concursului

Act al Ministerului Justiţiei referitor la participarea la concursul de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii

de

Reclamanţii D.C.O., F.I., M.D. şi S.G. au solicitat, în contradictor cu Ministerul  Justiţiei anularea art.2 alin.2 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii, emis de ministrul justiţiei în conformitate cu art.75 şi 76 din Legea nr.92/1992. Prin textul a cărui anulare face obiectul acţiunii s-a prevăzut că pot participa la concursul de admitere cei care au obţinut la examenul de licenţă nota 8,50.

Curtea de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.693 din 19 septembrie 2001, a respins acţiunea cu motivarea că baremul stabilit pentru participarea la examen nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor  în drepturi şi nici vreo altă normă de drept, instituită prin Legea nr.92/1992.

Sentinţa a fost recurată de către reclamanţi.

Prin motivele de casare formulate în scris se critică soluţia dată sub următoarele aspecte:

– prin regulament s-a modificat Legea nr.92/1992, aşadar un act normativ de rang superior;

– promovarea examenului de licenţă presupune atingerea unui nivel de cunoştinţe în domeniul  juridic care permite participarea la orice concurs în respectivul domeniu.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.76 din Legea nr.92/1997 admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii reprezintă modalitatea principală de recrutare a magistraţiilor, ce se face pe bază de concurs, la care au dreptul să participe persoanele ce îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.46 litera a-e.

In conformitate cu prevederile constituţionale Ministerul Justiţiei are sarcina organizării, executării şi aplicării în concret a legii cadru. In realizarea acestor sarcini  ministerul a fost în drept să aprecieze ca fiind utilă activităţii de recrutare a viitorilor magistraţi stabilirea unui nivel inferior minimal al candidaţilor la Institutul Naţional al Magistraturii, o astfel de condiţie  asigurând o selecţie riguroasă, de natură să permită accesul în institut şi apoi în magistratură a cadrelor cele mai bine pregătite, cu un nivel superior de cunoştinţe, reflectat tocmai în notele obţinute în cadrul examenului de licenţă.

Atâta vreme cât prevederile Legii nr.92/1992, cu toate modificările ulterioare, lasă la latitudinea Ministerului Justiţiei condiţiile de organizare şi desfăşurare a concursului, nu se poate considera ca restrictivă de drepturi introducerea unui barem minimal de participare, fondat tocmai pe o preselecţie valorică, obiectivă, singura „discriminare” astfel  instituită fiind aceea dintre candidaţii mai bine pregătiţi şi cei mai slab pregătiţi, criteriu care promovează  însă valoarea profesională şi care constituie exact finalitatea urmărită în cadrul procesului de selecţie stabilit.

Neconstatându-se încălcarea vreunei dispoziţii legale şi nici vreo situaţie prejudiciabilă ca efect al reglementărilor aduse, de natură să conducă la nesocotirea unui drept recunoscut de lege, recursul a fost respins ca nefondat.

Competenţă ratione personae

de

Reclamantul AN a chemat în judecată Ministerul Administraţiei Publice şi pe OC în calitate de ministru al administraţiei publice, cerând anularea parţială a Ordinului nr. 261/2001 în ce priveşte organizarea concursului de secretar general pentru Prefectura judeţului Constanţa din 24 aprilie 2001 şi, pe cale de consecinţă, anularea rezultatului acestui concurs şi anularea Ordinului nr. 393/2000 prin care a fost eliberat din funcţia de secretar general al prefecturii.

A solicitat, de asemenea, reîncadrarea în aceeaşi funcţie cu acordarea drepturilor băneşti până la reîncadrare, iar în subsidiar  admiterea contestaţiei privind rezultatele concursului desfăşurat în zilele de 24 – 25 aprilie 2001, în baza Ordinului nr. 261/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 988/29 iunie 2001 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Recursul declarat împotriva sentinţei nr. 988 din 29 iunie 2001 a fost soluţionat de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 1164/2002, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Constanţa, în temeiul art. 6 din Legea nr. 29/1990, reţinând caracterul imperativ al acestei norme.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Administraţiei Publice (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor).

În critica formulată, recurentul a arătat că în contencios administrativ competenţa de soluţionare a cauzelor este alternativă, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 29/1990 prevăd că această lege se completează cu dispoziţiile dreptului comun, iar pe de altă parte, dispoziţia art. 6 din Legea nr. 29/1990 este o dispoziţie de favoare de care reclamantul nu a înţeles să uzeze.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 29/1990, „Judecarea acţiunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competenţa tribunalului sau a curţii de apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliu reclamantul, potrivit competenţei materiale prevăzute de art. 2 şi 3 din C. proc. civ.”.

Se prevede, deci, o derogare de la principiul dreptului comun, potrivit căruia acţiunile cu caracter personal sunt de competenţa tribunalului sau curţii de apel în raza cărora domiciliază pârâtul (art. 5 C. proc. civ.), legiuitorul înlesnind astfel posibilitatea reclamantului de a introduce acţiunea sa la instanţa de domiciliu.

Fiind vorba de o competenţă ratione personae, reclamantul poate să aleagă instanţa în raza căreia domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Astfel, recursul declarat de de Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost admis, sentinţa atacată casată şi s-a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ.