AVOCAT ARBITRAJ ROMANIA – Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR

AVOCAT-ARBITRAJ-ROMANIA – Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR

 

In cadrul Regulilor de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj Comercial International se arata:

Formele arbitrajului

Partile, prin conventia arbitrala, sunt libere sa prevada:

ca litigiile lor vor fi supuse unei institutii permanente de arbitraj, caz in care arbitrajul se va desfasura in conformitate cu dispozitiile Legii camerelor de comert din Romania nr. 335/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, cu dispozitiile Codului de procedura civila in masura in care aceste norme nu contrazic prezentele reguli de procedura arbitrala, denumite in continuare reguli, cu dispozitiile art. 1 pct. 2 lit. b) si ale art. 4 alin. (1) din Conventia europeana de arbitraj comercial international, incheiata la Geneva la 21 aprilie 1961, cu Regulamentul privind organizarea si functionarea Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, aprobat prin decizia Colegiului de Conducere al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei;
ca litigiile vor fi supuse unui arbitraj ad-hoc in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 335/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, cu dispozitiile Codului de procedura civila, cu dispozitiile din conventiile internationale la care Romania este parte si cu dispozitiile din prezentele reguli care privesc arbitrajul ad-hoc.

Nominalizarea institutiei permanente de arbitraj prin conventia arbitrala cu privire la solutionarea litigiilor determina competenta exclusiva a respectivei institutii, iar partile opteaza automat, prin aceasta desemnare, pentru aplicarea regulilor sale de procedura, orice derogare de la aceasta prevedere fiind nula. In organizarea si desfasurarea arbitrajului se vor aplica regulile de procedura ale institutiei permanente de arbitraj desemnata, in vigoare la momentul sesizarii acesteia.

In cazul in care institutia permanenta de arbitraj nu este nominalizata si partile au prevazut in conventia arbitrala solutionarea litigiilor pe calea arbitrajului institutionalizat, in lipsa altor indicii, competenta va fi determinata de regulile arbitrajului institutionalizat, unde s-a inregistrat cererea de arbitrare/actiunea arbitrala de catre reclamant.

In conditiile in care in conventia arbitrala partile au prevazut ca litigiile lor vor fi supuse unei proceduri arbitrale ad-hoc, partile vor avea dreptul:

de a-si numi arbitrii, titulari si supleanti sau de a stabili modalitatile potrivit carora vor fi numiti acestia, in caz de litigiu, numarul lor, precum si modalitatea de numire a unui supraarbitru, titular si supleant, in cazul tribunalului colegial;
de a-si stabili regulile de procedura pe care le vor urma arbitrii;
de a determina locul arbitrajului;
de a stabili limba in care se vor prezenta inscrisurile si se vor desfasura dezbaterile.

Competenta exclusiva a tribunalului arbitral

Incheierea conventiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul acesteia, competenta instantelor judecatoresti.

Organizarea arbitrajului institutionalizat

Organizarea arbitrajului institutionalizat se face de catre Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, denumita in continuare Curte de Arbitraj, si de catre curtile de arbitraj de pe langa camerele judetene, conform dispozitiilor art. 4 lit. i), art. 28 alin. (2) lit. e) si art. 29 alin. (3) din Legea nr. 335/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.

In solutionarea litigiilor, tribunalele arbitrale vor aplica prezentele reguli, care se vor completa cu normele Codului de procedura civila, dupa caz, in masura in care acestea nu contravin dispozitiilor cuprinse in reguli.

Natura juridica a litigiilor arbitrabile

Curtea de Arbitraj organizeaza si administreaza solutionarea litigiilor interne si internationale, pe calea arbitrajului institutionalizat sau ad-hoc, daca partile au incheiat, in acest sens, o conventie arbitrala scrisa si solicita acest lucru in mod expres.

Litigiu arbitral, in intelesul prezentelor reguli, este orice litigiu derivand dintr-un contract, inclusiv referitor la incheierea, interpretarea, executarea sau desfiintarea lui, ca si din alte raporturi juridice arbitrabile.

Litigiul este intern cand partile au nationalitatea sau cetatenia romana, iar raportul juridic nu contine elemente de extraneitate care sa puna in discutie aplicarea legii straine.

Litigiul este international cand decurge dintr-un raport juridic care intereseaza comertul international sau din raporturi juridice civile cu elemente de extraneitate.

Capacitatea persoanelor conventii de arbitraj

Persoanele care au capacitatea deplina de exercitiu a drepturilor pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, in afara de acelea care privesc starea civila si capacitatea persoanelor, de a incheia relatiile de familie, precum si drepturile asupra carora partile nu pot sa dispuna.

Definirea arbitrajului institutionalizat

Arbitrajul institutionalizat consta in incredintarea, prin conventia arbitrala, Curtii de Arbitraj sa judece un litigiu determinat.

Tribunalul arbitral

Arbitrul unic sau dupa caz, totalitatea arbitrilor si supraarbitrilor investiti constituie, in sensul prezentelor reguli, tribunalul arbitral al Curtii de Arbitraj.

Tribunalul arbitral constituit este abilitat sa judece un litigiu determinat si sa pronunte o hotarare definitiva executorie si obligatorie pentru parti potrivit prezentelor reguli.

Asigurarea drepturilor partilor

In intreaga procedura arbitrala trebuie sa se asigure partilor, sub sanctiunea nulitatii hotararii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de aparare si a principiului contradictorialitatii.