurent, s-a precizat că acestea nu sunt nici ele aplicabile în speţă, neavând forţa juridică superioara unei hotărâri de guvern, atâta vreme cât art. 243 alin. (1) din Codul muncii şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi.

Recursul este fondat.

Prevederea legală atacată în contencios administrativ de către recurenta Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti este cuprinsă în art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/13 septembrie 2006 privind stabilirea unor măsuri pentru desfăşurarea, în bune condiţii, a cele de-a XI a Reuniuni la nivel de şefi de state şi de guvern a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, publicată în M.Of. I nr. 782/15 septembrie 2006 şi are următorul conţinut „ Prestarea muncii în zilele de sâmbătă, potrivit alin. (2), nu conferă dreptul la salarizare corespunzătoare sau acordarea de timp liber corespunzător”.

Aceasta dispoziţie legală este nelegală, întrucât intra în coliziune cu prevederile actelor normative cu forţa juridică superioară în special cu art. 132 alin. (3) din Codul muncii, care stabileşte că în situaţia în care repausul săptămânal se acordă în alte zile decât sâmbăta şi duminica, salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă. Acest text normativ nu poate fi interpretat în sensul indicat de intimatul pârât Guvernul României, Codul muncii stabilind imperativ şi nu facultativ, în sarcina angajatorilor, obligaţia acordării unui spor la salariu.

Pe de alta parte, dispoziţiile cuprinse în art.1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 sunt nelegale şi datorită faptului ca prin acestea s-au încălcat prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţia României care dispun că dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate, art.7 alin. (2) şi 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit cu care contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părţi, prevederile art. 36 alin. (1) lit. (i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ, precum şi prescripţiile art. 35 alin. (1) lit. (h) din  Contractul   Colectiv   de   Muncă   Unic  la  Nivelul  Inspectoratului   Şcolar   al Municipiului Bucureşti, fiind vătămat dreptul salariaţilor din Învăţământ de a beneficia de o zi liberă plătită şi de un spor de 100% din salariul de bază.

Intr-adevăr, potrivit art. 36 alin. (1) lit. (i) din şi potrivit art. 35 alin. (1) lit. (h) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, salariatul din Învăţământ beneficiază pentru activitatea prestată într-o zi de repaus săptămânal, zi liberă sau de sărbătoare legală ori religioasă de o zi liberă plătită şi de un spor de 100% din salariul de bază.

Potrivit art. 9 alin. (2) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ, „dacă contractul nu este denunţat de niciuna din părţi cu minimum 60 de zile înainte de data expirării lui sau dacă niciuna din părţi nu are iniţiativa renegocierii lui, contractul se prelungeşte automat pe o perioada de un an”.

Nu rezultă din probele dosarului că contractul colectiv de muncă menţionat mai sus a fost denunţat sau renegociat, nefiind îndeplinite cerinţele art. 33 alin. (4) din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă care impun cerinţa notificării organului la care contractul a fost depus pentru înregistrare, pentru situaţia în care părţile contractante constata încetarea efectelor acestuia.

În cauză, reclamanta a dovedit vătămarea dreptului sau proteguit de lege, respectiv dreptul la repaus săptămânal, reglementat de art. 37 alin. (2) din Constituţie şi de art. 132 din Codul muncii, acest drept putând fi apărat de sindicat conform art. 9 din Constituţia României.

Dreptul constituţional la repaus săptămânal a fost aşadar vătămat de intimatul Guvernul României care, prin edictarea alineatului (3) al articolului 1 din H.G. nr. 1221/2006, a depăşit limitele puterii sale discreţionare, de apreciere.

In aceste condiţii, reţinând ca hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică şi ca recursul declarat în cauza este fondat, s-a  dispus admiterea recursului formulat de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti şi modificarea sentinţei civile pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ şi a anularii art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru desfăşurarea în bune condiţii a celei de-a XI a Reuniuni la nivel de şefi de stat şi de guverne a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, publicata în M. Of. nr. 782 din 15 septembrie 2006.

