contraventie

Atacati o amenda? Sarcina probei revine politistului

10 martie 202218 iulie 2018 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Atacati o amenda.Aplicabilitatea art. 6 din Convenţie în materie contravenţională (la data săvârşirii faptelor exista pedeapsa alternativă a închisorii contravenţionale).

Simplul fapt că instanţele au identificat incoerenţe şi contradicţii în declaraţiile martorilor apărării şi că au decis, motivat, să nu le confere credibilitate şi să se sprijine mai degrabă pe declaraţiile martorilor care semnaseră procesul-verbal de contravenţie, nu este de natură a vicia procedura prin inechitate sau arbitrariu.

Printr-o astfel de procedură, care respectă principiul contradictorialităţii, instanţele naţionale au confirmat procesul-verbal de contravenţie, pe bază de probe considerate de ele ca pertinente şi suficiente, şi prin hotărâri amplu motivate în fapt şi în drept.

În fapt

Reclamantul Constantin Neaţă este un cetăţean român născut în 1949 care locuieşte în Dobruşa. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său guvernamental, dl. Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Circumstanţele cauzei

Circumstanţele cauzei, aşa cum au fost expuse de către părţi, sunt controversate şi se pot rezuma după cum urmează:

Incidentul din 3 iulie 2002
a) Versiunea reclamantului
În 3 iulie 2002, în timp ce reclamantul aştepta să fie chemat pentru ascultare în cadrul unei şedinţe publice a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, unde fusese citat ca inculpat într-un proces penal, preşedintele completului de judecată a dispus – fără niciun motiv – evacuarea din sala de judecată. Poliţistul P.C. i-a pus cătuşele, l-a lovit şi l-a târât pe scările instanţei până la maşina poliţiei care se afla în faţa clădirii.
A fost condus la sediul poliţiei, unde a fost din nou lovit şi fotografiat. Poliţistul a procedat la amprentarea reclamantului şi i-a confiscat sumele de bani găsite asupra sa. Timp de aproximativ 5 ore a fost reţinut în secţia de poliţie, apoi a fost lăsat liber.
b) Versiunea Guvernului
În 3 iulie 2002, reclamantul, care avea calitatea de inculpat într-un proces penal, a avut o atitudine recalcitrantă şi lipsită de respect faţă de completul de judecată învestit în cauza sa, motiv pentru care preşedintele l-a avertizat să respecte solemnitatea şi ordinea şedinţei publice în sala de judecată. Reclamantul nu s-a conformat şi a devenit mai agresiv, astfel că preşedintele a apelat la serviciile poliţistului P.C., care răspundea de ordinea şi protecţia magistraţilor, pentru a-l evacua pe reclamant din sală. Guvernul a făcut referire la o hotărâre a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea din 3 iulie 2003 care să confirme această verisune.
Guvernul contestă faptul că reclamantul ar fi fost târât de poliţistul P.C. pe scările instanţei. În opinia sa, poliţisul nu a făcut decât să îi ceară reclamantului să părăsească în linişte sala de judecată, dar acesta a continuat să fie agresiv atât fizic, cât şi verbal, refuzând să colaboreze. Poliţistul a fost nevoit să utilizeze forţa pentru a-l scoate pe reclamant din sală, fără ca mijloacele folosite să fie disproporţionate.

În holul instanţei, reclamantul l-a lovit pe poliţist, adresându-i totodată insulte. A refuzat să prezinte un act de identitate, deşi i-a fost cerut de poliţistul P.C. Drept urmare, acesta l-a condus pe reclamant la sediul poliţiei pentru a-i stabili identitatea. Reclamantul a declarat, în prezenţa a trei poliţişti, că se numeşte L.P., afirmaţie care s-a dovedit inexactă în urma verificărilor efectuate în baza de date a poliţiei locale. În cele din urmă, a fost lăsat în libertate.

În zilele următoare, poliţistul P.C. a făcut verificări suplimentare, inclusiv la sediul instanţei, care au condus la stabilirea identităţii reale a reclamantului şi la întocmirea unui proces-verbal de contravenţie.
Contestarea procesului-verbal de contravenţie
Prin procesul-verbal întocmit în 8 iulie 2002 de poliţistul P.C. din Râmnicu-Vâlcea, reclamantul a fost sancţionat cu o amendă de 21.000.000 de lei (aproximativ 642 de euro conform cursului valutar al Băncii Naţionale a României de la acea dată) pentru că ar fi adresat injurii şi ar fi refuzat să părăsească sala de judecată în timpul şedinţei publice din 2 iulie 2002 şi pentru că ar fi provocat scandal pe holul instanţei, refuzând totodată să ofere date pentru stabilirea identităţii şi declarând chiar o identitate falsă. Aceste contravenţii erau prevăzute de art. 2 pct. 1 şi 33 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, ordinii şi liniştii publice.
Reclamantul a contestat acest proces-verbal la Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, susţinând neconformitatea faptelor reţinute cu cele reale.
În 24 septembrie 2002, reclamantul şi doi martori propuşi de acesta au fost ascultaţi de instanţă.
Printr-o hotărâre din 24 septembrie 2002, instanţa a respins ca neîntemeiată plângerea reclamantului.
În recursul reclamantului, Tribunalul Vâlcea, prin decizia din 12 decembrie 2002, a casat sentinţa instanţei de fond pe motiv că s-a omis citarea şi ascultarea unuia din martorii oculari, menţionat în procesul-verbal de contravenţie.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Vâlcea, care la 20 februarie şi 3 martie 2003 a ascultat martorii indicaţi în procesul-verbal. Reclamantul şi avocatul său au fost prezenţi la audiere şi au pus întrebări martorilor. Aceste declaraţii, precum şi răspunsurile la interogatorii, au fost depuse la dosar.
În 3 aprilie 2003, un nou martor, propus de reclamant, a fost ascultat de instanţă şi declaraţia a fost depusă la dosar.
Prin sentinţa din 3 aprilie 2003, judecătoria a respins plângerea reclamantului, ca nefondată. S-a reţinut că susţinerile reclamantului nu erau întemeiate, aşa cum rezultă din ansamblul probelor aflate la dosar, că reclamantul a tulburat într-adevăr desfăşurarea şedinţei publice din 3 iulie 2002 şi, pe lângă aceasta, şi-a atribuit o identitate falsă în momentul în care a fost legitimat de poliţistul P.C. S-a menţionat că singura modalitate prin care ar fi fost posibilă continuarea în bune condiţii a activităţii de judecată era evacuarea reclamantului recalcitrant din sala de judecată. Instanţa a înlăturat declaraţiile celor doi martori ascultaţi la propunerea reclamantului pe motiv că declaraţiile lor nu erau concordante şi că existau numereoase inadvertenţe care le lipseau de credibilitate.
Sentinţa a fost menţinută prin decizia Tribunalului Vâlcea din 20 iunie 2003, definitivă şi irevocabilă. Tribunalul a apreciat că din ansamblul probelor aflate la dosar, în special din declaraţiile martorilor care au asistat la incidentul din 3 iulie 2003, rezultă cu certitudine că faptele constatate prin procesul-verbal erau conforme cu realitatea şi a statuat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale.
De la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii din 20 iunie 2003, reclamantul plăteşte lunar o cotă din amenda aplicată prin procesul-verbal din 8 iulie 2002. Rata lunară se ridica la 200.000 de lei (aproximativ 5,36 euro).
Plângerea penală împotriva poliţisului P.C. pentru purtare abuzivă
În urma incidentului din 3 iulie 2002, reclamantul a introdus o plângere penală contra poliţistului P.C. din Râmnicu-Vâlcea, acuzându-l că l-ar fi supus unor rele tratamente prin faptul că l-a încătuşat şi l-a târât până la sediul poliţiei.
Procurorii parchetului însărcinaţi cu instrumentarea dosarului l-au ascultat pe reclamant, pe poliţistul P.C., doi alţi poliţişti care asistaseră la evenimentele denunţate de reclamant, precum şi doi martori oculari, care au confirmat că poliţistul P.C. intervenise la cererea preşedintelui completului de judecată pentru a asigura ordinea în sala de şedinţă şi că nu a folosit mijloacele violente, aşa cum susţinea reclamantul.
Prin rezoluţia din 11 iulie 2003, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de poliţist.
Prin rezoluţia din 4 septembrie 2003, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de reclamant împotriva rezoluţiei din 11 iulie 2003, pe care a confirmat-o.
Reclamantul a introdus o plângere împotriva acestei rezoluţii la Tribunalul Vâlcea, în baza art. 2781 din Codul de procedură penală.
Prin sentinţa din 25 februarie 2004, tribunalul a respins plângerea ca neîntemeiată. Tribunalul a reţinut că în data de 3 iulie 2002, reclamantul avusese un comportament lipsit de respect faţă de completul de judecată şi că intervenţia poliţistului P.C. a fost necesară pentru a asigura ordinea în sala de şedinţă, fără a fi fost realizată prin mijloace violente.
Reclamantul nu a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, care a devenit astfel definitivă.
Dreptul intern pertinent
Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, ordinii şi liniştii publice (publicată în Monitorul Oficial din 18 august 2000)
În epoca faptelor descrise, dispoziţiile pertinente ale acestei legi erau următoarele:

Art. 2 Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

1) săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice;

33) refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

Art. 3 Contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:

a) cu amendă de la 80.000 lei la 400.000 lei, cele prevăzute la pct. 33);
b) cu amendă de la 700.000 lei la 40.000.000 lei sau cu închisoare contravenţională de la 15 zile la 3 luni, cele prevăzute la pct. 1);
Modificările ulterioare ale regimului juridic al contravenţiilor
Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 108/2003, publicată în Monitorul Oficial din 26 decembrie 2003, Guvernul a înlăturat închisoarea contravenţională din lista sancţiunilor susceptibile a fi aplicate contravenienţilor. De acum înainte, principalele sancţiuni ce puteau fi aplicate sunt avertismentul, amenda şi obligarea la muncă în folosul comunităţii. Această ultimă sancţiune nu putea fi aplicată decât de o instanţă judecătorească. Toate sancţiunile cu închisoarea contravenţională prevăzute de diferite legi şi de ordonanţe în vigoare sunt convertite în muncă în folosul comunităţii. În caz de refuz al contravenientului de a executa o astfel de sancţiune, instanţa o putea înlocui cu o amendă. Executarea unei amenzi se realizează potrivit regulilor privind creanţele bugetare, în caz de neplată nemaifiind posibilă înlocuirea amenzii cu o pedeapsă privativă de libertate.
Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, ordinii şi liniştii publice a fost modificată prin Legea nr. 265/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 603 din 5 iulie 2004. De acum înainte, tulburarea ordinii publice, încadrată ca şi contravenţie în art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, este sancţionată exclusiv cu amendă de la 2.000.000 la 10.000.000 lei.
O privire de ansamblu şi detaliată asupra dreptului şi practicii interne pertinente în materie contravenţională se găseşte în paragrafele 29-40 ale hotărârii Anghel c. României (nr. 28183/03, hotărârea din 4 octombrie 2007).

OBIECTUL PLÂNGERII

Invocând art. 6 din Convenţie, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la un proces echitabil în privinţa desfăşurării şi a rezultatului procedurii legate de contestarea procesului-verbal de contravenţie din 8 iulie 2002. Apreciază că a fost pus într-o poziţie defavorabilă pe timpul procedurii în raport cu partea adversă, respectiv cu poliţia din Râmnicu-Vâlcea, şi reproşează în special jurisdicţiilor sesizate că ar fi administrat greşit probele şi ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăţia sa.
Invocând în substanţă art. 3 din Convenţie, reclamantul se plânge de relele tratamente ce i-au fost aplicate de către un poliţist din Râmnicu-Vâlcea în 3 iulie 2002, precum şi de imposibilitatea de a demonstra răspunderea penală a autorului presupuselor rele tratamente.

ÎN DREPT

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie

Reclamantul susţine că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în privinţa desfăşurării şi a rezultatului procedurii legate de contestarea procesului-verbal de contravenţie şi citează art. 6 din Convenţie, care prevede următoarele:

«1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (…) de către o instanţă independentă şi imparţială (…) care va hotărî (…) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. (…)

Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
Orice acuzat are, în special, dreptul :
să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el (…);
să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; (…)»
Guvernul învederează cu titlu preliminar că art. 6 alin. 1 nu este aplicabil procedurii în cauză datorită naturii sancţiunii aplicate reclamantului, una administrativă care în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 108/2003 nu este susceptibilă de a fi convertită, în caz de neplată, într-o pedeapsă cu închisoarea. Guvernul consideră, pe fond, că procedura deschisă ca urmare a plângerii reclamantului împotriva procesului-verbal de contravenţie a fost condusă în mod echitabil de către jurisdicţiile sesizate, fără să existe opinii preconcepute şi fără a defavoriza vreo parte în raport cu cealaltă.
Curtea apreciază că abia prin Ordonanţa de urgenţă nr. 108/2003 (publicată în Monitorul Oficial din 26 decembrie 2003) Guvernul a înlăturat închisoarea contravenţională din lista sancţiunilor susceptibile a fi aplicate contravenienţilor (paragraful 25). Or, în momentul în care reclamantului i-a fost aplicată amenda, stabilită definitiv prin hotărârea din 20 iunie 2003, faptele de care era acuzat acesta puteau fi pedepsite nu numai cu amendă, dar şi cu închisoarea pe o durată de la 15 zile la 3 luni (paragraful 24). În lumina criteriilor extrase din jurisprudenţa constantă în această materie (a se vedea, printre altele, Ezeh şi Connors c. Regatului Unit [GC], nr. 39665/98 şi 40086/98, par. 120, CEDH 2003-X), este vorba despre o sancţiune care, prin natura şi gravitatea sa, ţine de materia penală, astfel că art. 6 îşi va găsi aplicarea sub aspectul laturii sale penale. Curtea relevă de altfel că, în cauza Anghel c. României, a fost respinsă o excepţie preliminară a Guvernului bazată pe acelaşi argument (nr. 8183/03, 4 octombrie 2007, par. 51-52).
Curtea nu insistă asupra acestei chestiuni legate de aplicabilitatea art. 6 din Convenţie în procedura litigioasă deoarece, fără doar şi poate, acest capăt de cerere este inadmisibil pentru motivele de mai jos.
Curtea reaminteşte că în materie penală administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 şi 3 ale art. 6. Primul consacră principiul prezumţiei de nevinovăţie şi implică, printre altele, ca în exercitarea funcţiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparţine acuzării şi dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzaţiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-şi pregăti şi prezenta apărarea în cunoştinţă de cauză, şi de a-i oferi probe suficiente pentru a susţine un verdict de vinovăţie (Barbera, Messegué şi Jabardo c. Spaniei, hotărârea din 6 decembrie 1988, seria A nr. 146, par. 77; Bernard c. Franţei, hotărârea din 23 aprilie 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998-II, par. 37).
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligaţia de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura şi cauza acuzaţiei ce îi este adusă, în obligaţia de a-i acorda timpul şi facilităţile necesare pentru a-şi pregăti apărarea şi de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuşi sau cu asistenţa unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obţină interogarea acestora, dar şi de a obţine citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existenţa în această materie a unui echilibru între acuzare şi apărare (a se vedea,mutatis mutandis, hotărârea Bönisch c. Austriei din 6 mai 1985, seria A nr. 92, par. 32), dar şi ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu (Barbera, Messegué şi Jabardo, citată anterior, par. 78). Curtea va analiza dacă în cauză au fost respectate aceste principii.
În speţă, Curtea apreciază că nimic nu dovedeşte, astfel cum susţine reclamantul, că jurisdicţiile sesizate cu judecarea plângerii ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăţia acestuia: instanţele nu par în niciun caz a fi decis dinaintea verdictului ori fără a-şi fi confirmat de-a lungul judecăţii temeinicia procesului-verbal întocmit de poliţist. În cadrul procedurii în cauză, jurisdicţiile învestite cu examinarea plângerii reclamantului au admis toate cererile prin care acesta înţelegea să-şi dovedească nevinovăţia şi, în special, au admis toate cererile de audiere a martorilor în apărare, ale căror declaraţii au fost consemnate şi depuse la dosar. Simplul fapt că instanţele au identificat incoerenţe şi contradicţii în declaraţiile acestor martori şi că au decis, motivat (a contrario, Anghel anterior citată, par. 62), să nu le confere credibilitate şi să se sprijine mai degrabă pe declaraţiile martorilor care semnaseră procesul-verbal de contravenţie, nu este de natură a vicia procedura prin inechitate sau arbitrariu.

Curtea reaminteşte cu privire la acest aspect că, potrivit jurisprudenţei sale constante, revine în principiu jurisdicţiilor naţionale sarcina de a aprecia probele administrate de ele şi pertinenţa celor propuse de părţi. Deşi Convenţia garantează prin art. 6 dreptul la un proces echitabil, ea nu reglementează admisibilitatea probelor, această materie revenind în primul rând dreptului intern. Curtea aminteşte că sarcina sa constă în a analiza dacă procedura litigioasă, în ansamblu, incluzând aici şi modalitatea administrării probelor, a îmbrăcat un caracter echitabil (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Edwards c. Regatului Unit din 16 decembrie 1992, seria A nr. 247-B, par. 34).

Or, se constată că reclamantul şi avocatul său au fost prezenţi la audierile fixate de jurisdicţiile sesizate, au fost ascultaţi, au putut adresa întrebări martorilor acuzării în prezenţa judecătorilor care urmau să decidă, în final, cu privire la cauză (a contrario, Anghel anterior citată, par. 63 şi 64). Instanţele interne nu au aşteptat din partea reclamantului să răstoarne prezumţia de legalitate şi de temeinicie a procesului-verbal litigios prin raportarea probei contrare la expunerea faptelor stabilite prin procesul-verbal (a contrario, Anghel anterior citată, par. 58 şi 59). Printr-o astfel de procedură, care respectă principiul contradictorialităţii, instanţele naţionale au confirmat procesul-verbal de contravenţie, pe bază de probe considerate de ele ca pertinente şi suficiente, şi prin hotărâri amplu motivate în fapt şi în drept. Curtea însăşi nu distinge niciun element arbitrariu în dosar.
Rezultă prin urmare că acest capăt de cerere trebuie respins ca vădit nefondat, cu aplicarea art. 35 par. 3 şi 4 din Convenţie.

Unde se depune o plangere la o contraventie-amenda rutiera in 2018

10 martie 202227 iunie 2018 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Contravenţiile sunt cele mai întâlnite fapte sancţionate de către agenţii constatatori. OUG nr. 195/2002 reglemetează circulaţia pe drumurile publice iar un întreg capitol prevede răspunderea contravenţională.

Conform art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

Acest articol de lege, potrivit https://www.coltuc.ro a fost contestat pe motiv de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prin prevederile legale criticate se instituie o competenţă teritorială exclusivă de soluţionare a plângerii contravenţionale îndreptate împotriva procesului – verbal de constatare a contravenţiilor, în favoarea exclusivă a judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost constată fapta.

Se apreciază că, prin introducerea plângerii exclusiv la instanţa în circumscripţia căreia a fost săvârşită contravenţia, cetăţeanul este privat de posibilitatea de a-şi putea pregăti o apărare eficientă, având în vedere faptul că participarea contravenientului la şedinţele de judecată este îngreunată, acesta fiind nevoit să se deplaseze la distanţe mari de domiciliul său, ceea ce implică şi cheltuieli financiare mari.

Aşa fiind, autorul excepţiei consideră că prin reglementarea criticată se aduce atingere liberului acces la justiţie al cetăţeanului, întrucât obligarea contravenientului de a se deplasa la judecătoria în a cărei rază teritorială a fost constată fapta reprezintă o condiţionare abuzivă, care îl poate pune pe acesta în situaţia de a renunţa la plângere.

