contencios

CONTENCIOS – Procesul de regionalizare-descentralizare in Romania

de

CONTENCIOS – Procesul de regionalizare-descentralizare in Romania

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, a participat la “Seminarul privind procesul de regionalizare-descentralizare in Romania”, organizat, in perioada 10-11 aprilie 2013, de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice cu sprijinul Consiliului Europei.

Seminarul a reunit experti straini pe probleme de regionalizare-descentralizare – invitati din partea Consiliului Europei si doua grupuri de lucru ale Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG): cel academic si cel format din alesi locali si demnitari. Obiectivul intalnirii a fost de a prezenta etapele parcurse pana in prezent in plan intern si de a evidentia motivatiile si contextul care au stat la baza proceselor similare in alte state europene.

Gerard Marcou (Franta), Efisio Espa (Italia), Pawel Swianiewicz (Polonia) si Rudolf Bauer (Slovacia) au impartasit din experientele pe care tarile respective le-au acumulat in materie de regionalizare. Fiecare dintre ei a prezentat aspecte precum istoricul si specificul procesului de regionalizare in propria tara, criteriile utilizate, competentele si modul de finantare a regiunilor, modul si termenele in care s-a produs transferul de competente de la nivel central la nivel regional, dar si dificultatile intampinate sau preocuparile actuale care fac obiectul dezbaterilor nationale in acest domeniu.

Liviu Dragnea a sustinut ca diferentele intre zone constituie o realitate a Romaniei si nu trebuie sa ne asteptam ca ele sa dispara brusc, odata cu constituirea regiunilor. In plus, reducerea diferentelor nu trebuie sa afecteze ritmul de crestere a polilor de dezvoltare. Resedintele de judete vor constitui poli de crestere, urmarindu-se, astfel, dezvoltarea intregii regiuni. “Pentru acest lucru, trebuie sa ne propunem obiective realiste, astfel incat sa nu lansam simple deziderate.”, a afirmat viceprim-ministrul.

Pawel Swianiewicz a subliniat ca lucrurile stau diferit in Romania, fata de Polonia: ”Voi nu desfiintati judetele odata cu implementarea procesului de regionalizare. Asadar, nimeni nu pierde prin regionalizare, pentru ca fiecare judet si fiecare resedinta isi pastreaza statutul pe care l-au avut si pana acum. Acesta este marele avantaj al Romaniei fata de Polonia, in procesul de regionalizare.”

La randul sau, Gerard Marcou a afirmat: ”Cand vorbim despre regiuni istorice, trebuie sa avem in minte un lucru: regionalizarea se face cu atentia indreptata spre trecut sau spre viitor? Orientarea strict catre trecut poate submina statul modern. O alta abordare ar fi ca regionalizarea sa se construiasca privind spre viitor – este tot o perspectiva istorica, daca vreti, intrucat sunteti martorii unui proces istoric, care se deruleaza sub ochii vostri.”

Din prezentarea Slovaciei a reiesit cum procesul a fost planificat intr-o anumita maniera, insa permanent au avut loc ajustari. Rudolf Bauer a mentionat: „Desi prima abordare a regionalizarii la noi a fost aceea de a merge pe regiuni istorice, varianta votata in final nu s-a suprapus in totalitate peste aceste regiuni. Acest lucru s-a datorat faptului ca au fost avute in vedere si alte criterii de exemplu criterii economice si de acces.”

Reprezentantul Italiei a aratat ca procesul lor de regionalizare a fost unul indelungat, care s-a intins pe mai multe decenii, in parte ca o consecinta a unei temeri generale de a aborda aceasta problematica. Desi primele demersuri au fost initiate in 1946, prin prevederea in Constitutie a unor notiuni precum legitimarea descentralizarii sau prin atribuirea catre regiuni a unor puteri administrative si legislative relevante, procesul a cunoscut un adevarat „big-bang” in a doua jumatate a anilor `90.

Efisio Espa a precizat ca „Regiunile din Italia difera foarte mult ca marime si ca numar de populatie, cu situatii extreme, care merg de la cateva sute de mii de locuitori, in unele regiuni, la 6 sau 10 milioane de locuitori, in cazul celor mai populate. Avem, in afara regiunilor cu statut obisnuit, si unele cu statut special.”

Casa de avocatura Coltuc va ataca in instanta de contencios administrativ impozitul forfetar

de

„Singura strategie anti-criza a guvernului Boc este sa stranga surubul fiscal la maxim, sa supra-impoziteze mediul de afaceri”. Aceasta este concluzia la care au ajuns luni reprezentantii confederatiilor patronale, la finalul

 negocierilor de la Ministerul Finantelor”

 

Suntem de acord cu acestea.

 

www.coltuc.ro

 

Contestaţie la titlu. Imposibilitatea valorificării pe această cale a unor pretenţii suplimentare.

de

Prin Decizia nr. 1861 din 21 mai 2002 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a admis recursurile declarate de GI şi Universitatea M.F.C.D. împotriva sentinţei civile nr. 1397 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ,  a modificat sentinţa atacată şi, pe cale de consecinţă a admis acţiunea formulată de reclamantul GI şi cererea de intervenţia accesorie formulată de Universitate. Totodată, a anulat concursul organizat de Ministerul Sănătăţii în data de 26 aprilie 2000 şi rezultatul  concursului în ce priveşte postul de medic şef Secţia Medicală II la Spitalul Clinic „SM” Bucureşti, a obligat pe pârâţi să emită reclamantului ordin de numire pe postul de şef Secţie la Spitalul Clinic „Sf. Maria” Bucureşti. De asemenea a obligat pe pârât să plătească reclamantului indemnizaţia de medic şef secţie de la data la care a fost privat de acest drept şi până la numirea efectivă în funcţie.

La data de 26 aprilie 2007, GI a investit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art.399 alin. (1) C.proc. civ. cu contestaţia la titlu privind dispoziţiile cuprinse în titlu executoriu reprezentat de Decizia nr.1861 pronunţată la 21 mai 2002 în dosarul nr.153/2002 al acestei instanţe.