Suspendarea contractului individual de munca

de

Art. 49. – (1) Suspendarea contractului individual de munca poate interveni de drept, prin acordul partilor sau prin actul unilateral al uneia dintre parti.

(2) Suspendarea contractului individual de munca are ca efect suspendarea prestarii muncii de catre salariat si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator.

(3) Pe durata suspendarii pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor decat cele prevazute la alin. (2), daca acestea sunt prevazute prin legi speciale, prin contractul colectiv de munca aplicabil, prin contracte individuale de munca sau prin regulamente interne.

(4) In cazul suspendarii contractului individual de munca din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendarii acesta nu va beneficia de nici un drept care rezulta din calitatea sa de salariat.

Art. 50. – Contractul individual de munca se suspenda de drept in urmatoarele situatii:

a) concediu de maternitate;

b) concediu pentru incapacitate temporara de munca;

c) carantina;

d) efectuarea serviciului militar obligatoriu;

e) exercitarea unei functii in cadrul unei autoritati executive, legislative ori judecatoresti, pe toata durata mandatului, daca legea nu prevede altfel;

f) indeplinirea unei functii de conducere salarizate in sindicat;

g) forta majora;

h) in cazul in care salariatul este arestat preventiv, in conditiile Codului de procedura penala;

i) in alte cazuri expres prevazute de lege.

Art. 51. – (1) Contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa salariatului, in urmatoarele situatii:

a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani;

b) concediu pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani;

c) concediu paternal;

d) concediu pentru formare profesionala;

e) exercitarea unor functii elective in cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toata durata mandatului;

f) participarea la greva;

g) Abrogat.

(2) Contractul individual de munca poate fi suspendat in situatia absentelor nemotivate ale salariatului, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, contractul individual de munca, precum si prin regulamentul intern.

Art. 52. – (1) Contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului in urmatoarele situatii:

a) pe durata cercetarii disciplinare prealabile, in conditiile legii;

b) ca sanctiune disciplinara;

c) in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti;

d) in cazul intreruperii temporare a activitatii, fara incetarea raportului de munca, in special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;

e) pe durata detasarii.

(2) In cazurile prevazute la alin. (1) lit. a), b) si c), daca se constata nevinovatia celui in cauza, salariatul isi reia activitatea anterioara, platindu-i-se, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului.

Art. 53. – (1) Pe durata intreruperii temporare a activitatii angajatorului salariatii beneficiaza de o indemnizatie, platita din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mica de 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat.

(2) Pe durata intreruperii temporare prevazute la alin. (1) salariatii se vor afla la dispozitia angajatorului, acesta avand oricand posibilitatea sa dispuna reinceperea activitatii.

Art. 54. – Contractul individual de munca poate fi suspendat, prin acordul partilor, in cazul concediilor fara plata pentru studii sau pentru interese personale.

Contractele colective de munca

de

Art. 236. – (1) Contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.

(2) Negocierea colectiva este obligatorie, cu exceptia cazului in care angajatorul are incadrati mai putin de 21 de salariati.

(3) La negocierea clauzelor si la incheierea contractelor colective de munca partile sunt egale si libere.

(4) Contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.

Art. 237. – Partile, reprezentarea acestora si procedura de negociere si de incheiere a contractelor colective de munca sunt stabilite potrivit legii.

Art. 238. – (1) Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.

(2) Contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.

(3) La incheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.

Art. 239. – Prevederile contractului colectiv de munca produc efecte pentru toti salariatii, indiferent de data angajarii sau de afilierea lor la o organizatie sindicala.

Art. 240. – (1) Contractele colective de munca se pot incheia la nivelul angajatorilor, al ramurilor de activitate si la nivel national.

(2) Contractele colective de munca se pot incheia si la nivelul unor grupuri de angajatori, denumite in continuare grupuri de angajatori.

Art. 241. – (1) Clauzele contractelor colective de munca produc efecte dupa cum urmeaza:

a) pentru toti salariatii angajatorului, in cazul contractelor colective de munca incheiate la acest nivel;

b) pentru toti salariatii incadrati la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel;

c) pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel;

d) pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din tara, in cazul contractului colectiv de munca la nivel national.

