Contract de împrumut cu gaj de mărfuri

Nr._din_

Intre subsemnaţii:

1 ._, domiciliat în_, ca debitor şi

2 ._, Banca_, cu sediul în_, s-a încheiat

prezentul gaj în următoarele condiţii:

I. Eu,_declar că am luat cu împrumut de la Banca_, suma

de_lei, declaraţie care valorează chitanţa autentică de primire a sumei.

– Termenul împrumutului este de un an de la data prezentului contract.

– Dobânda cuvenită pe an este de %, plătibilă trimestrial şi anticipat.

– Pentru garantarea plăţii capitalului împrumutat, a dobânzilor şi a cheltuielilor de executare, am depus gaj comercial în favoarea băncii, următoarele bunuri:_, a căror valoare este de_lei.

– Banca a fost pusă în posesia bunurilor prin remiterea cheilor şi a contractului de închiriere asupra spaţiului în care sunt depozitate, şi bunurile date în gaj au fost asigurate de bancă prin poliţa de asigurare nr._din_.

– La orice plată parţială care va fi efectuată, eu, debitorul, sunt în drept să-mi retrag din gajul constituit o parte din bunuri echivalentă cu valoarea capitalului depus.

– In caz de exigibilitate, banca mă va putea urmări prin vânzarea gajului, cât şi prin urmărirea asupra oricărei alte averi mobile sau imobile a mea.

– Toate cheltuielile efectuate cu asigurarea mărfurilor gajate, chiria depozitului, salariul custodelui, etc., sunt în sarcina mea, debitorul.

II. Banca_, reprezentată de_, declară că acceptă condiţiile de mai sus şi că a plătit debitorului suma de_lei.

Pentru orice comunicări judiciare sau extrajudiciare, ne alegem domiciliul, eu debitorul în_, iar Banca la sediul ei din_.

încheiat astăzi_în două exemplare.

Banca_

Debitor_

Explicații teoretice

Sediul materiei îl constituie art. 1718 C. civ. raportat la art. 1685 – 1696 C. civ.

Contractul de gaj este un contract accesoriu, unilateral, real şi constituitiv de drepturi reale, prin care debitorul remite creditorului său un lucru mobil, corporal sau incorporai, în vederea garantării datoriei sale.

în principiu, orice obligaţie poate fi garantată prin gaj şi orice bun mobil poate fi dat în gaj cu excepţia celor cu un regim special.

Contractul de gaj trebuie încheiat în scris (ad probationem) cu specificarea sumei datorate şi a bunurilor amanetate (natura, calitatea, cantitatea lor, etc.) şi trebuie înregistrat la judecătoria de la domiciliul debitorului, unde se depune un exemplar (la mapa actelor de amanet), pentru a-l face opozabil terţilor.

Cel ce constituie un gaj trebuie să fie proprietarul bunului dat în gaj şi să aibă capacitatea de a-l înstrăina (părinţii şi tutorii nu pot angaja bunurile minorului sau interzisului decât cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare).

Bunul gajat trebuie să fie, în principiu, efectiv predat creditorului (prin tradiţie la bunurile corporale şi prin remiterea titlului de creanţă la bunurile incorporale); legi speciale reglementează şi unele varietăţi de gaj fără deposedare; părţile pot, de asemenea, conveni ca bunul constituit ca gaj să fie dat în păstrare unui terţ ales de el.

Prin efectul contractului de gaj ia naştere în favoarea creditorului un drept real accesoriu de natură specială (dreptul de gaj), care nu-1 îndreptăţeşte pe titular să folosească bunul amanetat, dar îi conferă dreptul de preferinţă şi dreptul de urmărire (acesta din urmă putând fi însă paralizat prin excepţia ridicată de terţul posesor de bună-credinţă).

Creditorul gajist este obligat a păstra şi conserva bunul dat în gaj şi a-l restitui debitorului după achitarea integrală a creanţei garantate (împreună cu fructele şi veniturile bunului, care se cuvin debitorului proprietar, neputând fi folosite de creditorul gajist).

Debitorul este obligat să restituie creditorului cheltuielile pe care eventual le-a făcut pentru conservarea sau repararea bunului gajat.

în cazul în care, la scadenţă, debitorul nu-şi achită datoria, creditorul poate trece la realizarea gajului cerând instanţei judecătoreşti fie să dispună scoaterea bunului gajat la vânzare prin licitaţie publică şi satisfacerea cu prioritate a creanţei sale din preţul obţinut (cu acoperirea dobânzilor şi cheltuielilor de conservare şi de urmărire), fie să atribuie lucrul amanetat creditorului drept plată datoriei (până la concurenţa valorii creanţei sale, eventual cu plata unei diferenţe în bani debitorului, dacă valoarea lucrului stabilită prih expertiză depăşeşte valoarea creanţei).

Legea interzice stipularea prin contract de gaj a oricărei clauze prin care creditorul ar fi autorizat să-şi însuşească lucrul amanetat în mod direct, fară a se adresa instanţei judecătoreşti.

Ca orice drept accesoriu, gajul se stinge în mod indirect, odată cu stingerea prin plată sau prin orice alte mijloace a obligaţiei principale pe care o garantează. Plata parţială a datoriei nu atrage însă stingerea parţială a gajului, care este indivizibil şi se stinge numai prin plata integrală a cheltuielilor datorate de debitor.

Gajul se poate stinge şi în mod direct, independent de soarta obligaţiei principale, prin renunţarea creditorului la gaj sau prin pieirea fortuită a bunului dat în gaj.

Creditorul gajist care deposedează în mod voluntar de gaj pierde dreptul de urmărire, gajul fiind astfel stins; dacă însă deposedarea creditorului se face împotriva voinţei sale (de către însuşi debitorul sau de către orice altă persoană), creditorul are o acţiune specială pentru redobândirea lucrului, numită vindicatio pignoris. Prin legi speciale au fost reglementate şi alte garanţii reale bazate pe ideea de gaj, cu sau chiar fară deposedare (ex. garanţia în numerar sau în bunuri mobile a gestionarilor, cesiunea de creanţă cu titlu de garanţie etc.).

Concluzionând, reţinem:

a) contractul de gaj, comercial sau civil, este un contract real, în temeiul căruia creditorul are atât drept de preferinţă, cât şi un drept de urmărire asupra bunului ce formează obiectul gajului.

b) gajul priveşte întotdeauna un bun mobil şi este, de fapt, un amanet, care presupune deposedarea debitorului.

c) dacă debitorul nu plăteşte la termen, creditorul poate vinde bunurile gajate şi să-şi obţină pe această cale preţul.

d) vânzarea bunului gajat trebuie făcută la licitaţie, care se face prin intermediul unui curtier (dacă e vorba de mărfuri), unui agent de schimb (dacă e vorba de valori cotate la bursă) sau un comisar-evaluator de obiecte scoase la licitaţie, ori de un notar (dacă este vorba de obiecte mobiliare).

e) creditorul gajist are dreptul de retenţie, în baza căruia el va fi plătit înaintea creditorilor care au un privilegiu general asupra bunurilor debitorului, de exemplu fiscul sau salariaţii debitorului.