Contestatorul solicita lămurirea înţelesului şi întinderii acestei decizii privitor la fraza din dispozitivul deciziei „obligă pe pârât să plătească reclamantului indemnizaţia de medic şef secţie de la data la care a fost privat de acest drept şi până la numirea  efectivă în funcţie” în sensul includerii şi a altor drepturi băneşti cuvenite respectiv plata indemnizaţiei clinice conform legislaţiei în vigoare.

În motivarea contestaţiei la titlu se arată că nu se poate calcula o indemnizaţie de conducere pentru un şef de secţie de spital  dacă solicitantul nu lucrează în spital şi nu primeşte indemnizaţia clinică rezultat al activităţii de îngrijire a bolnavilor care este obligatorie pentru un medic clinician.

Contestatorul face referire la  hotărârile judecătoreşti ulterioare deciziei a cărui lămurire a solicitat o prin care i s-a admis alături de plata indemnizaţiei de conducere şi plata indemnizaţiei  clinice, pe anumite perioade de timp.

Prin întâmpinare, Ministerul Sănătăţii Publice a solicitat respingerea contestaţiei la titlu ca inadmisibilă având în vedere faptul că cel ce a pornit executarea silită este contestatorul care a cerut punerea în executare a deciziei civile nr.1861/2002 a cărui dispozitiv se solicită a fi lămurit

Intimatul a arătat că cererea este  şi nefondată, întrucât dispoziţiile Deciziei civile nr.1861/2002 este clar şi fără posibilitate de echivoc, respectiv obligarea pârâtului să plătească indemnizaţia de şef de secţie, funcţie de care acesta a fost privat, neputând fi obligat ministerul la plata altor sume de bani, pe care acesta le primea oricum fiind medic în acea secţie.

Intimata, Universitatea, prin cererea depusă la dosar susţine contestaţia formulată în cauză, întrucât începând cu iulie 2003 după desfiinţarea Secţiei de la Presa Liberă, contestatorul a fost lipsit şi de indemnizaţia clinică.

Examinând contestaţia la titlu formulată în cauză Înalta Curte a constatat următoarele :

Prin contestaţia la titlu conform art.399 C.proc. civ. se urmăreşte clarificarea, interpretarea, explicarea dispozitivului hotărârii, pentru a se obţine executare întocmai a acestuia. Ea vizează numai măsurile luate de  instanţă şi cuprinse în dispozitivul hotărârii ce constituie titlu executoriu.

Contestaţia poate fi introdusă de către cel interesat sau vătămat prin executare respectiv, debitorul sau creditorul, astfel  că nu se poate reţine excepţia inadmisibilităţii cererii invocate de intimatul Ministerul Sănătăţii Publice.

Contestatorul este creditor în executarea silită ce formează obiectul titlului executoriu, iar cererea prin care a solicitat lămurirea dispozitivului hotărârii nu poate fi privită ca inadmisibilă, chiar dacă a pornit executarea silită şi legat de aceasta mai multe cereri   pentru plata drepturilor sale de care a fost lipsit în intervalul octombrie 1999 până în prezent.

Ceea ce solicita în esenţă, în cadrul contestaţiei la titlu, contestatorul este reprezentat de solicitarea acestuia de plata alături de indemnizaţia de şef secţie şi a indemnizaţiei clinice.

Prin decizia civilă nr.1861 pronunţată la 21 mai 2002 prin admiterea recursurilor declarate de GI şi Universitatea M.F.C.D s-a modificat sentinţa civilă nr.1397/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus printre altele, obligarea pârâtului să plătească  reclamantului indemnizaţia de medic şef secţie de la data la care a fost privat de acest drept şi până la numirea efectivă în funcţie.

Din analiza hotărârii se constată că ceea ce a fost în discuţie, şi care a format obiectul cauzei deduse judecăţii l-a reprezentat postul de şef de secţie şi funcţia pe care a deţinut-o reclamantul  de şef secţie la Secţia clinică Medicală II Spitalul „SM” Bucureşti şi nu calitatea de medic a reclamantului.

Instanţa de recurs în dispozitivul deciziei a dispus obligarea la plata indemnizaţiei de şef secţie de care a fost privat reclamantul, pentru care s-a hotărât anularea concursului şi obligarea pârâtei să emită ordin de numire pe acest post.

În aceste condiţii se constată că aşa cum este formulat dispozitivul deciziei în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii, aceasta este clar şi nu necesită alte clarificări interpretări sau explicări în condiţiile art.399 C.proc.civ.

Motivele invocate de contestator privind plata şi a indemnizaţiei clinice pe anumite perioada de timp, vizează probleme de fond ale pretenţiilor acestuia care puteau fi valorificate în cursul judecăţii, fie prin cererile adresate, primei instanţe, fie prin  exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Pe această cale nu se pot aduce completări dispozitivului hotărârii cu pretenţii care nu au fost valorificate în cursul judecăţii acestei cauze cu care instanţa  nu a fost investită.

Instanţa de judecată nu avea de  ce să se pronunţe pe indemnizaţia clinică pretinsă de contestator întrucât acesta a fost schimbat din postul de şef secţie, ministrul refuzând să-l numească definitiv pe postul  respectiv şi a organizat concursul ce a fost anulat prin Decizia nr.1861/2002.

Pentru aceste considerente, contestaţia la titlu este nefondat şi în baza prevederilor art.399 C. proc. civ. a fost respinsă.

Funcţie publică. Drept disciplinar. Sancţiune disciplinară. Termenul de exercitare a acţiunii în anulare

de

Reclamantul M. D. C.  a chemat în judecată Ministerul Finanţelor, solicitând anularea ordinului emis de acesta, deoarece, prin ordinul menţionat a fost sancţionat deosebit de sever pentru „acces neautorizat în reţeaua Ministerului Finanţelor”, faptă care, oficial, nu i-a fost adusă la cunoştinţă şi care greşit a fost considerată drept o abatere foarte gravă, atâta vreme cât orice salariat al ministerului poate accesa reţeaua acestuia.

În opinia reclamantului, ordinul este şi nelegal, fiind emis cu încălcarea procedurii instituite de dispoziţiile Legii nr.188/ 22.10.1999, în conformitate cu care, sancţiunea nu putea fi aplicată decât după audierea sa de către Comisia de Disciplină, comisie inexistentă la data emiterii ordinului.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a admis acţiunea şi a anulat ordinul contestat, reţinând că fapta reclamantului nu reprezintă o abatere disciplinară de vreme ce nu există o normă internă care să reglementeze şi să sancţioneze comportamentul utilizatorului.

Sub aspectul legalităţii, instanţa reţine că măsura dispusă încalcă dispoziţiile Legii nr.188/1999, nefiind propusă de Comisia de Disciplină.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Finanţelor care a susţinut excepţia prescrierii dreptului la acţiune faţă de împrejurarea că reclamantul nu a sesizat instanţa în termen de 30 zile de la comunicarea ordinului.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.188/1999, art.74, funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

Astfel fiind, şi cum legiuitorul nu a prevăzut un termen expres, urmează a se aprecia că termenul de sesizare al instanţei de contencios nu poate fi decât termenul de prescripţie de 30 de zile, prevăzut de art.5 din Legea nr.29/1990, termen ce curge de la comunicarea măsurii dispuse.

Faţă de împrejurarea că reclamantului i-a fost comunicat ordinul de sancţionare la 10.10.2001, acţiunea formulată la 25.03.2002, s-a făcut cu depăşirea acestui termen.

Susţinerea reclamantului potrivit căreia termenul de sesizare este cel prevăzut de art.5 alin. ultim din Legea nr.29/1990, este nefondată  şi urmează a fi  respinsă. Acest termen de 1 an, este un termen limită, de decădere, înlăuntrul căruia persoana vătămată într-un drept al său recunoscut de lege poate cere anularea actului administrativ vătămător. El a fost prevăzut din necesitatea de a nu lăsa prea mult timp ca actele administrative nelegale să-şi producă toate efectele.

În speţă, actul dedus judecăţii este un act administrativ, fiind emis de o autoritate a administraţiei publice centrale, dar care în acelaşi timp vizează un raport de muncă supus unei reglementări speciale, potrivit căreia el poate fi contestat în termen de 30 zile de la comunicare.

Astfel fiind, urmează a se reţine că în mod greşit instanţa fondului a considerat acţiunea ca fiind formulată în termen.

Recursul a fost admis, iar acţiunea a fost respinsă ca tardivă.

Act al Parchetului de pe lângă C.S. J. Refuzul declarării recursului în anulare

de

Reclamantul S.L. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru refuzul soluţionării recursurilor în anulare, trimise de Ministerul Justiţiei.

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că solicitarea reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1 din Legea nr.29/1990, neputându-se dispune obligarea pârâtului la exercitarea căii extraordinare de atac prevăzute de art.330 Cod procedură civilă.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul S.L., motivând că în mod abuziv procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie au refuzat promovarea recursului în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti criticate în memorii.

Recursul este nefondat.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, pârâtul a soluţionat memoriile formulate de reclamant, comunicându-i că nu sunt motive pentru promovarea recursului în anulare împotriva hotărârilor considerate de reclamant ca nelegale şi netemeinice.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că dreptul de a ataca cu recurs în anulare hotărârile judecătoreşti irevocabile aparţine procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, singura instituţie în măsură să aprecieze dacă sunt întrunite condiţiile pentru exercitarea căii extraordinare de atac prevăzute de art.330 Cod procedură civilă.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.

Act al ministrului de interne. Situaţii în care actul este de comandament militar, conform art.2 lit.b din Legea nr.29/1990

de

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, solicitând desfiinţarea ordinului ministrului de interne, prin care a fost eliberat din funcţia de şef birou informaţii şi cercetării penale din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Ordinul este considerat nelegal, întrucât la data emiterii lui, reclamantul se afla în concediu medical, iar după ce a aflat de existenţa lui, starea sănătăţii sale s-a agravat fiindu-i necesare 27 de zile de spitalizare şi apoi concediu medical.

Precizează că are 24 ani de cadru activ, este licenţiat în  ştiinţe judiciare şi militare, a fost avansat, a fost apreciat are calificare foarte bună, a beneficiat de solde merit şi a ocupat funcţii de conducere.

Prin acest ordin şi prin acuzele nefondate făcute în presă, i-a fost afectată imaginea sa publică.

Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi, Secţia de contencios administrativ, în baza art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel Iaşi a respins recursul reclamantului, precum şi excepţia privind necompetenţa materială şi teritorială invocată de reclamant.

A respins acţiunea faţă de Ministerul de Interne, ca inadmisibilă şi faţă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Instanţa a reţinut că ordinul în discuţie este un act de comandament cu caracter militar, exceptat de la procedura contenciosului administrativ, în baza art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, fiind emis de Inspectoratul general al poliţiei de frontieră din cadrul Ministerului de Interne.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că în mod greşit s-a considerat că ordinul contestat ar fi de comandament militar, deoarece actele de comandament militar vizează comanda trupei pe timp de pace sau în timp de război – dislocări de trupe, măsuri, acţiuni de luptă, etc, situaţie ce nu se regăseşte în cauză.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ „nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar”.

Aceste acte sunt emise de autorităţile militare competente în scopul asigurării ordinii şi disciplinei în cadrul unităţilor militare din aceste unităţi. Astfel, actele ce se includ în această acţiune trebuie să emane de la autorităţi publice care au caracter de comandamente militare, prin comandamentul militar înţelegându-se o totalitate de trupe sub comanda unui şef determinat.

In al doilea rând, trebuie să fie vorba de acte care au un cuprins de natură militară, referindu-se la serviciul şi îndatoririle militare. La acestea se adaugă cerinţa ca toate aceste acte să cuprindă ideea de ordin, de comandă şi în consecinţă cu corelativul sau de disciplină militară, după cum rezultă din înşişi termenii expresei, care este atât de necesară şi caracteristică acestui organism.

Actele de comandament cu caracter militar sunt actele şi măsurile privitoare la pregătirea şi instrucţia militarilor, la mobilizare, concentrare, mişcări de trupe, repartiţia şi desfacerea lor, la darea de comenzi, la manevre şi operaţiuni militare la  dispoziţii privitoare la ordinea şi disciplina militară şi altele asemănătoare.

Prin urmare, orice alte acte emise de autorităţile militare străine de necesităţile propriu-zise ale acţiunilor militare, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Constatarea rămâne valabilă şi pentru ipoteza în care se invocă vătămarea dreptului subiectiv al unui militar, care a fost eliberat din funcţia deţinută.

Recursul a fost admis şi s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Desemnarea avocaţilor ca apărători din oficiu

de

Reclamantul  M.A.K. a chemat în judecată Baroul de avocaţi al judeţului Mureş şi Consiliul Uniunii Avocaţilor din România solicitând a fi obligată să-i repartizeze cauze  din oficiu.

Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea ca nefondată. S-a reţinut că reclamantului nu i s-a încălcat un drept prevăzut de lege în conformitate cu dispoziţiile art.1 din Legea nr.29/1990.

Impotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs, susţinând că Baroul nu are un drept exclusiv de a refuza solicitarea clienţilor, a reprezentanţilor Parchetelor sau a instanţelor, în sensul desemnării sale ca apărător din oficiu în anumite dosare.

Recursul este nefondat.

In conformitate cu dispoziţiile art.103 din Statutul profesiei de avocat, Baroul are dreptul să desemneze avocaţi din oficiu, cu precădere pe cei stagiari sau tineri. Cum Baroul de avocaţi Mureş nu avea obligaţia legală de a-l desemna pe reclamant (care este avocat pensionar) să acorde asistenţă juridică din oficiu, în mod corect, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Din cuprinsul dispoziţiilor legale nu rezultă că Baroul trebuie să se supună solicitării  clienţilor, reprezentanţilor Parchetului sau instanţelor de judecată de a fi desemnat  un anumit avocat  (respectiv recurentul) pentru a acorda într-o anumită cauză asistenţă juridică din oficiu.

In prezent, recurentul a fost suspendat din exercitarea activităţii de avocat, astfel încât nu mai poate  susţine acţiunea (inclusiv recursul ) formulată în considerarea calităţii de avocat.

Având în vedere considerentele de mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.

Legea contenciosului administrativ

de

  • Capitolul I – Dispozitii generale

    Subiectele de sezina

    Art. 1
     (1) Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.
    (2) Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
    (3) Avocatul Poporului, ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale organice, in baza unei sesizari a unei persoane fizice, daca apreciaza ca ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritatii administrative nu poate fi inlaturat decat prin justitie, poate sesiza instanta competenta de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate.
    (4) Ministerul Public, atunci cand, in urma exercitarii atributiilor prevazute de legea sa organica, apreciaza ca incalcarile drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor se datoreaza existentei unor acte administrative unilaterale individuale ale autoritatilor publice emise cu exces de putere, sesizeaza instanta de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vatamate. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate.
    (5) Cand Ministerul Public apreciaza ca, prin excesul de putere, concretizat in emiterea unui act administrativ normativ, se vatama un interes public, va sesiza instanta de contencios administrativ competenta de la sediul autoritatii publice emitente.
    (6) Autoritatea publica emitenta a unui act administrativ nelegal poate sa solicite instantei constatarea nulitatii acestuia, in situatia in care actul nu mai poate fi revocat, intrucat a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice. In cazul admiterii actiunii, instanta se va pronunta, la cerere, si asupra legalitatii actelor civile incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor civile produse.
    (7) Persoana vatamata in drepturile sale sau in interesele sale legitime, prin ordonante sau dispozitii din ordonante ale Guvernului neconstitutionale, se poate adresa instantei de contencios administrativ, in conditiile prezentei legi.
    (8) In conditiile prezentei legi, actiunile in contencios administrativ pot fi introduse de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si de orice persoana de drept public vatamata intr-un drept sau, dupa caz, cand s-a vatamat un interes legitim.
    (9) Participarea in instanta a reprezentantului Ministerului Public este obligatorie. Pentru situatia prevazuta la alin. (5), instanta, din oficiu sau la cerere, poate introduce in cauza organismele sociale cu personalitate juridica interesate.

    Semnificatia unor termeni

    Art. 2
     (1) In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
    a) persoana vatamata – orice persoana fizica sau juridica ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vatamate prin acte administrative; in sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vatamate si organismele sociale care invoca vatamarea unui interes public prin actul administrativ atacat;
    b) autoritatea publica – orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autoritatilor publice, in sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public;
    c) act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect:

  • punerea in valoare a bunurilor proprietate publica;
  • executarea lucrarilor de interes public;
  • prestarea serviciilor publice;
  • achizitiile publice;
    d) act administrativ-jurisdictional – actul juridic emis de o autoritate administrativa cu atributii jurisdictionale in solutionarea unui conflict, dupa o procedura bazata pe contradictorialitate si cu asigurarea dreptului la aparare;
    e) contenciosul administrativ – activitatea de solutionare, de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;
    f) instanta de contencios administrativ, denumita in continuare instanta – Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel si tribunalele administrativ-fiscale;
    g) nesolutionarea in termenul legal a unei cereri – faptul de a nu raspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen;
    h) refuzul nejustificat de a solutiona o cerere – exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea;
    i) plangere prealabila – plangerea prin care se solicita autoritatii publice emitente sau celei ierarhic superioare, dupa caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, in sensul revocarii acestuia;
    j) act de comandament cu caracter militar – actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activitatii din cadrul fortelor armate, specifice organizarii militare, care presupun dreptul comandantilor de a da ordine subordonatilor in aspecte privitoare la conducerea trupei, in timp de pace sau razboi, sau, dupa caz, la indeplinirea serviciului militar;
    k) serviciu public – activitatea organizata sau autorizata de o autoritate publica, in scopul satisfacerii, dupa caz, a unui interes public;
    l) interes public – interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice;
    m) exces de putere – exercitarea dreptului de apreciere, apartinand autoritatilor administratiei publice, prin incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prevazute de Constitutie sau de lege;
    n) drept vatamat – orice drept fundamental prevazut de Constitutie sau de lege, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
    o) interes legitim privat – posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat;
    p) interes legitim public – posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept fundamental care se exercita in colectiv ori, dupa caz, in considerarea apararii unui interes public;
    r) organisme sociale interesate – structuri neguvernamentale, sindicate, asociatii, fundatii si altele asemenea, care au ca obiect de activitate protectia drepturilor diferitelor categorii de cetateni sau, dupa caz, buna functionare a serviciilor publice administrative;
    s) paguba iminenta – prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice ori a unui serviciu public;
    s) instanta de executare – instanta care a solutionat fondul litigiului de contencios administrativ.
    (2) Se asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal.