Curtea Constituţională a reţinut că stabilirea competenţei teritoriale unice a instanţei de judecată pentru soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a unei/unor contravenţii la circulaţia pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general şi obiectiv, şi anume cel al locului unde a fost săvârşită şi constatată contravenţia, ceea ce este pe deplin justificat şi rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenţii, şi anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele ce circulă pe drumurile publice şi care trebuie să respecte aceleaşi reguli de circulaţie prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

Chiar dacă art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 instituie competenţa teritorială exclusivă a instanţei de judecată de la locul săvârşirii şi constatării faptei contravenţionale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant, la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar şi nici nu poate conduce la încălcarea dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil.

Tocmai în considerarea unor astfel de situaţii, legiuitorul a reglementat modalităţi alternative care să garanteze exercitarea efectivă şi deplină a drepturilor materiale şi procesuale ale oricărei persoane ce doreşte să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime.

În concluzie, prin Decizia nr. 189/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 522/2018 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate.

Proprietarii terenurilor agricole neexploatate ar putea fi amendati anunta Casa de avocatura Coltuc

27 aprilie 20239 februarie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Agriculturii, romanii care au terenuri agricole pe care nu le lucreaza, vor plati amenzi de pana la 400 de lei.

Proprietarii suprafetelor agricole lasate neutilizate vor fi taxati cu o suma de 200 lei pentru fiecare hectar, in primul an, cu de 300 lei/hectar pentru cel de-al doilea an si de 400 lei/hectar incepand cu al treilea an consecutiv de nelucrare a terenului. Fapta va constitui contraventie, astfel cum se arata intr-un comunicat al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala.

Directorul excutiv al DADR Timis, Tiberiu Lelescu, a declarat ca “Aceasta prevedere este stipulata intr-un proiect de OUG propus de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Se apreciaza ca in aceasta situatie s-ar gasi un procent de 10-15% din terenurile arabile de pe teritoriul tarii”.

Cai de atac impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei

1 februarie 202430 octombrie 2008 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Art. 118

(1) Impotriva procesului -verbal de constatare a contraventiilor se poate depune plangere, in termen de 15 zile de la comunicare, la judecatoria in a carei raza de competenta a fost constatata fapta.

(2) Plangerea suspenda executarea amenzilor si a sanctiunilor contraventionale complementare de la data inregistrarii acesteia pana la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti.

(3) Dovada inregistrarii plangerii depuse la judecatorie in termenul prevazut la alin. (1) se prezinta de contravenient la unitatea de politie din care face parte agentul constatator, care va efectua mentiunile in evidente si ii va restitui permisul de conducere.

(4) in termen de 15 zile de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti prin care instanta a respins plangerea impotriva procesului -verbal de constatare a contraventiei, contravenientul este obligat sa se prezinte la serviciul politiei rutiere careil are in evidenta pentru a preda permisul de conducere.

(5) Neprezentarea contravenientului in termenul prevazut la alin. (4), in mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce.

Art. 119

In cazul in care fapta unui conducator de autovehicul sau tramvai a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie, instanta de judecata investita cu solutionarea cauzei va cita unitatea de politie din care face parte agentul constatator, partile implicate in eveniment si societatea de asigurare.

Art. 120

(1) Procesul-verbal neatacat in termen de 15 zile de la data comunicarii acestuia ori, dupa caz, a ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti prin care s-a respins plangerea constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate.

(2) Procesele-verbale ale cetatenilor straini sau ale cetatenilor romani cu domiciliul sau, dupa caz, rezidenta normala in strainatate, devenite titlu executoriu, se comunica de catre politia rutiera pe raza careia s-a produs fapta, Inspectoratului General al Politiei Romane.

(3) Politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane comunica in scris Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, in cel mult 6 luni de la primirea titlului executoriu, numele si prenumele contravenientului, numarul pasaportului si al procesului- verbal de constatare a contraventiei, precum si suma datorata, pentru a fi luate in evidenta si a fi conditionata intrarea pe teritoriul Romaniei a contravenientului.

Art. 121

(1) – abrogat

(2) Executarea sanctiunii contraventionale complementare se prescrie in acela si termen in care se prescrie sanctiunea contraventionala principala.

