Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la 27 aprilie 2007, Ministerul Justiţiei a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 3673/14 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti solicitând modificarea hotărârii atacate.
În motivarea recursului, recurentul susţine că litigiul s-a născut în urma hotărârilor Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care a apreciat că „acordarea stimulentelor salariale pentru judecători potrivit criteriului de vechime ( 0-3 ani) reprezintă o discriminare indirectă potrivit art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare”.
Recurenta a mai menţionat că Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a apreciat că „vechimea în muncă este un criteriu aparent neutru care dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, ce îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de stimulente salariale”.
Ministerul Justiţiei, a susţinut că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea formulată de Ministerul Justiţiei cu motivarea că alegerea criteriului de vechime pentru repartizarea stimulentelor având ca sursă fondul constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997 dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani care au înregistrat performanţe profesionale şi îndeplinesc criteriile de repartizare individuală.
În susţinerea recursului Ministerul Justiţiei precizează că stimulentele financiare în discuţie au fost acordate cu respectarea prevederilor normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin.2 din Legea nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2404/C/2004.
S-a mai menţionat că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege şi că nu poate fi în cauză vorba de practici discriminatorii câtă vreme, ulterior măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare şi personalul din sistemul autorităţii judecătoreşti, care nu s-a încadrat în Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/C/15 decembrie 2005.
Analizând cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Instanţa de fond a hotărât că acordarea de Ministerul Justiţiei prin Ordinul nr. 1921/C/2005 de stimulente financiare judecătorilor, din cadrul judecătoriilor care au o vechime cuprinsă între 0 şi 3 ani, în sumă de 1.700 RON aşa cum a constatat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării constituie o discriminare, împărţindu-se categoria socio-profesională a judecătorilor în două categorii: cea a judecătorilor cu o vechime în muncă între 0-3 ani şi cea a judecătorilor cu o vechime de 3 ani.
Instanţa de fond a reţinut că acordarea acestor stimulente s-a făcut în baza art. 4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004. Aceste sume nu prevăd în art. 4 „criteriul vechimii în magistratură”, criteriile prevăzute fiind în sensul evaluării activităţii şi performanţei judecătorului.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că în mod corect intimatul –pârât în cauză a reţinut incidenţa art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor firmelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare, criteriul vechimii de 0 -3 ani reprezentând un criteriu aparent neutru, însă care dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, care au înregistrat performanţe profesionale şi îndeplinesc criteriile de repartizare individuală prevăzute de art. 4 din Norme pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale.
Mai mult s-a precizat de instanţă că impunerea unei limite de vechime de 3 ani înseamnă inaplicarea criteriilor de repartizare individuală la judecătorii care au depăşit această limită de vechime, deci excluderea acestora deşi, fondul constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 este destinat stimulării personalului din sistemul justiţiei, fără distincţie, cu excepţia stimulentelor nominale care se acordă în anumite condiţii expres stabilite.
S-a mai considerat de instanţa de fond că eliminarea unor categorii de judecători de la acordarea stimulentelor din Fondul constituit potrivit art. 25 alin (2) din Legea nr. 146/1997, pe considerente abstracte de grup sau categorie profesională, în funcţie de vechime, în condiţiile în care vechimea în magistratură reprezintă unul din elementele în baza căruia se stabileşte indemnizaţia prevăzută de art. 3 şi 4 din O.G. nr. 27/2006 şi în raport de care se face promovarea potrivit Legii nr. 303/2004, aşa cum s-a făcut prin actul administrativ în discuţie – Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/C/2005 este o discriminare în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000.
Recursul este nefondat.
În mod corect instanţa de fond a apreciat că hotărârea nr.15/23 ianuarie 2006 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este corectă.
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005, Ministerul Justiţiei prin ignorarea prevederilor art. 4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004 şi instituind un singur criteriu neprevăzut de aceste norme a acordat stimulente financiare judecătorilor de la judecătorii cu o vechime de 0 – 3 ani.
Susţinerea Ministrului Justiţiei că aceste stimulente s-au încadrat în condiţiile generale de repartizare ignorându-se discriminarea voită instituită privind vechimea în muncă a judecătorilor 0 -3 ani, cu încălcarea art. 4 din normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004, a art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) şi (2), art. 6 lit.c şi art. 8 din O.G. nr. 137/2000 este neîntemeiată. În acest sens este şi art. 4 alin.2 art. 4 alin. (2) din Constituţie, extins la art. 20 din Constituţie ce permite corelarea dispoziţiilor constituţionale cu tratatele şi pactele internaţionale la care România este parte, art. 7 din Declaraţia universală a drepturilor omului, art. 26 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 2 alin.2 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice sociale şi culturale.
Împrejurarea că „ulterior” măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare şi personalul din cadrul autorităţii judecătoreşti ce nu s-a încadrat în Ordinul Ministerului Justiţiei nr.1921/C/15 decembrie 2005, susţinută de recurent pe lângă faptul că nu a fost dovedită ca atare nu a fost dovedită şi în raport de măsura discriminatorie analizată în cauză, sintagma „personalul din sistemul autorităţii judecătoreşti neîncadrat în Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/15 decembrie 2005 nefiind detaliată.
Pe de altă parte ceea ce este cert în cauză este faptul că actul administrativ constituit în Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/15 decembrie 2005 instituie o măsură discriminatorie.
Stimulentele sunt drepturi conferite de lege şi a căror acordare se face în condiţiile art. 4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit conform art. 25 din Legea nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004 iar Ministerul Justiţiei le-a acordat pe baza unui singur criteriu vârsta între 0 – 3 ani vechime în funcţia de judecător.
Recursul declarat fiind neîntemeiat a fost respins .