    Tutela administrativa

    Art. 3
     (1) Prefectul poate ataca, in termenele prevazute la art. 11, in fata instantei de contencios administrativ, actele emise de autoritatile administratiei publice locale, daca le considera nelegale.
    (2) Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate ataca in fata instantei de contencios administrativ actele autoritatilor publice centrale si locale prin care se incalca legislatia privind functia publica, in conditiile prezentei legi si ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata.
    (3) Pana la solutionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) si (2) este suspendat de drept.

    Exceptia de nelegalitate

    Art. 4
     (1) Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, va sesiza prin incheiere motivata instanta de contencios administrativ competenta, suspendand cauza.
    (2) Instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, in sedinta publica, cu citarea partilor.
    (3) Solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursului, care se declara in 48 de ore de la pronuntare ori de la comunicare si se judeca in 3 zile de la inregistrare, cu citarea partilor prin publicitate.
    (4) In cazul in care instanta de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata.

    Actele nesupuse controlului si limitele controlului

    Art. 5
     (1) Nu pot fi atacate in contenciosul administrativ:
    a) actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;
    b) actele de comandament cu caracter militar.
    (2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara.
    (3) Actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.
    (4) In litigiile prevazute la alin. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. 14 si 21.

    Actele administrativ-jurisdictionale

    Art. 6
     (1) Jurisdictiile administrative speciale sunt facultative si gratuite.
    (2) Actele administrativ-jurisdictionale pot fi atacate direct la instanta de contencios administrativ competenta potrivit art. 10, in termen de 15 zile de la comunicare, daca partea nu exercita caile administrativ-jurisdictionale de atac.
    (3) Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala intelege sa nu utilizeze calea administrativ-jurisdictionala de atac, va notifica aceasta organului administrativ-jurisdictional competent. Termenul prevazut la alin. (2) incepe sa curga de la data notificarii.
    (4) Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala intelege sa renunte la calea administrativ-jurisdictionala in timpul solutionarii acestui litigiu, va notifica intentia sa organului administrativ-jurisdictional sesizat, care emite o decizie ce atesta renuntarea la jurisdictia administrativa speciala. Termenul prevazut la alin. (2) incepe sa curga de la data comunicarii acestei decizii.

    Capitolul II – Procedura de solutionare a cererilor in contenciosul administrativ

    Procedura prealabila

    Art. 7
     (1) Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Plangerea se poate adresa in egala masura organului ierarhic superior, daca acesta exista.
    (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si in ipoteza in care legea speciala prevede o procedura administrativ-jurisdictionala, iar partea nu a optat pentru aceasta.
    (3) Este indreptatita sa introduca plangere prealabila si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul in care a luat cunostinta, pe orice cale, de existenta acestuia, in limitele termenului de 6 luni prevazut la alin. (7).
    (4) Plangerea prealabila, formulata potrivit prevederilor alin. (1), se solutioneaza in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. g).
    (5) In cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante, precum si in cazul prevazut la art. 4 alin. (2), nu este obligatorie procedura prealabila.
    (6) Plangerea prealabila in cazul actiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificatia concilierii in cazul litigiilor comerciale, dispozitiile din Codul de procedura civila fiind aplicabile in mod corespunzator.
    (7) Plangerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie.

    Obiectul actiunii judiciare

    Art. 8
     (1) Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a primit nici un raspuns in termenul prevazut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept al sau, recunoscut de lege, prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a cererii.
    (2) Instanta de contencios administrativ este competenta sa solutioneze litigiile care apar in fazele premergatoare incheierii unui contract administrativ, precum si orice litigii legate de aplicarea si executarea contractului administrativ.
    (3) La solutionarea litigiilor prevazute la alin. (2) se va avea in vedere regula dupa care principiul libertatii contractuale este subordonat principiului prioritatii interesului public.

    Actiunile impotriva ordonantelor Guvernului

    Art. 9
     (1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii din ordonante introduce actiune la instanta de contencios administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate.
    (2) Instanta de contencios administrativ, daca apreciaza ca exceptia indeplineste conditiile prevazute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sesizeaza, prin incheiere motivata, Curtea Constitutionala si suspenda solutionarea cauzei pe fond.
    (3) Instanta de contencios administrativ, dupa pronuntarea Curtii Constitutionale, repune cauza pe rol si va da termen, cu citarea partilor, numai daca ordonanta sau o dispozitie a acesteia a fost declarata neconstitutionala. In caz contrar, respinge actiunea ca inadmisibila pe fond.
    (4) In situatia in care decizia de declarare a neconstitutionalitatii este urmarea unei exceptii ridicate in alta cauza, sesizarea instantei de contencios administrativ se va face in conditiile art. 7 alin. (5) si ale art. 11 alin. (1) si (2), cu precizarea ca termenele incep sa curga de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

    Instanta competenta

    Art. 10
     (1) Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pana la 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
    (2) Recursul impotriva sentintelor pronuntate de tribunalele administrativ-fiscale se judeca de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, iar recursul impotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel se judeca de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
    (3) Reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau sau celei de la domiciliul paratului. Daca reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul paratului, nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale.

    Termenul de introducere a actiunii

    Art. 11
     (1) Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual sau recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la:
    a) data primirii raspunsului la plangerea prealabila sau, dupa caz, data comunicarii refuzului, considerat nejustificat, de solutionare a cererii;
    b) data expirarii termenului legal de solutionare a cererii, fara a depasi termenul prevazut la alin. (2);
    c) data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor administrative.
    (2) Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de un an de la data emiterii actului.
    (3) In cazul actiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agentia Nationala a Functionarilor Publici, termenul curge de la data cand s-a cunoscut existenta actului nelegal, fiind aplicabile in mod corespunzator prevederile alin. (2).
    (4) Ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se considera a fi neconstitutionale, precum si actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricand.
    (5) Termenul prevazut la alin. (1) este termen de prescriptie, iar termenul prevazut la alin. (2) este termen de decadere.

