Cu siguranta legea mai favorabila este noul cod penal 2014
Odatã cu intrarea în vigoare a noului Cod de Procedurã Penalã, dosarele celor 987 de detinuti de la Penitenciarul Vaslui au fost verificate pentru emiterea noilor mandate de executare a pedepselor, în conformitate cu prevederile legale si pedepsele
prevãzute. La nivelul tuturor penitenciarelor sau centrelor de educare au fost înfiintate comisii formate din judecãtor si procuror, care au verificat dosarele celor care ispãsesc pedepse privative de libertate si, unde a fost cazul, au înaintat cãtre instante sesizãri de reexaminare, unii dintre detinuti ispãsindu-si pedeapsa, conform noilor reglementãri, altora reducându-li-se pedepsele. Instantele de judecatã au lucrat din plin, pentru verificarea sesizãrilor trimise de comisiile de evaluare a incidentei aplicãrii legii penale mai favorabile, comisii organizate în penitenciare conform HG836/2013. Practic, prin intrarea în vigoare a noului Cod de Procedurã Penalã, sunt aduse multe modificãri la legea penalã, inclusiv pedepse mai blânde pentru diverse infractiuni, astfel cã multi dintre cei care-si ispãsesc condamnãri privative de libertate sperã sã primescã condamnãri mai usoare. Pentru solutionarea acestor cereri, instantele de judecatã au lucrat din plin, la Tribunalul Vaslui fiind dispuse cinci complete de judecatã, care au verificat nu mai putin de 73 de astfel de cereri, în timp ce la Judecãtoria Vaslui au lucrat 6 complete de judecatã, pentru solutionarea a 48 dosare ale detinutilor de la penitenciarul Vaslui. Cu toate cã au fost examinate peste 130 de cereri , doar în trei cazuri judecãtorii au dispus punerea în libertate de îndatã a unor persoane care si-au ispãsit deja pedeapsa conform prevederilor noului C.P.P. Este vorba de un condamnat pentru înselãciune, Stefãnescu Nicolae, din judetul Olt, care a ispãsit 4 ani si nouã luni, un bârlãdean, Ionut Nãstase, condamnat în anul 2010 initial la 5 ani de închisoare pentru furt, si cãruia, conform noului CPP, pedeapsa i s-a redus la trei ani, si un husean,