(2) La fiecare dintre nivelurile prevazute la art. 240 se incheie un singur contract colectiv de munca.

Art. 242. – Contractul colectiv de munca se incheie pe o perioada determinata, care nu poate fi mai mica de 12 luni, sau pe durata unei lucrari determinate.

Art. 243. – (1) Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.

(2) Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.

Art. 244. – Clauzele contractului colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executarii lui, in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru.

Art. 245. – Contractul colectiv de munca inceteaza:

a) la implinirea termenului sau la terminarea lucrarii pentru care a fost incheiat, daca partile nu convin prelungirea aplicarii acestuia;

b) la data dizolvarii sau lichidarii judiciare a angajatorului;

c) prin acordul partilor.

Art. 246. – Aplicarea contractului colectiv de munca poate fi suspendata prin acordul de vointa al partilor ori in caz de forta majora.

Art. 247. – In cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.

Contractele colective de munca

de

Art. 236. – (1) Contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.
(2) Negocierea colectiva este obligatorie, cu exceptia cazului in care angajatorul are incadrati mai putin de 21 de salariati.
(3) La negocierea clauzelor si la incheierea contractelor colective de munca partile sunt egale si libere.
(4) Contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.

Art. 237. – Partile, reprezentarea acestora si procedura de negociere si de incheiere a contractelor colective de munca sunt stabilite potrivit legii.

Art. 238. – (1) Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.
(2) Contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
(3) La incheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.

Art. 239. – Prevederile contractului colectiv de munca produc efecte pentru toti salariatii, indiferent de data angajarii sau de afilierea lor la o organizatie sindicala.

Art. 240. – (1) Contractele colective de munca se pot incheia la nivelul angajatorilor, al ramurilor de activitate si la nivel national.
(2) Contractele colective de munca se pot incheia si la nivelul unor grupuri de angajatori, denumite in continuare grupuri de angajatori.

Art. 241. – (1) Clauzele contractelor colective de munca produc efecte dupa cum urmeaza:
a) pentru toti salariatii angajatorului, in cazul contractelor colective de munca incheiate la acest nivel;
b) pentru toti salariatii incadrati la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel;
c) pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel;
d) pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din tara, in cazul contractului colectiv de munca la nivel national.
(2) La fiecare dintre nivelurile prevazute la art. 240 se incheie un singur contract colectiv de munca.

Art. 242. – Contractul colectiv de munca se incheie pe o perioada determinata, care nu poate fi mai mica de 12 luni, sau pe durata unei lucrari determinate.

Art. 243. – (1) Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
(2) Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.

Art. 244. – Clauzele contractului colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executarii lui, in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru.

Art. 245. – Contractul colectiv de munca inceteaza:
a) la implinirea termenului sau la terminarea lucrarii pentru care a fost incheiat, daca partile nu convin prelungirea aplicarii acestuia;
b) la data dizolvarii sau lichidarii judiciare a angajatorului;
c) prin acordul partilor.

Art. 246. – Aplicarea contractului colectiv de munca poate fi suspendata prin acordul de vointa al partilor ori in caz de forta majora.

Art. 247. – in cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.

Societatile în nume colectiv

de

Art. 75. – Dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator, afara de stipulatie contrara în actul constitutiv.

Art. 76. – (1) Daca actul constitutiv dispune ca administratorii sa lucreze împreuna, decizia trebuie luata în unanimitate; în caz de divergenta între administratori, vor decide asociatii care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social.
(2) Pentru actele urgente, a caror neîndeplinire ar cauza o paguba mare societatii, poate decide un singur administrator în lipsa celorlalti, care se gasesc în imposibilitate, chiar momentana, de a lua parte la administratie. Art. 77. – (1) Asociatii care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social pot alege unul sau mai multi administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata însarcinarii si eventuala lor remuneratie, afara numai daca prin actul constitutiv nu se dispune altfel.
(2) Cu aceeasi majoritate asociatii pot decide asupra revocarii administratorilor sau asupra limitarii puterilor lor, afara de cazul în care administratorii au fost numiti prin actul constitutiv.