    Documentele necesare

    Art. 12
     Reclamantul va anexa la actiune copia actului administrativ pe care il ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii sale. In situatia in care reclamantul nu a primit nici un raspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata prin numarul si data inregistrarii la autoritatea publica, precum si orice inscris care face dovada indeplinirii procedurii prealabile.

    Citarea partilor, relatii

    Art. 13
     (1) La primirea cererii, instanta va dispune citarea partilor si va putea cere autoritatii al carei act este atacat sa ii comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.
    (2) In situatia in care reclamant este un tert in sensul art. 1 alin. (2) sau cand actiunea este introdusa de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanta va cere autoritatii publice emitente sa ii comunice de urgenta actul atacat impreuna cu documentatia care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.
    (3) In mod corespunzator situatiilor prevazute la alin. (1) si (2), dupa caz, se va proceda si in cazul actiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
    (4) Daca autoritatea publica nu trimite in termenul stabilit de instanta lucrarile cerute, conducatorul acesteia va fi obligat, prin incheiere interlocutorie, sa plateasca statului, cu titlu de amenda judiciara, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.

    Suspendarea executarii actului

    Art. 14
     (1) In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ pana la pronuntarea instantei de fond.
    (2) Instanta va rezolva cererea de suspendare, de urgenta, cu citarea partilor.
    (3) Cand in cauza este un interes public major, de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ de importanta nationala, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusa si de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicandu-se in mod corespunzator.
    (4) Incheierea sau, dupa caz, sentinta prin care se pronunta suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.

    Solicitarea suspendarii prin actiunea principala

    Art. 15
     (1) Suspendarea executarii actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat. In acest caz, instanta va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o data cu actiunea principala sau printr-o actiune separata, pana la solutionarea actiunii in fond.
    (2) Dispozitiile alin. (2) si (4) ale art. 14 se aplica in mod corespunzator.
    (3) Hotararea data cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspenda executarea.

    Introducerea in cauza a functionarului

    Art. 16
     (1) Cererile in justitie prevazute de prezenta lege vor putea fi formulate si personal impotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a incheiat actul ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru intarziere. In cazul in care actiunea se admite, persoana respectiva va putea fi obligata la plata despagubirilor, solidar cu autoritatea publica respectiva.
    (2) Persoana actionata astfel in justitie il poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic, de la care a primit ordin scris sa elaboreze sau sa nu elaboreze actul.

    Judecarea cererilor

    Art. 17
     (1) Cererile adresate instantei se judeca de urgenta si cu precadere in sedinta publica, in completul stabilit de lege.
    (2) Pentru cererile formulate in baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevazute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru cauzele neevaluabile in bani, cu exceptia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.
    (3) Hotararile vor fi redactate si motivate de urgenta, in cel mult 10 zile de la pronuntare.

    Solutiile pe care le poate da instanta

    Art. 18
     (1) Instanta, solutionand cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate, dupa caz, sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris.
    (2) Instanta este competenta sa se pronunte, in afara situatiilor prevazute la art. 1 alin. (8), si asupra legalitatii actelor sau operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii.
    (3) In cazul solutionarii cererii, instanta va hotari si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru.
    (4) Atunci cand obiectul actiunii in contencios administrativ il formeaza un contract administrativ, in functie de starea de fapt, instanta poate:
    a) dispune anularea acestuia, in tot sau in parte;
    b) obliga autoritatea publica sa incheie contractul la care reclamantul este indrituit;
    c) impune uneia dintre parti indeplinirea unei anumite obligatii;
    d) suplini consimtamantul unei parti, cand interesul public o cere;
    e) obliga la plata unor despagubiri pentru daunele materiale si morale.
    (5) Solutiile prevazute la alin. (1) si la alin. (4) lit. b) si c) pot fi stabilite sub sanctiunea unei penalitati pentru fiecare zi de intarziere.

    Termenul de prescriptie pentru despagubiri

    Art. 19
     (1) Cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei.
    (2) Cererile se adreseaza instantelor de contencios administrativ competente, in termenul de un an prevazut la art. 11 alin. (2).
    (3) Cererile prevazute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi in ceea ce priveste procedura de judecata si taxele de timbru.

    Recursul

    Art. 20
     (1) Hotararea pronuntata in prima instanta poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la pronuntare ori de la comunicare.
    (2) Recursul suspenda executarea si se judeca de urgenta.
    (3) In cazul admiterii recursului, instanta de recurs, casand sentinta, va rejudeca litigiul in fond, daca nu sunt motive de casare cu trimitere. Cand hotararea primei instante a fost data cu incalcarea dispozitiilor referitoare la competenta materiala din prezenta lege, cauza se va trimite la instanta competenta. Cand hotararea primei instante a fost pronuntata fara a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singura data, la aceasta instanta.

    Judecarea recursului in situatii deosebite

    Art. 21
     (1) Recurentul, in situatii deosebite, cum ar fi implinirea termenului pana la care isi poate valorifica dreptul pretins, va putea solicita presedintelui instantei competente sa solutioneze recursul si stabilirea termenului de judecata a recursului chiar inainte de primirea dosarului.
    (2) Cererea de fixare a unui termen de urgenta, insotita de dovada inregistrarii recursului la instanta de fond, se solutioneaza in termen de 24 de ore de la prezentarea acesteia presedintelui instantei de recurs.
    (3) Solutia de admitere a cererii se comunica de indata instantei de fond, care are obligatia redactarii hotararii atacate, a comunicarii acesteia partilor, precum si a expedierii dosarului, intr-un termen de 5 zile.
    (4) Motivarea recursului se poate face, sub sanctiunea nulitatii pentru tardivitate, in termen de doua zile de la comunicare.
    (5) Procedura de citare a partilor si de comunicare a motivelor de recurs se va efectua cu prescurtarea termenului la 48 de ore, prin agent procedural sau prin orice mijloc rapid de comunicare a informatiilor scrise.

    Capitolul III – Procedura de executare

    Titlul executoriu

    Art. 22
     Hotararile judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au admis actiunile formulate potrivit dispozitiilor prezentei legi, constituie titluri executorii.

