Regele Mihai a initiat procedurile pentru a intra, prin executare silita, în posesia Complexului “Furnica” din Sinaia anunta Casa de avocatura Coltuc

Regele Mihai a initiat procedurile pentru a intra, prin executare silita, în posesia Complexului “Furnica” din Sinaia, dupa un proces în care Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a solicitat compensarea unor cheltuieli ale

statului, regia urmând sa evacueze complexul în maximum o luna.

Decizia de executare silita a fost emisa anul trecut de Judecatoria Ploiesti si contestata fara succes de catre RA-APPS.

Complexul Furnica, imobilul care face parte din Domeniul Peles, are aproximativ 240 de încaperi, la care se adauga ateliere, terase si altele în suprafata totala de 3.982 metri patrati.

“Regele Mihai nu a intrat înca efectiv în posesie, pentru ca RA-APPS a solicitat un ragaz de o luna pentru a-si putea evacua bunurile din cadrul imobilelor care au fost retrocedate, iar Casa Regala a fost de acord cu acest termen”, a declarat, marti, pentru Mediafax Adrian Vasiliu, avocatul Casei Regale.

Executarea silita survine dupa ce, în 2006, Guvernul, prin RA-APPS, si Casa Regala au convenit ca Regelui Mihai I sa îi fie restituite proprietatile care reprezentau Domeniul Peles, administrate de Regia Protocolului de Stat, sub rezerva compensarii valorii lucrarilor efectuate de stat ulterior preluarii. Decizia de restituire nu a fost însa pusa în aplicare în lipsa unui consens privind valoarea de compensare a cheltuielilor efectuate de stat, iar RA-APPS a continuat sa administreze aceste imobile din cadrul complexului, mai putin Castelul Peles.

Guvernul a apreciat în negocieri ca suma aferenta compensarii se ridica la minimum 10,7 milioane euro, în timp ce reprezentantii Casei Regale au considerat ca suma respectiva este de 2,5 milioane euro.

Sursa: Gandul