Art. 78. – (1) Daca un administrator ia initiativa unei operatiuni ce depaseste limitele operatiunilor obisnuite comertului pe care îl exercita societatea, acesta trebuie sa înstiinteze pe ceilalti administratori, înainte de a o încheia, sub sanctiunea suportarii pierderilor ce ar rezulta din aceasta.
(2) În caz de opozitie a vreunuia dintre ei, vor decide asociatii care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social.
(3) Operatiunea încheiata în contra opozitiei facute este valabila fata de tertii carora nu li se va fi comunicat aceasta opozitie.
Art. 79. – (1) Asociatul care, într-o operatiune determinata, are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale societatii, nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind aceasta operatiune.
(2) Asociatul care contravine dispozitiilor alin. (1) este raspunzator de daunele cauzate societatii, daca, fara votul sau, nu s-ar fi obtinut majoritatea ceruta.
Art. 80. – Asociatul care, fara consimtamântul scris al celorlalti asociati, întrebuinteaza capitalul, bunurile sau creditul societatii în folosul sau sau în acela al unei alte persoane este obligat sa restituie societatii beneficiile ce au rezultat si sa plateasca despagubiri pentru daunele cauzate.
Art. 81. – (1) Nici un asociat nu poate lua din fondurile societatii mai mult decât i s-a fixat pentru cheltuielile facute sau pentru cele ce urmeaza sa le faca în interesul societatii.
(2) Asociatul care contravine acestei dispozitii este raspunzator de sumele luate si de daune.
(3) Se va putea stipula, prin actul constitutiv, ca asociatii pot lua din casa societatii anumite sume pentru cheltuielile lor particulare.
Art. 82. – (1) Asociatii nu pot lua parte, ca asociati cu raspundere nelimitata, în alte societati concurente sau având acelasi obiect de activitate, nici sa faca operatiuni în contul lor sau al altora, în acelasi fel de comert sau într-unul asemanator, fara consimtamântul celorlalti asociati.
(2) Consimtamântul se socoteste dat daca participarea sau operatiunile fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalti asociati si acestia nu au interzis continuarea lor.
(3) În caz de încalcare a prevederilor alin. (1) si (2), societatea, în afara de dreptul de a exclude pe asociat, poate sa decida ca acesta a lucrat în contul ei sau sa ceara despagubiri.
(4) Acest drept se stinge dupa trecerea a 3 luni din ziua când societatea a avut cunostinta, fara sa fi luat vreo hotarâre.
Art. 83. – Când aportul la capitalul social apartine mai multor persoane, acestea sunt obligate solidar fata de societate si trebuie sa desemneze un reprezentant comun pentru exercitarea drepturilor decurgând din acest aport.
Art. 84. – (1) Asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creante nu este liberat cât timp societatea nu a obtinut plata sumei pentru care au fost aduse.
(2) Daca plata nu s-a putut obtine prin urmarirea debitorului cedat, asociatul, în afara de daune, raspunde de suma datorata, cu dobânda legala din ziua scadentei creantelor.
Art. 85. – (1) Asociatii sunt obligati nelimitat si solidar pentru operatiunile îndeplinite în numele societatii de persoanele care o reprezinta.
(2) Hotarârea judecatoreasca obtinuta împotriva societatii este opozabila fiecarui asociat.
Art. 86. – Pentru aprobarea situatiei financiare anuale si pentru deciziile referitoare la introducerea actiunii în raspunderea administratorilor este necesar votul asociatilor reprezentând majoritatea capitalului social.
Art. 87. – (1) Cesiunea aportului de capital social este posibila daca a fost permisa prin actul constitutiv.
(2) Cesiunea nu libereaza pe asociatul cedent de ceea ce mai datoreaza societatii din aportul sau de capital.
(3) Fata de terti, cedentul ramâne raspunzator potrivit art. 225.
(4) Când actul constitutiv prevede cazurile de retragere a unui asociat, se vor aplica dispozitiile art. 225 si 229.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!