    Obligatia publicarii

    Art. 23
     Hotararile judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ, sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Ele se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, sau, dupa caz, in monitoarele oficiale ale judetelor ori al municipiului Bucuresti, la cererea instantei de executare ori a reclamantului, fiind scutite de plata taxelor de publicitate.

    Obligatia executarii

    Art. 24
     (1) Daca in urma admiterii actiunii autoritatea publica este obligata sa incheie, sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris, executarea hotararii definitive si irevocabile se va face in termenul prevazut in cuprinsul ei, iar in lipsa unui astfel de termen, in cel mult 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a hotararii.
    (2) In cazul in care termenul nu este respectat, se va aplica conducatorului autoritatii publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intarziere, iar reclamantul are dreptul la despagubiri pentru intarziere.
    (3) Neexecutarea sau nerespectarea hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile pronuntate de instanta de contencios administrativ si dupa aplicarea amenzii prevazute la alin. (2) constituie infractiune si se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 100.000.000 lei.

    Instanta de executare

    Art. 25
     (1) Sanctiunea si despagubirile prevazute la art. 24 alin. (2) se aplica, respectiv se acorda, de instanta de executare, la cererea reclamantului. Hotararea se ia in camera de consiliu, de urgenta, cu citarea partilor.
    (2) Cererea prevazuta la alin. (1) este scutita de taxa de timbru.
    (3) Hotararea pronuntata de instanta de executare poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
    (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica, in mod corespunzator, si pentru punerea in executare a hotararilor instantelor de contencios administrativ date pentru solutionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.

    Actiunea in regres

    Art. 26
     Conducatorul autoritatii publice se poate indrepta cu actiune impotriva celor vinovati de neexecutarea hotararii, potrivit dreptului comun. In cazul in care cei vinovati sunt functionari publici, se vor aplica reglementarile speciale.

    Capitolul IV – Dispozitii tranzitorii si finale

    Judecarea cauzelor aflate pe rol

    Art. 27
     Cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a prezentei legi vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile in momentul sesizarii instantei.

    Completarea cu dreptul comun

    Art. 28
     (1) Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritatile publice, pe de o parte, si persoanele vatamate in drepturile sau interesele lor legitime, pe de alta parte, precum si cu procedura reglementata de prezenta lege. Compatibilitatea aplicarii unor norme ale Codului de procedura civila se stabileste de instanta, cu prilejul solutionarii exceptiilor.
    (2) Actiunile introduse de Avocatul Poporului, de Ministerul Public, de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si cele introduse impotriva actelor administrative normative nu mai pot fi retrase.

    Corelarea terminologica

    Art. 29
     Ori de cate ori intr-o lege speciala anterioara prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanta de contencios administrativ, trimiterea se va socoti facuta la dispozitiile corespunzatoare din prezenta lege.

    Dispozitii tranzitorii

    Art. 30
     Pana la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se solutioneaza de sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor.

    Intrarea in vigoare

    Art. 31
     (1) Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
    (2) Pe aceeasi data se abroga Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, cu modificarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.

    Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.

    • Hotarare Judecatoreasca privind taxa auto

    de

    R O M Â N I A

    TRIBUNALUL CLUJ

    SECŢIA MIXTĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

    SENTINŢA CIVILĂ Nr. 165/2008

    Şedinţa  publică de la 01 Februarie 2008

    Completul compus din:

    PREŞEDINTE Georgeta Gliga

    Judecător Cristi Danilet

    Grefier Mariana Dediu

    S-a luat spre examinare acţiunea privind pe reclamant G.N şi pe pârât ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE CLUJ, pârât DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal.

    La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reprezentantul reclamantului, av. CC şi reprezentanta pârâtelor Administraţia Finanţelor Publice Cluj şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, cons. jr. BL.

    Procedura este legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în data de 31.01.2008 s-a depus la dosar prin registratura instanţei întâmpinare din partea pârâtelor, din care un exemplar se comunică reprezentantului reclamantului.

    Reprezentanta pârâtelor depune la dosar o completare la întâmpinare, copia sentinţei civile nr. 2563/2007 a Tribunalului Arad şi copia sentinţei civile nr. 2789/2007 a Tribunalului Gorj. Câte un exemplar din aceste acte se comunică reprezentantului reclamantului.

    Reprezentanţii părţilor arată că nu mai au alte cereri de formulat şi probe de administrat, împrejurare faţă de care instanţa declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor şi pe fondul cauzei.

    Reprezentanta pârâtelor DGFP Cluj şi AFP Cluj solicită admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii formulate de reclamant.

    Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor DGFP Cluj şi AFP Cluj arătând că suma a fost plătită la Trezorerie, iar pe fond solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată întrucât judecătorul naţional trebuie să aplice direct dreptul comunitar, cu cheltuieli de judecată conform chitanţei depuse la dosar.

    TRIBUNALUL

    1. Obiectul actiunii

    Prin actiunea din data de 1.12.2007 (f.2-4), GN a solicitat instantei anularea Deciziei nr. 168/2007 emisă de DGFP Cluj, precum si obligarea AFP Cluj la restituirea taxei speciale pentru autoturisme achitate, în cuantum de 636 RON actualizată cu dobânda legală.

    Reclamantul si-a motivat actiunea arătând că in luna iulie 2007 a achizitionat un autoturism marca Ford Mondeo, fabricat in 2001, pentru inmatricularea căruia a fost obligat să plătească în România taxa specială in data de 2.07.2007; că a solicitat la data de 04.09.2007 restituirea acestei taxe, dar cererea i-a fost respinsă, prin adresa nr. 26095/25.09.2007 a AFP Cluj; că a formulat contestatie, respinsă prin Decizia 168/20.11.2007 a DGFP Cluj. Reclamantul consideră nelegală această decizie, faţă de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunitătii Europene.

    2. Apărările formulate

    Prin întâmpinarea depusă (f.16-20), pârâtele au solicitat respingerea actiunii, pe motiv că taxa achitată nu a fost stabilită prin vreo decizie de impunere sau alt act administrativ ori fiscal emise de ele, ci ea a fost achitată de petent in baza dispozitiilor legale in vigoare, iar chitanta a fost depusă la autoritatea competentă să efectueze inmatricularea autoturismului.