Infractiuni si pedepse prevazute in noul cod rutier

1 februarie 202430 octombrie 2008 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Art. 84
Nerespectarea dispozitiilor privind circulatia pe drumurile publice, care intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, atrage raspunderea penala si se sanctioneaza potrivit prezentei ordonante de urgenta.

Art. 85

(1) Punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neinmatriculat sau neinregistrat, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani.

(2) Punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai cu numar fals de inmatriculare sau de inregistrare se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

(3) Tractarea unei remorci neinmatriculate sau neinregistrate ori cu numar fals de inmatriculare sau de inregistrare se pedepseste cuinchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale carei placute cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare au fost retrase sau a unui vehicul inmatriculat in alt stat, care nu are drept de circulatie in Romania, se pedepseste cuinchisoare de la 6 luni la 2 ani.

Art. 86

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere se pedepseste cuinchisoare de la unu la 5 ani.

(2) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana al carei permis de conducere este necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al carei permis i-a fost retras sau anulat ori careia exercitarea dreptului de a conduce i -a fost suspendata sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule in Romania se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(3) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (2) se sanctioneaza si persoana care incredinteaza cu stiinta un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se afla in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) sau (2) sau unei persoane care sufera de o boala psihica ori se afla sub influenta alcoolului sau a unor produse ori substante stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

Art. 87

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange se pedepseste cu
inchisoare de la unu la 5 ani.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai si care se afla sub influenta unor substante ori produse
stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.

(3) Substantele sau produsele stupefiante, precum si medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc de catre Ministerul Sanatatii Publice, iar lista acestora se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(4) Daca persoana aflata in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) sau (2) efectueaza transport public de persoane, transport de substante sau produse periculoase ori se afla in procesul de instruire practica a unei persoane pentru obtinerea permisului de conducere sau in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, pedeapsa esteinchisoare de la 2 la 7 ani.

(5) Refuzul, impotrivirea ori sustragerea conducatorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat in procesul de instruire, sau a examinatorului autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a se supune recoltarii probelor biologice sau testarii aerului expirat, in vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseste cuinchisoare
de la 2 la 7 ani.

Art. 88

(1) Recoltarea probelor biologice se face in unitatile de asistenta medicala autorizate sau in institutii medico-legale si se efectueaza numai in prezenta unui reprezentant al politiei rutiere.

(2) Stabilirea concentratiei de alcool sau a prezentei in organism de substante ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face in institutiile medico- legale autorizate, in conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sanatatii
Publice.

(3) Stabilirea prezentei alcoolului in aerul expirat sau testarea preliminara a prezentei in organism a substantelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.

(4) Stabilirea concentratiei de alcool in aerul expirat se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.

(5) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata de politistul rutier cu un mijloc tehnic certificat si depistata ca avand o concentratie de pana la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, poate solicita acestuia sa i se recolteze probe biologice de catre unitatile sau institutiile medicale prevazute la alin. (1), in vederea stabilirii imbibatiei de alcool in sange.

(6) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata cu un mijloc tehnic certificat ca avand o concentratie de peste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, este obligata sa se supuna recoltarii probelor biologice sau testarii cu un mijloc tehnic omologat si verificat
metrologic.

(7) Conducatorilor de autovehicule sau tramvaie, testati in trafic cu un mijloc tehnic certificat, care indica prezenta, in produsele biologice, a unor substante sau produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, li se recolteaza obligatoriu
probe biologice.

Art. 89

(1) Parasirea locului accidentului de catre conducatorul vehiculului sau de catre instructorul auto, aflat in procesul de instruire, sau de examinatorul autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane ori daca accidentul s-a produs ca urmare a unei infractiuni, faraincuviintarea politiei care efectueaza cercetarea locului faptei, se pedepseste cuinchisoare de la 2 la 7 ani.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si fapta oricarei persoane de a modifica starea locului sau de asterge urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, fara acordul echipei de cercetare la fata locului.

(3) Nu constituie infractiune fapta conducatorului de vehicul care, in lipsa altor mijloace de transport, elinsu si transporta persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara in masura sa acorde asistenta medicala necesara si la care a declarat datele personale de identitate si numarul deinmatriculare sau inregistrare a vehiculului condus, consemnate intr-un registru special, daca seinapoiaza imediat la locul accidentului.

