Ministerul Sănătăţii a anulat, din greşeală, programul de noapte al farmaciilor

Efectul colateral al măsurii ministrului Nicolăescu de înlăturarea a plafonului la medicamentele compensate şi gratuite este că farmaciştii nu mai au interes să lucreze non-stop.

Dacă ai nevoie urgentă noaptea de vreun medicament, rişti să umbli prin tot oraşul până să găseşti o farmacie deschisă. De exemplu, în tot oraşul Iaşi, unul dintre cele mai mari din ţară, nu sunt decât 3 farmacii care au program non-stop. “Pe întregul judeţ avem contract cu 300 de farmacii, dar cele mai multe sunt în oraşul Iaşi. Casa de Asigurări de Sănătate nu poate constrânge farmacia să aibă program permanent. Am făcut o adresă către Colegiul Farmaciştilor”, ne-a declarat Cristian Lăpuşneanu, preşedinte-director general la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Iaşi.

Situaţia are o explicaţie. Până la eliminarea plafoanelor de la farmacii, printre criteriile de stabilire a sumei pe care o unitate o primea pentru medicamentele compensate şi gratuite pe contract de la Casa de Asigurări de Sănătate se afla şi programul de lucru.

Astfel, dacă avea program permanent, plafonul primit de la Casă era ceva mai mare. Dar, de când aceste plafoane au fost eliminate prin decizia Guvernului care a pornit de la ministrul Sănătăţii, nu se mai ţine cont de acest criteriu.