    Au mai arătat că cererea petentului este inadmisibilă, pe motiv că adresa AFP nr. 26095/2007 nu constituie act administrativ sau fiscal, că plata a fost efectuată voluntar. De asemenea, pârâtele au invocat exceptia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că restituirea taxei auto ar fi trebuit solicitată de la autoritatea care a efectuat inmatricularea.

    3. Rezolvarea excepţiilor

    a. Inadmisibilitatea acţiunii Cu privire la faptul că adresa AFP nu ar fi act administrativ în sensul Legii nr. 554-2004 sau administrativ fiscal în sensul OG nr 92-2003, instanţa uneaşte această excepţie cu fondul cauzei, natura juridică a actului contestat ţinând determinând motivul promovării acţiunii şi, deci, a admiterii sau respingerii pe fond a acesteia.

    b. Lipsa calităţii procesuale pasive Plata a fost făcută în contul Trezoreriei şi au fost astfel vărsaţi în bugetul de stat. Dacă cauza juridică a acestei plăţi va fi lămurită mai jos, este cert că în contul pârâtelor a fost achitată această sumă şi că aceste autorităţi sunt cele care au refuzat restituirea şi ale căror răspunsuri sunt contestate în instanţă.

    Nu ar putea figura în calitate de pârât autoritatea adminstrativă din cadrul MIRA care a procedat la înmatriculare, fiindcă plata sumei de bani este o operaţiune obligatorie şi prealabilă înmatriculării şi care ţine de aspectul fiscal rezolvabil în contenciosul administrativ-fiscal.

    4. Starea de fapt

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine că reclamantul a achitat in contul Trezoreriei mun. Cluj-Napoca suma de 6036 RON cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanta 2050193 din 02.07.2007 (f.5).

    Prin cererea înregistrată la AFP Cluj-Napoca sub nr 26905 din 4.09.2007, reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunicare (f.6), iar că prin adresa cu acelaşi număr din 25.09.2007 că AFP Cluj-Napoca a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate in temeiul art. 214 1 – 214 3 din Codul Fiscal (f.6 bis).

    Contestaţia formulată împotriva acestui răspuns (f. 7-10) a fost respinsă prin Decizia nr. 168/2007 a DGFP Cluj, pe motiv că in mod corect organele fiscale au aplicat legislatia specifică în România, cu privire la perceperea şi modul de calcul al acestei taxe (f.11-12).

    4. Reglementări incidente

    a. Reglementări interne

    Potrivit art. 214 1 – 214 3 din Codul Fiscal şi pct.31 1 – 31 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plăteste cu ocazia primei inmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

    b. Reglementări comunitare

    Conform art. 90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor nationale similare.

    Conform hotararii CJE in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele comunitare în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricărei forme de protecţie care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind din alte state membre .

    Aşadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate şi cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în ţară si înmatriculate aici.

    c. Normele aplicabile in speţă

    Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

    Instanta constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozitiile din dreptul comunitar, care au prioritate faţă de dreptul national. Acesta rezultă din două argumente:

    c.1. Constituţia României: de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).

    De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru şi-a asumat obligaţia de a respecta dispoziţiile din tratatele originare ale Comunităţii, dinainte de aderare.

    c.2. Jurispudenţa Curţii de Justiţie Europene: . Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală şi specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară şi fără ca baza legală a Comunităţii însăşi să fie pusă la îndoială.

    Mai mult, aceeaşi decizie a definit relaţia dintre dreptul comunicar şi dreptul naţional al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar şi în faţa dreptului naţional ulterior – or, în speţă, taxa specială auto a fost introdusă în legislaţia internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul FIscal.

    De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul national este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aştepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituţionale.

    5. Soluţia adoptată

    Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în ţara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanţa constată o diferenţă de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal şi contravine dispozitiilor mentionate din Tratatul CEE. Aceste dispoziţii se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achiziţiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul naţional, altfel incalcandu-se principiul libertatii circulatiei mafurilor – adica se dezavantajeaza, direct sau indirect, masinile din celelalte tari membre UE, in competitia cu produsele similare autohtone.

    Intrucât tribunalul constată că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislatiei comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, intrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP emiţând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată. Atât această decizie, cât şi adresa AFP constituie acte administrative fiscale în sensul art-41 din OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală întrucât sunt emise de organele fiscale competente şi privesc drepturi şi obligaţii fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înţelesul art. 2 alin 1 lit c din Legea 544.

    Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâtii vor fi obligati să achite si folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la 1082 Cod Civil, respectiv dobânda legală calculată conform art 3 alin 3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale si efective.

    6. Alte aspecte

    In cauza de faţă nu a fost necesară declansarea procedurii prejudiciare prevazită de art 234 din Tratatul CEE in fata Curtii de Justitie Europene, intrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul national si dreptul comunitar aplicabil în speţa de faţă. De altfel, pe rolul instantei europene s-au aflat două cauze asemănătoare – Nadasdi si Nemeth (Ungaria) si Brzezinski (Polonia).

    Potrivit art. 274 Cod Procedură Civilă pârâtele vor fi obligate să plătească cheltuielile de judecată constând in onorariul avocat in cuantum de 1000 RON, plata fiind dovedita prin chitanta anexata la dosar (f.31).

    PENTRU ACESTE MOTIVE

    IN NUMELE LEGII

    HOTARASTE

    Respinge exceptia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtele Directia Generala a Finanţelor Publice Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca, ambele cu sediul în Cluj-Napoca, P-ţa A.Iancu nr. 19, jud.Cluj.

    Admite acţiunea formulată de reclamantul GN, dom. în Cluj-Napoca str. Gr.Alexandrescu nr. 8, ap.26, jud.Cluj împotriva pârâtelor si, în consecinţă:

    Anulează dispozitia nr. 168/20.11.2007 emisă de Directia Generala a Finanţelor Publice Cluj.

    Obligă pârâta Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca să restituie reclamantului suma de 6.036 RON încasată cu titlu de taxă pentru autoturisme si autovehicule, cu dobânda legală.

    Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare .

    Pronunţată în şedinţa publică din 01.02.2008.

    PRESEDINTE, JUDECATOR, GREFIER,

    GEORGETA GLIGA CRISTI DANILET MARIANA DEDIU

    Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!