(4) Nu constituie infractiunea de parasire a locului accidentului fapta conducatorului autovehiculului cu regim de circulatie prioritara, daca acesta anunta deindata politia si dupa terminarea misiunii se prezinta la sediul unitatii de politie pe a carei raza de competenta s-a produs accidentul, in vedereaintocmirii documentelor de constatare.

(5) Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului, daca victima paraseste locul faptei, iar conducatorul de vehicul anunta imediat evenimentul la cea mai apropiata unitate de politie.

Art. 90

(1) Fapta conducatorului de vehicul sau a instructorului auto, aflat in procesul de instruire, ori a examinatorului autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substante stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, dupa producerea unui accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, pana la recoltarea probelor biologice ori pana la testarea cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic sau pana la stabilirea cu un mijloc tehnic certificat a prezentei acestora in aerul expirat, se pedepseste cuinchisoare de la unu la 5 ani.

(2) Nu constituie infractiune consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substantelor stupefiante, dupa producerea accidentului de circulatie si pana la sosirea politiei la fata locului, daca acestea sunt administrate de personal medical autorizat, in cazul in care acestea sunt impuse de starea de sanatate sau de vatamarea corporala a conducatorului auto.

Art. 91

Neindeplinirea de catre unitatea de asistenta medicala autorizata care a efectuat examenul de specialitate a obligatiei de a comunica politiei rutiere faptul ca o persoana a fost declarata inapta pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, daca s-a produs un accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, ca urmare a afectiunilor medicale ale conducatorului de vehicul, se pedepseste cu amenda.

Art. 92

(1) Fapta savarsita cu intentie de a sustrage, distruge, degrada ori de a aduce in stare de neintrebuintare indicatoarele, semafoarele, amenajarile rutiere sau crearea de obstacole pe partea carosabila se pedepseste cuinchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza instalarea de mijloace de semnalizare rutiera sau modificarea pozitiilor acestora, fara autorizatie eliberata de
autoritatile competente, de natura sa induca in eroare participantii la trafic.

(3) Organizarea sau participarea, in calitate de conducator de vehicul sau de animale, laintreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseste cuinchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(4) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (3) se sanctioneaza blocarea cu intentie a drumului public, daca se pune in pericol siguranta circulatiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulatie a celorlalti participanti la trafic.

(5) Lasarea fara supraveghere pe partea carosabila a drumurilor publice a unui vehicul care transporta produse sau substante periculoase se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani.

Art. 93

(1) indeplinirea defectuoasa sau neindeplinirea atributiilor de verificare tehnica ori inspectie tehnica periodica a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparatii sau interventii tehnice de catre persoanele care au asemenea atributii, daca din cauza starii tehnice a vehiculului s -a produs un accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii unei persoane, se pedepseste conform legii penale.

(2) Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor avand urme de avarii, fara documentele de constatare eliberate de politia rutiera sau, dupa caz, de societatile din domeniul asigurarilor, se pedepseste cuinchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(3) Nu constituie infractiunea prevazuta la alin. (2) repararea autovehiculelor avand urme de accident, in baza atestarii validitatii constatarii amiabile de accident.

Art. 94

(1) Efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public si amplasarea unor constructii, panouri sau reclame publicitare in zona drumului, fara autorizatie de constructie eliberata in conditiile legii, se pedepsesc cuinchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si persoana care nu respecta conditiile stabilite in autorizatia de constructie, eliberata in conditiile legii, pentru amenajarea accesului rutier la drumul public, in cazul constructiilor amplasate in zona
acestuia.

(3) Persoana autorizata de administratorul caii ferate care nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferata se pedepseste cuinchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(4) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (3) se sanctioneaza si persoana autorizata de catre administratorul unui drum public sau de catre executantul unei lucrari pe partea carosabila, care nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrarilor pe drumurile publice, daca prin aceasta s -a produs un accident de circulatie din care au rezultat victime omenesti sau pagube materiale.